Phalanx & Sea RAM!
Phalanx Block1B, pe Type 45 – HMS Daring
Sud-coreenilor le-a intra frica in oase, si cum s-a dovedit stiintific ca sus-numita frica este cel mai bun consilier pentru aparare al oricarui guvern, verii din sud ai lui Kim-Hau-Hau au o alta filosofie de viata decat occidentalii, care spre norocul lor nu au astfel de rubedenii in viata. Astfel daca pe orice nava de lupta NATO gasim in general un singur tip de sistem CIWS coreenii folosesc cate doua complementare.
Pe o astfel de logica Coreea de Sud tocmai ce a comandat companiei Raytheon inca noua Phalanx Block 1B cu inceperea livrarilor din 2016. Fiecare Phalanx costa cam 14 milioane de dolari si are o raza de actiune de 2 kilometri, arma folosind un tun de tip Gatling 20mm. Coreenii vor monta aceste sisteme anti-racheta pe noile lor fregate din clasa FFX Batch II si pe navele de suport AOE II.
Europenii au oferit si ei propriile sisteme CIWS – in special Goalkeeperul celor de la BAE Systems – dar coreenii au preferat sistemul american, ba ca sa fie siguri ca navele lor vor fi cat mai bine protejate, unele dintre ele au un sistem dual: Phalanx – SeaRAM.
Diferenta dintre cele doua este una de substanta. In timp ce sistemele CIWS care au la baza tunuri ultrarapide au o raza de de aproximativ 2-4 kilometri si pot angaja doar cate o tinta pe rand, sistemul SeaRAM poate lansa in succesiune ultra-rapida 11 rachete, are o raza de 7 kilometri si poate angaja simultan mai multe tinte.
SeaRAM foloseste rachete RAM (RIM-116 „Rolling Air Frame”) si a intrat in dotare 1993 avand ca principal avantaj raza si capacitatea de a angaja tintele inamice la o distanta mai mare de nava proprie, acest lucru putandu-se dovedi foarte folositor mai ales in cazul rachetelor supersonice de peste 3 tone rusesti, care chiar si lovite de un Phalanx tot ar putea crea probleme, lovind nava cu resturi de racheta.
Coreea de Sud nu este singura tara care foloseste un sistem dual CIWS, sistem care asigura practic o aparare apropiata in doua straturi in fara rachetelor anti-nava inamice.
O fregata FFX are in dotare cate doua sisteme Phalanx Block 1B si doua SeaRAM. Un Phalanx foloseste proiectile calibrul 20mm, cu o rata de foc de 75 de proiectile pe secunda, eficienta armei fiind in raza de doi kilometri in timp ce radarul propriu “vede” si incadreaza tinta de la cinci kilometri si este dotat, in varianta Block IB, cu un “forward looking infrared (FLIR)”, senzor care permite operatorului sa “vada” tinta si care creste capacitatea armei de a proteja nava in fata amenintarilor care evolueaza la altitudini foarte mici si impotriva ambarcatiunilor. Cu ajutorul sistemul FLIR Phalanx si SeaRAM pot fi integrate, iar sistemul de control al focului poate astfel sa desemneze tinte diferite pentru cele doua sisteme.
Rachetele RIM-116 – calibrul 127mm, trei metri lungime si cu o masa de 73,6 kilograme – au in faza terminala ghidaj propriu pe baza de senzor termic, fiind in esenta o cooproductie intre o racheta aer-aer Sidewinder, de la care foloseste motorul si o Stinger de la care a imprumutat senzorul, totul la un cost per bucata de 450 mii de dolari. Atat SeaRAM cat si Phalanx sunt proiectate sa lucreze impreuna cu sistemul de control al focului de pe nava, dar pot opera si 100% independente, putand fi montate pe nave care nu au sisteme proprii de avertizare sau sistem de control al focului.
Pentru a rezolva aceeasi dilema cu a coreenilor, rusii au Kashtanul care este un sistem integrat tun-racheta. Cu tunul sau calibrul 30mm, Kashtanul bate eficient pana la 6000m in varianta M, iar rachetele au o raza de pana la 10000m tot in varianta M. Rachetele folosite sunt cam aceleasi cu cele de pe sistemul AA terestru Tunguska M – 9M311-M/SA-19. Kashtanul rusilor poate lua la ochi pana la sase tinte simultan si are o rata de foc de 166 proiectile per secunda, peste dublul Phalanxului american, putand fi programat sa angajeze tintele in cascada, mai intai cu rachete apoi cu tunurile.
Marina Romana are ca unic astfel de sistem – AK 630.
GeorgeGMT