Romania Military

În spațiu. Concepte

AstroClipper

Iată o maşinărie drăguţă, care păstrează o formă familiară pentru cei conservatori, așa ca mine. Încă mai e loc pentru manşă şi paloniere în cabina pilotului!

Începem cu o companie nou formată, în căutare de fonduri, Exodus Space Corp, care propune un nou mijloc de transport capabil să care mărfuri şi, în final şi oameni, în jurul planetei. Echipa din spatele Exodus Space Corp. este una titrată, toţi specialişti cu experienţă în domeniul spaţial.

Vehiculul, o să-i spun naveta, a fost botezat AstroClipper, o aluzie la frumoasele clipere care au brăzdat mările şi oceanele lumii în secolul al XIX-lea. Sau cel puţin eu la asta m-am gândit…

AstroClipper va decola de pe pistă ca orice alt avion, aterizarea la fel. Are două trepte, cu un soi de booster care arată foarte mult ca o aripă zburătoare și care va imprima navetei viteza necesară pentru ieşirea din atmosferă. N-o lungesc pentru că, nu-i așa, o imagine face cât o mie de cuvinte.

Modul de lucru al navetei Sursa foto: Exodus-Space.com

Primul demonstrator ar trebui să fie gata în 2022. Dacă totul merge bine, am putea avea un nou mod de transport al pasagerilor prin anii 2030. Sau nu. În ciuda experienţei echipei Exodus, compania s-ar putea să nu obţină autorizaţiile necesare pentru a transporta oameni. Iar pentru mărfuri, sincer nu știu ce să zic… Le-ar mai rămâne lansarea de sateliţi pe o piaţă ce se va aglomera din ce în ce mai mult. Pentru că în acest domeniu al lansărilor spațiale încă avem o concurenţă reală, sănătoasă chiar!

Preşedintele companiei susţine că Exodus vizează cel puţin trei pieţe: cercetarea suborbitală, hipersonică (tare la modă cuvântul ăsta în ultima vreme! Sunt sigur că am văzut pe site-ul lor şi-o referire la inteligenţă artificială pe undeva…) dar şi clasicul transport de mărfuri din punctul A în punctul B.

În opinia mea, bătaia peștelui va fi transportul extrem de rapid al unor pasageri suficient de înstăriți ca să plătească un bilet ce nu va fi tocmai ieftin. Sau angajații unor companii înstărite.

Compania a depus cereri pentru înregistrarea unor brevete de invenție şi… bineînțeles cere bani, dar n-au zis cât. Cineva interesat? 🙂

Mi s-a părut interesantă modalitatea de testare: primul vehicul, AstroClipper Pico va fi de fapt o dronă / racheto-model care va trebui să atingă o altitudine de circa 10 km pentru testarea tehnologiei prin 2022. Dacă totul merge conform planurilor şi sunt obţinute fondurile necesare, va urma AstroClipper Nano, un model de mărimea unui Cessna cu o sarcină utilă de circa 100 kg şi care va trebui să atingă o altitudine de aproximativ 100 km, toate acestea prin 2024.

Ţinta finală a dezvoltărilor succesive este AstroClipper Max (sper să le poarte mai mult noroc decât i-a purtat lui Boeing) cu o capacitate de circa 20 de pasageri şi care ar trebui să zboare prin 2030.

Directorul lor pare destul de încrezător:

„Looking at the market for the last 10 years, we have a strong understanding of what things we can work or not, and in addition we are not new to the space or the aerospace industry. We’ve worked on vehicles, spacecraft and aircraft. We’re a very experienced leadership team. We also have an extended team of around 40 people that helps us with different aspects of our technology … [so] we do have a big team we’re going to draw from. Once we get funded, we have the people in line to start getting to the work.”

AstroClipper Sursa: Exodus-Space.com

Experimental Spaceplane (XS-1)

DARPA şi-a dorit de la XS-1 un vehicul capabil să poată pune zilnic pe orbită (10 zile, 10 lansări, zice articolul original) sateliţi de până la 1 360 kg la un cost de 5 000 000 USD / misiune. Evident, vehiculul se dorea reutilizabil. Ambițios program! Dar Doamne, ce-o fi fost în mintea lor când, în 2017, i-au acordat contractul lui Boeing? 🙂

Boeing a câștigat contractul într-o competiție la care au mai participat și asocierea Masten Space Systems & XCOR Aerospace și asocierea Northrop Grumman & Virgin Galactic.

Denumit Phantom Express, demonstratorul proiectat de Boeing ar fi trebuit să facă 12 până la 15 zboruri de test anul acesta, dar compania s-a retras, motivele fiind, conform unui e-mail transmis în 23 ianuarie 2020 către Space.com:

„Following a detailed review, Boeing is ending our role in the Experimental Spaceplane (XSP) program immediately. We will now redirect our investment from XSP to other Boeing programs that span the sea, air and space domains. We’re proud to have been part of a DARPA-led industry team that collaborated to advance launch-on-demand technology. We will make it a priority to harvest the significant learnings from this effort and apply them as Boeing continues to seek ways to provide future responsive, reusable access to space.”

Probabil că nu făceau suficient profit din program sau și-au dat seama că nu pot îndeplini ambițioasele cerințe ale DARPA… Iar experiență exista în cadrul Boeing, compania fiind constructorul lui X-37 B.

Phantom Express urma să fie lansat vertical fiind propulsat de un singur motor Aerojet Rocketdyne AR-22. Din nou, am să las imaginile să vorbească.

Sau versiunea scurtă pentru cei mai puțin răbdători.

După recentul ”scandal” unde s-a constatat că Boeing a primit mai mulți bani decât SpaceX în programul taxiului către Stația Spațială Internațională, întrebarea firească a fost: cât i-ați plătit lui Boeing în acest program? DARPA a zis:

„Per the Other Transaction Authority agreement for XSP, the company received payments in accordance with milestones reached.”

Aleluia! Mai există dreptate pe lumea asta… 🙂

Phantom Express Sursa foto: Space.com

Și pentru că am tot vorbit de navete spațiale, mai jos un scurt istoric foto:

Istoric foto preluat de pe Space.com

Dar să trecem la lucruri mai aproape de… finalizare.

Starship

Maria Sa, Starship sau Big Fucking Rocket după cum îi mai spunea și Musk, este un proiect mult mai cunoscut decât cele două de mai sus așa că n-o să insist. Ceva mai leneș fiind astăzi și profitând că este sâmbătă și aveți mai mult timp liber, o să las din nou imaginile să-mi facă treaba.

Aprinderea unui motor Raptor.

Starhopper test. Observați mișcările ajutajului motorului pentru stabilizarea drăciei. Cam la fel fac și rachetele anti-aeriene cu motor cu ajutaj orientabil sau tracțiune vectorială.

Un alt test prin care s-a verificat rezistența la presiune a rezervorului. Destul de spectaculos aș zice… Ka-boom! 🙂

Ei, și-acum știrea: SpaceX a cerut o autorizație de comunicații de la FCC pentru un zbor al Starship Mk. 1 până la o altitudine de circa 20 km. Pentru a comunica cu racheta SpaceX are nevoie de autorizația FCC. Datele vor fi transmise concomitent către US Air Force și NASA.

Testul pentru care SpaceX a cerut autorizația FCC ar trebui să aibă loc undeva între 16 martie și 16 septembrie 2020 din Boca Chica. Deci ochii pe SpaceX! Programul testărilor Starship transmis către FAA:

Programul testărilor preluat de pe Teslarati.com

Și sper ca în curând să trecem de etapa CGI și să văd clipul de mai jos live, la televizor.

Va fi un moment istoric pentru SpaceX în particular și pentru explorarea spațială în general. NASA, Boeing, SLS? Se aude? Vrem concurență reală pe piața lansărilor spațiale!

Nicolae

 

 

P.S. A apărut Star Trek Picard și, pentru cine a văzut primul sezon, se anunță sezonul doi din Altered Carbon. 🙂

Surse:

https://www.theverge.com/2020/2/4/21122220/spacex-starship-rocket-20-kilometer-test-flight-boca-chica-texas

https://www.space.com/boeing-withdraws-darpa-military-space-plane.html?utm_source=Selligent&utm_medium=email&utm_campaign=9155&utm_content=SDC_Newsletter+&utm_term=3231811&m_i=tQdFxqvTHOPUD7PoWAnGHuCScAT4B0X0t3TdxMwxuTHQx71i6LKX58G3X0ZzWQGQZGYB4iKmYpJmjV%2BGxcI58JznYCdXANmmb3YkO%2B6ttv

https://www.space.com/astroclipper-space-plane-concept-cargo-passenger-flights.html?utm_source=Selligent&utm_medium=email&utm_campaign=9155&utm_content=SDC_Newsletter+&utm_term=3231811&m_i=RD%2BRT3iRHe_%2BkbhGNWiuQ9LmdQZgiAQftc1QRO1CC1zQuUYm7bMqjQH2EkzN67wgD_MM%2B0cXoKWQF6cvcLW6ViQF%2BZZdg1SSXll1YokRRp

SpaceX files Starship flight debut paperwork, preps for launch pad upgrades

Exit mobile version