Romania Military

În spațiu – Wareham

Înghioldit de la spate de cheful creator al altor colegi m-am gândit că pot să scriu și eu câteva cuvinte la început de an, și dacă fac asta, să aleg un subiect care să crească popularitatea rubricii În spațiu. Prima idee a fost cu pisicuțe, căci știm cu toții că sunt regii spațiului virtual, dar ca să rămân în cadrul RM am ales următoarea temă ca popularitate. Așadar tancuri. Am văzut interesul cititorilor RM pentru blindate și întâmplarea face să știu locul unde se pot vedea și afla multe despre acest subiect.

Bovington, Wareham, Dorset, sudul Angliei – Ză tank museum.

Muzeul tancurilor [1]

Muzeul cu cea mai mare colecție de tancuri din lume (peste 300) și nr. 3 pentru blindate. Peste o sută de ani de istorie, 200 000 vizitatori anual, o duzină de clădiri răspândite un jurul parcării și înconjurate de poligoane pentru tehnică grea, printre care treci în drum spre intrare, pentru a fi impresionat încă de la bun început.

Intrarea se face printr-o piațetă cu design deosebit, realizată cu banii kuweitienilor recunoscători (1kk £), care găzduiește The Memorial Garden (și asta poate spune câte ceva despre importanța cultului eroilor), un Challenger 1 și intrarea în clădirea principală unde ești întâmpinat de spații vitrate mari și angajații muzeului (personal profesionist și foarte primitor, mereu dispus să discute despre cam orice dorește un vizitator). 14 lire îți permit accesul 1 an. 🙂 Muzeul este împărțit în 9 zone/expoziții găzduite de complexul principal, plus altele două în exterior. Voi încerca să le descriu pe scurt pe toate:

 

1. The tank story

Este o zonă relativ recent adăugată, în 2009 (muzeul este într-o continuă dezvoltare), care a costat 16 kk £ (din care vreo 6 susținute chiar de muzeu, asta așa, doar ca să vedem cum se face o investiție). În principiu este o sală mare și înaltă, înconjurată de pasarele largi dispuse pe două niveluri (plus restaurant, magazin, zonă pentru copii șamd) și în care vizitatorul vede tancurile în ordinea apariției lor, zona fiind împărțită în mare în Marele Război, al 2-lea război mondial, războiul rece și prezent.

Periplul marelui război începe cu cel mai vechi tanc de luptă din lume care a supraviețuit până azi (un Mark I), și apoi conduce vizitatorul pe lângă Mark A, Mark II, IV, V, VII și alte câteva (unele sunt modificate pentru a se vedea înăuntru) înainte de a ajunge la piesa de rezistentă, ‘the most revolutionary and influential tank designs in history, Renault FT 17.

Trecerea între marile conflagrații se face printr-un intermezzo “inter war” pentru a arăta evoluția interbelică a tancului (Mark ÎI, T76, Su-76).

Al doilea război mondial conține cele mai multe exponate, grupate pe națiuni :

Nu le-am enumerat pe toate; la unele din cele menționate nu am pus variantele (M4A1, M4A2, M4A4) și am omis națiuni precum Italia sau Japonia. Pentru cei mai curioși sau riguroși e doar un amouse-bouche și le pot căuta online pe site-ul muzeului. Totuși nu toate sunt expuse în același timp, așa că sunt diferențe între site și expoziție.

Următoarea zonă este cea a războiului rece – până în prezent, unde putem vedeam multe din tancurile despre care discutăm pe site, dar și unele experimentale, mai ales “FV”-uri (T54, T55, Chieftain, Centurion, T72, M48 Patton, Stridsvagn, Leo, până la Challenger 2).

Pe lângă tancuri sunt expuse motoare, transmisii, țevi, tunuri și muniții.

 

2. The trench experience

Este o dioramă creată pentru a ilustra genul de lupte și ororile din primul război mondial.

 

3. Tank men

Sunt prezentate tancuri din primul război, povestea începuturilor. Pentru o experiență autentică se poate intra în unele.

 

4. Warhorse to warpower

Conține multă butaforie cu motoare și cai; ca fapt divers sunt mulți cai reali pe afară, și e frumos să mergi foarte încet și silențios cu mașina pe lângă ei.
 

5. Tiger collection

Are acea îmbinare între subiectele de maxim interes menționate și de mine: pisici și tancuri. Și noroi pe șenile ca să fim siguri că mâțele sunt în viață. Yummy!

 

6. Second world war

Nu-i nevoie de descriere. Față de secțiunea 1, hala e mai mare și tancurile sunt aliniate și înghesuite, ceea ce înseamnă că aici pot fi văzute cele mai multe.

 

7. Long after the battle

Este un cinematograf înjghebat printre tancuri unde ai ocazia sa asculți povestea celor care au luptat.

IMG 32

 

8. Battleground Afganistan

Este recreata o mini-bază cu blindate ușoare, manechine și o grămadă de acareturi în care soldații își petrec mare parte a timpului de zi cu zi.

IMG 33

 

9. Tank factory

Foarte probabil ar fi cea mai căutată secțiune de către cititorii RM și cuprinde o grămadă din discuțiile de pe site. 🙂 Bunăoară am postat secțiunile prin blindajul T55, și un pic de interior, poate pare cunoscut unora. Și interiorul țevii, mai puțin cunoscut chiar și tanchiștilor. Și efectul Javelin, cunoscut frugal de anumiți tanchiști ghinioniști. Sau masa diverselor blindaje. Ce mai tura-vura: o grămadă de bunătăți!

Câteva detalii în plus: în magazin găsești chiar o grămadă de lucruri, de la suveniruri la bilete pentru evenimente, machete, cărți etc. Și cum Anglia nu are probleme prea mari cu natalitatea, o atenție mare a fost acordată copiilor, care au ce face pe tot parcursul turului (tot felul de simulatoare, puști, uniforme de probat răspândite pe parcursul turului), cât să poată părinții să-și vadă de tancurile lor. O experiență aparte este intrarea în tancuri, mai ales că unele (moderne) au și ghid. Greu de crezut cât de strâmte și mai ales aglomerate (de tot felul de instalații si obiecte) sunt aceste interioare, practic orice mișcare a membrelor îți e obstrucționată (uneori dureros). Dacă tot discutam în trecut despre dotările excepționale ale tancurilor britanice (peste Abrams și Armata), punem aici toaleta și aparatul pentru ceai. 🙂

 

Cam atât din complexul principal. Să pășim în exterior.

 

10. Conservation center

Este cea mai nouă clădire din parc. Este un uriaș depozit de păstrat tancuri. Poți vedea și prototipuri despre care ai aflat doar prin reviste. Nu te poți plimba printre ele, și ești nevoit să le admiri de pe pasarela superioară.

 

11. Arena

Poate cea mai atractivă zonă. Este un poligon unde se pot vedea tancurile în acțiune. De obicei vara (sau măcar după aprilie). Sunt tot felul de evenimente istorice organizate de asociații, plus activități aparținând de ‘army guys nearby‘ care deși nu sunt interactive tot îți permit să vezi blindate în mișcare de pe margine.

 

În complex sunt și alte clădiri (biblioteci, arhive, cluburi) și platforme betonate (cu sunt zonele unde se desfășoară Tank Fest – cea mai mare expoziție de tancuri ‘live‘). Altfel blindate găsești peste tot, pe marginea drumului, sau chiar pur și simplu în parcare, printre mașinile vizitatorilor (ocupând cu grijă 2 locuri, și nu 4).

A recunoscut cineva primul și ultimul tanc din secțiunea 6?

Marius B

Notă: Există o evaluare înglobată în acest articol, te rog vizitează acest articol pentru a-l evalua.  

Fotografii: Marius B, cu excepția primei imagini.

Surse:
1. The Tank Museum ( https://www.visit-dorset.com/things-to-do/the-tank-museum-p138563 , accesat la 2020-01-10 )

Exit mobile version