Romania Military

Ministerul olandez al Apărării confirmă că intenţionează să vândă avioane F-16 României

Ministerul olandez al Apărării a confirmat joi informaţii potrivit cărora intenţionează să vândă echipament pentru a strânge fonduri, în contextul în care România este interesată achiziţioneze 15 avioane de tip F-16 de la forţele aeriane olandeze.

În afară de România, şi alte ţări şi-au exprimat interesul faţă de achiziţionarea unor vehicule, dar şi şi piese de artilerie olandeze, precizează Radio Netherlands în pagina online.

Însă nu este clar câţi bani va obţine Olanda de pe urma vânzării unor avioane de vânătoare pe care le consideră „excedentare”, notează aceeaşi sursă.

De asemenea, Camera inferioară a Parlamentului olandez urmează să discute joi potenţiala vânzare a aproximativ 80 de tancuri de tip Leopard către Indonezia. Ministerele olandeze ale Apărării şi Afacerilor Externe sunt favorabile acestui potenmţial contract, însă o majoritate parlamentară se opune tranzacţiei. Valoarea contractului este de 200 de milioane de euro, precizează sursa citată.

Sursa: Mediafax

Exit mobile version