Si ii cauta prin Africa, pentru ca este evident ca restul lumii n-ar avea nici-un motiv sa intrebe macar de tancul indian, tot asa cum nimeni in lume nu doreste sa cumpere LCA Tejas.
Revenind la tanc, armata indiana a cumparat deja, fortata de guvern, 124 de Arjun Mk 1 si le-a cumparat absolut degeaba, cea mai mare parte a tancurilor sunt trase pe dreapta fiind cu totul de nefolosit. Acum s-au mai comandat, presupunem ca tot prin presiune guvernamentala inca 118 Arjunuri modernizate in varianta Mk-1A si cu asta basta, armata nu va mai comanda alte Arjunuri din varii motive.
Pe langa faptul ca tancul este cu adevarat un esec colosal, in zona vestica a Indiei Arjunul nici nu poate intra datorita masei foarte mari, +62 de tone, in timp ce majoriattea podurilor pot sustine un maxim de 50 de tone. Dar nu armata este de vina ca s-a pricopsit cu un tanc inutlizabil si de prosta calitate.
Initial, in 1975 cand programul a fost demarat, armata a cerut un tanc cu o masa in jurul a 40 de tone, sprinten si cu o putere per tona de 35cp, dar (peste +30 de ani) a primit un tanc de +62 de tone cu 22,5cp/to, asta pe langa faptul ca peste 75% din flota de Arjun nu functioneaza pur si simplu si chiar cele care ar mai functiona, nu sunt apte sa lupte acolo unde ar fi trebuit sa lupte tancul dezvoltat inca din 1975.
Per total, India a cheltuit miliarde de dolari ca sa obtina 242 de tancuri inutilizabile si mult sub-mediocre dar lucrurile au mers mai departe si a fost comandat Arjun Mk II, tanc care se pare ca nu va mai fi realizat, toata lumea – inclusiv guvernul – intelegand pana la urma ca daca n-are sens, n-are sens si cu asta basta.
Tot ce s-a putut face a fost comanda unei noi transe: Arjun Mk 1A, adica o varainta de Arjun cu, se spera, mai putine defecte. Dar orisicum, sa-ti lansezi propria productie de tancuri si apoi sa renunti la ea dupa mai putin de 250 de unitati este dovada de minte putina si coruptie multa, cu atat mai mult cu cat – Atentie! – armata indiana opereaza numai tancuri rusesti – T 72 si T 90 – macar pe motiv de masa redusa si capacitate buna de rulare pe drumuri abrupte.
India nu a mers niciodata pe mana tancurilor occidentale mai ales datorita mesei lor de +50 de tone si cu toate acestea tancul dezvoltat de propria industrie s-a dus direct la + 62 de tone.
Si ca sa intelegem mai bine dezastrul numit “Arjun”, intitial se avea in vedere ca tancul indian sa inlocuiasca intrega flota de T 72-uri rusesti, adica in jur de 1600 de unitati. In final l-au dat la dracu.
Iar cum incerca sa-l vanda prin Africa pentru as mentine linia de fabricatie deschisa. Din pacate pentru industria de armament indiana singurul export confirmat pana acum se refera la rachetele Brahmos, posibili clienti fiind Vietnamul si Filipine, dar Brahmosul este la origine o racheta de croaziera ruseasca.
Mai multe despre enormele probleme ale tancurilor Arjun gasiti AICI, intr-un articol dedicat.
In acelasi timp, plecand de la nevoile Indiei de a inlocui 1600 de T 72, renuntarea la programul Arjun arata clar ca nu se mai pot face multe lucruri iar problemele acestui tanc sunt mult prea mari. Asta in conditiile in care T 72ul si-a aratat inca odata prea multe slabiciuni in razboiul din Ucraina iar inlocuirea sa nu lasa loc de indoiala.
Pakistanul pe de alta parte – o tara mult mai saraca decat India – a reusit lucruri interesante in domeniul tancurilor si se pare ca sta mai bine decat India. Armata pakistaneza are in dotare T 80U peste 320 de unitati, mai multe modele chinezesti cu tun de 125mm, dar in acest moment exista o comanda ferma pentru 680 de tancuri chinezesti VT-4, din care 176 sunt deja in dotare. VT-4 asta n-o fi el “Abramsul Orientului” dar nici de bancuri n-a ajuns si ramane de vazut cum s-ar comporta T 90ul indian in fata “amicului” chinezo-pakistanez.
Dar am vazut deja cam ce poate Pakistanul atunci cand aviatia indiana a fost tinuta la respect de F 16le pakistanez dotat cu AMRAAM, in timp ce Suhoi 30 MKI indian statea la adapost. Cineva pe la New Delhi a luat decizii nu foarte bune in ultimii 30-40 de ani, iar India s-a trezit ca a ingropat zeci de miliarde de dolari in sisteme de armament care nu se ridica la nivelul asteptat.
Ucrainenii le-ar putea explica mai aplicat unde au gresit si cu ce s-au ales dupa atat amar de bani aruncati spre Rusia.
Cu toate aceste indienii isi pastreaza optimismul si daca n-a iesit cu MBTul poate le iese pasenta cu tancul usor. Aici lucrurile par mai simple, armata indiana are nevoie de un tanc care sa contracareze chinezescul Type 15 (tanc deja afalt in dotarea comunstilor vecicni pe Himalaia).
Zorawar
Cerintele sunt urmatoarele: 25 de tone masa, tun 105mm, incarcator automat, echipaj format din 2, maxim 3 militari, sa poata folosi rachete AT. Foarte important, tancul trebuie sa poata fi operat in zone foarte inalte.
315 unitati ar fi necesare (poate chiar 700), iar guvernul indian s-a miscat repede (Project Zorawar), in aprilie 2023 a acordat companiei Larsen & Toubro (L&T) contractual pentru construirea prototipului cunoscandu-se deja ca tancul va avea o motorizare MTU de 800cp, transmisie RANK si tun de 105mm de la John Cockerill.
Se asteapta ca primul tanc usor sa fie disponibil pentru teste chiar spre sfarsitul acestui an iar o prima comanda de 59 de unitati este gata sa fie semnata.
Nu trebuie insa uitat ca necesitatea unui astfel de tanc a devenit foarte clara pentru armata Indiana inca din 1989, fara nici-un rezultat pana acum. Ori ca sa dezvolti un nou tanc in doar cateva luni… ei bine ceva nu se invarte rotund si ori discutam despre ceva ce au si doar il modifica un pic, ori vine cineva cu ceva gata facut, ori discutam despre o alta gluma indiana.
GeorgeGMT