Razboiul de independenta demonstrase ca fortaretele bine amplasate si dotate din punct de vedere ethnic, creeaza mari dificultati celui care le ataca, iar cucerirea lor reclama timp si mari jertfe omenesti. Asa se face ca, in anul 1886, a inceput construirea “Fortului Jilava” in apropierea Bucurestiului, peste apa Dambovitei, in partea de sud a orasului. Lucrarea trebuia sa fie executata dupa tehnica cea mai avansata in acest gen de constructii existenta la acea vreme.
Constructia fortului a fost incredintata arhitectului Szoke Ferencz din Sighisoara, iar executarea ei a durat cinci ani. Acest fort, numit si “Fortul 13” (un numar ce din pacate, s-a dovedit ghinionist pentru acest fort, putem spune…), are o istorie deosebit de interesanta, marcata de spionaj, executii, torturi, etc. Ne vom ocupa insa de spionaj, dar spre aducere aminte si in memoria celor ce au suferit si au murit acolo, citam cateva randuri din relatarea istorica scrisa de catre Ovidiu Draghia, intr-un articol postat pe Hotnews: “Fortul 13 are o istorie incarcata: a fost utilizat ca depozit de munitii in timpul regelui Carol I, garnizoana militara pana in anul 1907 cand a inceput transformarea sa in inchisoare. Aici au fost adusi o parte din taranii rasculati. Intre 1921 si 1944, la Jilava au fost inchisi detinutii politici ai Partidului Comunist, scos in ilegalitate in 1924. In noaptea dintre 25 si 26 noiembrie 1940, au fost impuscati 64 de opozanti ai Miscarii Legionare, iar din 1946, in Fortul 13 s-a aflat lotul politic alcatuit din maresalul Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, generalul Constantin Pantazi, Seful Serviciului Special de Informatii Eugen Cristescu s.a. Pe 1 iunie 1946, o parte din membrii acestui lot politic a fost executata in Valea Piersicilor, in apropierea fortului. Apoi, intre 1948 si 1964, Fortul 13 a fost o inchisoare de tranzit pentru detinutii anti-comunisti. Conditiile de tratament erau inumane: erau interzise dreptul la vorbitor, pachet si corespondenta cu familia, intre orele 5 si 22 le era interzis detinutilor sa se intinda pe pat ori sa stea rezemati etc. Plimbarea in curte avea loc in niste spatii infime, dura cateva minute si nu avea o frecventa zilnica”.
Acest arhitect, caruia i se daduse mana libera (poate prea libera, daca tinem cont de importanta strategica si militara a unei astfel de lucrari)conducea cu fermitate lucrarile. Potrivit clauzelor contractuale, el era obligat sa respecte planurile constructiei. Dar, ca sa le respecte, trebuia sa le aiba la indemana, iar datorita caracterului lor secret, beneficiarul (acesta fiind Ministerul de Resbel) se obliga ca, prin reprezentantii sai, sa-i permita acestuia sa le studieze zilnic pentru a putea efectua lucrarile. In acelasi timp, au fost luate masuri menite sa impiedice ratacirea, sustragerea, disparitia sau copierea celor 81 de planse ce alcatuiau planul si s-au dat ordine in acest sens.
Cel care a primit misiunea speciala de a asigura secretul planului si al constructiei fortului Jilava, a fost locotenent-colonelul, Minculescu, un personaj preocupat mai mult de realizarea intereselor personale decat de indeplinirea indatoririlor de serviciu (nu este foarte clar de ce acest ofiter nu si-a indeplinit obligatiile de serviciu, dar exista zvonuri lansate de blogeri care mentioneaza ca avea un comportament incompatibil cu statutul de ofiter –era un impatimit al jocurilor de noroc, al petrecerilor deocheate, cheltuind mari sume de bani. Insa, pana la o dovada concludenta cu privire la cauzele care au generat lipsa de vigilenta si dezinteresul ofiterului responsabil cu siguranta planurilor, informatiile de gen can-can, le tratam ca atare!). Datorita superficialitatii cu care acest ofiter si-a indeplinit sarcinile de mare raspundere ce ii erau incredintate, Szoke a avut posibilitatea sa scoata copii de de aproape toate plansele ce alcatuiau planul secret al constructiei, iar atunci cand n-a reusit, a retinut originalele (ciudat, lucru neobservat de catre Minculescu! Probabil, daca nu sigur, acesta nu numara deloc plansele la returnare, pentru a vedea daca lipseste vreuna. Normal ar fi fost ca arhitectul sa consulte schitele si planurile fortului, numai in prezenta si sub supravegherea ofiterului desemnat sa le pazeasca –astfel, s-ar fi evitat o grava bresa in asigurarea secretului acestei constructii strategice).
Jilava, Fortul 13
Arhitectul Szoke Ferencz, chiar a declarat mai tarziu, ca a recurs la copierea planurilor datorita activitatii cotidiene, din dorinta de a le avea “mereu in fata”, precizand ca la inceput n-a avut alte intentii dar, dupa terminarea constructiei, avand asupra sa intregul plan al fortului, s-a gandit ca este o oportunitate de a face “un ban” (necinstit, am zice noi!).
Astfel, cu ocazia receptiei lucrarilor, care s-a facut in anul 1891, lucrurile s-au petrecut ca de obicei, adica, intre beneficiar (Ministerul de Resbel) si constructor (Szoke Ferencz) s-au iscat diferende care, neputand fi solutionate amiabil, s-a apelat la Justitie (Guvernul roman a fost actionat in judecata de catre arhitectul Szoke Ferencz. Guvernul a fost nevoit sa se apere, iar reclamantul sa-si dovedeasca pretentiile –acesta a facut-o aducand ca dovada cele 81 de planse ale planului fortului! Si asta, in conditiile in care acestea erau considerate secrete…). Procesul s-a intins pe o perioada de sapte ani, iar in toata aceasta perioada arhitectul Szoke s-a deplasat permanent avand asupra sa planurile intregului fort, pe care le-a prezentat pe la toti avocatii specializati in procese de acest gen (astia aveau interes sa castige clientul lor, revenindu-le o suma mare de bani. Putin le-a pasat ca aveau in fata documente secrete. Astia ca astia, dar nici macar Ministerul de Resbel nu s-a sesizat asupra gravitatii situatiei! O grava eroare sau pur si simplu dezinteres?), incercand sa dovedeasca dreptatea cauzei sale. Toate incercarile sale s-au dovedit zadarnice, deoarece dupa sapte ani de procese, a pierdut. Supararea pe care i-a produs-o acest deznodamant l-a determinat sa-si faca bagajele, in care a asezat cu grija si copiile de pe toate plansele fortului nr.13, si sa plece in Ungaria unde si-a stabilit domiciliul.
Cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat mai tarziu, in legatura cu cauzele care l-au determinat sa ia cu sine copiile planului “Fortului Jilava”, el a declarat ca intentiona sa le predea Muzeului National din Budapesta, “pentru studiu”. Dar, inainte de a transpune in fapt intentia, “ghinionul” i-a scos in cale pe numitul Baranyi Erno, fost comandant de pompieri, cu care a pus la cale un negot cu cai pentru Africa de Sud (pe atunci, Anglia se afla in razboi cu burii, existand o cerere foarte mare pentru cabaline. Acest razboi a fost umilitor pentru englezi -1880-1881/1899-1902). Tot discutand despre folosirea cailor in lupta si despre modul in care cavaleria ar putea fi utilizata la cucerirea unor forturi, Baranyi a aflat ca Szoke detine la locuinta sa plansele fortului Jilava. Afacerist din fire, i-a dat sugestia sa vanda plansele unei puteri straine, de la care s-ar putea obtine o suma mare de bani. Mai mult, si-a asumat sarcina gasirii unui client, cu conditia sa i se dea jumatate din suma incasata pe planuri. Szoke a acceptat imediat propunerea, iar Baranyi a trecut imediat la gasirea clientului potrivit…Era anul 1902!
Tot tatonand in dreapta si in stanga, pompierul afacerist a intalnit un domn Boross, alt mare amator de castiguri usoare, care i-a promis ca se va ocupa de problema si in scurt timp ii va prezenta cumparatorul. Versat in escrocherii, Boross s-a gandit ca cea mai mare suma ar putea fi obtinuta chiar de la pagubit, adica…statul roman, implicit Ministerul de Resbel! Manat de acest gand s-a prezentat la consulul general al Romaniei la Budapesta si i-a spus ca cineva “dispune de planurile Fortului 13, pe care vrea sa le vandal unor inamici potentiali ai Romaniei”. Ca sa impiedice aceasta “marsavie” el le poate cumpara contra unei mari sume de franci pe care, se-ntelege, va trebui sa-i primeasca de la consulat. Sic!
Ghinionul sau a constat in faptul ca a avut nesansa sa stea fata in fata cu consulul Victor Cuciurano, un om cinstit, fara ganduri de inavutire si poate…mai mult decat atat. Consulul, realizand imediat gravitatea situatiei, a solicitat sprijin din tara, intentionand sa puna mana cat mai repede si cat mai putin costisitor pe planurile secrete ale fortului Jilava. Acesta, a actionat asupra lui Boross convingandu-l sa accepte un joc dublu, adica sa “vanda” si planurile asa cum doreau Szoke si Baranyi, dar sa faca si ceea ce ii va cere el. In schimbul acestui joc, Cuciurano i-a promis lui Boross ca va fi remunerate cu mult mai mult decat ar fi primit de la Szoke (cu alte cuvinte, a exploatat lacomia si dorinta acestuia de imbogatire rapida si usoara –o “slabiciune” intens exploatata si astazi de catre serviciile secrete!).
Lacom si escroc versat, cand a auzit ca i se ofera mai mult, Boross s-a grabit sa fixeze suma si sa propuna o solutie de garantie ca sa nu fie tras pe sfoara. El a cerut ca suma de 50000 de franci pe care o pretindea sa fie depusa cu parola la o banca, iar cand consulul va intra in posesia planurilor, Boross va primi parola pentru a putea ridica de la banca suma depusa (ulterior, Cuciurano care nu era un novice in asemenea “afaceri” si stiind ca are dea face cu un escroc, a reusit sa-l convinga sa accepte doar 10000 de franci drept recompensa, bani pe care i-a si primit la “sfarsitul afacerii”. Mai mult decat atat, consulul Cuciurano a solicitat si a obtinut imediat concursul politiei din Budapesta, care avea interesul de a evita dezvaluirea unei afaceri de spionaj in care erau implicati cetateni unguri, punandu-i la dispozitie doi detectivi care sa-i prinda in flagrant pe cei doi spioni de circumstanta, Szoke si Baranyi. Un joc inteligent din partea consulului Cuciurano, care dupa cate se pare, nu era deloc un “novice”!). Daca, din motive independente de vointa lor planurile vor lua alta destinatie sau vor fi false, Cuciurano isi va retrage banii.
Dupa stabilirea intelegerii, Boross i-a spus lui Baranyi, ca atasatul militar rus acreditat la Viena era interesat sa cumpere planurile, urmand a veni la Budapesta pentru a le studia si a se convinge ca erau…reale. Urma a plati pentru ele, suma de 500000 de franci, o suma enorma in acele timpuri, in fata careia Szoke si Baranyi, n-ar fi “rezistat” nicicum.
Ca urmare, a sosit la hotelul “Jozsef Foherceg” din Budapesta, “Alexandre Gueorguievitch Sergueeff, officier d’etat-major”, ofiter rus. In realitate, acest ofiter rus era locotenentul Gorski, ofiter roman, bun cunoscator al limbii ruse, care intr-adevar, venea din…Rusia! Un joc inedit am putea spune, dar iata raportul “personal si confidential” (332/12/25 iunie 1902) inaintat de catre consulul Cuciurano, lui Ionel I.C. Bratianu, ministru ad-interim al afacerilor externe, a doua zi dupa desfasurarea intregii “afaceri”, din care citam: “Lui Szoke am facut sa-i parvina o carte de vizita cu numele de imprumut al lui Gorski si i s-a dat intalnire pe marti, 11/12 iunie 1902, la 10 ore dimineata. Szoke a venit si cu amicul sau, a aranjat planurile si a cautat sa-l convinga pe ofiterul rus de importanta lor. Din toata atitudinea sa in cursul intrevederii rezulta ca era convins ca are a face cu un ofiter rus”.
Dealtfel, Szoke a declarat mai tarziu ca nimic nu l-a facut sa creada ca “rusul” era de fapt ofiter roman, ceea ce inseamna ca locotenentul Gorski si-a jucat magistral rolul –ca un adevarat profesionist am putea spune! Dupa ce Gorski (alias Sergueeff), care se recomandase ofiter de geniu, a examinat planurile si s-a “convins” ca este vorba de o chestiune serioasa “a dat semnalul convenit”. La auzul acestui semnal, cei doi detectivi maghiari ce se gaseau in camera de alaturi impreuna cu Cuciurano, au patruns in camera in care se desfasura “afacerea”, punand mana pe cei doi “negustori de cai pentru Africa de Sud”. Gorski si Cuciurano au recuperate imediat planurile fortului Jilava, impiedicand ca acestea sa fie cunoscute politiei maghiare si poate, serviciului de spionaj austro-ungar, impiedicand totodata antrenarea Romaniei intr-o campanie de presa ce ar fost extrem de neplacuta pentru autoritatile de la Bucuresti (in presa vremii, cazul ar fi facut mare valva). Mai mult decat atat, Cuciurano a reusit sa puna mana pe rezultatele interogatoriului celor doi “negustori de cai”, Szoke si Baranyi, de la politia budapestana (posibil ca intre consul si prefectul politiei din Budapesta, sa fi existat “raporturi amicale”), pe care le-a transmis impreuna cu planurile recuperate ale fortului (mentionand in mod expres, citez: “A se trimite confidential chiar originalul la Ministerul de Resbel”), “imediat” la Bucuresti, prin intermediul locotenentului Gorski.
Desi planurile au fost recuperate intr-un mod foarte ingenios, profesionist chiar, nu s-ar fi ajuns intr-o asemenea situatie daca locotenent-colonelul Minculescu si-ar fi indeplinit in mod corect obligatiile de serviciu in legatura cu pastrarea secretului militar asupra Fortului 13-Jilava. Punct!
WW
Surse: www.hotnews.ro/stiri-esential-7402497-fotogalerie-fortul-13-jilava–…
Internet; Wikipedia-Enciclopedia Libera.