Romania Military

K2 Black Panther

Conform unui zvon de pe DefenseNews, care preia o informatie aparuta pe un cont de Twiter (X)al unui domn – @mason_8718, Romania ar demara pe data de 10 mai teste pe teren cu tancul coreean, inclusiv trageri reale.

Se spune ca o delegatie mixta romano-coreeana va participa la aceste teste de evaluare care ar fi sa se desfasoare in Romania. Deocamdata nu exista nici o confirmare oficiala a acestei posibile stiri si ramane de vazut daca este sau nu reala.

Daca se va dovedi ca pe 10 mai vor demara teste cu macar un tanc K2 Black Panther la noi in tara lucrurile ar primi o tenta de seriozitate in privinta unei posibile achizitii de tancuri sud-coreene, dar deocamdata nu ne ramanae decat sa asteptam si sa vedem ce va fi.

Este adevarat ca Romania ar avea intentia de a cumpara intr-un viitor mai mult sau mai putin previzibil in jurul a 300 de tancuri noi, dar deocamdata se discuta – inca nu s-a semnat nimic – doar despre cele 54 de Abrams M1A2+derivate, iar discutia a plecat de la o suma de peste 2 miliarde de dolari.

In cazul tancurilor sud-coreene si ele sunt prezente in media romaneasca ca posibila solutie dar pana in acest moment – pe relatia cu Coreea – avem doar un contract ferm pentru achizitia unor sisteme MANPAD, licitatia pentru obuziere auto-propulsate, unde se spune ca doar coreenii cu K9 Thunder ar fi depus oferte, este inca in stadiul de discutii si clarificari.

Astfel de vesti, desi ne bucura, trebuiesc luate in considerare cu multa precautie mai ales daca avem in vedere ca – cel mai probabil – K2 Black Panther poate fi achizitionat si fara trageri reale si teste de teren, dar ar fi un lucru bun sa-l vedem la treaba intr-un poligon romanesc.

Insa nu trebuie uitat ca discutam despre sistemul romanesc de achizitii, sistem care atunci cand nu se face de ras cu tot felul de cerinte mai putin uzuale, face ce face si ramanem tot cu ce am mostenit de la Republica Socialista, asa ca eu personal nu ma astept la mare lucru pentru data de 10 mai ac.

GeorgeGMT

Exit mobile version