Ministerul apararii de la Varsovia a anuntat recent ca vor fi achizitionate sisteme de rachete tactice cu raza medie si lunga K239 Chunmoo din Coreea de Sud. Sistemul coreean este similar ca performate tactice HIMARSului american (nu stim daca precizia este aceeasi) si are in dotare trei tipuri de rachete, cu raza de pana in 80 de km si au in dezvoltare o racheta cu raza de aproximativ 290km.
Polonia are in vedere achizitionarea a 300 de vehicule de lansare, iar in aceste conditii comanda pentru HIMARS va fi redusa proportional, la probabil doar 200 de masini de lansare.
Important pentru polonezi, prima baterie ar fi sa ajunga in Polonia spre sfarsitul anului viitor.
In privinta livrarilor de HIMARS comandate inca din 2019 (20 de masini de lansare), se asteapta ca livrarile sa demaraze tot anul viitor.
Avantajele ar fi cateva, unele banuite, altele certe:
- Putem presupune ca pretul per baterie si per racheta este mai mic in cazul K239 Chunmoo;
- Varsovia nu doreste sa stea intr-o singura sursa de aprovizionare;
- Lockheed Martin, producatorul HIMARS, este foarte aglomerata cu noile comenzi pentru rachete si sisteme de rachete. Efectiv peste compania americana a “plouat” cu noi comenzi, unele venite din partea Pentagonului pentru refacerea stocului de rachete;
- Coreenii sunt de acord cu transferul de tehnolgie, nu in totalitate, dar suficient pentru ca polonezii sa fie tentati;
- Sa nu uitam ca Varsovia continua sa sustina ca doreste 500 de lansatoare, intial HIMARS, dar odata cu explozia comenzilor este greu de crezut ca americanii vor putea onora o astfel de comanda intr-un timp suficient de scurt, iar polonezii sunt extrem de grabiti.
K239 Chunmoo este un sistem complex care ofera o mare mobilitate tactica si foloseste in prezent trei tipuri de rachete:
- K 33 – 131mm – 40 de rachete per masina, raza maxima 36km;
- KM26A2 – 230 mm – 12 rachete, raza maxima 45km;
- 12 rachete calibrul 239mm, cu raza maxima de 80km;
De asemenea se afla in faza de dezvoltare alte doua modele de rachete cu raze extinse: Chunmoo-II – calibrul 400mm – care ar trebui sa atinga o raza de 200km si o racheta balistica similara ATACAMS, compatibila cu sistemul de lansare K239 Chunmoo – KTSSM-2 – cu o raza de 290km si calibrul de 600mm.
Dar deocamdata discutam doar despre rachetele disponibile astazi, adica de o raza maxima de 80 km.
GeorgeGMT