Mai multe avioane militare ruseşti au fost interceptate în cursul acestei săptămâni, de către avioane militare americane şi canadiene, în zone de restricţie din apropiere de Alaska şi Canada, au anunţat, vineri, oficiali americani din domeniul apărării, citaţi de AFP.
Însă niciunul dintre aparatele de zbor ruseşti nu a pătruns în spaţiile aeriene ale Statelor Unite şi Canadei, a precizat un purtător de cuvânt al Comandamentului aerian american pentru America de Nord (NORAD), Jamie Humphries.
Două avioane de vânătoare ruseşti de tip MIG 35, însoţite de două avioane cisternă şi două bombardiere cu rază lungă de acţiune, au intrat, miercuri, într-o zonă de restricţie a Statelor Unite şi au fost interceptate de avioane de vânătoare americane de tip F-22 în apropiere de Alaska, potrivit acestor oficiali.
MIG 35
Aparatele de zbor ruseşti au părăsit ulterior zona, fără incidente, a precizat pentru AFP unul dintre oficialii citaţi, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
Este “pentru prima oară de mult timp” când avioane de vânătoare ruseşti pătrund în această zonă, a spus el. Incursiunea de miercuri a fost urmată de un al doilea incident, produs joi, când două bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune au pătruns într-o zonă de restricţie canadiană.
Două avioane de vânătoare canadiene de tip F-18 au interceptat bombardierele, care au părăsit zona fără incidente, a mai spus Humphries.
Zonele de restricţii sunt situate la limita spaţiului aerian al unei ţări şi servesc drept zonă tampon, cu scopul de a lăsa guvernelor timp pentru a interveni pe lângă avioane potenţial ostile. Dar aceste zone nu sunt prevăzute în tratatele internaţionale şi nici legiferate.
Aceste incidente aeriene au coincis cu vizita în Statele Unite a preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, a cărui ţară este în conflict cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a apreciat că nu există nicio legătură între această vizită şi recentele incidente aeriene.
“Ne-am mai confruntat cu astfel de incidente. Le vom lua în serios”, a explicat Kirby pentru CNN.
Nu se ştie dacă aparatele de zbor ruseşti se aflau în zonă în contextul unor exerciţii în Orientul Îndepărtat anunţate de Moscova.
Aceste exerciţii, denumite Vostok-2014, au început vineri şi vor avea loc până la 25 septembrie, cu 100.000 de militari şi 120 de avioane, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Am verificat stirea pe mai multe agentii de presa si este corecta: MIG 35 spun americanii, doar ca eu nu stiu ca acest avion sa fie in inventarul fortelor aeriene ruse, cu atat mai putin sa fie si operational.
Suhoi 35 da, insa MIG 35?!?! Si francezii dau aceeasi stire, si canadienii, si americanii, asadar de unde MIG 35?!