Constantin „Bâzu” Cantacuzino alături de avionul său.
Trecând peste un titlu aparent eronat, acum probabil mulți dintre distinșii cititori mă vor întreba dacă m-am smintit în vreun fel sau dacă m-am lovit la cap. Eu vă amintesc doar promisiunea solemnă făcută distinsei redacții atunci în 2016 când am primit această onoare, de a scrie pentru dumneavoastră stimați cititori, respectiv promisiunea că nu vă voi prezenta niciodată simple articole telegrafice de pe Wikipedia. Datoria mea, așa cum o înțeleg eu, este să vă prezint scotocind documentele de arhivă o lume apusă cât se poate de detaliata.
Deși cel pe care urmează să vi-l prezint este nu doar cunoscut ci aș putea spune celebru, propun cu îngăduința dumneavoastră dragi cititori sa schimbam puțin optica.
Cu toate acestea aș insista aici pe lângă personalitatea de excepție și asupra noțiunii de ofițer în rezervă și ce înseamnă să poți mobiliza resurse cu adevărat utile în caz de război
Prin urmare, în proximitatea zilei Aviației Române, dau onorul așa cum se cuvine unui AS al aviației, un pilot de excepție și mai presus de toate, un mare român.
Văd în aceste date profilul ofițerului de rezervă, atenție nu este un pensionat al sistemului ci de regulă este ofițer inferior rezervist, un om activ, un sportiv, un om cu abilitați deosebite care daca situația o cere poate deveni un luptător de excepție, în caz specific nu doar un cavaler al aerului desăvârșit dar si cel mai mare as al aviației romanești surclasând chiar pe camarazii săi activi. Poate un F. Scott Fitzgerald român ne va spune cândva și povestea acestui mai mare Gatsby de-al nostru.
Constantin Cantacuzino se naște în 11 Noiembrie 1905 în București, fiul lui Mihai Cantacuzino, deputat în Parlamentul României si membru al Partidului Conservator, primar de București și ministru al justiției. Mama, Maria Rosetti-Tescani, de asemenea provenea dintr-o familie boierească veche. Argumentabil una din cele mai bogate familii românești din epoca respectiva.
În acest context tânărul Cantacuzino a avut parte de o educație de aleasa, studiind limba germana, franceza, italiana si engleza. După studiile gimnaziale face liceul în străinătate devine absolvent al secției reale a Liceului de Stat din Geneva în 1923. Revenit în țară, are și primul contact cu lumea militara, fiind înscris soldat (termen redus- T.R.) în cadrul Regimentului Artilerie Antiaeriana. În 1924 este trimis la Școala Militară de Artilerie din Timișoara. Tot în 1924 i se încheie serviciul militar cu termen redus. Își continua studiile fiind admis la Institutul Comercial din Strasbourg și apoi la Facultatea de Drept din Paris. Nu a absolvit din pacate, moartea tatălui său l-au adus înapoi în țară, devenind administratorul unei averi uriașe.
Se căsătorește cu Georgeta Diamandi in 1933, divorțează și se căsătorește cu sora acesteia Anca. Anca va da naștere singurului sau copil, o fată, Maria Ioana Cantacuzino. Prin Înalt Decret Regal, Constantin Cantacuzino este avansat sublocotenent în rezervă și pus la dispoziția Inspectoratului General al Aeronauticii. De la Inspectorat ofițerul de artilerie este repartizat la Regimentul de Artilerie din București. Este mutat apoi la noul Regiment de artilerie înființat, Regimentul 2, garnizoana Iași. Este chemat la concentrare, însă tânărul Cantacuzino nu se prezintă, știind acum că al său nebunesc curaj era dublat și de un grad de indisciplină specifică piloților excepționali.
Pe această perioadă însă Constantin Cantacuzino dă dovadă de o viată sportivă excepțională, practicând hockey, tenis, motocrosul și automobilismul. In 1932 devine campion național la Tenis. In paralel este căpitanul echipei naționale de hockey cu participări și rezultate internaționale. În 1933 însă are si primul contract cu dragostea vieții sale, zborul. Se înscrie la cursurile Scolii de Pilotaj Civil „Mircea Cantacuzino” și tot în același an primește și brevetul de pilot.
Echipa națională de hockey alaturi de căpitanul ei, Constantin Cantacuzino.
Ajunge la un consens și cu serviciul său militar, fiind trimis la Școala de Pilotaj Militar și la Școala de Zbor fără Vizibilitate in 1934. Fiind în anturajul lui Carol al II-lea, primește sprijin de la stat pentru rezultatele sale sportive și achiziționează un Avion Fleet F-10G. Va executa un număr de raiduri aeriene care pun Romania pe harta aviației mondiale și face demonstrații la manșa avionului în marile capitale ale lumii.
In 1935 își continuă formarea la Școala de Perfecționare a Aviației unde se califica „pilot de vânătoare”.
Tot în 1935 raidurile si zborurile demonstrative alături comandorului av. (r) George Bibescu, președintele FAI – Federația Aeronautica Internaționala aduc recunoștința internațională a excelentei aviației românești interbelice.
Este mutat în evidența militară la Flotila Aviație de Lupta.
După 1935 încerca să obțină cât mai mult sprijin pentru Aeronautica românească si primește acest sprijin atât de la industriași ai epocii cât si de la Rege. Achiziționează încă un avion, un Caudron C-640 „Typhoon”. Din pacate acest avion avea multe probleme tehnice și a întârziat raidul plănuit pentru 1936.
In 1936 are loc și raidul București-Paris-Marsilia-Tunis-Tripoli-Cairo-Atena-București ceea ce întărește prezenta României in aeronautica de top mondiala.
In 1937 este mutat ca ofițer de rezerva la o nou înființata unitate, o unitate are va rămâne in legenda: Flotila 1 Vânătoare.
In 1938 se angajează ca pilot secund la Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat (LARES), adică TAROM-ul interbelic. In 1939 este concentrat in cadrul Flotilei 1 Vânătoare si a Escadrilei 8 Vânătoare. Ca urmare a rezultatelor si profesionalismului de care a dat dovadă este avansat la gradul de locotenent(r) însă in mod ciudat in dosarul sau de personal rămâne arma inițială pentru care si-a făcut pregătirea, adică artilerie.
Prințul Cantacuzino și celebrul său marcaj de pe fuselaj: „Nu mi-l cereti ca nu-l dau”
Începerea războiului îl găsește pe lt(rez) Constantin Cantacuzino in funcția de pilot de aeronava șef in Direcția Aeronauticii Comerciale din Ministerul Aerului si al Marinei. Va divorța din nou si incepe o relatie cu actrița de origine evreiasca Nadia Kujnir ceea ce ii va aduce in perioada războiului multe probleme însă încăpățânat nu renunță la ceea ce iubește, zbor, sau orice altceva.
As remarca aici niște diferențe intre cei care au fost si cei din prezent. Cu siguranța la averea sa si relațiile dobândite, orice ordin de mobilizare putea fi eschivat sau neformulat vreodată.
In 1941, la data de 5 iulie, prin ordinul Statului Major al Aerului nr. 1829 – lt(rez) Constantin Cantacuzino este mobilizat pentru război in cadrul Flotilei 1 Vânătoare in având funcția de comandant de patrula in cadrul Escadrilei 53 Vânătoare. La 5 zile după acest eveniment, Constantin „Bâzu” Cantacuzino raportează si prima victorie, doborând un bombardier sovietic. Își aduce pe front si propriul sau avion, Feet-ul pe care îl pune la dispoziție.
Trebuie menționat in acest context si aprecierea comandatului sau comandorul „Leul” Romanescu pe care am avut onoarea sa vi-l prezint:
„…Aptitudini fizice foarte bune, practica toate sporturile. Aptitudini militare foarte bune. Disciplinat si f bine educat ostășește…Este un excelent pilot ”
In 1942 face trecerea pe avionul de vânătoare Messerschmitt Me-109 si raportează noi victorii pe front. Este apreciat de comandorului Romanescu cat si de comandantul Corpului Aerian, General de escadra Ermil Gheorghiu ca fiind un pilot excepțional, si merita sa fie avansat la excepțional gradul de căpitan aviator de rezerva. Ca urmare a încă unui număr de victorii este decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl a III-a cu spade pe lângă, „Virtutea Aeronautica” cu 2 barete, „Coroana României cl a V-a” si „Crucea de Fier” cl. I si a II-a. Din pacate pregătirea îl ținea departe de front o perioadă ori Cantacuzino considera situația inacceptabila. Trimite cereri sa fie mutat in zona de operativa chiar si Mareșalului Antonescu.
In 1943 este avansat la gradul de căpitan aviator in rezerva, mutat in operațiuni si preia comanda Escadrilei 58 Vânătoare ca urmare a căderii in lupta a cpt. aviator Nicolae Polizu-Micșunesti. Continua seria de victorii in martie 1943 doborând încă doua avioane și atacând un nou adversar este doborât. Abilitățile sale excepționale au făcut ca avionul să poată totuși ateriza in spatele linilor române. Palmaresul creste in continuu, pana in luna iulie mai doboară încă 11 avioane inamice, iar pana in la sfârșitul lunii august încă 7. Tot în 1943 executa misiuni de noapte fiind o premieră în aviația românească. Din pacate in septembrie se îmbolnăvește si este ținut departe de front si zbor trei luni de zile. In 1944 revine la Escadrila 57 Vânătoare si pana la sfârșitul lunii aprilie mai obține 6 victorii. După căderea in luptă a cpt. av. Alexandru Șerbănescu, Constantin „Bâzu ” Cantacuzino preia comanda Grupului 9 Vânătoare. Mai doboară încă 3 avioane inamice.
Cpt (r) Constantin Cantacuzino, lt. Mircea Badulescu, gl. de escadra Traian Burduloiu cmd. al Corpului 1 Aerian.
La ordinul Statului Major al Aerului executa la 27 august 1944 o misiune extrem de riscanta la Foggia in Italia. Partener de zbor i-a fost lt-col. american James Gunn, fost prizonier de război in Romania. Reușește și se întoarce înapoi fără probleme. Este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul cl III-a, cu spade.
In 1945, aflat pe frontul din Cehoslovacia, Bâzu va obține ultima sa victorie aeriana, doborând un FW-190 german fiind și el lovit la rândul său și obligat să aterizeze în spatele linilor românești.
Activitatea sa totală în război a fost remarcabilă, 608 misiuni la inamic, 210 lupte aeriene, 28 misiuni de noapte, 63 de victorii, 49 omologate, 14 in curs de omologare si 10 neomologate.
Este propus pentru a fi avansat la gradul de lt-comandor(r) aviator fiind apreciat in dosarul personal ca cel mai bun pilot român de vânătoare. Tipic persoanei sale, avansarea ii este pusă in așteptare deoarece lipsește nemotivat de la serviciu in 5 mai 1945. Este pedepsit cu 6 zile de arest.
La încheierea războiului este demobilizat, revine la LARES si se casatoreste cu Nadia Kujnir. Deși este decorat in continuare, pentru activitatea din război inclusiv de către ruși cu medalia „Victoria”, Constantin „Bâzu” Cantacuzino nu accepta schimbările produse in societate ca urmare a ocupației sovietice. Divorțează de Nadia Kujnir si o trimite la Paris el căutând la randul său o posibilitate de a pleca din tara. Lovitura de gratie vine la sfârșitul lui 1947 cu schimbarea formei de guvernământ. Cantacuzino argumentează ca dorește sa își continue serviciul la LARES și in ianuarie 1948 i se permite să piloteze un avion de linie pana in Italia. In Italia cere azil politic si este primit. Pleacă la Paris apoi se stabilește in Spania. Averea si avioanele ii sunt confiscate desigur in tara si ii este retrasa cetățenia.
Eroul de război se întreține muncind ca pilot, in scopuri agricole. Moare in 1958 in Spania de pe urma unei complicații apărute de la o banală operație de ulcer. Spun putinii cunoscuți pe care i-a mai avut prin preajma ca a murit de supărare.
Nu puteam sa închei articolul fără sa taxez pretinșii patrioți de serviciu. Eroul român, Constantin „Bâzu” Cantacuzino își doarme somnul cel de veci la cimitirul „Nuestra Señora de la Almudena” din Madrid. Inacceptabil ca pana in Anno Domini 2023 statul roman sa nu-l fi reînmormântat pe Prinț in România, acolo unde-si are locul. Asta înseamnă respect pentru valori si o încă o încercare de a corecta deraierea cataclismică istorico-culturala din 1948, nu tot felul de statui ori manifestări pariotardo-lacrimogene soldate cu un kitch cel puțin memorabil.
Unei asemenea lipse de respect fata de Eroi, vă las să puneți dumneavoastră ce concluzii doriți. Măsura acestui om o vedem pe piatra sa funerară, din tot ce a fost Constantin „Bâzu” Cantacuzino, prinț, aristocrat, sportiv, temerar al aviației, aventurier, in urmă rămane mormântul simplu al unui soldat cu inscripția ” Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” . „, „luptând în războiul 1941-1945”.
Pe final, o scurt explicație a titlului, după cum am promis – situația sa militară de la sfârșitul dosarului de personal al aviatorului ne spune ca demobilizat fiind, a revenit pe statul de rezervă al armei unde și-a făcut pregătirea militara inițială, arma artilerie, cu gradul de căpitan. La scurt timp după, este avansat in rezerva la gradul de maior, arma artilerie(1946).
Salut pe acesta cale si pe actualii cavaleri ai cerurilor și întreb, retoric daca actualei Escadrile 53 Vânătoare nu i-ar „ sta ” mai bine un nume meritoriu al unui ilustru înaintaș precum „Cantacuzino” decât „Warhawks”.
„Aer vis” doamnelor si domnilor, cavaleri ai cerurilor!
Mă semnez al vostru lt(rez)
Bibliografie si cu deosebite mulțumiri Arhivelor Militare:
https://amnr.defense.ro/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_089_2020.pdf – pag 70, 71, 72
https://www.worldwar2.ro/arr/?article=683
Tudor V. Constantin „Bâzu” Cantacuzino – Printul asilor, Editura MODELISM, 2000
https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-evadat-printul-bazu-cantacuzino-din-romania-580776.html
surse foto: romanialibera.ro , wikipedia.ro, muzeulvirtual.ro