Basarabia

 

„Trecuta prin foc si prin sabie,

Tradata, furata mereu

 Esti floare de dor Basarabie,

Esti lacrima neamului meu.”

 

Mama s-a nascut in Basarabia . La Cetatea Alba . Apoi s-au mutat la Hotin unde bunicul meu a fost profesor de latina . Pe la 12 ani s-au mutat la Chisnau (a fost cea mai mare trauma a tineretii ei… Vorbea mereu de Hotin si la un moment dat mi-a picat fisa: da tu la ce varsta ai plecat din Hotin ?!). Asa ca intelegeti ca am o afiniate aparte fata de Basarabia (chit ca la un moment dat m-am cam saturat si i-am zis mamei: “voi basarabenii sunteti ciopor ca si evreii!!”. Dupa un timp o prietena de-a mamei, evreica , mi-a  dat telefon: pardon, eu sunt basarabeanca si pe urma evreica!! Ntz. Doamna nu luase in rau ce auzise de la mama ci a inceput sa rada …).

Uneori se zice ca Basarabia era o regiune saraca. Sub multe aspecte asta era adevarul. Inapoiata -idem.

Basarabia mai era si relativ mozaicata etnic, asa cum este si normal pentru o zona imperiala. Romanii – procentual mai multi decat acum – erau majoritatea populatiei rurale. Mai erau si rusi, ucrainnieni, hoholi. Erau si sate colonizate cu germani – nu stiu cati dar destui. La Şaba  taranii isi mai manau boii in limba lui Racine. Da, in franceza. Stramosii lor fusesera colonizati de Alexandru I si proveneau din Champagne. Nu venisera cu mana goala ci adusesera cu ei vitele de vie de acasa. Asa ca am cunoscut cativa domni care sustineau ca sampanie e cea franceza (dar nu si alea  Mott – alea cu Cordon! ) si cea de la Şaba (cred ca stiau ce ziceau…nu de alta dar fusesera oameni bogati, cu stare si au avut mijloacele sa faca comparatii, unul din ei chiar in Champagne !! ). Am mai cunoscut un domn Kent very british. Orasele erau tinute in majoritate de rusi si evrei. La Chisnau ( ca si la Cernauti ) cam juma’ din firme erau in idisch . Situatie cam coloniala.

In sud mai erau gagauzi si ceva  tatari si ce se mai  nimerea.

Insa observ ca nu am auzit sa fi fost probleme etnice… Desigur au fost functionari veniti din regat – nu intotdeauna de cea mai buna calitate – dar cei care au stat mai mult “s-au dat pe brazda” si au devenit basarabeni. Daca nu ei macar copii lor. Prin “30 dupa moda europeana a inceput sa fie interzis copiilor rusofoni sa vorbeasca rusa in scoala. In clasa unde invata mama “abonata” era pentru pedeapsa Neta – tatal ei era directorul puscariei din Hotin si “venit” din Regat ! Si am mai auzit ca si alti copii ai functionarilor romani se autodenuntau ca ei au vorbit (in rusa) . Asa ca am impresia ca pana la urma totul s-a terminat intr-o mare de lehamite… si in plus cand deveneai prieten cu prea multi “bastinasi” pedepseai copii otova fiindca au vorbit in timpul orelor fara sa-ti mai pese de limba!

Am zis deveneai prieten cu prea multi ? Atmosfera era in genral cordiala, primitoare. Asa ca localnicii te  adoptau si pana la urma deveneai “localnic”.  Am auzit de un caz in care un profesor  a fost “corupt” de bunicul meu matern… Era profesor venit recent, singur.

Bunicul l-a invitat de ziua sa, Sf Mihai… Si apoi l-a mai invitat…Si apoi l-au invitat si altii si scortosu’ in 2 ani era deja basarabean. A sa nu uit – invitatiile bunicului meu erau apreciate si de colegii de cancelarie si de elevi in egala masura (dar din motive diferite!). Elevii  ziceau ca daca “ieri au salvat de la inec cocosul profesorului S… , azi sunt ingaduitori!” (cocosul – un clondir in care se afla un cocos … asa ca clondiru trebuia uscat sa nu se inece cocosul ! Da nu stiu cum iar se umplea si iar se salva !! Il mai salvez si eu din cand in cand .)

A da. Sa nu uit. Rusii si ucrainienii din Basarabia nu prea se omorau dupa URSS. Dimpotriva. Multi dintre ei erau cam albi. Iar dezordinile produse de bandele bolsevice in 1918 erau tinute minte – si multi au zis Bogdaproste cand armata romana i-a poftit (cu varful baionetei) pe bolsevici sa treaca Nistrul… Si pana prin 1924 au fost mereu incursiuni si ciocniri pe granita asa ca se uitau la drapelul roman mai cu dragoste decat popa la prapuru bisericii… Pentru mai multe precizari va recomand cartile profesorului Alexandru Boldur (unchiu Şaşa cu zicea mama… ma rog nu de sange ci afin).

 

Basarabencele erau urate de femeile din restul tarii fiindca daca logodnicii erau trimisi cu serviciul in Basarabia de cele mai multe ori trimiteau scrisoare de despartire si se insurau loco. Ca si profesorul de mai  sus…

 

Ca am zis de ospitalitate. Povestioara auzita din intamplare (nu din cercul familiei). Un domn isi aducea mainte ca la un moment dat a avut o treaba de serviciu la Hotin si treaba s-a intins nitel mai mult asa ca a trebuit sa ramana in Hotin si de Craciun. Singur si daravelile sale (inspector) nu erau de natura sa stimuleze ospitalitatea celor cu care a fost in contact. S-a dus la biserica … a iesit cam abatut si a fost acostat de un domn care l-a intrebat ce este cu el. A spus pe scurt povestea lui si a fost imediat invitat sa petreaca Craciunul cu famila respectiva… Dupa  vreo 50 de ani isi mai aducea aminte de cat a trebuit sa manace atunci …

Fiindca in Basarabia era desfraul burdihanelor. Poate ati auzit de mesele moldovenilor nostri – ei bine! sunt sa zic asa cam frugale fata de Basarabia!! Cu ani in urma, dupa cea mai cumplita masa din viata mea (piftie de porc, de pasare, de peste… friptura de porc si pasare, am scapat de ciuperci doar cu marturia mamei mele ca nu le suport, cozonac, fursecuri, 2 linguri de pasca ruseasca – care ele singure fac cam cat un pranz – au aparut torturile [pluralul de la  tortura], 3 – unul facut de doamna in varsta, altul de prietena mamei si altul de fica!

Eram cel mai tanar asa ca a trebuit sa onorez totul si desi eram iesit din armata doar de 2 luni… a fost greu!  ca deh “hai mai ia ca nu ai probleme cu ficatul… cu stomacul … ia !”), la plecare gazdele isi cereau scuze pentru cat de putin a fost!! Eu cum putin?! Pai pe vremuri in Basarabia de abia de acu’ inainte incepeam sa mancam! Nu stiu cum de reuseau sa treaca de 50 de ani si ca dupa fiecare sarbatoare mai mare nu se umpleau cimitirele de cei loviti de infarct ori dambla!! Bine-ntels totul era udat din plin cu votca si mult da’ mult vin…

Cel putin la bunicul meu (profesor de liceu si apoi pensionar) purcelu’ de lapte nu lipsea nici de Pasti. Cozonaci?! Pai reteta incepea  cu 10 kile de faina!! Restul era prezent cu tot atata moderatie …

Un profesor  trimis la Chisinau s-a dus la piata  si a intrebat cat este oul… cand a auzit raspunsul s-a indignat: cum asa de trei ori decat oul in Bucuresti? Dupa cateva minute taranca s-a prins ce-l nelamurea pe profesor: “un ou?! Pai cine cumpara un ou? Eu vand cu diseatca “ (diseatca – cate zece. Atat cumparau cei cu probleme de sanatate ca restu… ). Bunicul se ducea la piata sa cumpere pepeni. Alegea dupa inspiratie o…  caruta si cerea sa se dea dop din cativa pepeni mai de sus, mai de dedesubt, margine samd. Si apoi discuta pretul si zicea hai dupa mine. Umplea pivnita si se punea si o butie – doua  la murat .

Domnul  Cara  – vezi maine Grupul 8 – povestea ca la comitetul parohial (in general oameni mai cu stare) din care facea parte si tata, se facea  o mica sedinta inainte de Craciun si Pasti: cine o duce mai prost? Asta ca sa aiba toata lumea un cozonac, oua, o pulpa si o sticla de vin de sarbatori. Tot domnul Cara povestea ca  de Pasti, usile sufrageriei (duble, mari), care dadeau spre curte cu vedere la strada erau larg deschise. Si in coada mesei erau vreo 3 tacamuri libere. Daca trecea careva pe strada si zicea Hristos a inviat Cara senior sarea iute de pe scaun raspundea si iesea afara cu o farfurie pe care erau 2 oua si 2 paharele de votca . Ruga trecatorul sa ciocneasca un ou, ciocneau si paharele si apoi il invita la masa (bine-nteles sub rezerva ca respectivul sa se fi incadrat intr-o limita a decentei… nu chiar rupt, nu murdar…pentru cazurile astea erau si cateva pachete pregatite).

Vinuri? Pai v-am zis de Şaba, da? Dar mai era si zona Cricova. La Cricova si azi strazile vechi poarta frumoase nume precum Aligote, Pinot , Cabernet… Sus vezi case, insa sub case toata strada este un beci! Si care este numele strazii asta este depozitat in pivnite!!

Vin era mult si bun.  Insa in unele zone era cam greu de scos “afara”, deci foarte ieftin.  De exemplu la Cahul cand intrai in restaurant plateai o “burta de vin” si primeai o ulcica.  In fundul salii se vedeau fundurile a 3-4 butoaie uriase, inzidite. Burta era o masura teoretica cam cat bea un om normal la o masa masa normala intr-o zi normala si la un pret de-a dreptul modic… Nimeni nu te intreba de cate ori umpli ulcica, insa daca nu doreai sa te deplasezi chemai un baiat si indicai numarul butoiului preferat (insa dadeai un bacsis baiatului)… Iar friptura era ieftina si pestele si mai  ieftin si abundent si pe alese (deh brat de Dunare !)

Poate prea idilic ce am scris mai sus, hai sa zic si punctele negre – la Hotin mai scapau porcii pe strada mare, la Chisnau erau si cartiere sarace. Satele erau cam prapadite. Cand a aparut la Hotin primul radio cu galena era cam dupa 1930 si a fost halima mare. Prin zona de sud iarna era pe nasoale, lipsea lemnul, baza incalzirii era stuful…

Insa nu uitati Chsinaul era al doilea oras ca marime si daca ma iau dupa Fundacul Varlamului (Ionel Teodoreanu) avea o viata de noapte destul de agitate… Ma rog cu scolile superioare o ducea mai prost – doar Teologie si Agricultura. Dar in apropiere era Iasiul care inca concura cu Bucurestiul la capitolul care este capitala culturala Romaniei.

Si a urmat ultimatumul sovietic… Lumea a ramas trasnita! Carol al II-lea asigurase ca Romania este inconjurata cu un brau de beton, fier si foc… Multi nu stiau ce sa faca, sa-si abandoneze agoniseala? Am auzit de un procuror pensionar, venit de pe partea asta a Prutului care nu s-a hotarat sa isi paraseasca casuta – buna, vreo 5 camere, pe 2 niveluri, gradina mare – si a ramas… dar nu pentru multa vreme ca a avut grija de el NKVDul.(Hm… in 1989 casa era locuita de o procuroare sovetica pensionara, fosta colega de liceu cu mama . D’aia stiu casa si gradina. Si d’aia nu am avut incredere in Moses Rosen cand sustinea 400.000 evrei ucisi fiindca dupa socoteala lui Rosen procurare aia era moarta. Cam prea vorbareata  pentru o moarta… Asa cum am mai conversat cu vreo 2 morti pe la Ceranauti.)

Un fost general tarist (si el afin cu mama – in general daca sunteti afiliati cumva “clanului Laşcu” apai suntem cam afini – cel putin toti cei din generatiile vechi asa ma considerau: vai esti baiatul M…) si-a zis ca dupa atatia ani, cand regimul s-a stabilizat s-a mai si civilizat. Acelasi NKVD i-a spulberat ideile preconcepute. Cadavrul sau a fost identificat intr-o groapa de var. Oricum ar fi trebuit sa tina cont ca nu era recomandabil sa ai un pechinez care sa raspunda la numele de… Lenin (cred ca i s-ar fi tolerat al doilea pechinez: Trotzky!). Sau era altul?! Alec Boldur a disparut si el cam pe vremea asta (mai-iunie) si nimeni nu a mai stiut nimic. Oricum a luat o decizie cam gresita mai ales fiindca era un mare admirator al lui… ei da Hitler ( boala comuna intre tinerii din epoca. Nu va scandalizati, in definitv prin anii “20 chiar si WS Churchil a avut cateva cuvinte bune despre Musolini).

Mama era la o scoala de adminsitratie prin Bucuresti. Cursurile se tineau pe la ASE, i-a fost frica sa ramana singura si… si s-a intors. Tanti Lealea a ramas… Sa fim cinstiti ca pana atunci basarabenii erau priviti ca potentiali “bolsevici”  si nu erau priviti cu simpatie.  Insa dupa cedare s-a schimbat foaia – de exemplu Lealea ramasese fara sustinere financiara (tatal ei preot nu a vrut sa-si paraseasca parohia si oricum rapiditatea cu care a fost ocupata Basarabia  de abia a permis retragerea trupelor si a functionarimii), zic ramasese fara sustinere dar iute iute a aparut un ordin pentru burse pentru studentii si elevii in situatia ei.

Asta insa merita povestita. Mai tineti minte de Neta care se autodenunta ca vorbeste rusa? Tatal ei era directorul puscariei din Hotin, un om foarte cumsecade (prea .. asemator unor scene din Revizorul desi domnul B era venit in Basarabia). A eliberat detinutii le-a tinut o scurta cuvantare: vedeti ce faceti ca acu’ Siberia este disponibila si se zice ca este cam frig acolo!! Si a dat sa plece. Insa careva (poate la fel de dornic sa plece) i-a furat caii … Asa ca detinutii mai voinici s-au inhamat la caruta: hai dom’ director ca nu te lasam, ca esti om! Si l-au condus la granite, unde s-au despartit calduros urandu-si reciproc sanatate! Nu glumesc. Si daca nu dau nume … daca o L… o sa citeasca insailarea asta apai stiu ca o sa – mi zica ceva nu chiar  amabil (nepoata) si s-ar putea sa indispun si pe ginerele (acum in varsta).

 

Asa ca nu va mirati ca in 1944 s-au refugiat in Romania cu totii – si rusi, si romani, si evrei si alte natii. Ca in Basarabia mai ramesesera doar vreo 18 cu studii superioare (declaratia dlui Iura Bogaci ce nu a apucat sa fuga…) si maxim 200 cu liceul facut.

Si cam orice om cu ceva stare….

Acest capitol scrisu-l-am in memoria mamei mele, care a scapat ca prin urechile acului sa fie deportata.

 

Ghita Bizonu