Sau poate gama de optiuni ar trebui largita la, sa zicem, Starstreak, Grom sau RBS-70? Dar sa nu ne pripim!
Componente FIM-92 Stinger
Sa incepem cu meciul principal, dat intre cele doua sisteme cu ghidaj IR pasiv!
Din ce se poate observa in caracteristicile «pe hartie», diferentele intre principalii 2 competitori, Mistral si Stinger, sunt :
• Pretul, aparent aproape triplu al Mistral fata de Stinger (300.000euro fata de 110.000$ / bucata) ;
• Raza de actiune superioara a Mistral: 6 km (producatorul comunica 6,5km) fata de 4,5-5km la Stinger (vorbim de versiuni actualmente in uz si nu de evolutii disponibile pentru productie de serie in viitor). Pentru Mistral 3, raza de actiune este extinsa chiar la 8km (sursa GICAT). Trebuie mentionat ca distanta eficienta de angajare a tintei la astfel de sisteme este sub 4km in conditii reale dificile;
Componente racheta Mistral Albi
• Senzori usor superiori la Mistral, nu doar datorita diametrului mai mare, de 90mm fata de 70mm la Stinger. Stinger are un senzor (racit cu argon) dual IR/UV (3,5–5,0 µm si0,3−0,4 µm), pentru a discrimina intre semnatura contramasurilor si cea a tintei, insa adevarata revolutie ar fi fost versiunea Stinger – RMP Block II (dezvoltare oprita in 2002), cu senzor de imagine IR derivat din cel al AIM-9X. Mistral dispune de un sistem giroscopic de navigatie luat ca si vector de referinta pentru angajarea tintei, alaturi de capul de cautare IR racit bi-spectru (2-4 µm si 3-5 µm) cu camp ingust de urmarire (rezistent la capcane termice) si capacitate de baleiere +/-38°. Aceasta poate inseamna ca si rezistenta la contramasuri este superioara in cazul Mistral;
• Capul de lupta de 3kg al Mistral contine 1800 de bile de Wolfram, cel al Stinger, tot de 3kg contine 320g de hexolit, acesta fiind detonat cu intarziere, la impact, iar mai nou si in proximitate ;
• Masa mult mai redusa a sistemului Stinger dar si a rachetei (15kg sistemul incarcat respectiv 10kg racheta) fata de Mistral care atinge cu toate cele necesare 62kg: 22kg tripodul, 16kg cutia cu electronice si accesoriile (bateriile, butelia de racire, lentile zi/noapte) si 24kg tubul sigilat, din care 18,7kg racheta. Un sistem cu o astfel de masa face dependenta infanteria de un vehicul aflat in apropiere, nefiind simplu de carat in doua persoane (recomandat 3), incluzand aici si lungimea semnificativ mai mare a tuburilor, de 1,9m la Mistal, fata de doar 1,5m la Stinger. Astfel Mistral intra mai degraba in categoria DETPAD (Detachment Portable AD System);
Lungimea tuburilor cu racheta la Mistral
Si componentele sistemului complet
• Stinger este cu adevarat portabil, putand fi trasa de pe umar cu un timp de reactie foarte scurt, pe cand Mistral are nevoie de caratul celor peste 50kg pe coclauri si desfasurarea tripodului, deci cu timp de raspuns mai lent, punerea in pozitie durand 2 minute iar pregatirea de tragere inca 30 de secunde. Aceasta poate insemna o diferenta semnificativa de raspuns in cazul survolarii de catre aviatie inamica la joasa si foarte joasa inaltime, «fereastra » optima de tragere in astfel de situatii fiind de ordinul zecilor de secunde. Modul de lucru in retea, cu radar de descoperire este deja altceva, presupunand amplasarea pe vehicule. Mistral este integrat in versiunea de baza prin legatura FM cu un radar de tip Samantha, care poate descoperi tinte pana la 15km.
• Viteza superioara a Mistral (Mach 2,7) fata de Stinger (Mach 2-2,5, in functie de varianta).
• Altitudine inferioara la Stinger, de 3km maxim, in timp ce pentru Mistral mentionandu-se 3 – 4,5km. Producatorul mentioneaza altitudinea Mistral de 5km: 
• Manevrabilitatea : Mistral atinge suprasarcini de 30g (de confirmat si din alte surse) in timp ce Stinger doar 8g (apropiat de StarStreak, cu 9g);
• La lansare, Mistral foloseste un booster, ceea ce il face foarte de zgomotos, pe cand Stinger foloseste un mic motor de ejectare dupa care are loc aprinderea motorului racheta principal;
• Certificarea pentru uz naval a Mistral este un avantaj, mai ales capacitatea de a intercepta rachete de croaziera si drone, chiar daca precizia, puterea si raza de actiune nu sunt cele ale unui sistem specializat si ghidat si de pe nava cum este SeaRam. Asta nu inseamna ca Stinger nu poate fi folosit de pe nave, atat in modul cu tragere din sistem portabil de pe punte (pe stilul AA naval romanesc), egiptenii experimentand varianta folosirii unui Avenger pe puntea unei nave Mistral :
Mistral naval
Video tragere cu Sadral :
https://www.youtube.com/watch?v=H-IMQc87Dyk
Adevarul este ca si Stinger este folosit pe platforme navale in monturi MANPAD cu trepied, turcii, danezii si altii avandu-l instalat pe mai multe clase de nave.
Tot in domeniul naval, DCNS pregateste o canistra de tragere a Mistral de pe submarin aflat la adancime de periscop, ( exista si pentru Mica dar cu lansare direct din VLS-ul submarinului) – solutie denumita A3SM :
https://www.youtube.com/watch?v=vlxIVCurxc4
• Mistral este dotat cu focos de impact dar si de proximitate LASER, pe cand Stinger este dotat cu focos de impact, cel de proximitate (FIM-92J Block1) este in teste pentru a intercepta drone (UAS, dupa cum sustine Raytheon), urmand apoi si partea anti-racheta (desi in unele afirmatii publicitare producatorul sustine ca poate dobora si rachete de croaziera).
• Pentru a dobora rachete de croaziera si antinava, unele accelerand supersonic pe partea finala traiectoriei, un interceptor are nevoie de 4 elemente majore: capacitate de fixare pe tinta-vine (IR reprezinta un dezavantaj in acest caz, fiind preferat ghidaj radar-legatura de date sau laser), viteza superioara Mach2 (viteza sub Mach 2,5 la Stinger si peste Mach 2,7 la Mistral), de preferinta focos de proximitate (daca nu se garanteaza «hit-to-kill») si manevrabilitate. La acestea se poate adauga si raza de actiune, care poate lasa mai mult timp sistemului pentru lansari multiple de interceptie, in caz de ratare;
• Ambele au si varianta aer-aer, lansabila de pe elicoptere.
Mistral ATAM
Pentru a include indirect in comparatie si sistemele RBS-70 dar si Starstreak, mentionam cateva aspecte cheie ale acestora:
• Ambele sunt folosite in varianta cu tripod (mai grele decat Mistral, RBS-70 cantarind 86kg complet), Starstreak dispunand si de un sistem cu lansare de pe umar, insa nu foarte raspandit deoarece doar racheta cantareste 14kg;
• Ambele sunt ghidate de matrice LASER, fiind ghidaj SACLOS, necesitand ghidajul continuu pe tinta si nu trage-si-uita;
• Au raza de actiune de 7-8km;
• Daca RBS-70 atinge Mach1,6 respectiv Mach2 in versiunea Bolide, Starstreak atinge Mach4;
• Ambele ating altitudini de 5km;
• Capul de lupta al RBS-70 este o combinatie de lovitura cumulativa si 3000 de bile de tungsten (declansate de senzor de proximitate). Starstreak are 3 sageti explozive cu tungsten si detonare intarziata la impact, efectul fiecarei sageti fiind comparabil cu al unui proiectil Bofors cal. 40mm, motiv pentru care poate fi folosit si impotriva tintelor usor blindate de la sol. ATASK este versiunea aer-aer a Starstreak, dar este integrat si pe Avenger.in locul Stinger.
Starstreak
Avantajele unui sistem ghidat LASER cu matrice si nu cu iluminare a tintei, fata de cele ghidate IR sau radar :
• Nu poate fi bruiat cu contramasuri IR, radar sau radio (totusi exista si contramasuri la iluminarea laser, nu la ghidarea cu unda/matrice);
• Nu poate fi atacat cu rachete anti-radar;
• In cazul Starstreak, viteza ridicata permite si: atacarea unor tinte cu viteza ridicata, timp de reactie si contramasuri extrem de redus, sansa ca macar una dintre cele 3 sageti sa loveasca tinta ;
Dezavantajele celor 2 sisteme fata de IR:
• Ghidajul laser poate fi detectat de senzorii de iluminare, pe cand cel pasiv IR necesita senzori activi radar (MAWS: Missile Approach Warning System – ex.: ELM-2160) care pot constitui o sursa suplimentara de radiatie pentru racheta, dar si genereaza alarme false;
• Fumul, ceata si ploaia reduc bataia eficace a ghidajului LASER si in acelasi timp pot interfera cu capacitatea operatorului de a vedea tinta;
• Operatorul trebuie sa pastreze reticulul de tintire pe aceasta pana la lovirea tintei, ceea ce inseamna ca in perioada respective poate angaja o singura tinta. Rachetele ghidate IR sunt trage-si-uita si pot fi lansate pe tinte diferite in cateva secunde.
• Antrenamentul folosirii ghidajului SACLOS este mai complex si depinde de calitatea pregatirii operatorului. In acelasi timp daca tinta detecteaza sursa laserului poate reactiona si lovi tragatorul sau bruia prin iluminare laser sursa, ducand la pierderea ghidajului. Acest risc este mai ridicat la RBS-70, fiind mult mai redus la Starstreak datorita vitezei duble.
RBS-70
Majoritatea rachetelor VSHORAD de tip MANPAD sunt limitate la viteza tintei in domeniul trans-sonic, pe la 800mph (Mach 1), ceea ce face greu de lovit tinte care se apropie in zbor sonic, deci inclusiv rachete de croaziera cu regim subsonic-inalt sau supersonic aproape de tinta. Chiar si Mistral poate lovi tinte aeriene care se deplaseaza cu maxim Mach 1,2, fiind laudata a fi singura dintre cele ghidate IR capabila sa loveasca frontal tinta-vine, in timp ce restul, printre care si Stinger, incadreaza tinta cu sanse de reusita mai degraba din lateral sau spate.
Pentru a ne face o idee asupra timpului de reactie al unui sistem ca raza foarte scurta de actiune, iata si ceea ce inseamna un survol la joasa inaltime cu MI-24 Hind, chiar daca nu mai este chiar la moda dupa rezultatele din Donbas:
https://www.youtube.com/watch?v=L6mSIE88CVU
Si aici unul in camp deschis, cu tragere de Stinger :
https://www.youtube.com/watch?v=trOlpA6UhnY
Mai jos tragerea cu Mistral, cu tot cu faza de instalare a tripodului si auxiliarelor – o cu totul alta filozofie de punere in pozitie de tragere:
https://www.youtube.com/watch?v=_3c0NpYapM0
Sansele de lovire a tintelor, de 90% pentru Stinger si 95% pentru Mistral (ministerul apararii francez mentioneaza 70%) sunt orientative si cel mai probabil calculate pentru situatii ideale, de antrenament. In realitate, in functie de conditiile meteo, traiectoria si viteza tintei precum si existenta bruiajului (DIRCM) sau capcanelor termice, sansele de lovire sunt mult mai reduse , fiind nevoie de mai multe rachete trase pentru a lovi tinta, posibil si peste 10 lansari in cazuri dificile.
Mistral MPCV
Un alt aspect de luat in considerare este « vizibilitatea » sistemului de lansare de catre aeronavele sau dronele inamice, potentiale tinte ale MANPAD-urilor, comparativ cu raza de actiune a sistemului: cine vede si trage primul. Infanteristii care poarta astfel de sisteme sunt greu de detectat de la mai mult de 1-2 km, fiind si mai dificil daca acestia sunt echipati cu plase de camuflaj multispectrale. In schimb vehiculele stim ca actualmente sunt detectate de la distante cel putin duble, ceea ce inseamna cel putin 6-7km, deci dincolo de distanta la care pot face interdictie. De aceea dependenta mobilitatii unor sisteme cu raze de actiune sub 6km de vehicule de transport le poate face tinte facile, daca nu au un camuflaj consistent sau nu sunt insotite de sisteme cu capacitati C-RAM (deocamdata extrem de putin raspandite). In momentul in care ne gandim sa folosim astfel de sisteme pe vehicule slab protejate ar fi recomandate evolutii care se aduca raza lor de actiune spre 8-10km, cel putin.
In plus, un sistem greu transportabil fara vehicul de tip DETPADS (Detachment Portable AD System: Mistral, RBS-70/90, lansatoarele multiple Starstreak pe tripod, etc) nu este adecvat unor actiuni in conflict de joasa intensitate si cu mijloace reduse, fiind prea incomod. Un MANPADS (Igla-N, Stingerpost, Starstreak, Verba) cu tragere de pe umar poate fi transportat si ca si arma auxiliara pentru aparare apropiata AA in tancuri, transportoare blindate, camioane sau MLI-uri, fiind usor de folosit de echipaj chiar si din mersul vehiculului si neavand timpi morti, de punere in pozitie fixa.
Pe acelasi model cu ADATS si Avenger, si Mistral poate fi instalat in cadrul unui sistem mai complex, un exemplu fiind vehiculul blindat Piranha/LAV 8×8 in configuratia Blazer :
Pentru a completa tabloul comparativ, mai jos descriem un caz de achizitie recenta in care sistemele MANPAD/DETPAD au fost comparate din toate punctele de vedere, pe calapodul necesitatilor tarii respective, bineinteles.
O important pe termen mediu si lung o are, pe langa oferta de colaborare tehnologica din partea producatorului si perspectiva de evolutie continua a sistemului, pentru a ramane permanent competitiv relativ la protectiei tintelor pe care le vizeaza.
Este vorba de finlandezi, utilizatori mai vechi de RBS-70 dar si de Mistral (ITO-91), care au comparat la inceputul decadei RBS-70NG, Mistral, Stinger, Grom, SA-18 (Igla-S) si Chiron. Ei au decis in 2014 pentru Stinger, insa au cumparat un lot mai redus, de Raytheon FIM-92 Stinger RMP Block 1 la doar 123mil.$., preferand probabil o varianta cu impact financiar minim . Acestea au intrat in serviciu alaturi de sistemele RBS-70 aflate deja in uz finlandez si care au continua sa fie exploatate.
Afacerea finlandeza cifrata initial la 330mil.$, includea:
600 rachete FIM-92 Stinger Reprogrammable Micro-Processor (RMP) Block 1;
10 rachete de test de zbor pentru verificarea productiei Stinger Block 1;
110 Gripstock Block 1 Control Groups – lansatoare portabile;
110 vizoare nocturne;
1827 unitati de racire a bateriei;
2 GCU-31A/E unitati de incarcare cu gaz ;
16 simulatoare cu capete de urmarire (THT= Tracking Head Trainers) si containere metalice associate;
50 simulatoare de manipulare in teren (Field Handling Trainers /FHT) si containere metalice; c
1 Stinger Troop Proficiency Trainer;
1 Simulator de lansare;
Alaturi de revitalizare, modernizare, piese de schimb, unelte, logistica, formare personal, documentatie tehnica si prestari servicii.
In concluzie, comparatia este dificila, Mistral fiind superior la manevrabilitate, incadrare-precizie si putere lovitura iar Stinger fiind mai portabil si mai ieftin.
Din punct de vedere tactic, Stinger, pare mai potrivit pentru noi, atat pentru dotarea unitatilor terestre usoare (vanatori de munte, batalioane de patrulare, cercetare, parasutisti) cu adevarate arme anti-aeriene portative, cat si in aplicatii VSHORAD. Mistral pare o platforma mai moderna, interconectabila in retea si mai capabila, special conceputa pentru mediul marin dar si pentru aparatele de zbor.
Pentru o armata care intotdeauna a avut carente la motorizare, logistica si disponibilitate fonduri pentru sisteme scumpe, cum este armata romana, o arma usoara, portabila si mai ieftina, ar puta fi mai potrivita. In acelasi timp instructia tragerii “de pe umar” este mai simplu de realizat decat toate fazele de punere in pozitie a unui tripod si coordonare a unei echipe de 2-3 militari, armata noastra avand deja experienta folosirii sistemelor A-94. Cu cat sistemul este mai complex si necesita interconectare, devine importanta calitatea comunicatiilor, procesarea semnalelor si rezistenta la bruiaj, capacitatea de coordonare intre esaloane, disponibilitatea si fiabilitatea electronicii precum si impunerea unui standard superior de instruire.
Stadiul in care se afla armata romana, speram ca nu pentru mult timp
Atat exemplul finlandez cat si cel sud-coreean arata folosirea unui mix intre o arma de calitate superioara, mai scumpa si mai putin mobila, cum este Mistral sau RBS-70, si un sistem portabil si usor de folosit, cum este Stinger. In plus, marina si fortele aeriene ar putea avea propriile preferinte dar si dependente de tehnologiile deja integrate pe platformele pe care le vor folosi.
Marius Zgureanu
Citeste si:
https://www.rumaniamilitary.ro/aparare-antiaeriana