ARMELE ARMATEI ROMANE: ARUNCATOARELE (I)
De la aparitia primei baterii de artilerie la 10 noiembrie 1843, urmata la 21 decembrie 1860 de primul regiment de artilerie, comandat de catre maiorul Tobias Gherghel si pana la 21 iulie 1862, cand la Arsenalul Armatei si Pirotehniei, infiintat cu doar cateva luni inainte (1 ianuarie 1862) a fost turnat primul proiectil de artilerie ce a fost daruit domnitorului Alexandru Ioan Cuza; drumul dezvoltarii Artileriei a fost rapid intr-o perioada relativ scurta de timp. Astfel, de la tunuri si guri de foc extrem de moderne in epoca, la proiectile de artilerie performante, de diferite tipuri, calibre si destinatii, Artileria si-a continuat in permanenta drumul de formare ca Arma, destinatie, tehnica si tehnologii specifice, raspandindu-se in toate corpurile armatei, de la Infanterie pana la Aviatie si Marina.
O categorie aparte de mijloace de foc artileristice au reprezentat-o mortierele si aruncatoarele de bombe, ce au culminat in epoca moderna, dupa anul 1960, cu lansatoarele de proiectile reactive nedirijate. Despre toate acestea vom vorbi in continuare, fiind extrem de interesant faptul ca Romania a avut o preocupare constanta in a realiza pe plan local, prin licenta sau proiecte proprii, asemenea mijloace de foc, care fara niciun dubiu, n-au fost si nu sunt inferioare, sistemelor similare straine.
Primul mortier aparut in Armata Romana a fost cele cunoscut ca “Mortier de 58 nr.2”, de fabricatie franceza ce a aparut pe frontul romanesc de la Marasesti. Acest mortier era extrem de fiabil si performant, avand lungimea tevii de 550 mm; greutatea de 401 kg; camp de tragere vertical de la 45-80 de grade; camp de tragere orizontal de 35 grade; greutatea bombelor: 16 kg cea din otel, 40 kg bomba D, 18 kg bomba LS, 35 kg bomba DLS, 20,5 kg bomba 1917, tip A; bataia in functie de bomba folosita era de 650/445/930/550/1550 m. Bombele aveau ampenaj mare, in teava introducandu-se doar ampenajul cu incarcatura de azvarlire. Armata Romana a achizitionat din Franta intre anii 1916-1917, un numar de 130 de astfel de aruncatoare, ce au fost in dotarea bateriilor de mortiere din diviziile de infanterie.
Un aspect inedit al acelor vremuri, in care industria ori cercetarea militara romaneasca erau ca si inexistente, este faptul ca in 1916, colonelul Gabriel Negrei a reusit sa construiasca integral intara, un mortier de calibrul 250 mm. Acest mortier nu era cu nimic inferior celor franceze sau germane, avand teava dispusa pe un afet cu rol de tragere de pe sol, inclusiv cu rol de deplasare, iar pe latura opusa avand fixate o osie cu doua roti. In partea din spate mortierul avea doua roti mici metalice, ce aveau rolul de a executa ochirea usoara a piesei in directie. Pentru ochirea in inaltime, mortierul dispunea de un volan cu cremaliera. Nu se stie cate asemenea mortiere au fost construite.
Din anul 1930, in procesul de modernizare al Artileriei -inclusiv in crearea unei industrii nationale cu specific militar- demarat atunci (si care din pacate a avut parte de scandaluri rasunatoare in epoca, cu “ecou” ori…”continuitate” chiar si-n zilele noastre, precum afacerea SKODA. Despre toate acestea intr-un articol special!) s-au realizat aruncatoarele de calibrul 60/81/120 mm cu munitia aferenta, astfel ca la inceputul WW II, Armata Romana avea in componenta sa 42 de plutoane de aruncatoare de 81,4 mm, 72 de plutoane de aruncatoare de 60 mm si un numar redus de aruncatoare grele de 120 mm.
Cel mai raspandit aruncator era modelul BRANDT, calibrul 60 mm, model 1935, utilizat atat de catre batalioanele de infanterie, cat si de catre vanatorii de munte si cavaleristi. In 1942 in organigrama fiecarui regiment de infanterie apareau un numar de 27 de aruncatoare, iar la divizia de vanatori de munte 75 de aruncatoare.
Aruncatorul BRANDT era net superior celui german calibrul 50 mm, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 60,7 mm; lungimea tevii 725 mm; regimul de foc 20-25 lov/min; greutate 19,7 kg; viteza initiala 158 m/s; greutatea bombelor explozive: usoara 1,33 kg, grea 2,2 kg; bataia maxima: 100-1700 m cu bomba usoara, 100-950 m cu bomba grea. Acest aruncator a fost fabricat intarasub licenta cu munitia aferenta.
Modelul mai mare de calibrul 81 mm, a inceput sa fie fabricat sub licenta odata cu achizitionarea sa in anul 1935. BRANDT calibrul 81 mm a fost fabricat ca si fratiorul sau mai mic de 60 mm, la uzinele “Voina” din Brasov, aflandu-se in dotarea trupelor de infanterie, vanatori de munte si cavalerie. El avea urmatoarele performante: calibrul 81,4 mm; lungimea tevii 1267 mm; regimul de foc practic 15-18 lov/min; greutate 58,5 kg; camp de tragere vertical de la 45-85 grade; camp de tragere orizontal de la 8-12 grade; bataia maxima: 1000-1900 m; tragea cu bombe standard de 3,25 kg, bombe cu greutate dubla si cu bataie mica de 6,9 kg, bomba cu fum; era deservit de 5 militari.
In anul 1942 uzinele romanesti “Resita” au reusit fabricarea unui aruncator de 120 mm foarte modern si fiabil, ce a avut rezultate foarte bune la toate testele la care a fost supus. Aceste uzine capatasera experienta necesara proiectarii si realizarii unei asemenea arme grele si complexe, deoarece fabricau deja tunul antiaerian de 75 mm. La realizarea aruncatorului, specialistii romani dintre care s-au remarcat profesorul inginer Lazar Stoicescu (proiectantul si realizatorul tunului antiaerian de 75 mm, despre care vom vorbi intr-un alt articol) si general-maior Valerian Nestorescu (proiectantul unui tun fara recul, cunoscut sub numele de “Tunul Nestorescu” despre care se spune ca puteai sa pui pe afet in timpul tragerii un pahar cu apa, acesta ramanand…intact! Nu se cunosc date certe cu privire la acest tun, dar se pare ca in anul 1944 ar fi fost realizat un prototip, fara insa a intra in productia de serie.), s-au inspirat din aruncatorul de fabricatie sovietica, de captura, PM -38 (acesta era la randul sau o copie a celui francez BRANDT), dar cel romanesc era superior calitativ. Pana la sfarsitul razboiului au fost realizate putine aruncatoare de 120 mm model “Resita”, in principal datorita indeciziei si ezitarilor factorilor de decizie militari (parca ne suna cunoscut si-n ziua de astazi, nu-i asa!?), multe dintre ele fiind pierdute pe front. Cu toate acestea cele care au supravietuit, datorita fiabilitatii, performantelor ridicate si a rezistentei, au ramas in inzestrare pana in anul 1982, ceea ce spune multe despre profesionalismul si priceperea inginerilor, cercetatorilor si muncitorilor romani din acele timpuri, maziliti si deportati pe nedrept, din ura si prostie, de catre “civilizatorii rosii” si slugoi lor comunistii autohtoni, de ei creati si pusi in “slujba” poporului, dupa anul instaurarii “marii democratii populare”, 1945, avand grija insa de a lua (mai bine zis au furat fara nicio rusine) ca “despagubiri”, tot ceea ce industria romaneasca avea si crease, inclusiv mijloace tehnice si armament superioare calitativ din inventarul Armatei Romane, considerata pe nedrept ca facand parte din tabara invinsilor. Mama lor de jigodii rosii, ca ne-au dat inapoi cu cel putin 100 de ani!
Aruncatorul de 120 mm “Resita” avea urmatoarele caracteristici: calibrul 120 mm; lungimea tevii 1862 mm; latimea 1300/1360 mm; greutatea bombei 16 kg; greutatea pentru mars 480/555 kg; greutatea pentru lupta 286/285 kg; camp de tragere vertical cuprins intre +45/+80 de grade; camp de tragere orizontal cuprins intre +45/+53 miimi; viteza initiala 272 m/s; bataia maxima 5700 m.
Aceste aruncatoare performante, dupa anul 1965, cand Romania a trecut la refacerea industriei militare distrusa dupa WW II de catre sovietici, au avut urmasi. Astfel, in anul 1977 a fost realizat aruncatorul de bombe calibrul 82 mm, ce se afla si astazi in dotare. El este destinat sprijinului cu foc al subunitatilor de infanterie, neutralizarii personalului si a mijloacelor de foc usor adapostite sau neadapostite, iluminarii terenului (cea mai moderna bomba de iluminare este cea realizata recent de catre specialistii romani la MIRSAND-Brasov, dotata cu fuzee electronica de timp produsa la AEROFINA, FET 1T, inclusiv pentru bombele de 120 mm. Bomba dispune de un programator ETF-P, aflandu-se deja in dotare) si mascarii prin fumizare a fortelor proprii. Se afla in dotarea companiilor de infanterie, vanatori de munte, parasutisti, FOS, IM, etc. Aruncatorul se gaseste montat si pe TABC-79, avand cadenta mare de tragere, de aproximativ 20 lov/min. Are urmatoarele caracteristici: calibrul 82 mm; lungimea tevii 1220 mm; camp de tragere vertical cuprins intre +45/+85 de grade; camp de tragere orizontal: fara mutarea bipiedului de la +/-3 grade, cu mutarea bipiedului dela +/-360 grade; bataia minima 100 m; bataia maxima 4460 m.
Aruncator calibrul 82 mm, model 1977
Cel mai mare aruncator ce se afla astazi in dotarea Armatei Romane, desi nu este clar daca el se mai afla inca in fabricatie, este cel de 120 mm, model 1982. Acesta a inlocuit aruncatoarele “Resita” si PM-43 (sovietic), interesant fiind faptul ca poate folosi munitia ramasa, inca excedentara dupa unele surse, de la cele doua vechi aruncatoare! Aruncatorul de 120 mm, model 1982, este montat si pe MLVM si MLI (nu stim sigur daca asemenea vehicule rare in dotare, mai sunt inca operationale), avand greutate scazuta si putand fi transportat cu caruciorul, camionul DAC 665T sau samarizat (de catre VM in teren greu accesibil, fiind totodata una dintre cele mai grele arme din dotarea acestora. Pe zapada VM il deplaseaza pe sanii –akie-iar samarizat, aruncatorul+munitia formata din bombe explozive, de iluminare, incendiare si fumigene, este transportat de 6 caluti de rasa pur romaneasca Hutul, cu 6 samare). Aruncatorul de bombe are urmatoarele caracteristici: calibrul 120,1 mm; greutatea bombei 16 kg; greutatea pentru mars 480 kg; greutatea pentru lupta 280 kg; camp de tragere vertical cuprins intre +45/+80 de grade; bataia maxima 5775 m; echipaj 6 militari.
Aruncator (mortier) calibrul 120mm, model 1982
Oficial, viitorul TBT va avea si o varianta echipata cu aruncator de 120 mm. Se intentioneaza ca aceasta sa fie complet automatizata (partea de incarcare, vizare si tragere), iar sistemul avut in vedere ar fi de fabricatie franceza (nu se stie insa cu siguranta). Posibil, daca nu probabil, sistemul sa fie asimilat intarasi adaptat actualului aruncator de 120 mm de fabricatie romaneasca, fiindca asa ar fi normal, existand capacitatea de a-l integra. Vom vedea insa ce va fi pana la urma, asteptam inca cu interes aparitia TBT nr. 1, care speram sa fie pe masura asteptarilor si dorintelor noastre, inclusiv ale militarilor nostrii.
Insa, de departe, cele mai mari aruncatoare ce s-au aflat in dotarea Armatei Romane, sunt cele de fabricatie sovietica de 160/240 mm. Aruncatorul MT-13, calibrul 160 mm, model 1943, a intrat in inzestrare in anul 1950, mai intai la Brigada 74 Artilerie Roman, si ulterior la Brigada 17 Artilerie Barlad. Nu se stie cate asemenea aruncatoare a avut armata in dotare. Insa, datorita masivitatii sale, bomba se incarca pe la culata prin bascularea lagarului cu teava catre inainte. Datorita reculului mare, aruncatorul era dotat cu amortizor de atenuare a acestuia, fiind transportat cu ajutorul ochiului de imperechere dispus la gura tevii, inlaturandu-se in timpul tragerii.
Aruncatorul MT-13 de 160 mm avea urmatoarele caracteristici: calibrul 160 mm; greutatea bombei F-852, 40,8 kg; greutatea pentru lupta 1170 kg; camp de tragere vertical cuprins intre +45/+80 de grade; camp de tragere orizontal de 25 de grade; viteza initiala 245 m/s; bataia maxima 5150 m; bataia minima 630 m; lungimea tevii 3030 mm; regimul de foc optim era de 3 proiectile/minut.
Aruncator calibrul 160mm MT-13
Tot in anul 1950, a intrat in dotare cel mai mare aruncator pe care armata l-a avut, pana in prezent, in dotare, M-240 de calibrul 240 mm. Acest urias in adevaratul sens al cuvantului, a ramas in dotare pana in anul 1995, la Brigada 74 Artilerie Roman (divizionul de aruncatoare mixt 160 si 240 mm), Brigada 175 Artilerie Galati (12 aruncatoare) si la Brigada 17 Artilerie Barlad ce facea parte din Rezerva General Strategica. Este interesant faptul ca acest aruncator masiv se mai afla inca in dotarea unor state ca: Bulgaria, Ungaria, China, India, Vietnam, etc, iar din anul 1975 are si o varianta autopropulsata 2S4 TULPAN (bataie extinsa la 20 km), neachizitionata insa de catre Romania. Desi era inca performant, decizia retragerii acestuia din dotare s-a datorat proiectelor LAROM si ATROM, dupa unele surse, si s-ar afla stocate si conservate.
Aruncator calibrul 240mm M-240
Datorita masivitatii sale, acest aruncator, in anii *50, era tractat de autotractoare de fabricatie sovietica AT-P/L/S, care duceau totodata 11 oameni si munitia aferenta acestuia. Dupa anul 1955, cand in inzestrare au inceput sa intre autocamioanele de fabricatie romaneasca “Carpati” si “Bucegi”, aruncatorul era deservit inclusiv de catre acestea.
Aruncatorul era un adevarat mastodont fiind greu de manevrat si amplasat. Putea fi amplasat doar pe teren sau sol tare, fiind compus din: teava cu inchizator dispusa pe un afet cu sistem de atenuare a reculului cu arc, ce proteja aparatele de ochire si evita afundarea in pamant a placii de baza (aceasta cantarea nici mai mult, nici mai putin de 685 kg!), iar ochiul de imperechere pentru tractarea cu autotractorul, detasabil in timpul tragerii, cantarea…65 kg. Un adevarat monstru, am putea spune!
Bomba aruncatorului F-864, era si ea “micuta”, cantarind 130,7 kg (34 kg reprezenta numai incarcatura de trotil) si avea o inaltime de 1,6 m. Operatia de incarcare era laborioasa si greoaie, fiind executata de catre 5 militari antrenati in acest sens. Ea decurgea in felul urmator: teava aruncatorului se rabata in pozitie orizontala cu inchizatorul deschis; bomba se aducea pe un carucior langa teava fiind ridicata cu doi clesti metalici care se fixau pe corpul acesteia, fiecare cleste fiind manuit de catre doi militari; bomba era ridicata de cei 4 militari la inaltimea umerilor si asezata pe suportul de usurare a incarcarii, dupa care era impinsa in teava de cel de-al cincelea militar. Datorita acestui procedeu complicat si greoi, un echipaj bine antrenat si… rezistent, ajungea sa traga un foc/minut. Mult sau putin nu conteaza, fiindca efectul la tinta era devastator!
Aruncatorul M-240 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 240 mm; greutatea pentru lupta 3610 kg; greutatea pentru miscare 4230 kg; lungimea tevii 5340 m; inaltimea in pozitie de mars 2120 m; camp de tragere vertical cuprins intre +45/+80 de grade; camp de tragere orizontal de 25 de grade; bataia maxima 9700 m.
Surse: ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru); WIKIPEDIA –Enciclopedia libera; Internet.
Sursa poze: Wikipedia
Va urma,
WW