In articolul de azi ne indreptam atentia spre un alt „papusar” din teatrul numit Siria. De la colapsul Imperiului Otoman, Turcia nu mai reprezinta o superputere, nici Imperiul nu a dus-o foarte bine in ultimele secole al existentei sale. Insa oricum ar fi, pe plan regional Turcia ramane o forta.
Interesele Guvernului de la Ankara legate se Siria sunt cunoscute inainte de revolta din 2011, impiedicarea influentei iraniene si blocarea accesului pentru Teheran la Mediterana. In prezent situatia s-a complicat si au aparut alte doua probleme arzatoare, separatismul kurzilor si cresterea jihadism-ului sunit.
Turcia, alaturi de Franta, Arabia Saudita si Qatar, sustin America intr-o eventuala actiune militara pe teritoriul Siriei. Toate aceste tari sunt unite cel putin de un singur obiectiv comun, sa previna transformarea Siriei intr-o platforma pentru Iran. Pe langa acest obiectiv, fiecare tara din sirul enumerat mai sus are cate o lista aditionala de obiective diferite legate de razboiul civil ce macina Siria.
Ankara nu doreste distrugerea completa a Guvernului de la Damasc ci numai alungarea lui al-Assad si inlocuirea acestuia cu un lider al majoritatii sunite. Erdogan stie ca desfintarea Guvernului din Damasc ar insemna imputernicirea gruparilor de radicali islamici, asa cum colapsul Guvernului din Afganistan a dus la dominatia talibana.
Asadar un prim interes pentru Turcia ramane schimbarea lui al-Assad si slabirea influentei iraniene la granita de sud.
Un alt obiectiv, poate mai important decat primul, este eliminarea ideei de incurajare a separatismului kurd. Neutralizarea totala a regimului Assad ar putea duce la grabirea sau promovarea procesului de separare a kurzilor din Turcia.
Turcia are o minoritate kurda de 15-17 milioane de locuitori in zona de sud-est a tarii. Strategia turcilor pentru aceasta problema ramane ,,dezbina si cucereste!” – intoarcerea radicalilor islamisti impotriva minoritatii kurde din Siria.
Se vorbeste despre o incercare a regimului de la Ankara de aducere sub aceeasi umbrela a opozitiei armate siriene si a jihadistilor impotriva Fortelor de Securitate Kurde. Ankara nu ii place foarte mult pe jihadisti, dar ei reprezinta un pericol minor comparativ cu separatismul kurzilor. Aici apar doua oportunitati pentru Turcia: comunitatea internationala sustine separatismul kurzilor si se opune radicalilor islamici, fapt ce i-ar da sustinere Ankarai in lupta cu radicalii.
A doua oportunitate este minoritatea kurda foarte mare din Turcia, cunoscuta pentru opozitia fata de radicalii islamici. Acum e limpede motivul pentru care Guvernul de la Ankara are nevoie de islamisti in Siria.
Erdogan nu este singurul lider local interesat de comunitatea kurda. Cu ceva ani in urma al-Assad a incercat sa colaboreze cu comunitatea kurda siriana si sa se uneasca impotriva jihadistilor. Cresterea influentei lui al-Assad ar putea afecta grav negocierile de pace intre Guvernul turc si PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan – Turcia).
Pentru a creste presiunea asupra Turciei, al-Assad ar putea oferi autonomie kurzilor sirieni, asa cum s-a procedat in Irak. Fortele armate kurde controlate de Guvernul din nordul Irakului (Peshmerga) ar interveni in Siria pentru neutralizarea jihadistilor si asta ar insemna pierderea unui pivot foarte important pentru Ankara in planurile legate de kurzi.
NeroFlash