Ceea ce era de asteptat, s-a intamplat! Ieri au fost prezentate, de catre INS, datele provizorii(1) referitor la evolutia PIB in trim.IV/2012 si pe intreg anul 2012.
Ma voi referi la un singur indicator si anume volumul de activitate in industrie. Daca trim.III/2012 prezenta aport zero al sectorului industrial la cresterea PIB, in trim.IV/2012 situatia a involuat, de altfel previzionasem trendul negativ, inca de la inceputul lunii octombrie 2012, manifestand o scadere de 2,4%.
La nivelul anului 2012, scaderea din ultimul trimestru a condus la o reducere a volumului de activitate in industrie de 2,1%.
Ce ne spune aceasta situatie de fapt, dorit a fi fost anticipata si prevenita, inca de cu ani in urma, acum ramanand numai sa achitam nota de plata, pentru activitatea unor iresponsabili cu totul inconstienti, in functii economice guvernamentale, pierduti in negura timpurilor?
Ca efectul distructiv, in special al schemelor de sprijin pentru energia verde, insa si al costului cu certificatele de CO2 ale producatorilor de energie conventionala si a taxei de cogenerare, toate cele 3 sarcini impreuna, transferate in pretul final energiei electrice la consumatorii industriali, au produs pe de o parte reducerea activitatii industriale, iar pe de alta parte inceputul inchiderii si relocarii acestei activitati extrem de importante, spre alte zone din afara UE.
Lipsa de competitivitate in activitatea industriala tinde sa devina regula si nu exceptia si atunci, de ce ne punem intrebari referitor la inchiderea si relocarea unor activitati gen Mechel Targoviste, Mechel Campia Turzii, Laminorul Braila, Ductil Buzau, Ductil Steel Otelul Rosu, Mechel Reparatii, Oltchim Rm.Valcea, Cuprumin Abrud, poate modelul Dacia Dokker, in Turcia, la Karsan-Bursa si cred ca lista este cu mult mai ampla, neavand toate informatiile la dispozitie, la nivelul companiilor mai mici. Sau la sirul de insolvente care a lovit sectorul industrial, facand ca anul 2013 sa devina, asa dupa cum l-a definit dl. Remus Borza, specialist in insolventa, anul marilor insolvente.
Recentele pierderi financiare suferite de Alro si ArcelorMittal ar trebui sa constituie reale “warning signs”, care sa ne conduca la concluzia ca nu este bine si eficient sa punem la incercare rabdarea si nervii marilor colosi industriali. Si-a pus cineva intrebarea cat ar trebui sa produca si sa vanda Alro, pentru compensarea celor aprox 40 milioane euro platite in 2012, pentru masurile de sprijin de mai sus, sau 60 de milioane euro, cat se preconizeaza pentru anul 2013, in conditiile in care pretul aluminiului a scazut pe bursele internationale de la 2800 USD/tona la 1800 USD/tona? Ne apropiem de adevar, afirmand ca la o rata a rentabilitatii de 10%, chiar mare pentru activitatea industriala, Alro ar trebui sa aiba venituri de aprox 400 de milioane de euro, pentru a putea obtine contravaloarea numai a acestor masuri de sprijin, fara relevanta pentru activitatea operationala a combinatului? Cred ca da si acest lucru face posibil inceputul relocarii activitatii industriale din Romania si inchiderea unor facilitati de productie.
Se apreciaza ca, pana la sfarsitul anului 2014, daca totul continua ca pana acum, costurile sectorului industrial vor creste cu pana la 40%, numai ca urmare a masurilor de sprijin prezentate mai sus. Orice comentariu consider ca este de prisos.
Daca in octombrie 2012 am avertizat pentru prima data si de atunci cu regularitate, referitor la impactul extrem de negativ al sustinerii sectorului de energie verde cu resurse financiare sustrase sectorului industrial, inevitabilul producandu-se, iata la o distanta de numai 5 luni, acum lansez un nou semnal de avertizare, referitor la impactul negativ al cresterii continue a importurilor de produse metalurgice din tarile unde restrictiile de mediu stabilite pentru tarile membre UE, nu se aplica, adica Turcia, China, Rusia si Ucraina. Prin aceasta permisivitate incurajam concurenta neloiala si efectiv ucidem ce a mai ramas din sectorul metalurgic al Romaniei, care si asa se zbate sa supravietuiasca, intr-un cadru din ce in ce mai putin competitiv.
Prin toate aceste manifestari si nu numai, industria Romaniei se transforma din zi in zi intr-o adevarata bomba cu ceas pentru economia nationala, zeci de mii de muncitori si familiile acestora, iar pe orizontala economiei alte zeci de mii, din cei peste 220.000 din zilele bune ale sectorului industrial, fiind amenintati cu trecerea in inactivitate, de multe ori asociata cu actiuni extreme, cum s-a intamplat recent la Mechel, cand un muncitor si-a pus capat zilelor, presat de neputinta si disperare.
As dori sa spun ca industria romaneasca se afla in ceasul al 12-lea, insa nu o mai pot face, etapa a fost deja depasita.
S-a atins masa critica ce trebuia evitata cu orice pret.
Articol preluat de pe Blanculescu.ro