In octombrie 2012 un cetatean american de origine iraniana a fost arestat in Estonia si extradat apoi catre Statele Unite sub acuzatia de trafic de arme catre Iran. Acum, arestarea unui traficant de arme n-ar fi mare stire, dar Reza “Ray” Olangian, nu era de fapt traficant de arme, ci doar un iranian patriot, surprins pe cand incerca sa cumpere de la un “rus” nu mai putin de 200 de rachete sol-aer Igla S.
Doar ca iranianul a avut un ghinion teribil, “rusul” dovedindu-se pana la urma agent federal american sub acoperire al celor de la DEA. Dar ce are a face o Agentia Anti-drog Americana cu traficul de arme?! Pai in principiu nu prea are nimic, doar ca datorita tipului de misiuni pe care DEA le are in portofoliu si calitatii agentilor sai, multe astfel de afaceri cu arme sunt descoperite de catre DEA. Pana la urma si traficul de arme este tot un fel de contrabanda si cum agentii DEA misuna exact prin locuri ciudate si printre personaje cu totul dubioase, le ajug la urechi tot felul de informatii…
Insa acest caz a avut un final fericit pentru americani, dar pentru o astfel de retea demontata mai sunt inca zece de care nu stie nimeni. Iranul are o foarte mare experienta in trasferarea de tehnologie militara vestica, ilegal, catre industria proprie, cazurile aparute in presa fiind deja banale.
Pana in 2006 Germania era terenul favorit de joaca al iranienilor, nemtii facandu-se ca au vederea slaba, atat timp cat nu erau deranjati prea tare si persii isi vedeau fara scandal de treaba, insa si acest camp de lupta s-a incins, germanii trecand la destructurarea retelelor de contrabandisti iranieni. Germania era preferata Teheranului pentru produse care aveau legatura cu industria nucleara si cu sisteme de ghidare pentru rachete, insa din 2009 germanii au inasprit brusc regimul acestor produse si au trecut la arestari in masa a celor implicati in astfel de retele.
Practica traficului de produse militare a inceput odata cu emargoul impus de SUA in 1979, iar de atunci iranienii au reusit cu destul succes sa-si mai procure una alta, dar pe de alta parte si puscariile americane si europene sunt pline de traficantii prinsi. Cu toate ca odata cu emargoul petrolier din ultimii ani, traficul cu produse sensibile catre Teheran a devenit si mai complicat, lucrurile nu sunt foarte disperate, iar iranienii, de voie de nevoie, s-au obisnuit sa se descurce cu putin, fiind obligati sa-si puna mintea la contributie mult mai mult decat vecinii lor arabi si plini de bani, care-si pot cumpara tot ce doresc fara sa intrebe de pret, doar ca desi tehnologia iraniana, ne referim aici la cea militara, nu se compara cu cea detinuta de sauditi, nu stiu ce s-ar alege daca cele doua tari ar intra in conflict fara aliati, parte-n parte, cum se spune pe la noi. Nu stiu cati dintre noi am paria pe sauditi. Eu unul mi-as pune bani pe mana Teheranului…
GeorgeGMT