LEGION ETRANGERE –scurt istoric (5)

12 ani ago

Ce este “cafardul” si cand apare el? Cuvantul “cafard” in limba franceza este, de fapt, numele unui gandac negru, dezgustator, care roade, mananca totul, incetul cu incetul. Cu peste 4000 de specii identificate in toata lumea, acest gandac mai este cunoscut in termeni populari drept “gandacul de bucatarie”. Ne-am putea intreba ce legatura are cu Legiunea Straina? Contrar logicii are, fiindca in acest articol vom scoate in evidenta aspecte din viata Legiunii, mai putin cunoscute, ce au generat drame, sinucigasi si ucigasi –de vina fiind…”cafardul”.

Aceasta boala ascunsa, denumita nu se stie cum si de ce, “cafard”, de catre legionari, exprima intr-un cuvant ideile negre, generate poate si de mustrari de constiinta, melancolia, plictiseala, tristetea, dorul de casa –caracterizata de catre un legionar anonim drept “o nostalgie incurabila care rezista si la bautura”, chiar si lipsa unei vieti sexuale ordonate, etc. Multe alte cauze pot declansa “cafardul”, despre care colonelul Stoffel, primul comandant al legiunii, a observat ca poate “ceda” la munci grele. Pare surprinzator, dar comandantii legiunii si-au creat mijloace eficiente –in viziunea lor- de combatere a acestui flagel ce bantuia ascuns in randul legionarilor.

Desi nu incercam sa “demitizam” Legiunea Straina, vom vorbi in continuare despre o istorie ascunsa si deloc placuta a acestei unitati de elita. Istorie presarata cu dezertari –reusite sau nu- sinucideri, asasinate, cazuri de nebunie –toate acestea provocate, in marea lor majoritate de “cafard”. Pentru a evidentia “cafardul” si ravagiile pe care le facea in viata cazona, exemplele sunt definitorii…

Intr-o zi, sergentul contabil al legiunii, pe nume Deg, de origine austriaca, a intrat in cel mai elegant local din orasul Meknes(Maroc, fosta colonie franceza) si a organizat un mare chef. A invitat la masa sa cele mai frumoase dame de companie, oferindu-le sampanie –bautura scumpa pe atunci. A avut tot timpul infatisarea unui om normal, fericit, care glumea si radea. A doua zi a fost arestat pentru ca s-a constatat ca a cheltuit pana la ultimul franc suma pe care o luase din casa de bani a legiunii -32000 de franci. Nimeni nu-si inchipuia ca un om linistit, constiincios si cult, precum Deg, putea fi in stare sa fure! La ancheta, el n-a cautat sub nicio forma sa se apere, mentionand trist si scurt: “M-a apucat cafardul”.

O sinucidere provocata de “cafard” nu mai soca pe nimeni, dar ea putea da nastere unei adevarate epidemii de sinucideri, iar exemplele ce urmeaza sunt graitoare.

Intr-o zi, un radiotelegrafist a fost gasit spanzurat in cabina sa. In caietul de serviciu, dupa mesajele inregistrate in timpul noptii, el a adaugat: “Sunt satul pana-n gat. Ma sinucid”. A doua zi, un legionar linistit si tacut, a cumparat o sticla de vin bun si o cutie de ficat de gasca. Dupa ce a mancat si a baut, si-a tras un glont in cap.

Un fost legionar, pe nume Paul Anderson, ce a slujit Franta probabil in anii *30, povesteste cazul unui vechi legionar, pe nume Witte, ce avea deja sase ani de serviciu, care de la o vreme nu vorbea cu nimeni si nu parasea cazarma decat o data la doua saptamani, in ziua soldei. Apoi se intorcea seara beat mort, abia tinandu-se pe picioare. Intr-o seara insa a intarziat, pentru prima oara de cand adoptase aceasta rutina ciudata. Statea in fata portii, clatinandu-se, cu chipiul alb impins catre ceafa. Sergentul i-a spus cateva cuvinte nu prea dulci, dar nici prea aspre, contrar obiceiului sau. Witte, cu un gest rapid de boxer profesionist, l-a lovit pe sergent, care a mai apucat sa strige: “La arme!”. Witte, a scos un cutit lung arabesc si tipand, urland ca un salbatic, a inceput sa loveasca in jurul lui. “Cafardul”, striga tot plutonul de garda alarmat intre timp, care l-a si imobilizat, legandu-l de maini si de picioare, abia dupa un sfert de ora. A doua zi, Witte a fost gasit in celula sa mort de apoplexie –dupa cum a constatat medicul militar.

Un alt caz care caracterizeaza izbucnirea unei crize de “cafard”, la fel de inexplicabil ca si celelalte, este si acela al unui legionar, poreclit Socrate, datorita faptului ca avea un bagaj bogat de cunostinte filozofice si istorice si cita cu placere din filosofii antici. Mai mult decat atat, acest om era indragit de catre camarazii sai, fiindca ii ajuta sa scrie acasa pe cei analfabeti. Desi linistit, intr-o duminica, Socrate s-a desprins din randuri mergand spre unul dintre sergenti, in fata caruia s-a oprit la o distanta de cativa metri, prezentand arma in mod regulamentar. Apoi, cu o voce sonora, pronunta asemeni lui Cicero: “Quousque tandem abutere patientia nostra?” (Pana cand veti abuza de rabdarea noastra?). Nu astepta niciun raspuns din partea sergentului extrem de surprins, ochi si trase, nimerindu-l pe gradat drept in mijlocul fruntii. Socrate arunca arma si porni in goana spre poarta de intrare. O parte din detasament, ce-si reveni din surpriza, fugi racnind si tragand in urma fugarului. Acesta a reusit sa iasa pe poarta si deodata a cazut jos. Unul dintre tragatori a strigat: “Eu l-am lovit. O sa vedeti gaura in ceafa!”. Insa, spre surprinderea tuturor, fugarul se ridica si porni iarasi, impleticindu-se ca un om beat. Cazu de mai multe ori, dar se ridica de fiecare data. Era liniste. Nu mai tragea nimeni, toti fiind surprinsi si impresionati totodata. Socrate ajunse la plaja, apoi, tarandu-si picioarele pana la marginea apei, disparu, incetul cu incetul, in marea care-l inghiti cu totul. N-a mai fost gasit niciodata, concluzia –“cafard”! Cutremuratoare poveste, dar ceea ce urmeaza depaseste cu mult faptele ingrozitoare de pana acum…

Intr-o zi, “cand peste desert incepuse a sulfa un vant de nebunie –povesteste intr-o scrisoare un legionar anonim –oamenii au devenit artagosi, rai, razbunatori. Seria neagra a pornit-o betivanul de M. Avea omul o rafuiala cu un caporal, cam nabadaios de felul lui; batea talhareste. Nu-mi amintesc cum se numea: Wagner –pare-mi-se –sau cam asa ceva. Intr-o dupa amiaza, M. se adresa linistit unui camarad de la sectia de mitraliere: Unde-s pistoalele Mauser? –intreba M. Colo, in lada aceea -i s-a raspuns de catre camaradul sau. M. scotoci in lada, scoase un pistol, il incarca cu sase cartuse si pleca tot atat de linistit precum venise. Unde te duci? –il intreba camaradul sau intrigat. Sa-l impusc pe caporalul Wagner –spuse linistit si foarte firesc, M.

Celalalt ridica din umeri neincrezator. M. se duse la baraca unde se afla dormitorul caporalilor si striga din prag: Caporal Wagner…caporal Wagner! In locul acestuia iesi insa un alt gradat. Cine-l cheama pe Wagner? –spuse acesta. Eu –raspunse M. Ce vrei cu el? –intreaba gradatul. Vreau sa-l impusc –raspunde nonsalant M. Esti nebun? –rase gradatul. Sau te-ai imbatat iara…Mars si te culca! –continua distrat. Nu plec de aici pana nu-l impusc pe Wagner –continua impasibil M. Gradatul avu proasta inspiratie de a incerca sa fie autoritar. Asculta –striga el ofensat. Ce doresti? –raspunde M, cu o mina ce prevestea furtuna ce urma. Mai intai ia pozitie cand vorbesti cu mine! –continua gradatul, nedandu-si seama de pericolul in care se afla. Esti un dobitoc! –constata M, enervat. La urma urmei nu valorezi nici tu mai mult decat Wagner! Poate ca nu ti-ar strica un glonte. Na! –si M ridica pistolul, ochi si trase de la cinci pasi distanta, gradatul prabusindu-se fara un tipat. La zgomotul impuscaturii, un alt caporal iesi in usa baracii. Ce-ai facut nenorocitule!? –striga infuriat acesta. Soarta rea! Cine mi l-a scos in cale? Unde-i Wagner? –intreaba calm, M. Gradatul, intelegand pericolul iminent in care se afla, se dadu un pas inapoi, vrand sa reintre in dormitor. M. ridica iarasi bratul: Aha! Te duci sa-l previi pe cainele de Wagner! Soarta rea si pentru tine. Na! –inca o data pistolul tuna scurt.

Al doilea caporal se prabusi si el cu o gaura mare in frunte. Seria uciderii nu era insa terminata, fiindca, spre ghinionul sau, inca un caporal rasari, adus de larma, inaintea ucigasului. Era insa un om curajos, ce a inteles rapid drama in desfasurare si, fara sa scoata o vorba, se napusti asupra lui M, cu gandul sa-l dezarmeze. Il apuca de beregata. De trei ori descarca M. arma in pieptul caporalului. Acum, pe nisipul esplanadei, zaceau trei cadavre. Intregul campament se alarmase intre timp si legionarii alergau din toate partile spre locul dramei. Mai inainte insa ca vreunul sa se fi apropiat bine, si mai inainte ca cei din corpul de garda sa-l impuste, M. duse Mauserul la tampla si-si zbura creierii cu cel din urma glonte ramas pe teava. Caporalul Wagner insa nu a fost impuscat. In dupa-amiaza aceea se invoise sa se duca la cinematograf…Desi pare o piesa horror ieftina, aceste fapte sunt reale, iar de vina, in opinia martorilor, a fost…”cafardul”. In capitolul urmator vom vorbi de un alt aspect negativ ce a marcat trecutul Legion Etrangere, si anume, dezertorii. Va urma…

SURSE DATE SI POZE: INTERNET, WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA.

Multumesc unui bun prieten pentru documentatia trimisa.

French Foreign Legion « Mannaismayaadventure’s Blog