Acest articol este de fapt traducerea și adaptarea unui studiu publicat de MITRE Center for Technology and National Security sub semnătura lui Timothy Thomas, ex-US Army, specializat în afaceri militare rusești. Am organizat articolul pe mai multe părți, dar cei grăbiți îl pot lectura integral aici.
Studiul lui Timothy Thomas, intitulat „Russian lessons learned in Syria – an assessment” (trad. „Lecții rusești învățate în Siria – o evaluare”) acoperă mai multe planuri ale campaniei rusești din Siria precum și învățămintele trase de către Forțele Armate ale Federației Ruse cu impact asupra organizării și antrenamentului armatei ruse.
Astfel, liderii armatei au evidențiat următoarele aspecte ale campaniei siriene:
- utilizarea forțelor pentru operațiuni speciale Spețnaz;
- prevalența luptelor urbane;
- dezvoltarea armatelor private – denumite „private military companies – PMC” (trad. „companiile militare private” – CMP);
- testarea unor noi arme în condiții reale de război și în condiții climatice variate;
- dezvoltarea artei militare;
- dezvoltarea unor noi tactici, îmbunătățirea logisticii și a forțelor de geniu și topografie în baza experienței directe și nemijlocite de luptă.
Efectele campaniei din Siria asupra forțelor armate rusești au fost evidențiate de mai mulți generali ruși cu ocazia diverselor întâlniri, colocvii, discursuri. Astfel, în Siria, armata rusă a dezvoltat National Defense Management Center (NDMC), un sistem computerizat, automatizat, considerat răspunsul asimetric al Rusiei la conceptul de război în rețea („network-centric warfare concept”) dezvoltat în prezent de SUA. Pentru eficientizarea NDMC, rușii au dezvoltat sistemul Akatsiya-M (despre care puteți citi mai multe aici), în esență un sistem automatizat de comandă și control.
Cu ocazia unui discurs din 2019 ținut la Academia de Științe Militare, generalul Valeri Gherasimov a făcut următorul comentariu despre campania din Siria: campania siriană, ne-a permis apărarea și susținerea intereselor naționale în afara granițelor rusești. El a denumit strategia rusească din Siria ca fiind strategia acțiunilor limitate în a cărei implementare cel mai important rol l-au avut Forțele Aerospațiale. Principalele misiuni au vizat dezvoltarea unei apărări stratificate împotriva atacurilor teroriste cu vehicule aeriene fără echipaj – drone și atacuri de precizie împotriva țintelor desemnate. Doctrina războiului hibrid este îndeosebi asociată cu generalul Valeri Gherasimov și reprezintă implementarea la nivel operațional a ceea ce a fost denumită „doctrina Primakov” despre care vă recomand să citiți mai multe aici.
În 2018, vorbind despre războiul din Siria, generalul-colonel A. V. Dvornikov, comandantul Districtului Militar de Sud și fost comandant al operațiunilor din Siria a evidențiat importanța grupărilor de luptă integrate/combinate dar și a războiului informațional (de ex. război cibernetic, operațiuni de manipulare psihologică, război electronic) despre care puteți citi mai multe aici. El a definit grupările integrate/combinate după cum urmează:
Grupările integrate sunt create pe baza resurselor locale pe principiul diferențelor naționale și/sau religioase. Acestea sunt organizate în detașamente și formațiuni neregulate sub forma milițiilor care pot fi mai departe integrate în formațiuni mai mari cu sprijinul și îndrumarea forțelor pentru operațiuni speciale și al companiilor militare private din alte state (adică cele rusești precum Spețnaz sau Wagner Group).
Făcând referire la războiul informațional, Dvornikov a adăugat că rezultatele obținute cu ajutorul acestui tip de război sunt comparabile cu cele obținute de trupele regulate în operațiuni de mare amploare. Conform generalului, operațiunile de război informațional au avut o importantă contribuție la succesele rusești din Alep, Deir ez-Zor și Ghouta, teoria fiind astfel confirmată în practică. El a mai adăugat că, datorită avansului tehnologic, nu doar diferența dintre starea de pace și cea de război dispare ci și distincția dintre misiuni de nivel strategic, operațional sau tactic întrucât, acum, unele țeluri strategice sunt realizabile la nivel tactic.
Concluzia generalui este următoarea: “Arta militară contemporană și experiența desfășurării operațiunilor de luptă în conflictele locale au arătat că utilizarea și crearea grupărilor integrate în războiul de tip nou capătă o urgență mai mare. Desfășurarea, angajarea și comanda și controlul acestora necesită o muncă detaliată.”
Trupele Spețnaz
În Siria, trupele Spețnaz au acționat cu predilecție în zonele montane și de deșert utilizând echipe de asalt motorizate, ceea ce poate deveni un model de acțiune al acestui tip de trupe în războaiele secolului 21. Prin comparație, în trecut, forțele Spețnaz au fost folosite cu predilecție în misiuni de recunoaștere pe distanțe lungi, în spatele liniei frontului și pentru sabotaj sau asasinate. Așa s-a întâmplat în Afganistan sau Cecenia. Cu o amprentă logistică minimă, o hartă și o busolă. Ei bine, în Siria, trupele Spețnaz au traversat rareori linia frontului pentru că misiunile de recunoaștere au fost efectuate preponderent cu ajutorul dronelor.
Prin urmare, forțele speciale rusești au avut ocazia să lase deoparte stereotipurile și să improvizeze și să testeze noi metode de luptă. De exemplu, o echipă de patru militari Spețnaz, înarmată cu mitraliere, rachete antitanc și aruncătoare de grenade, îmbarcată într-un vehicul blindat 4×4 așa cum este Tigr ajungea în „prima linie” și începea „un mic război” în zona respectivă producând un haos continuu prin acțiuni coordonate, destabilizând astfel linia frontului și, practic, vârând groaza și obosind inamicul. În mod obișnuit, echipajul era alcătuit dintr-un specialist în recunoaștere/cercetare, un observator înaintat și o pereche de lunetiști cu mențiunea că unii dintre ei vorbeau și o limbă străină. Natura deșertică a Siriei a diminuat nevoia utilizării unor tactici de ambuscadă și a crescut valoarea UAV-urilor (Unmanned Aerial Vehicle – rom. vehicul aerian fără echipaj), care puteau zbura în adâncimea teritoriului inamic, accelerând timpul de detectare a țintelor și de ghidare a loviturilor.
Mașina 4×4 blindată ușor (7,62mm) Tigr produsă de Gaz. Sursa foto: Twitter
Deschid o scurtă paranteză despre mașina folosită preponderent în astfel de acțiuni, Tigr. Este o mașină 4×4 blindată, protecția fiind la nivel STANAG 4569 Level 2 (rezistă la 7,62mm), capabilă să ducă doi membri ai echipajului și o echipă de 7 soldați. Are o sarcină utilă de 1300 kg și o greutate maximă de aproximativ 8200 kg. Este propulsată de un motor diesel de 215 CP. Poate lua la remorcă 2500 kg. Mai multe detalii tehnice găsiți aici.
O mașină Tigr „muncită” în Siria Sursa foto: https://en.topwar.ru/
Operațiuni urbane
Operațiunile de luptă urbane au ocupat un loc central în Siria întrucât zonele populate reprezintă adesea cea mai eficientă modalitate de mascare pentru teroriști. Lupta urbană nu era necunoscută rușilor care o experimentaseră relativ recent în Groznîi în 1994 – 1995 și în 2000. Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că au folosit trupele Spețnaz în munți sau în deșert dar nu și în luptele urbane.
În 2017, P. A. Dul’nev a detaliat operațiunile urbane din Siria, inclusiv utilizarea roboților, cu ocazia publicării unui articol în jurnalul Academiei de Științe Militare. El a evidențiat câteva aspecte ale acestui tip de conflict:
- Se desfășoară în spații restrânse pe mai multe niveluri simultan (străzi și piețe, diferite etaje ale clădirilor, pe acoperișuri și subteran);
- Nu există un front continuu, luptele se fragmentează rapid într-o serie bătălii izolate;
- Întrucât luptele sunt în zone restrânse ca arie, forțele care înaintează sunt mai vulnerabile și necesită mai multă protecție.
Pentru a cuceri cele mai diverse structuri urbane (clădiri, de exemplu), grupurile de asalt sunt foarte importante. Pierderile umane suferite sunt însă pe măsură astfel încât, pentru a le diminua, se propune utilizarea sistemelor robotice care pot îndeplini unele dintre cele mai periculoase misiuni.
În opinia lui Dul’nev ar trebui dezvoltate următoarele tipuri de sisteme robotice:
- Platformele grele, având protecția unui tanc, folosite pentru a distruge obiectivele foarte bine protejate iar prin adăugarea unor anexe specifice, ar putea fi folosite pentru curățarea câmpurilor de mine;
- Platformele medii, având protecția unei mașini de luptă a infanteriei (MLI) care ar putea proteja flancurile și menține zonele deja capturate. De asemenea, vor putea să susțină cu foc platformele grele;
- Platformele ușoare, de tipul 1, cu o masă de până la 1000 kg, protecție împotriva armelor ușoare, care pot efectua misiuni de distrugere a mașinilor neblindate și pot apăra posturile de comandă proprii;
- Platformele ușoare, de tipul 2, cu o masă de până la 300 kg, protecție împotriva șrapnelului, și care vor executa misiuni de recunoaștere a inamicului și a terenului;
- Platforme robotizate de transport, cu o masă de până la 100 kg, pentru susținerea trupelor de asalt;
- Multicoptere și avioane de recunoaștere capabile de misiuni de recunoaștere și pentru distrugerea țintelor mici.
Robotul terestru de luptă TRX produs de GDLS Sursa foto: AeroVironment Twitter
Un vehicul foarte interesant din această perspectivă este TRX-ul celor de la General Dynamics Land Systems (GDLS), o platformă modulară de 10 tone, așa cum se poartă zilele acestea. Acesta a fost prezentat la AUSA2021 într-o versiune echipată cu nu mai puțin de 50 de drone AeroVironment Switchblade Loitering Missiles Systems, excelentă pentru a executa misiuni de cercetare prin luptă. Mai multe detalii aici.
În Siria, Rusia a testat în condiții de luptă roboții Uran-9 (înarmat) și Uran-6, un vehicul folosit în spatele liniilor pentru deminare. Unele voci spun că Uran-9 s-a dovedit un eșec total din cauza faptului că-i lipsește cu desăvârșire orice capacitate de a se mișca în mod autonom și din cauza problemelor de comunicații. Pentru Uran-6 asta nu a fost o problemă insurmontabilă întrucât deminarea unui câmp sau a unei zone nu necesită un nivel crescut de autonomie. Un scurt articol pe subiect puteți citi aici.
Robotul terestru de luptă Uran-9. Sursa foto: nationalinterest.org
Companiile militare private
Potrivit relatărilor presei ruse, prima companie militară privată (CMP) care a funcționat în Siria a fost asociată cu teroriștii. Se numea Malhama Tactical și era compusă din luptători islamiști radicali. Compania a evoluat într-o adevărată operațiune de marketing al cărei unic scop era să câștige bani. Compania a postat videoclipuri pe social media și YouTube și se pare că a început operațiunile în Siria în 2015 dar nu a luat parte la prea multe lupte.
În 2015 au apărut și primele dezvăluiri și interviuri ale cetățenilor ruși care luptă pentru companii militare private rusești în Siria. Principalul motiv este financiar, un astfel de soldat câștigând net circa 2500 USD/lună. Prima CMP rusă a fost Slavyanskiy Korpus (Corpul Slav), care nu mai există astăzi. Acum mai există doar Wagner și Turan, aceasta din urmă fiind pare-se un Batalion musulman. În general, echipamentul CMP-urilor este foarte vechi, ceea ce face ca mulți luptători să-și cumpere propriile lor arme.
Guvernul Rusiei nu a recunoscut niciodată în mod oficial existența acestor companii militare private motivul fiind cât se poate de evident: posibilitatea de a nega în mod plauzibil orice implicare atunci când lucrurile merg prost.
Mai multe informații despre Wagner au fost devoalate cu ocazia unui articol publicat în octombrie 2017 pe pagina online a Novaya Gazeta. Conform acestora, Wagner este compusă din patru brigăzi de recunoaștere și asalt, cu trei companii în fiecare brigadă, un batalion de artilerie cu trei baterii, o companie de tancuri, o companie de cercetare și sabotaj, o companie de comunicații/semnale și una de suport/logistică. Conform unor surse, Wagner are în Siria circa 2000 de luptători. Aici nu vorbim de o simplă companie de protecție și pază, aici vorbim de o adevărată armată, una particulară ce-i drept.
Motivul pentru care guvernul Rusiei evită să fie asociat cu astfel de companii militare private a fost evidențiat cu ocazia unui atac din 7 februarie 2018 al Wagner împotriva unei baze a Syrian Defense Forces care apăra un câmp petrolifer. Ghinionul celor de la Wagner a fost că atacul lor s-a suprapus cu prezența în bază a unor oficiali din SUA, Marea Britanie și din alte țări. Replica a fost rapidă și dură: aproximativ 100 de mercenari Wagner au fost uciși. Autoritățile ruse nu au denunțat atacul occidental și nu au făcut niciun fel de comentarii pe subiect.
Va urma