Deci la inceputul WW2 rusii aveau cele mai multe corpuri pentru desant aerian dar …..
In anul 1942, impins de evenimente, comandamentul sovietic a intreprins primele misiuni speciale aeropurtate ce se doreau a fi de importanta strategica. In noaptea de 3 ianuarie 1942, 416 parasutisti au primit misiunea de a ocupa aerodromul Bolsnoie-Fatienogo unde urmau sa fie adusi militarii Regimentului 250 Puscasi Desant. Desantarea acestor militari a fost imposibila datorita stratului gros de zapada ce impiedica aterizarea avioanelor, motiv pentru care parasutistii aflati la sol au fost nevoiti sa se disperseze si sa ingroase randurile partizanilor destinati misiunilor izolate.
Pe 18 ianuarie 450 parasutisti sovitici au fost lansati in apropierea localitatii Znamenka si Zelanic, pentru a asigura terenul unde urmau sa debarce alti militari. Debarcarea celor peste 1600 de puscasi aerotranspotati pe trenul respectiv , detinut de parasutisti, s-a putut totusi efectua, dar in 5 zile, datorita conditiilor atmosferice extrem de vitrege. Insa de aceasta dat contraatacurile trupelor germane, sustinute si de blindate, au obligat pe parasutisti si puscasi sa recurga la aceiasi practica a dispersarii si intaririi formatiunilor de partizani.
Brigada 8 Desant Aerian aflata in avangarda Corpului 4 Desant, a fost intrebuintata la 27 ianuarie pentru „taierea” comunicatiei Viasma -Smolensk, dar timpul nefavorabil si reactia concertata a blindatelor germane, au transformat actiunea celor 2300 de parasutisti intr-un esec total, facand inutila utilizarea celorlalte 2 brigazi de desant, din componenta corpului al carui comandant, generalul Levasov, a fost ucis in lupta inca de la inceput, o data cu actiunea primului val aeropurtat.
Acelasi corp 4 Desant, incepand cu 17 februarie si ulterior un batalion din cadrul acestuia, au fost parasutate intre 4 si 8 martie, in apropiere de Lugi, respectiv Ielna, pentru intarirea fortelor de partizani ce aveau ca misiune hartuirea „spatelui Armatei 4 germane „.
In noiembrie 1943, regimentele 101 si 110 parasutisti au fost lansate in regiunea Beloscrje, pe malul drept al raului Nipru, in scopul intaririi formatiunilor de partizani din raionul padurii Cerkasi. Alte elemente au fost parasutate in sectorul Orel-Vitebsk, controlat de Armata 3 Tancuri germana, in scopul intaririi gruparilor de partizani din Rossono si ulterior de la Usceatski. In martie 1944 mai multe grupuri de parasutisti sovietici au fost lansate in Carpati, in regiunea Huszt, dar ele au fost descoperite si neutralizate inca din timpul lansarii, de subunitati ale Diviziei 16 infanterie ungare.
Trecand in revista specificul principalelor misiuni aeropurtate ale armatei sovietice in cel de al doilea razboi mondial, remarcam extrema disproportie dintre dimensiunea dezvoltarii acestor categorii de trupe inainte de razboi si utilizarea lor efectiva pe front, in actiuni de lupta care sa le puna in valoare specificul de actiune. Am vazut ca la Ia inceputul razboului URSS avea deja 5 corpuri de desant aerian pregatite pentru lupta, alte trei fiind in curs de operationalizare. Directivele lui Stalin au fost si mai generoase, nu mai putin de 10 corpuri de desant aerian trebuiau sa fie pregatite pentru marea ofensiva eliberatoare. Este adevarat ca in cateva din operatiile planificate de sovietici, intrebuintarea trupelor aeropurtate au fost total inadecvata contextului operativ si situatiei generale a frontului, antrenand si pierderi extrem de mari. Astfel , in 1939, in razboiul contra Finlandei, 3 brigazi de parasutisti au fost lansate in spatele liniei Mannerheim, dar operatiunea a esuat in totalitate. Peste 2 ani, in vara anului 1942, trupele aeropurtate sovietice nu au mai fost utilizate decat in actiuni duse de grupuri mici, in folosul detasamentelor de partizani .
Aceste insuccese ca si cele care vor urma, nu pot explica insa „disparitia” atator corpuri de desant aerian intr-un interval atat de scurt. Misterul avea sa se dezlege abia dupa epoca de „glasnosti” informational si accesul la unele arhive ale fostei URSS.
In primavara anului 1942 Armata Rosie a suferit o serie de grave infrangeri: in lupte de la Rjev a fost incercuita si nimicita Armata 39; in incercuirea de la Viasma Armata 33 a generalului- locotenent M. G. Fremov a fost rupta de de restul fortelor sovietice, iar Armata a 2-a, de soc ,a generalului-locotent A. Vlasov a fost in intregime capturata; frontul din Crimeea a fost dat peste ,cap antrenand disparitia armatelor 44, 47 si 51; in batalia de la Harcov au fost nimicite armatele 6, 9, 28 si 57, 7 corpuri de tancuri si cavelerie autonome, precum si un numar impresionant de divizii, brigazi si regimente de toate armele. Frontul a fost rupt pe o distanta uriasa, iar trupele germane neintampinand nici o rezistenta s-au infiltrat pe cele doua directii de importanta strategica, Caucaz si Stalingrad. Caucazul inseamna bineinteles petrol. Caderea Stalingradului ar fi insemnat acelasi lucru, pentru ca din Marea Caspica petrolul era transportat in sus pe Volga. Imaginea dezastrului oferit de trupele care se retrageau in debandada, l-a facut pe Stalin sa instituie ordinul fulger nr . 27 privind actiunea detasamentelor de baraj si a batalioanelor disciplinare impotriva oricarei formatiuni care ar fi indraznit sa dea fie si un singur pas inapoi. Zadarnic insa. In lipsa unor rezerve proaspete orice regrupare si de aici speranta oricarei retrageri organizate in vederea temporizarii ofensive germane parea o simpla iluzie. La vremea respectiva Armata Rosie dispunea de 9 corpuri de infanterie de garda, uzate in lupte, vlaguite din cauza pierderilor mari suferite si imposibil de scos din zonele frontului unde luptau. Cu toate acestea in Caucaz in fata Armatei 4 Tancuri germane s-au ivit ca din senin 2 corpuri de armata sovietice complet noi, bine echipate si pregatite, corpurile 10 si 11. Pe directia Stalingrad a aparut, alaturi de celelalte divizii cu capacitatea combativa mult diminuata ,o divizie noua bine dotata si instruita, Divizia 32 Infanterie de Garda, urmata la scurt timp de diviziile 33, 34, 35 si 36 Infanterie de Garda.
Numarul acestor noi unitati de elita va continua sa creasca in mod spectaculos, astfel incat in scurt timp a aparut si prima armata de garda condusa de generalul locotenent F. I. Goligov, fost sef al GRU, avand in componenta sa 5 divizii de infanterie de garda 37, 38, 39, 40 si 41. In diferite alte faze ale razboiului, de indata ce survenea un moment de criza, apareau in mod providential alte si alte unitati proaspete de elita, numite de garda, desi aceasta era o denumire care se castiga de obicei in lupta, nicidecum atribuita in avans. Au fost insa si 2 exceptii: subunitatile dotate cu dispozitivele de foc in salve, aruncatorile de proiectile reactive de tip BM8, BM13, M30, BM31 si unitatile si mari unitati de desant aerian transformate, prin forta lucrurilor, in simple unitati de infanterie. Militarii care le compuneau aveau o pregatire superioara celorlalti si au luptat cu totii in mod admirabil. A lupta este insa doar un mod de exprimare, pentru ca adesea acestia au fost intrebuintati numai in situatii disperate, fara speranta, in care singurul lucru esential era astuparea breselor sau castigarea de timp, deoarece majoritatea unitatilor de desant erau dotate in exclusivitate cu armament usor, fara suficienta tehnica antitanc adecvata si beneficiau doar intamplator de sprijinul unei artilerii proprii. Este usor de inteles de ce speranta de supravietuire pe front a acestor unitati arareori a reusit sa depaseasca cateva saptamani. Dar probabil ca pentru Stalin era suficient si atat.
Istoria Parasutismului, Partea a V-a
CaporalMusat
Sursa: cartea FORTELE SPECIALE, scrisa de colonelul VASILE SOARE si WIKIPEDIA