Dupa ce am tot asteptat o implicare mai puternica a autoritatilor romane in rezolvarea problemelor aparute la Chisinau si ne-am intrebat ce dracu’ face Iohannis ca nu misca nimic, in afara ca “urmareste cu atentie” evenimentele de acolo,
Iohannis urmareste cu atentie evenimentele (sursa: In Linie Dreapta)
zilele acestea am aflat marele secret:
Se pregateste o noua reforma din temelii a invatamantului care se va desfasura, cum altfel decat paaaaas cuuuu paaaaaas.
In martie vor demara consultarile nationale care vor dura CEL PUTIN DOI ANI astfel incat, incepand cu anul scolar 2018-2019, se avem un invatamant complet reformat.
Trebuie sa fii complet idiot sa-ti imaginezi ca, dupa doi ani de discutii interminabile, in anul scolar 2018-2019, o bagheta magica va atinge crestetul invatamantului romanesc si-l va transforma intr-un Fat Frumos, exact inainte de campania electorala pentru prezidentialele din 2019.
Mai rau, trebuie sa fii complet idiot sa-ti imaginezi ca suntem atat de tampiti incat sa punem botul la asa ceva.
Vor fi doi ani de discutii sterile, ei cu ei, cu ONG-urile prietene, cu televiziunile de partid, cu rectorimea universitatilor si cu sindicatele care de 25 de ani nu misca nimic, dupa care ne vor prezenta o labareala pe post de reforma din temelii a invatamantului romanesc.
Mai adunatura de incapabili, luati reforma Miclea-Funeriu, cititi-o, corectati ce e de corectat (n-am inteles de ce s-a incapatanat Funeriu sa mute clasa a IX-a la gimnaziu), completati-o cu o reforma curajoasa a invatamantului rural, anulati modificarile tampite facute de guvernul Ponta si puneti-o in aplicare!
Nu vreau sa insir din nou toate modificarile necesare pentru a obtine un invatamant performant, e suficient sa cititi programul de reforma Miclea-Funeriu sau macar interviul lui Miclea de aici: http://www.ziare.com/mircea-miclea/reforma-educatie/prof-miclea-despre-plagiate-cazul-toba-si-reforma-lui-curaj-unii-care-vorbesc-lent-ajung-sa-si-gandeasca-lent-interviu-1405622 dar as vrea sa ma opresc din nou asupra unui aspect dureros si anume criza invatamantului rural.
Dom’ presedinte, inainte sa te indignezi ca 4.000 de unitati scolare, din 20.000, nu au autorizatie de functionare si mai putin de jumatate din ele au aviz de la pompieri, intreaba-te cate din cele 20.000 de unitati scolare au suficienti elevi incat sa formeze clase cu macar 15 copii pentru fiecare an de invatamant, cate au catedrele ocupate de profesori titulari, cate au acces la servicii medicale (nu neaparat cabinet medical scolar) sau cate au acces la servicii psihologice.
O parte importanta dintre ele sunt in zone izolate, au de la 4 la 20 de copii care invata la gramada in aceeasi clasa, chiar daca sunt in ani diferiti de studiu (ca in vremurile bune din Vestul Salbatic), lucreaza cu suplinitori sau profesori pensionari pentru ca profesorii titulari nu vin pe coclauri, nici vorba de asistenta medicala (de multe ori nici satul nu are cabinet medical) sau asistenta psihologica, nicio posibilitate de a desfasura activitati extrascolare.
Nu mai spun ca multi dintre ei, cand ajung acasa, trebuie sa se ocupe de fratii mai mici si de gospodarie pentru ca parintii sunt plecati din tara sau sunt despartiti, sau sunt alcoolici si nu are cine sa se ocupe.
In conditiile acestea, de ce ne miram ca toata resursa asta umana se risipeste, ca ajung la facultate doar intr-un numar infim, majoritatea incheindu-si parcursul scolar dupa 4-8 clase si candidand la viitoarele functii de muncitor cu ziua in agricultura, asistat social, casnica sau, mai rau, client al penitenciarelor.
De ce se perpetueaza acest cancer?
Pentru ca sunt mici orgolii locale, cu comune rupte in fund, fara bani pentru propria functionare, fara copii suficienti dar cu pretentii de a detine o scoala … a carei functionare nu o pot sustine financiar.
Pentru ca scoala din sat poate fi singurul loc unde primarul sau alte “marimi” ale satului isi pot angaja neamurile, uitand ca rolul scolii nu este sa faca protectie sociala mascata.
Pentru ca se pot ciuguli niste comisioane din contracte de constructie sau de reparatii ale unor scoli fara elevi. Nu asa multi ca-n marile orase dar daca nu curge pica.
Pentru ca politicieni de la toate nivelurile, incepand de la consilieri judeteni si pana la parlamentari, sunt interesati sa satisfaca doleantele de moment si orgoliile locale doar pentru a obtine voturi, fara sa incerce gasirea unor solutii pe termen lung.
Culmea este ca solutia exista: scoli cu program saptamanal sau campusuri scolare, cum vreti sa le spuneti.
Acum cateva luni am vazut un reportaj realizat intr-o comuna din Mehedintii lui Moise Guran unde, cu sprijinul unor asociatii de romani din Suedia (parca), s-a construit un internat cu cantina pentru copiii din clasele I-VIII care, altfel, trebuia sa mearga zilnic cu microbuzul scolar, dus-intors, sa piarda timp si energie in loc sa se odihneasca sau sa invete.
Chiar daca m-as fi asteptat sa vad parinti care se tavalesc pe jos „de dorul copiilor”, parintii erau foarte multumiti si spuneau ca, fara solutia asta, ar fi fost foarte greu sa-i tina la scoala, avand in vedere ca provin din comunitati izolate si foarte sarace.
In acest mod copiii fac doar doua drumuri pe saptamana, luni dimineata si vineri dupa amiaza.
Poate n-ar fi rau daca Moise ar face un drum pana acolo, ca tot e aproape de casa, sa faca un material / o emisiune despre oamenii aceia…..
Ideea nici macar nu este noua.
Pe exercitiul financiar 2007-2013 s-au accesat fonduri europene pentru campusuri scolare (licee cu internat) in mediul rural, pentru a creste accesul tinerilor la invatamant, doar ca prostia guvernelor a facut sa nu se aloce fondurile necesare pentru cofinantare, astfel ca proiectele nu au fost finalizate si a existat riscul sa returnam banii la UE. In cele din urma, UE n-a mai cerut banii inapoi dar a ramas ca autoritatile romane sa-si asume toate cheltuielile pentru finalizarea proiectelor. O idee buna care aproape a esuat din cauza unor idioti ajunsi in functii de decizie.
Fara a intra in foarte multe detalii tehnice, un astfel de campus ar insemna o scoala cu internat, centrala termica, bucatarie si sala de mese, cabinet medical, cabinet psihologic, sala si terenuri de sport, spatii pentru efectuarea temelor si pentru activitati extrascolare, spatii de joaca (vorbim de clasele I-VIII, poate si clasa pregatitoare), biblioteca, acces la internet, incadrare cu personal didactic calificat, pedagogi, monitori pentru activitatile extrascolare si joaca, personal medical 24/7, psiholog scolar, personal auxiliar pentru prepararea si servirea hranei / curatenie.
Nu stau acum sa evaluez daca serviciile de curatenie si spalatorie ar trebui externalizate sau nu dar as prefera ca hrana sa fie preparata in campus.
Care ar fi avantajele unei astfel de solutii:
- Cresterea calitatii educatiei;
- Capatarea unor deprinderi de baza pentru copiii proveniti din comunitatile sarace unde nu exista obisnuinta unui program riguros, cu spalat dimineata si seara, facut patul, trei mese pe zi, program de invatat, activitati extrascolare, joaca;
- Reducerea timpului petrecut pe drumuri, cu microbuzele, cu riscul aferent de accidente, transportul facandu-se doar de doua ori pe saptamana, putandu-se recurge la autocare/autobuze mari, mai sigure;
- Se elimina situatiile de intrerupere a cursurilor din cauza inzapezirii, copiii ramanand in campus si desfasurandu-si programul scolar normal pana la incetarea conditiilor meteo nefavorabile;
- O monitorizare mult mai buna atat a starii de sanatate a copiilor cat si a confortului lor psihologic;
- Cresterea capacitatii de evaluare permanenta a abilitatilor si performantelor copiilor, in vederea indrumarii ulterioare spre profilul potrivit fiecaruia dar si pentru depistarea celor supradotati si incadrarea lor in programe speciale de invatamant (Legea nr.17/2007, privind educatia tinerilor supradotati, exista dar nu este aplicata);
- Extragerea partiala a copiilor din medii nefavorabile (parinti plecati din tara / despartiti / alcoolici / violenti etc) fara a-i rupe de familie dar asigurandu-le conditii mai bune de dezvoltare;
- Asigurarea unui respiro pentru familii, in special cele cu multi copii, pentru a-si cauta de lucru, avand in vedere ca de luni pana vineri copiii sunt in campus (cu conditia sa si vrea sa munceasca);
- Cresterea confortului psihologic pentru parintii plecati din tara si care si-au lasat copiii in grija bunicilor, vecinilor sau i-au lasat pe cei mai mari sa aiba grija de cei mai mici;
Pentru dezvoltarea unui astfel de program exista fonduri UE, fiind nevoie doar de implicarea autoritatilor romane care sa demareze proiectele.
Proiectele de infiintare de campusuri scolare trebuie sa fie derulate de catre consiliile judetene pentru ca au forta financiara sa le cofinanteze, spre deosebire de comunitatile locale care nu reusesc sa-si acopere nici propriile costuri de functionare. Evident, campusurile vor trebui sa ramana in subordonare judeteana, tot din motive financiare (cel putin).
In privinta locatiilor unor astfel de campusuri, ar fi optima amplasarea lor in centre urbane pentru ca exista acces rapid la serviciile de urgenta, la spitale, la institutii de cultura si, in plus, pot fi monitorizate mult mai usor de catre consiliile judetene. Daca o astfel de solutie ar implica deplasarea elevilor pe distante prea mari, se poate merge si pe amplasarea lor in centre comunale mai mari dar neaparat cu un bun acces la caile de comunicatii si la retele moderne de utilitati.
Finantarea functionarii campusurilor va cadea in sarcina consiliilor judetene dar cu sprijin guvernamental. Ca un exemplu, in loc ca guvernul sa dea 50 lei pe luna familiilor (chipurile pentru nevoile copilului) ca sa-si tina copiii la scoala, banii acestia pot fi dirijati pentru finantarea campusurilor, achizitiile de rechizite, uniforme scolare etc, facandu-se direct de catre campusuri. Concentrarea acestor operatiuni ar asigura un control mai bun al achizitiilor, obtinerea unor preturi mai bune si limitarea cazurilor de coruptie.
Pentru succesul unui astfel de program, va trebui sa se lucreze strans cu autoritatile pentru Protectia Copilului, pentru a se evita spectacolele cu parinti alcoolici care se tavalesc pe jos ca nu mai primesc bani de bautura pe post de ajutoare pentru copii. Programul ar fi si in interesul celor de la Protectia Copilului pentru ca ei stiu bine gradul de acoperire cu asistenti sociali a zonelor rurale si, mai ales, stiu gradul de pregatire profesionala a acestora.
Propunerea nu inseamna automat desfiintarea invatamantului rural si mutarea lui in oras, pentru ca o comunitate rurala puternica cu, sa zicem, 8-9000 locuitori si cu suficienti copii pentru a functiona o scoala in conditii bune, poate sa intre in program printr-un proiect pentru infiintarea unui campus pornind de la dotarile existente, dar subordonarea campusului trebuie sa treaca la consiliul judetean pentru ca sunt necesari mult mai multi bani pentru cofinantare si, ulterior, pentru functionare.
Vor avea curaj “noii” politicieni sa treaca la o astfel de reforma sau vor prefera voturile celor care beau ajutoarele sociale si alocatiile copiilor?
E o intrebare retorica, as prefera sa nu-mi raspundeti 😉
Cristian Ganciu