Marina israeliană. Un exemplu de urmat și pentru noi?

Să ne poziționăm (în timp și spațiu)

Israelul are acces la Marea Mediterană și la Marea Roșie prin Golful Eilat. Litoralul are o lungime de 273 km iar Zona sa Economică Exclusivă are o suprafață de 26.352 kmp. Prin comparație, litoralul României are 245 km iar Zona Economică Exclusivă are o suprafață de 23.627 kmp.

Principalele baze ale marinei se află în Haifa, Ashdod și Eilat. Merită menționată și baza navală din Atlit, casa celebrei Shayetet 13, un fel de echivalent israelian al Focilor americane.

În principiu, „fișa postului” marinei israeliene arată cam așa:

• apărarea celor ~190 km de coastă împotriva terorismului și a infiltrărilor;
• asigurarea unor rute maritime deschise pentru navele comerciale;
• apărarea apelor teritoriale și a zonei economice exclusive a Israelului, precum și a activelor sale strategice;
• operațiuni navale și de interdicție maritimă, supravegherea și controlul zonelor de interes; precum și
• operațiuni combinate cu celelalte categorii de forțe.

Un scurt istoric operațional

Marina israeliană a fost înființată la începutul anului 1948 și, de-a lungul existenței sale, a fost implicată în mai multe bătălii și operațiuni navale de mai mică sau mai mare amploare. Printre cele mai importante confruntări navale se numără:

• Operațiunea „Noa” (1969). În timpul „Războiului de Uzură” (1967-1970), Israelul a capturat o vedetă rapidă egipteană echipată cu rachete sovietice P-15 Termit (Styx). Aceasta a permis israelienilor să analizeze și să dezvolte contramăsuri eficiente împotriva rachetelor inamice, marea lor majoritate de origine sovietică.
• Bătălia de la Latakia (1973). A avut loc în timpul Războiului de Yom Kippur (6 octombrie 1973). A fost prima bătălie navală din istorie în care s-au folosit rachete anti-navă lansate de pe vedete rapide. Marina israeliană, folosind nave de tip Sa’ar echipate cu rachete Gabriel, a învins marina siriană, distrugând mai multe nave fără pierderi proprii.
• Bătălia de la Damietta (1973). Tot în timpul Războiului de Yom Kippur, pe 8 octombrie 1973. Marina israeliană s-a confruntat cu marina egipteană în apropiere de Port Said și Damietta. Israelienii au distrus mai multe vedete rapide egiptene echipate cu rachete sovietice Styx.
• Blocada maritimă a Libanului (1982). În timpul „Războiului din Liban” (1982), marina israeliană a impus o blocadă asupra coastelor libaneze pentru a împiedica transportul de arme către OEP. A participat la lupte împotriva flotei siriene, distrugând mai multe nave.
• Operațiunea „Delfinul” (1985). Atacul asupra sediului Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) din Tunis, Tunisia. Marina israeliană a sprijinit aviația și forțele speciale în acest raid.
• Operațiuni împotriva Hamas și Hezbollah (2006, 2010, 2021). În „Războiul din Liban” din 2006, corveta israeliană INS Hanit a fost lovită de o rachetă Hezbollah (de origine iraniană/chinezească), suferind avarii serioase. În 2010, marina israeliană a interceptat flotila care încerca să spargă blocada asupra Fâșiei Gaza, ceea ce a dus la incidentul Mavi Marmara. În conflictele ulterioare, marina israeliană a efectuat lovituri împotriva țintelor Hamas.

Acestea sunt câteva dintre cele mai cunoscute bătălii și operațiuni în care a fost implicată marina israeliană, reflectând atât utilizarea tehnologiei avansate, cât și foarte mult curaj și imaginație.

Fac aici o scurtă paranteză cu cele mai cunoscute acțiuni ale Shayetet 13, echivalentă cu SEAL-ul american sau SBS-ul britanic. De-a lungul timpului, unele dintre operațiunile sale au devenit cunoscute publicului:

• Operațiunea Bulmus 6 (1969) – Atacul asupra insulei Verde. În timpul „Războiului de Uzură” (1967-1970), Shayetet 13 a atacat o bază egipteană fortificată pe Insula Verde din Golful Suez. Scopul a fost distrugerea unei baze de rachete și eliminarea forțelor egiptene. Operațiunea a avut succes, iar israelienii au suferit pierderi minime.
• Capturarea vedetei egiptene P-4 (1969). Shayetet 13 a executat un raid asupra unei vedete rapide egiptene P-4, capturând-o pentru analiză. Această operațiune a ajutat Israelul să înțeleagă tehnologia navală sovietică.
• Operațiunea „Spring of Youth” – „Primăvara tinereții”, ce poetic! (1973). Parte a campaniei anti-teroriste a Mossad, operațiunea a vizat liderii OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) din Beirut, Liban. Shayetet 13, împreună cu Sayeret Matkal și Mossad, au atacat mai multe clădiri, eliminând teroriști importanți responsabili pentru atacul asupra echipei israeliene la Olimpiada de la München (1972). Soldații israelieni s-au deghizat în civili și au folosit bărcile pentru a debarca pe coastă.
• Operațiunea Cravată (1980). A vizat nave palestiniene suspectate că transportau arme în Liban. Shayetet 13 a sabotat și scufundat mai multe vase.
• Războiul din Liban (1982). Shayetet 13 a efectuat misiuni de recunoaștere, sabotaj și atacuri asupra pozițiilor OEP din Beirut. A participat la asalturi asupra porturilor controlate de militanți.
• Atacul asupra navei Santorini (2001). Shayetet 13 a interceptat nava Santorini, care transporta armament pentru grupurile teroriste palestiniene. A fost una dintre cele mai de succes operațiuni împotriva traficului de arme.
• Capturarea navei Karine A (2002). Nava Karine A, încărcată cu 50 de tone de arme iraniene destinate Fatah și Hamas, a fost interceptată în Marea Roșie. Shayetet 13 a desfășurat un raid rapid, capturând vasul fără victime.
• Incidentul Mavi Marmara (2010). Shayetet 13 a fost responsabilă de interceptarea flotilei turce care încerca să spargă blocada asupra Fâșiei Gaza. Luptătorii israelieni au fost atacați la bordul navei Mavi Marmara, ceea ce a dus la un schimb de focuri și victime.
• Operațiuni împotriva Hamas și Hezbollah (2014, 2021). În timpul războaielor din Gaza (2014, 2021), Shayetet 13 a efectuat incursiuni secrete pe coastă pentru a distruge tuneluri și instalații Hamas. A desfășurat atacuri asupra infrastructurii navale a organizației teroriste.
• Raiduri asupra traficului de arme iranian (2019 – prezent). Se presupune că Shayetet 13 a fost implicată în atacuri asupra navelor iraniene care transportau arme către Hezbollah și alte grupări. Israelul nu a confirmat oficial aceste operațiuni, dar rapoarte internaționale indică implicarea unității.

Dotarea cu mijloace tehnico-tactice

Din perspectiva dotării cu mijloace tehnico-tactice, eu aș împărți scurtul istoric al marinei israeliene între epoca de dinaintea scufundării INS Eilat și epoca de după scufundarea sa. La începuturile sale, flota israeliană a fost dotată cu corvete de clasă Flower, fregate de clasă River și două distrugătoare din clasa Z, INS Eilat fiind unul dintre ele. Toate erau nave concepute și produse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

INS Eilat a fost scufundat în 21.10.1967 în timpul unuia din numeroasele războaie arabo-israeliene. Este prima navă de luptă ce a fost scufundată de rachete navă-navă, sovietica Styx trasă de pe vedetele egiptene purtătoare de rachete de clasă Komar. Acest eveniment a determinat schimbări majore în ceea ce privește dotarea ulterioară cu nave a marinei israeliene. Ceea ce a urmat este un lung șir de vedete purtătoare de rachete / corvete din ce în ce mai mari și mai bine înarmate: celebrele Sa’ar. Sa’ar înseamnă „uragan/tempestă”.

Evoluția clasei de nave Sa’ar de-a lungul timpului

Navele din clasa Sa’ar sunt o serie de nave purtătoare de rachete ghidate dezvoltate pentru Marina Israeliană. Acestea au fost proiectate pentru a oferi o combinație de viteză, putere de foc și manevrabilitate, fiind utilizate în principal pentru apărarea coastelor și atacuri rapide asupra navelor inamice.

1. Clasa Sa’ar 1, 2 și 3 (anii 1960-1970)

Primele nave din clasa Sa’ar au fost bazate pe designul german al vedetelor rapide Type 206 Jaguar. În anii 1960, Israelul a achiziționat mai multe astfel de nave și le-a modificat, echipându-le cu rachete Gabriel. Acestea au avut un rol crucial în Războiul de Yom Kippur (1973), unde au demonstrat superioritatea rachetelor față de artileria navală tradițională.

• Deplasament: ~200 tone
• Lungime: ~45 m
• Armament: Rachete Gabriel, tunuri de 40 mm
• Rol: Patrulare, atac rapid

2. Clasa Sa’ar 4 și 4.5 (anii 1970-1980)

Sa’ar 4 – Introduse la începutul anilor 1970, aceste nave au fost mai mari și mai bine echipate, având sisteme de rachete Gabriel și Barak. Au fost utilizate cu succes în mai multe operațiuni, inclusiv atacuri asupra bazelor teroriste maritime.

Sa’ar 4.5 – O variantă îmbunătățită a clasei Sa’ar 4, echipată cu rachete mai moderne și sisteme electronice avansate. O clasă extrem de versatilă, de care s-a „tras” foarte mult în termeni de armament ambarcat.

• Deplasament: ~415 tone (Sa’ar 4) / ~490 tone (Sa’ar 4.5)
• Lungime: ~58 m
• Armament: Rachete Gabriel, Harpoon, Barak 1, tun OTO Melara de 76 mm, torpile antisubmarin
• Rol: Atac rapid, apărare costieră

3. Clasa Sa’ar 5 (anii 1990 – prezent)

Aceste corvete, construite în SUA de Northrop Grumman, sunt nave mai mari și mai bine echipate pentru misiuni extinse. Ele dispun de sisteme avansate de apărare antiaeriană și sunt folosite în principal pentru protecția apelor teritoriale și a platformelor de gaz din Marea Mediterană.

• Deplasament: ~1.275 tone
• Lungime: ~85 m
• Armament: Rachete Harpoon, Barak 8, Iron Dome naval (C-Dome), tun de 76 mm, sisteme CIWS Phalanx
• Rol: Multirol – protecție antiaeriană, luptă antisubmarin, apărare costieră

4. Clasa Sa’ar 6 (prezent și viitor)

Lansată în anii 2020, această clasă reprezintă cele mai moderne nave ale Marinei Israeliene. Sunt bazate pe designul german MEKO A-100 și sunt construite de ThyssenKrupp Marine Systems. Sa’ar 6 este echipată cu sisteme avansate de apărare, inclusiv rachete Iron Dome pentru protecție împotriva atacurilor cu rachete și drone.

• Deplasament: ~2.000 tone
• Lungime: ~90 m
• Armament: Rachete Barak 8, Iron Dome naval (C-Dome), Gabriel, torpile antisubmarin, tun OTO Melara de 76 mm
• Rol: Apărarea platformelor maritime, luptă antisubmarin, protecție antiaeriană

Toate pozele au fost preluate de pe site-ul Seaforces.org

Evoluția este evidentă: de la micile vedete purtătoare de rachete navă-navă (~200 tone deplasament) din anii ’60 am ajuns la corvetele multirol de astăzi, nave cu un deplasament de ~2000 tone, capabile să lupte în toate mediile: anti-navă, antisubmarin și antiaerian. O constantă în cazul tuturor claselor este atenția deosebită acordată războiului electronic. Acest lucru este confirmat și de numeroasele lansatoare de contramăsuri: capcane termice și dipoli, vizibile pe punte și pe suprastructuri și în număr mare pe toate clasele, de la Sa’ar 2 până la Sa’ar 6.

Componența flotei de suprafață astăzi și perspectivele sale pe termen mediu

Astăzi, marina israeliană dispune de o flotă modernizată, adaptată nevoilor sale strategice și capabilă să facă față provocărilor din regiune. Navele purtătoare de rachete din clasa Sa’ar reprezintă coloana vertebrală a flotei de suprafață, iar în ultimii ani, modernizarea acestora a fost o prioritate. Principalele nave de luptă aflate azi în dotare sunt:

• Clasa Sa’ar 4.5 – Nave purtătoare de rachete / corvete ușoare echipate cu sisteme avansate de rachete Gabriel și Barak, 8 (opt) unități aflate în dotare. Sunt utilizate în principal pentru misiuni de patrulare și interdicție maritimă.
• Clasa Sa’ar 5 – 3 (trei) corvete multirol dotate cu un mix de rachete antinavă și antiaeriene, torpile și sisteme electronice de ultimă generație. Acestea oferă o capacitate extinsă de apărare a apelor teritoriale.
• Clasa Sa’ar 6 – Cea mai nouă adăugire la flota israeliană, cele 4 (patru) corvete sunt concepute pentru a proteja infrastructura maritimă critică a Israelului, inclusiv platformele de exploatare a gazelor naturale din Marea Mediterană. Acestea sunt echipate cu sisteme avansate de apărare antiaeriană și antinavă, fiind un element central al strategiei maritime israeliene.

Din punct de vedere al dotării marinei cu noi mijloace tehnico-tactice, corvetele de clasă Sa’ar 4.5 vor fi înlocuite în perioada următoare cu noi corvete, clasa Reshef (sursa Naval News). Iată o sinteză a caracteristicilor acestei nave:

• Proiectare și construcție: Navele vor fi construite de Israel Shipyards, bazându-se pe designul corvetei Sa’ar 72, dar cu sisteme avansate adaptate nevoilor actuale.
• Deplasament: ~1.000 tone (mai mare decât Sa’ar 4.5)
• Lungime: ~76 metri
• Armament: rachete anti-navă Gabriel V, sistem antiaerian Iron Dome naval, tun OTO Melara 76 mm, torpile antisubmarin
• Cost program: ~780 milioane USD pentru 5 (cinci) unități (include cu siguranță navele în sine, nu se cunosc informații dacă prețul include și senzorii / armamentul)
• Livrare: contract semnat în decembrie 2024, livrare în ~6 ani

Asemănări și deosebiri

Marina israeliană a parcurs un drum lung de la începuturile sale modeste în 1948. Evoluția sa a fost modelată de evenimente istorice dramatice, cum ar fi scufundarea INS Eilat dar și de necesitatea adaptării la un mediu de securitate complex și volatil, în continuă schimbare. Astăzi, marina israeliană este o forță modernă, bine echipată și pregătită să protejeze interesele naționale ale Israelului pe mare.

Pe viitor, Israelul va continua să investească în capacități navale avansate (clasa Reshef, de exemplu), consolidându-și astfel poziția de putere maritimă regională. Într-o lume în continuă schimbare, un lucru rămâne cert: mările și oceanele vor juca un rol esențial în securitatea și prosperitatea națiunilor, iar Israelul este conștient de această realitate strategică. Spre deosebire de alții care nu sunt…

Marina română nu a mai luptat din cel de-al Doilea Război Mondial și, în acest moment, este percepută drept a cincea roată la căruță, atât de politicieni cât și de armata română însăși. Această stare de fapte este pe deplin reflectată de valoarea combativă a navelor din dotare precum și de alocările bugetare, până acum insuficiente raportat la necesități.

Modelul israelian nu poate fi copiat 1:1, dar oferă câteva lecții valoroase pentru modernizarea Marinei Române. Printr-o combinație de corvete puternic înarmate, sisteme avansate de protecție a platformelor maritime și capacități de război electronic, România și-ar putea întări semnificativ poziția în Marea Neagră. Totuși, țara noastră ar trebui să își adapteze strategia în funcție de realitățile Mării Negre, combinând lecțiile israeliene cu nevoile noastre specifice, cele ale NATO și ale celorlalți parteneri regionali.

Dintre punctele forte ale modelului israelian care ar putea fi relevante și pentru România putem menționa:

1. Flotă compactă, dar puternic înarmată – Israelul s-a concentrat pe nave rapide, puternic înarmate, cu accent pe vedete purtătoare de rachete și corvete moderne. România, având o zonă maritimă relativ restrânsă în Marea Neagră, ar putea beneficia de un model similar, mai ales în contextul amenințărilor asimetrice relevate de conflictele din Marea Neagră și din Marea Roșie.
2. Accent pe apărarea infrastructurii maritime – Israelul își protejează platformele de extracție a gazelor naturale cu ajutorul corvetelor Sa’ar 6. România deține sau va deține, de asemenea, resurse energetice offshore în Marea Neagră, iar o protecție navală solidă este esențială.
3. Utilizarea tehnologiilor avansate, creșterea capabilităților de război electronic și cibernetic – Marina israeliană pune accent pe sistemele de supraveghere, război electronic și cibernetic și de apărare antiaeriană. Astfel, una dintre lecțiile israeliene este importanța războiului electronic în conflictul naval. Prin urmare, România ar trebui să investească în:
   • Sisteme de bruiaj și război electronic pentru nave, capabile să contracareze rachetele ghidate ale adversarului.
   • Apărarea împotriva atacurilor cibernetice asupra infrastructurii maritime, inclusiv a sistemelor de navigație și comunicații.
   • Drone maritime autonome, fără echipaj la bord, pentru supraveghere și atac electronic.
4. Integrarea cu aliații – Israelul colaborează strâns cu SUA pentru a obține tehnologie avansată și sprijin logistic. România, ca stat NATO, are deja această oportunitate, dar ar putea accelera procesul de modernizare printr-o colaborare mai intensă cu aliații.

Evident, sunt și diferențe importante care ar trebui luate în considerare:

1. Contextul geostrategic diferit – Israelul operează într-un mediu ostil, cu amenințări maritime constante din partea unor state sau grupări non-statale. România, deși afectată de instabilitatea din regiunea Mării Negre (mai ales în contextul conflictului ruso-ucrainean), nu se confruntă cu același tip de provocări. Israelul beneficiază de ieșire directă la două mări și are acces nerestricționat către oceanele lumii. Accesul în Marea Neagră este reglementat de Convenția de la Montreaux, ceea ce implică anumite restricții și dependențe. În plus, accesul forțelor NATO neriverane este puternic restricționat, atât ca tonaj cât și din punct de vedere temporal – maxim 21 de zile, iar asta în vreme de pace. Ce ni se poate întâmpla pe timp de război vedem astăzi în cazul Federației Ruse și Ucrainei. Turcia este garantul Convenției de la Montreaux și a demonstrat că își ia rolul în serios, în acord cu prevederile Convenției.
2. Distanțe și logistică – Israelul operează într-o zonă maritimă mai mică, iar distanțele sunt gestionabile pentru o flotă de nave mai mici și rapide. România ar putea avea nevoie de o combinație între vedete rapide și nave mai mari (corvete sau fregate) pentru a asigura o prezență navală mai robustă. În plus, România trebuie să contribuie cu mijloace tehnico-tactice navale atât la activitățile NATO din afara Mării Negre (Grupurile navale SNMG-2 și SNMCMG-2, Sea Guardian), cât și la cele ale Uniunii Europene, așa cum este Operațiunea Aspides, Med Irini sau Atalanta. Participarea la misiuni externe necesită nave al căror deplasament și senzori & armament permit dislocări de lungă durată și capacitatea tehnico-tactică de a face față provocărilor fiecărei misiuni. În acest moment, Marina Română nu are în dotare o navă de luptă capabilă să facă față amenințărilor și provocărilor Operațiunii Aspides din Marea Roșie.
3. Industrie navală și buget – Israelul are o industrie de apărare foarte dezvoltată, capabilă să producă și să modernizeze echipamente militare de vârf. România trebuie să își dezvolte propriile capacități de producție sau să colaboreze mai intens cu partenerii NATO pentru a evita dependența excesivă de importuri. Deși nu ducem lipsă de șantiere navale capabile să construiască nave de luptă de orice dimensiuni, industria românească nu este capabilă în acest moment să dezvolte și să producă senzori și armament sofisticate (radare, sisteme de comunicații, comandă și control sau rachete navă-navă sau antiaeriene). Pe de altă parte, astăzi România are acces la cele mai moderne și capabile sisteme de luptă produse de partenerii occidentali. Despre buget am spus deja că este insuficient, atât raportat la starea actuală a mijloacelor tehnice aflate în dotarea Marinei Române cât și la nevoile de înzestrare ale marinei pentru a deveni o forță de luptă credibilă. 

În loc de „Sfârșit”

În opinia mea, în acest moment ne aflăm în fața unei foi albe. Cineva trebuie să aștearnă primele rânduri, evident, nu sunt eu acela.

Dacă vrem să fim realiști, nu există deosebiri între marina israeliană din 1948 și marina română de astăzi: la fel ca marina israeliană din 1948, marina română de astăzi este sublimă (pe hârtie) dar (în realitate) lipsește cu desăvârșire.

În acest context, modelul de dezvoltare ales de Marina Israeliană după scufundarea INS Eilat, model bazat pe nave mici dar puternic înarmate, nave adaptate mai degrabă intereselor noastre imediate, locale, din Marea Neagră decât contribuției mai largi în cadrul grupărilor și misiunilor NATO ar trebui să fie prioritar în condițiile alocărilor bugetare actuale. 

Fără o creștere substanțială a bugetului alocat marinei militare vom avea în continuare doar o marină de „paradă”, fără valoare combativă reală, incapabilă să protejeze interesele României la Marea Neagră în cazul unui război, chiar dacă „ambițiile” sunt mari și vrem să avem și „fregate”, și „corvete” și „nave de patrulare” noi în următorii 20 de ani. Nu mai vorbesc aici și de efectul disruptiv al noilor tehnologii și ritmul drăcesc impus de acestea. În acest sens îl citez pe domnul Viceamiral Mihai Panait (Defense Romania):

”Avem programul de înzestrare al Armatei României care spune foarte clar ceea ce dezvoltăm în următorii 20 de ani. Este primul proiect, cel al celor două nave de patrulare. Cel de-al doilea proiect, am intrat în acest program încă de un an, de anul trecut, în Programul Corveta Europeană. Vom construi 4 corvete noi pe programul și pe proiectul european. Avem, de asemenea, în programul de înzestrare al Armatei României, în programul de înzestrare al Forțelor Navale Române, construcția a 3 fregate noi. Sunt doar câteva dintre programele noi. Se întinde acest program pe un termen de 20 de ani”, a explicat șeful Forțelor Navale române.