Zilele acestea am urmărit un remake, la fel de penibil, al acordului de la Munchen, din 1938, când Aliatii au sacrificat Cehoslovacia în ideea iluzorie a salvării păcii în Europa. Ce s-a întâmplat apoi s-a vazut….
Acum, marile puteri europene nici măcar nu mai beneficiază de prezumţia de naivitate pentru că au în spate experienţa Munchenului. Ce i-a facut să impună Ucrainei un acord care o îngroapă, atât economic, cât şi din perspectiva (îndepărtată) a unei apropieri de comunitatea europeană?
Grija pentru pierderile de vieţi omeneşti ?
Măi să fie !
În Libia, împotriva tuturor avertismentelor, au declanşat operaţiunea “eliberatoare” şi au reuşit să scufunde ţara în haos şi să deschidă accesul Al Qaida şi ISIS la bogatele resurse de petrol libiene şi la un drum de acces mai scurt către ţintele europene. Momentan Al Qaida şi ISIS se ciondănesc dar vor găsi o cale de convieţuire.
În Siria, din nou avertizaţi că nu e bine, au declanşat operaţiunea (la fel de prost pregatită) de răsturnare a lui Assad şi au reuşit din nou să deschidă calea Al Qaida şi ISIS, ultima extinzându-se rapid către bogatele resurse de hidrocarburi din nordul Irakului.
Zeci de mii de morţi, în ambele cazuri, şi nicio speranţă de oprire a nebuniei.
Salvarea păcii cu orice preţ ?
Serios?
Cu preţul sfârtecării unei ţări şi al omorârii Actului Final de la Helsinki?
Cu preţul creării unui precedent pentru alte acţiuni de acest fel?
Dacă voluntarii ucraineni se înrolează să-şi apere ţara, cine eşti tu să le spui cât şi când să lupte şi când nu?
Cum se prezintă situaţia Ucrainei si Rusiei după acest acord?
Rusia a reuşit să creeze o Transnistrie foarte mare care va bloca pentru multă vreme orice mişcare a Ucrainei spre Europa.
Rusia a preluat controlul asupra unei zone economice importante, cu (bănuite) rezerve de gaze de şist, rezerve mari de cărbuni, industrie grea (inclusiv centre de producţie de armament şi tehnică aerospaţială), ducând la o creştere a dependenţei energetice a Ucrainei de resursele ruseşti.
I-a slăbit poziţia internă preşedintelui Porosenko pe care-l vor întreba parlamentarii, voluntarii şi familiile celor morţi pentru ce s-au făcut atâtea sacrificii.
Rusia a scăpat (în cea mai mare parte) de povara financiară a susţinerii regiunii separatiste, aruncând problema în braţele Ucrainei (salarii şi pensii) şi UE (ajutoare pentru reconstrucţie).
Sprijinul popular rus pentru Putin atinge un alt vârf, el fiind văzut ca un nou Petru cel Mare, sprijin care-l va împinge la alte mişcări agresive.
Rusia câştiga o perioadă de respiro care-i va permite pregătirea următoarelor mişcări către Odesa, Bugeac şi Gurile Dunării (doar nu vă imaginaţi că se va opri la Donbass). Situaţia din Donbass va putea fi reaprinsă sau calmată în funcţie de nevoile Moscovei.
Rusia îngroapă definitiv problema ocupării Crimeii, mişcare prin care a anihilat accesul Ucrainei la hidrocarburile din Marea Neagră şi s-a aşezat în calea oricărui coridor energetic maritim între Caspica şi UE.
Rusia a testat din nou dorinţa de rezistenţă a Europei în faţa unei politici expansioniste şi a dovedit, DIN NOU, că “marile puteri” europene sunt dispuse să sacrifice orice şi pe oricine (din estul Europei) doar pentru a nu-şi afecta interesele economice.
Prin aparenta calmare a situaţiei din Donbass, Rusia va încerca să obţină o anulare/reducere a sancţiunilor, ştiind că, ulterior, astfel de sancţiuni nu vor mai putea fi adoptate din motiv de Tzipras şi Victor Orban.
De ce au jucat aşa Franta şi Germania?
Nu mai e un secret pentru nimeni că au interese economice uriaşe în Rusia, cu investiţii de multe zeci de miliarde de Euro, că primesc (Germania) gaze ieftine, că au colaborări bănoase pentru programe de armament (armament pe care ruşii îl folosesc împotriva ucrainenilor) şi, pe cale de consecinţă, vor face tot posibilul să-şi protejeze aceste investiţii printr-o bună relaţie cu Rusia, indiferent de preţul plătit de ucraineni.
În plus, Holande este în plin avânt de recuperare a credibilităţii interne şi, după lichidarea teroriştilor, un succes extern, cum ar fi “salvarea păcii”, i-ar mai aduce câteva procente electorale.
Cam aici se încheie cinismul şi începe prostia
Trebuie să fii complet cretin să-ţi imaginezi că Rusia, dupa ce ţi-a inţeles modul de gândire şi de acţiune şi ţi-a aflat slăbiciunile, nu va încerca să le exploateze, again & again, în favoarea ei.
Odată ce li s-a dovedit că europenii nu sunt dispuşi să se bată pentru apărarea principiilor de drept internaţional, ruşii vor trece la următoarele mişcări, cel mai probabil spre Odesa – Bugeac – Transnistria – Găgăuzia, blocând complet accesul Ucrainei la mare şi făcând legătura cu separatiştii de la Tiraspol.
Trebuie să fii complet cretin să încerci să tragi pe timp pe motiv că Putin îmbătrâneşte şi poate va fi schimbat. Tocmai faptul că îmbătrâneşte îl va face să accelereze evenimentele, pentru a înfăptui ce şi-a propus. În plus, dacă tărăgănează acţiunile, va pierde sprijinul popular din cauza lipsurilor produse de sancţiunile economice.
Ce e de făcut pentru noi?
În primul rând, liderii noştri politici trebuie să înţeleagă că noi şi Germania/Franţa nu avem aceleaşi interese în conflictul ruso-ucrainean şi că nu putem merge cu valul european capitulard în faţa Rusiei.
Există o vorbă, întărită de experienţa a două războaie mondiale, care spune că până nu le dai in bot nu se potolesc.
Nu înseamnă să ne ducem pe front în Ucraina.
Trebuie ca, la Bruxelles, să blocăm prin veto orice tentativă de anulare/reducere a sancţiunilor către Rusia. Despre reducerea sancţiunilor se poate discuta abia la sfârşitul anului, după ce ne convingem că implementarea acordului merge bine.
Trebuie să ne concentrăm pe întărirea acordurilor militare cu SUA pentru că pe un NATO care să activeze punctul 5 nu ne putem baza, tot din motiv de Tzipras şi Victor Orban.
Trebuie să ne convingem partenerii americani să întărească militar Romania, nu doar prin transferul unor unităţi militare ci şi prin livrări de armament, în special antiaerian şi antitanc dar şi antinava şi antisubmarin. Aceasta nu înseamnă doar declaraţii politice ci şi o atitudine consecventă în forurile europene, completată de alocări adecvate pentru apărare (2% DIN VARĂ, nu din 2017, şi 2,38% de la anul. 20% din bugetul apărării alocaţi pentru înzestrare, pe următorii 5-10 ani ).
Legat de livrările militare, trebuie încercată o cât mai mare integrare în producţie a componentelor de armamente şi muniţii, eventual prin privatizarea de companii din industria de apărare cu mari producători americani de armament.
Dacă americanii vor decide livrarea de arme şi muniţii către Ucraina, va trebui să fim acolo pentru a prinde comenzi pentru uzinele noastre de armament. Nu vom produce Javelin şi Stinger dar lovituri pentru Grad, pentru mortiere de 82 si 120mm, grenade de mână, mine antitanc, muniţii de 30/ 23/ 14,5/ 12,7 mm, veste antiglonţ etc putem produce.
Chiar dacă, la prima vedere, nu au o legătură directă, intensificarea luptei anticorupţie şi extirparea elementelor proruse din posturile de decizie/influenţă sunt extrem de importante pentru că necazurile Ucrainei au pornit de la corupţia care a prăbuşit instituţiile statului, completată de acţiunile cozilor de topor ale Moscovei. În plus, ce stat normal la cap ne-ar livra tehnologie militară de ultimă generaţie când există riscul ca informaţii sau chiar componente să ajungă în Rusia?
Întărirea cooperării militare cu SUA trebuie dublată de întărirea cooperării economice, prin facilitarea investiţiilor americane. Domeniile în care pot investi sunt numeroase dar, din nou, trebuie rezolvate rapid problemele de stabilitate legislativă, birocraţie şi corupţie.
Dacă vor fi nevoiti să apere interesele propriilor companii din România, SUA vor avea motive în plus să sprijine şi să doteze militar România.
Sub nicio formă nu trebuie să încurajăm idei stupide de genul armată europeană sau serviciu secret european. În afară de unele situaţii punctuale, ţările europene nu au aceleaşi interese economice, politice sau militare.
Să faci un serviciu european de informaţii înseamnă să pui informaţii sensibile la dispoziţia Rusiei, indiferent că o faci pe filiera ungară, bulgară, cipriotă, greacă sau austriacă.
De armată europeană nici nu mai vorbesc.
P.S. Aştept cu interes să văd cum va găsi Holande un pretext pentru livrarea Mistralurilor.
Eroul Bulă