Romania Military

Marele şi Micul Satana pregătesc o lovitură asupra Iranului

Pe 5 martie, la Washington sunt planificate tratative între preşedintele american, Barack Obama, şi premierul izraelian, Benjamin Netanyahu. Principala temă a lor este o lovitură preventivă asupra Iranului.
Publicaţia Gaaretcitează sub anonimat afirmaţiile unui diplomat israelian: „Tratativele cu SUA amintesc felul în care fac sex porcii spinoşi: încet şi atent. Americanii fac o mulţime de declaraţii comune, pe care noi, după părerea lor, trebuie să le auzim, iar noi îi întrebăm la rândul nostru: dar unde este punctul critic? Cum trebuie să înţeleagă iranienii că, dacă nu se opresc, ei vor fi atacaţi?”.
FOTO: Vocea Rusiei

În ianuarie, directorul CIA, David Petreus, la audierile din Senat a declarat că la ora actuală faptul adoptării de către Iran a deciziei de producere a armei nucleare nu este dovedit. Până şi ministrul american al Apărării, Leon Panetta, a făcut o declaraţie în acest sens.

Cu toate acestea, Tel-Aviv în mod oficial şi prin zvonuri în mass-media dă de înţeles că pe fundalul pericolului iranian crescând nu răspunde de acţiunile sale, în pofida faptului că ambiţiile sale sunt susţinute, în mod paradoxal, doar de Arabia Saudită şi Qatar.

Retorica dură anti-israeliană a Iranului în asociaţie cu atacurile regulate cu rachete sunt percepute de statul evreu ca un pericol real. Netanyahu doreşte clar să aplice o lovitură asupra Iranului, însă „fără SUA nu poate începe”, menţionează academicianul Evgheni Primakov, care a condus în diferite perioade MAE rus şi Serviciul de Informaţii Externe.

O lovitură aeriană, chiar şi comună, nu este suficientă, „deoarece aviaţia poate bombarda, însă capacitatea nucleară este ascunsă adânc în pământ. Această lovitură nu ar scoate din funcţiune toate capacităţile nucleare ale Iranului. Iar operaţiunile terestre, dacă se va recurge la ele, se vor încheia cu un eşec, deoarece în Iran se va lupta mai greu decât în Irak”, consideră Primakov.

În plus, oficialităţile americane, care estimează posibilele atacuri asupra Israelului şi Iranului, consideră că Teheranul va răspunde cu un atac cu rachete asupra Israelului şi va recurge la atacuri teroriste îndreptate împotriva persoanelor civile şi militare americane de peste hotare”, scrie The New York Times.

Este absolut posibilă şi o ameninţare asupra complexului petrolier din Golful Persic.

De aceea, Barack Obama, repetând „că nu exclude nicio variantă” în privinţa Iranului, mizează totuşi pe faptul că, după cum a menţionat în ianuarie Washington Post, problemele economice produse de sancţiuni vor duce la tulburări sociale care ori va băga minţile în cap conducerii iraniene, ori va duce la schimbarea sa. Iar o nouă campanie militară cu final neprevăzut nu îi este deloc utilă înainte de alegeri.

Nici conducerea iraniană nu are nevoie de aşa ceva. Dar vâlva antiiraniană îi este chiar favorabilă. Anul viitor vor avea loc alegerile prezidenţiale. Presiunea deschisă şi ameninţările din partea SUA şi Israelului (Marele Satana şi Micul Satana în frazeologia politică iraniană) reprezintă un factor important pentru reunirea electoratului în jurul puterii.

Problema este că nu poate continua la nesfârşit escaladarea ameninţărilor, sancţiunilor şi exerciţiilor în forţă. Însă, în urma întâlnirii dintre Obama şi Netanyahu este puţin probabil că vom vedea o alternativă în acest sens.

 

Articol preluat Vocea Rusiei

Exit mobile version