Jumatatea anului 1942, Japonia, Imperiul Soarelui Rasare…Imperiu ce tocmai suferise o infrangere catastrofala la Midway (4-7 iunie 1942), o noua lovitura socanta dupa cea data de bombardierele lui Doolitle (Tokio, 18 aprilie 1942). Pentru Rikugun Koku Hombu/Cartierul General al Fortelor Aeriene Imperiale era deja prea mult…Era clar ca aveau nevoie de un vanator de mare altitudine, bine inarmat si cu raza lunga de actiune, vanator capabil sa intercepteze bombardierele americane cu mult inainte ca acestea sa ajunga deasupra Japoniei. N-aveau sa-l obtina niciodata fiind “obligati” sa suporte devastatoarele raiduri americane, raiduri ce au culminat cu distrugerea aproape totala a capitalei Tokio in noaptea de 9-10 martie 1945 – 334 de B-29 au ras 40 kmp din aceasta, ucigand peste 100.000 de oameni (este adevarat, nu s-au chinuit prea mult, apararea AA era praf iar majoritatea constructiilor erau din lemn. Despre aviatia de vanatoare nici nu mai vorbim…nu mai exista din lipsa de piloti).
Bine, bine, ne putem intreba unde era fenomenalul Zero? Fusese in 1941 insa acum era total surclasat de noile aeronave ale USAAF si US Navy, basca faptul ca pilotii niponi incepusera sa sufere la capitolul pregatire (in niciun caz nu s-au mai ridicat la nivelul celor care au inceput razboiul la Pearl Harbour. Din pacate pentru Armata si Marina Imperiala, veteranii de la Pearl pierisera in numar mare la Midway, o pierdere ireparabila. Nici cu productia de aeronave nu stateau prea bine…In comparatie cu SUA era chiar insignifianta! Spre exemplu, la inceputul lui 1943, United States Marine Corps/USMC zbura deja teribilul Grumman F6F “Hellcat”, vanator ce depasea Zero-ul ca viteza, putere de foc si protectie. Asta a adus sfarsitul suprematiei Zero-ului pe cerul Pacificului si nu numai, pilotii americani fiind creditati cu peste 5100 de victorii. In Pacific, raportul victoriilor era net favorabil americanilor, 19 la 1! Si aici ne referim doar la Hellcat…Ritmul productiei Hellcat era ametitor, 100 in octombrie 1943, 700 in februarie 1945. US Navy avea la inceputul lui 1945 nevoie de 600 de exemplare lunar…a primit 700. In comparatie, maximul productiei de Mitsubishi A6M Zero a fost atins in octombrie 1944 -145 exemplare, si asta doar in luna respectiva fiindca ritmul productiei rareori depasea 60-80 de exemplare lunar. Oricum, Zero n-a atins 11.000 de exemplare construite in 7 ani de productie, 1939-1945. Hellcat-ul, in doar 3 ani de productie, 1942-1945, a depasit 12.000 de exemplare).
Revenim la Rikugun Koku Hombu/Cartierul General al Fortelor Aeriene Imperiale si dorinta acestuia de a avea un vanator de mare altitudine si cu raza lunga de actiune capabil sa puna cu botul pe labe bombardierele americane…Cerinta pentru un vanator cu cabina presurizata, autonomie de 3000 km si viteza maxima de 800 km/h a venit in 1942, aceasta fiind trimisa companiilor Tachikawa si Nakajima. Era mult prea optimista cum vom vedea in randurile care urmeaza, insa odata cu Cerinta a venit si comanda unor prototipuri, aceasta fiind data celor doua companii, printre acestea numarandu-se si Tachikawa Hikoki Kabushiki Kaisha/KK (interesant e faptul ca la sfarsitul anilor *30/sec.XX, Tachikawa era o companie mica, avand o singura fabrica la Tokio, compania fiind infiintata in noiembrie 1924. Avea sa se extinda considerabil dupa 1940 deschizand noi fabrici la Okayama/1942 si Kofu/1944. Compania a produs masiv aeronave de legatura si scoala Tachikawa Ki-36/Ida, Ki-55/Ida –trainer avansat si vanatorul Nakajima Ki-43 Hayabusa/Oscar sub licenta, incepand din 1942-1943. Intre 1941-1945 au produs 6645 de aeronave, dintre acestea 3130 au fost vanatori ceea ce a facut ca in topul producatorilor niponi de aeronave, Tachikawa sa se situeze pe locul 4. Compania este creditata cu 9,50% din intreaga productie de aeronave japoneze din WW II, ceea ce este remarcabil pentru o companie mica.
NAKAJIMA KI-87
Nakajima a venit cu Ki-87, un singur prototip -a zburat in aprilie 1945 cand era deja prea tarziu. Koku Hombu visa la 500 de exemplare…Visele nu dor, nu-i asa?).
KI-94-I -MACHETA
KI-94-I VAZUT DIN SPATE
Compania a propus in 1942 o aeronava cu o configuratie unica la acea data in cadrul Fortelor Aeriene Nipone, aeronava similara ca design germanului Dornier Do-335 Pfeil/Sageata, pasare rara a Luftwaffe “zburata” de noi in cadrul Enciclopediei Armelor. Numita Tachikawa Ki-94-I, aeronava monoplan avea doua motoare si doua elice cu cate 4 pale, unul fiind dispus in botul aeronavei iar celalalt in coada acesteia. Configuratie numita de catre specialisti “trage si impinge”, motoarele fiind dispuse in tandem, aeronava avand configuratia specifica unui monomotor si puterea unui bimotor –motorizarea consta in doua Mitsubishi Ha-43 Model 11/Ha-211 Ru. Avea ampenaj dublu, pilotul stand intr-o nacela dispusa central intre cele doua motoare in tandem. Era proiectat ca vanator de mare altitudine atingand 10.000/14.000 m altitudine, mare viteza -780/790 km/h, avand cabina presurizata si armament impresionant –doua tunuri Ho-401/57 mm+doua tunuri Ho-204/37 mm+doua tunuri Ho-155/30 mm, toate situate in aripi (unele surse sustin ca putea lua sub aripi maxim 500 kg bombe). Lungime 13,05 m, inaltime 15 m, lungime aripa 15 m, greutate gol 6500/8800 kg, greutate maxima la decolare 8800/9400 kg, autonomie preconizata 2000-2100-2519 km/maxim 5 ore de zbor, anvergura aripilor 36,99 mp, incarcatura pe aripa 237,77 k/mp, timp de urcare la 10.000 m altitudine -9,56 minute.
KI-94-I SCHITE
KI-94-I IN FORMATIE
La sfarsitul lui 1943, Tachikawa a prezentat Koku Hombu o macheta din placaj la scara reala care, desi era inovatoare, impresionanta ca design si fara egal in Aviatia japoneza in privinta performantelor, n-a reusit sa “promoveze”. Expertii Koku Hombu au considerat ca era “prea complicata, prea complexa si greu de produs”. Mai mult decat atat, expertii Departamentului Tehnic din cadrul Koku Hombu au considerat ca performantele preconizate de catre producator sunt “prea optimiste” cerand revizuirea proiectului si transformarea acestuia intr-o aeronava cu design clasic similar concurentului Nakajima Ki-87. Era octombrie 1943 si de voie de nevoie, proiectantii de la Tachikawa sub conducerea Dr.Tatsuo Hasegawa au trecut din nou la planseta realizand o aeronava total diferita, aceasta numindu-se Tachikawa Ki-94-II (interesant e faptul ca-n 1946, Dr.Hasegawa+200 de ingineri-proiectanti si muncitori de inalta clasa au ajuns la Toyota. Experienta lor nu s-a pierdut nicicum, compania incepand sa scoata autobuze si camioane extrem de performante –asta inseamna sa-ti folosesti inteligent “creierele” pe care cu efort si timp le-ai “produs”. Noi, dupa 1989, ce-am facut? Hasegawa a proiectat la sfarsitul anilor *50/sec.XX un automobil concept aerodinamic amintind de Aviatie, Toyota Sports 800 –prima masina sport realizata de aceasta companie. Au urmat modelele de succes, Publica, Celica, Carina si Corolla, modele ce au pus Japonia in elita producatorilor mondiali de automobile. Dr.Hasegawa n-a fost nicicum singurul…Spre exemplu, Momose Shinroku, cel care a proiectat Nakajima C6N Saiun/Myrt/aeronava de recunoastere ambarcata de mare viteza/4960 km autonomie/650 kmh la 6000 m altitudine, a ajuns la Subaru proiectand Subaru 360, micutul automobil cu doua locuri fiind foarte popular in Japonia in anii *60/sec.XX –practic a repus Japonia pe roti. Si exemplele ar putea continua…Ca fapt divers, Nakajima C6N Saiun a fost ultima aeronava japoneza doborata de catre americani in WW II pe data de 15 august 1945 –la 5 minute dupa doborare, razboiul s-a sfarsit). Aceasta noua propunere a fost acceptata, Koku Hombu comandand o aeronava destinata testelor la sol, trei prototipuri si 18 exemplare de pre-productie.
Tachikawa Ki-94-II avea urmatoarele caracteristici: vanator de mare viteza si altitudine; echipaj 1; cabina presurizata; lungime 12 m; lungime aripa 14 m; lungimea aripilor 28 m; greutate gol 4637/4690 kg; greutate maxima la decolare 6450 kg; motorizare –un Nakajima Ha-44, 18 cilindri, racit cu aer, 2461 CP/1835 kW; o singura elice. Initial s-a prevazut o elice cu 6 pale insa dificultatea realizarii acesteia a facut ca unicul prototip sa fie echipat provizoriu in vederea testelor initiale cu elice cu 4 pale.
KI-94-II ELICEA CU 6 PALE
KI-94-II CEL NEFINALIZAT
Cel de-al doilea prototip care n-a apucat sa fie construit urma a avea elicea cu 6 pale, elice care ar fi asigurat performante sporite la altitudini mari; viteza maxima 712/720 km/h la 10.000 m altitudine; viteza de croaziera 440 km/h; autonomie de zbor 2000-2100-2200 km; plafon de serviciu 14.680 m; anvergura aripilor 27,99 mp; incarcatura pe aripa 230,40 kg/mp; timp de urcare la 5000 m-5,90 minute/10.000 m -17,38 minute/13.000 m -21,03 minute; armament -doua tunuri Ho-204/37 mm+doua tunuri Ho-155/30 mm situate in aripi/2 bombe de 250 kg bombe sub aripi/500 kg de bombe. Ki-94-II este considerat de catre experti ca fiind unul dintre cei mai bine inarmati vanatori din WW II, armamentul greu n-ar fi dat nicio sansa B-29; un singur prototip finalizat, acesta avea preconizat primul zbor pe 18 august 1945.
KI-94-II&B-29
N-a apucat, Imparatul Hirohito anuntand la radio capitularea pe 15 august 1945. Greu de crezut c-ar mai fi intrat in productie de serie, asta deoarece Finalul era aproape iar compania, ca toate celelalte companii producatoare de aeronave, se confrunta inca din 1943 cu grava penurie de aluminiu, cauciuc si multe altele. Oricum, americanii au pus mana pe unicul prototip Ki-94-II aflat la fabrica din Tokio, acesta fiind dus la Baza Aeriana Middleton in vederea evaluarii, primind denumirea temporara de FE-150. Nu se cunoaste soarta acesteia, foarte probabil a fost casata, insa ultima locatie cunoscuta e Park Ridge/1949.
GRAFICA KI-94-II
KI-94-II SCHITE
Motoarele Mitsubishi Ha-43 Model 11/Ha-211 Ru aveau urmatoarele caracteristici: fabricant Mitsubishi Jukogyo KK, motor dezvoltat incepand din 1941. Compania a fost primul si cel mai mare fabricant de motoare de aviatie din Japonia. Au inceput sa produca motoare din 1937 cu suport…Pratt&Whitney; doar 16-18 exemplare produse pana la capitulare; diametrul 123 cm; lungime 202 cm; radial, 18 cilindri; injectie de combustibil; ventilator de racire/racit cu aer; supraalimentat; 2200 CP/1641 kW la 2900 rpm. Motorul dezvolta 2200 CP la decolare/2070 CP la 1000 m altitudine/1930 CP intre 5000-6400 m altitudine/1720 CP la 9500 m altitudine; 41,70 L; greutate uscat 980 kg; motoarele nu erau fiabile datorita calitatii slabe a materialelor folosite, cu toate acestea au echipat doua aeronave experimentale –Tachikawa Ki-70/Clara/recunoastere foto/3 exemplare produse si Tachikawa Ki-74/Patsy/recunoastere-bombardament cu raza lunga/16 exemplare produse.
Mitsubishi A7M Reppu „SAM”
Urma a echipa si urmasul A6M Zero, numit Mitsubishi A7M Reppu/Vant Puternic/Sam, a carui dezvoltare a inceput in 1942 pentru portavioanele Marinei Imperiale (Navy Experimental 17-shi Ko/A Type Carrier Fighter Reppu), varianta A7M3-J Reppu-Kai/viteza maxima 648 kmh/6 tunuri Type 5 calibrul 30 mm/o macheta la scara reala realizata/greutate gol 3955 kg/greutate la incarcatura maxima 5732 kg/incarcare pe aripa 183,10 kg/mp. A7M a zburat pe 6 mai 1944, probabil 9-10 exemplare produse, nu a luptat niciodata.
Motoarele Nakajima Ha-44 Model 12 Ru/Ha-219 Ru aveau urmatoarele caracteristici: fabricant Nakajima Hikoki KK, motor dezvoltat probabil incepand din 1942. Compania a produs primele motoare radiale mari din Japonia, motoare Bristol la sfarsitul anilor *20/sec.XX. In 1936 produceau sub licenta motoare Gnome&Rhone; putine exemplare produse pana la capitulare, toate destinate Nakajima Ki-87 –un singur prototip finalizat in februarie 1945, 5 zboruri-test executate incepand din aprilie 1945. Toate zborurile au dezvaluit probleme la motor, acestea n-au fost rezolvate pana la Capitulare. Se pare ca supraalimentarea si turbocompresorul generau mari probleme, iar timp sa le perfectioneze nu mai aveau; diametrul 128 cm; lungime 152,40 cm; radial, 18 cilindri; injectie de combustibil; ventilator de racire/racit cu aer; supraalimentat; 2450 CP/1827 kW la 2800 rpm; 48,20 L; greutate uscat 1150 kg; motoarele nu erau fiabile datorita calitatii slabe a materialelor folosite.
Tunul Ho-204 avea urmatoarele caracteristici: tun destinat aeronavelor, licenta Browning 1921, fabricat la Nagoya; calibrul 37 mm; greutate 130 kg; rata de foc 400 proiectile/minut; viteza proiectilului 710 ms/HE -450 ms; greutate proiectil HE -475 g; lungime cartus 117,50 mm; a fost in dotarea Mitsubishi Ki-46-III Kai/Dinah/bimotor/recunoastere-vanator de noapte si Kawasaki Ki-45 Toryu (Cel care ucide Dragonul)/Nick/vanator bimotor, rezerva 42 de proiectile; a avut si varianta AA, in dotarea trupelor japoneze, Type 100 Model 3.
Tunul Ho-155 avea urmatoarele caracteristici: tun destinat aeronavelor derivat din Ho-5/20 mm, licenta Browning 1921, fabricat la Arsenalul Armatei din Nagoya incepand din 1943 -108 exemplare fabricate pana in februarie 1945; calibrul 30 mm; greutate 50 kg; rata de foc 450 proiectile/minut; viteza proiectilului 700/710/716/740 ms; greutate proiectil 235 g; raza eficienta de actiune 900 m; a fost in dotarea Nakajima Ki-84 Hayate/Frank/monomotor/vanator si Kawasaki Ki-102/Randy/vanator de noapte bimotor+atac la sol.
Tunul Ho-401 avea urmatoarele caracteristici: tun destinat aeronavelor derivat din Ho-203/37 mm; calibrul 57 mm; greutate 150 kg; rata de foc 80-90 proiectile/minut; viteza proiectilului 495-518 ms; a fost in dotarea Kawasaki Ki-102 Otsu; rezerva 16 proiectile; greutate proiectil HE -1500 g.
KI-94-II POZA DE GRUP
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.daveswarbirds.com/Nippon/aircraft/Ki-94.htm
www.aviastar.org › … › Japan › Tachikawa
WW2Aircraft.net
all-aero.com/index.php/55…t-u/10890-tachikawa-ki-94-i
https://hlj.com/tachikawa-ki-94-high-altitude-interceptor-mik…
https://airandspace.si.edu/…/mitsubishi-ha-43-model-11-ru-h…
gunsight.jp/b/english/data/ja-gun-e.htm