Prin octombrie 2014 descriam in cuvinte simple cum India este client-captiv in mana larga a Rusiei nu numai pentru sisteme complexe de armament, cum ar fi: submarine, rachete aer-aer, sisteme AA sol-aer, tancuri, avioane multirol, artilerie etc ci si pe zona munitiei.
Ca sa recapitulam un pic, hindusii au cumparat tancurile, ba le si produc sub licenta (T 90), dar munitia AT de tip Fin Stabilized Armour Piercing Discarding Sabot (FSAPDS) o cumpara cu banii jos de la Moscova, Rusia refuzand sa le ofere licenta.
In aceste conditii indienii s-au indreptat catre propria lor industria sa vaza aia si sa faca ce-or sti dar sa ofere armatei un proiectil FSAPDS bastinas cu aceleasi carateristici tehnico-tactice. Pana acum n-au reusit, dar de acesta data sunt optimisti.
Aflam astazi ca Defense Research & Development Organization (DRDO) – o organizatie de tot rasul pentru noi, de tot plansul pentru ei – ar fi reusit in sfarsit sa faca ceva, reusind sa obtina foarte bune rezultate in tragerile de proba cu mai sus-numitul tip de proiectil anti-tanc.
„The trial results established the penetration capabilities of the indigenously designed FSAPDS ammunition, at par with NATO and Russian tank ammunition,” declara pompos DRDOul. Cica noua munitie ar fi fost dezvoltata de Armament Research and Development Establishment (ARDE) din Pune, daca asta va spune ceva…
Mai zice DRDOul si ca: „With low cost, low wear and moderate chamber pressures, this ammunition is extremely safe and effective up to combat ranges. The successful trials would pave the way for overcoming the shortage of tank ammunition for T-72 and T-90 Indian Army Main Battle Tanks.”
In prezent munitia de tanc „inteligenta” ii costa pe indieni cam 72 de milioane de dolari pe an, totul importat din Rusia. Necazul li s-a aratat hindusilor prin 2012 atunci cand au intrerupt colaborarea cu israelienii de la IMI pe motive de coruptie, ajungand astfel in bratele curprinzatoare ale ivanilor care, foarte prompti, au crescut pretul proiectilelor cu 40%, fara prea multe si complexe amanunte.
Dar desi DRDOul ne explica cu multa mandrie nationala ce forta penetratoare are proiectilul lor, omite insa sa ne explice cum au rezolvat adevarata problema aparuta atunci cand au incercat sa replice „ghiuleaua” ruseasca. Astfel, proiectilul a avut intotdeauna o oarecare putere de penetrare dar nu a reusit niciodata sa comunice cu SCFul (sistemul de control al focului) instalat pe T 90. Pentru ca proiectilul si SCFul comunica in momentul in care proiectilul se afla pe teava si nimeni din India n-a aflat inca ce si mai ales cum isi vorbesc…
Aici a fost de fapt calcaiul lui Ahile al incercarii indienilor de a scapa de monopolul munitiei de tanc perforanta rusesti si deocamdata cel putin agentia indiana nu face nici o referire la rezolvarea acestei particulare situatii, ne anunta doar ca bucata lor de fier a penetrat nus’ cati cm de otel. Nu stim insa de la ce distanta, nu cunoastem daca au rezolvat problema comunicarii tanc-proiectil, nu stim daca a si nimerit ceva, stim doar ca a penetrat.
Noi sa le uram indienilor mult succes dar sa ramanem totusi mai circumspecti, mai ales fata de DRDO, o organizatie de absolut tot rasul, asa cum mai spus.
GeorgeGMT