Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, marţi, că au loc negocierile finale cu General Dynamics pentru achiziţia de transportoare blindate, precizând că s-a încercat obţinerea unui preţ cât mai bun.
„Suntem în faza finală a negocierii cu General Dynamics pentru transportoare blindate. Foarte multă lume a întrebat de ce nu am semnat contractul la finele anului trecut, răspunsul este cât se poate de clar, pentru că nu negociasem suficient şi pentru că am dorit să avem o negociere cât mai bună pentru ca statul român să beneficieze de un preţ cât mai bun pentru trasportoare. Sperăm ca săptămâna aceasta să închidem negocierile cu General Dynamisc şi să putem anunţa semnarea contractului”, a declarat Mihai Fifor.
Ministrul a precizat că programul major de investiţiii pentru înzestrare se desfăşoară conform planificării.
„Sperăm ca săptămâna viitoare să putem să ducem în Guvern proiectul de lege pentru achiziţionarea rachetelor Himars şi în prima săptămână a sesiunii parlamentare să aprobăm în Parlament proiectul de lege Himars. La fel de avansaţi suntem şi cu programul pentru corvete, este proiectul de hotărâre aproape finalizat. Dorim ca săptămâna viitoare să îl ducem la Guvern şi să avem proiectul de HG aprobat pentru cele patru corvete multifuncţionale. Tot anul acesta suntem în faza în care să semnăm documentele pentru cel de al doilea sistem de rachete Patriot precum şi investiţii pe programe mai mici. Suntem în discuţiii cu Bell Helicopters. Am avut o întâlnire foarte importantă pentru posibilitatea producţiei de elicoptere Sikorski şi Black Hawk în România”, a mai spus acesta.
PS Asa cum scriam si azi contractul cu General Dynamics a fost intarziat mai mult din cauze birocratice, timpul fiind extrem de scurt. In rest nimic nou, in continuare sperante mari spre foarte mari in privinta Bell si HIMARS, surpriza in cazul continuarii discutiilor cu cei de la Sikorski pentru S 70 Black Hawk.
De remarcat, nimic despre Airbus H 215…
GeorgeGMT