Romania Military

Mesajul tranşant pe care România i-l dă lui Putin, după ce Rusia s-a arătat deranjată de SCUTUL de la Deveselu

Sistemul antirachetă de la Deveselu reprezintă o preocupare pentru Moscova întrucât acesta este o garanţie că România nu se va întoarce sub o altă sferă de influenţă, a declarat, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Potrivit lui Aurescu, sistemul antirachetă nu afectează capacitatea de descurajare nucleară a Moscovei. „Nu poţi spune că 24 de interceptori care vor fi plasaţi în România, împreună cu alţi 24 de interceptori care vor fi, probabil, plasaţi în Polonia în 2018, pot să afecteze capacitatea Rusiei de a lovi cu sute de rachete intercontinentale, cu o capacitate deosebită, cu tot felul de măsuri de protecţie şi de deviere a eventualilor interceptori”, a explicat Aurescu, la Digi 24.

El a adăugat că singurul argument în virtutea căruia Rusia nu este de acord cu sistemul antirachetă de la Deveselu este unul politic.

„Argumentele sunt foarte clare, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere juridic. Rămâne un singur argument, cel politic. De ce acest sistem provoacă preocupare la Moscova? Pentru că el reprezintă în România, prin baza de la Deveselu, o prezenţă permanentă americană pe teritoriul României, deci o garanţie de securitate pe care România o are şi care reprezintă garanţia faptului că România nu se va întoarce sub o altă sferă de influenţă”, a completat Bogdan Aurescu.

 Gandul

Exit mobile version