Monitoarele clasa Bratianu au facut obiectul celui de-al treilea program de dezvoltare a Marinei Militare Romane de dupa Razboiul de Independenta, program derulat intre 1906-1908 si menit sa doteze Divizia de Dunare cu 4 monitoare si 8 vedete torpiloare fluviale moderne.
Monitoarele au fost construite, pe sectiuni, la santierul STT (Stabilimento Tecnico Triestino) San Marco (langa Trieste, pe atunci in Austro-Ungaria), transportate in Romania si montate la Galati. Au fost lansate la apa in 1907 (trei) si 1908 (ultimul).
Navele au primit numele a patru premieri: Ion C.Bratianu, Alexandru Lahovari, Lascar Catargiu si Mihail Kogalniceanu.
Dezvoltarea lor a fost inspirata de clasa de monitoare austriece Temes (2 nave: Temes si Bodrog) dar proiectul final a fost o nava mai mare, mai puternic blindata si mai bine inarmata fata de sursa de inspiratie. De fapt, clasa Bratianu a ramas cea mai puternica clasa de monitoare de pe fluviu, chiar si dupa ce austriecii au lansat modele mai noi, in 1915 si 1916.
Caracteristici tehnice:
– deplasament: 680 to standard, 750 to full;
– dimensiuni: 63.5 x 10.5 x 1.6 m;
– 2 boilere Yarrow, 2 masini verticale cu tripla expansiune, 1800 CP, 2 elici;
– rezerva de carbune: 60 to;
– viteza maxima 13 noduri;
– raza de actiune: 500 mile marine, la 9.7noduri;
– blindaj: centura 70mm, turele: 40-75mm, punte: 20-70mm, comanda:70-75mm;
– echipaj: 110
Observatie: unele site-uri dau o raza de actiune de 1500 mile marine, lucru imposibil, tinand cont ca monitoarele clasei Temes, mai mici, aveau o raza de actiune de 500 mile marine cu aceeasi rezerva de 60 to carbune.
In configuratia initiala, armamentul monitoarelor a cuprins:
- 3 tunuri Skoda (licenta Krupp) cal.120mm/L35, model 1904.
Tunurile aveau o elevatie de la – 6 la +23 grade, o cadenta de tragere de 5-6 lovituri/minut si o bataie maxima de 10.000m. Foloseau lovituri fixe cu masa totala de 34kg. Proiectilele, cu masa de 23.75kg, erau de tip AP(L3.2), HE(L3.6) si srapnel(L2.9), cu viteza initiala de 650m/s. Tunurile erau instalate pe puntea principala, in turele simple, ovale, tipul folosit si de clasa Temes, cu masa completa de 17.63 to, amplasate triunghiular pentru a permite tragerea cu cel putin 2 tunuri in orice directie. Blindajul turelelor era de 75mm frontal, 50mm lateral si 40mm in spate.
- 2 obuziere Skoda cal.120mm/L10.
Obuzierele aveau o cadenta de tragere de 8-12 lovituri/minut si o bataie maxima de 6.200m. Foloseau proiectile HE si srapnel, cu masa de 20kg si viteza initiala de 300m/s. Obuzierele erau instalate pe puntea superioara, unul la prova si unul la pupa, beneficiind de scut de protectie care le permitea tragerea la elevatii mari (70 grade?). Obuzierul, cu tot cu scut, cantarea 2600 kg.
- 4 tunuri Skoda cal.47mm/L44.
Tunurile erau produse sub licenta dupa tunul francez Hotchkiss 47 mm SFK L/44 S model 1897. Tunurile erau cu tragere rapida, cu cadenta de 20-25 lovituri/minut, si bataie de 6.000m (la elevatia de +20.7 grade). Foloseau lovituri fixe, cu masa de 2.6kg. Proiectilele erau de tip HE, cu masa de 1.5kg si viteza initiala de 710 m/s. Tunurile erau amplasate pe puntea superioara, cate 2 in fiecare bord, montate pe pivot si avand scut de protectie. Montajul complet cantarea 790 kg si permitea elevatii intre -5 si +25 grade (-10 la +20 grade, conf. altei surse).
- 2 mitraliere cal.6.5mm.
Aici sursele difera. Wikipedia vorbeste despre mitraliere Maxim cal.6.5mm, produse in Romania in numar mic si utilizate doar pe monitoare in primul razboi mondial. Conform altei surse, in iunie/iulie 1907 Romania a comandat firmei germane DWM un numar de 16 mitraliere M1907 (licenta Maxim), cal.6.5mm. Navypedia vorbeste despre mitraliera Hotchkiss cal. 6.5mm/115 model 1900, o arma care-si dovedise eficacitatea in razboiul ruso-japonez . Un alt candidat ar fi putut fi mitraliera Schwarzlose cal.6.5mm model 1907.
Nu voi intra in detalii tehnice despre ele, nestiind care varianta este cea reala.
Mitralierele erau amplasate pe platforme, deasupra puntii superioare, in fata si in spatele cosului navei.
Clasa Bratianu, in configuratia initiala
Configuratia armamentului a suferit modificari repetate de-a lungul indelungatei cariere a navelor.
Prima campanie la care au participat monitoarele a fost al doilea Razboi Balcanic, 1913, campanie in care au facut de toate, de la paza podului de la Cernavoda la transportul desantului de marinari peste Dunare, pentru capturarea porturilor bulgare, protectia podurilor de pontoane, escorta transporturilor pe Dunare, siguranta trupelor debarcate.
Inainte de intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, monitoarele au debarcat obuzierul cal. 120mm/10 de la pupa, cele 4 obuziere formand bateria Regina Maria, in capul de pod Turtucaia.
Pe toata durata ostilitatilor monitoarele au efectuat un serviciu activ si eroic, inregistrand avarii si pierderi de vieti dar indeplinindu-si misiunile de fiecare data.
Actiunile lor au inceput cu batalia de la Turtucaia unde au sustinut flancul vestic al capului de pod, impiedicand inamicul sa avanseze, au ajutat la evacuarea trupelor care incercau sa se retraga, au tras asupra trupelor bulgare care incercau sa taie retragerea dinspre Turtucaia spre Silistra. Dupa pierderea capului de pod, monitoarele au sprijinit cu foc flancul drept al trupelor romane care luptau in Dobrogea, au efectuat numeroase incursiuni in spatele liniilor germane, au atacat caile de comunicatii adverse, au debarcat grupe de marinari pentru capturarea de prizonieri si culegerea de informatii, au sprijinit contraofensivele din Dobrogea, debarcand marinari si ocupand Harsova.
In paralel cu operatiunile desfasurate pe Dunare, monitoarele au suferit, cu sprijinul Misiunii Franceze, modificari ale suprastructurii, cu taierea cosului si catargelor si demontarea centralei de tir, in vederea reducerii vizibilitatii. S-a trecut la testarea proiectilelor franceze de 120mm si la schimbarea tabelelor de tragere, s-au instalat la nave sisteme de dirijare a tirului indirect, echipamente radiogoniometrice si de observare aeriana.
La doua dintre tunurile cal.47mm/ L44 (cele dinspre pupa) pivotul de sprijin a fost inlocuit cu un afet tip HA/LA, pentru trageri antiaeriene. Una dintre mitralierele cal.6.5mm a fost instalata pe puntea superioara, spre pupa, in timp ce pe cealalta nu am reusit s-o localizez inca.
Imagini cu tunurile Skoda cal.47mm/ L44, pe afet HA/LA
Concomitent, s-a trecut la schimbarea conceptiei de utilizare a monitoarelor, de la lupta directa intre nave blindate la sprijinirea cu tiruri de artilerie a operatiunilor trupelor de uscat. Masura era justificata si de faptul ca monitoarele austriece au evitat permanent contactul direct cu monitoarele noastre, mai putine dar mai puternice, preferand sa atace trupele de uscat, porturile si navele comerciale.
Dupa pierderea Dobrogei si retragerea spre Moldova, monitoarele si-au stabilit baza de operatii pe bratul Chilia, alaturi de intregul parc naval evacuat (cca 500 nave). Actiunile monitoarelor au continuat cu aceeasi vigoare: escortarea navelor intre Galati si Ismail, bombardarea pozitiilor bulgare de la Isaccea si Tulcea, incursiuni pentru culegere de informatii si capturare de prizonieri. Pe toata durata bataliilor de la Marasti si Marasesti, monitoarele au bombardat pozitiile, bateriile, cazarmile si transporturile bulgare din zona Tulcea, bombardamentele continuand si pe durata toamnei 1917.
Monitor clasa Bratianu, cu suprastructura redusa, 1916/1917
In cursul anului 1917 monitoarele au suferit noi modificari, fiind marite ambrazurile turelelor tunurilor cal.120mm/L35, pentru cresterea elevatiei maxime. Rezultatul a fost cresterea razei maxime de lovire de la 10.000m la 11.500m. In paralel, s-au efectuat trageri experimentale cu proiectile cal.120mm cu coafe aerodinamice, rezultand cresterea razei maxime de lovire la 13.000m.
Declansarea revolutiei bolsevice, in noiembrie 1917, a ingreunat situatia monitoarelor, acestea nemaiputand sa se bazeze pe cooperarea flotei ruse care fraterniza cu bulgarii ba, mai mult, fiind nevoite sa ia masuri pentru impiedicarea revoltelor bolsevice in bazele de operare si la bordul navelor.
Situatia s-a agravat la inceputul anului 1918 cand rusii instalati in porturile Reni, Ismail, Chilia, Jibrieni si Valcov au primit ca intariri marinari bolsevizati din Flota Marii Baltice si de la Sevastopol si au incercat sa foloseasca porturile dunarene ca baza pentru declansarea revolutiei bolsevice in Basarabia.
Monitoarele au fost implicate activ in operatiunile de curatare a porturilor mentionate. Daca la Reni, Ismail si Chilia au fost suficiente somatiile si demonstratiile de forta, pentru Valcov s-au dat lupte violente, intre 9 si 16 februarie 1918, cu bombardamente de artilerie, atacuri de infanterie si incercari de fortare a bratului Chilia, cu distrugeri in Periprava si Valcov. Pe 16 februarie, Valcovul s-a predat, navele rusesti retragandu-se la Odessa.
Iesirea Rusiei din razboi si semnarea Pacii de la Bucuresti, la 7 mai 1918, a insemnat reducerea efectivelor marinei militare la 2520 oameni, flota de operatiuni fiind pastrata dar cu efective de pace, doar pentru intretinerea si siguranta navelor.
La reintrarea Romaniei in razboi, la 6 noiembrie 1918, marina nu a putut mobiliza initial decat monitoarele Catargiu si Kogalniceanu, alaturi de 4 vedete de siguranta, din lipsa de personal.
Acestea s-au implicat in actiuni de preluare si paza a porturilor si de control si capturare a navelor austriece si germane. Ulterior, a fost mobilizat si monitorul Bratianu, Lahovari intrand in santier pentru reparatii.
La sfarsitul anului 1918, Flotila de Dunare se afla la Chilia, pregatindu-se pentru actiunile ce se preconizau pe Nistru, in primavara urmatoare. Monitorul Kogalniceanu a fost amenajat pentru iesire pe mare, prin montarea unui parapet si sparge val la prova, modificarea rastelelor de munitie, etansarea deschiderilor din punte si completarea cu echipament pentru navigatia pe mare, adus de la crucisatorul Elisabeta.
Anul 1919 a fost destinat instructiei intensive, marsurilor si vizitelor in porturile de pe Dunare.
Imediat dupa primul Razboi Mondial, la toate monitoarele obuzierul cal.120mm/L10 din prova a fost inlocuit cu un tun antiaerian cal.75mm/L36.
Tunul era varianta antiaeriana a tunului francez cal.75mm/L36 St.Chamond model 1897. Cu un echipaj instruit, tunul putea trage 30 lovituri/minut, pentru o scurta perioada de timp, sau 15 lovituri/minut cu un echipaj mediu. Folosea munitie fixa, cu proiectil HE (5.4kg) sau srapnel (7.2kg), cu viteza initiala de 529m/s. Bataia maxima eficace era de 8.500m cu HE si 6.500m cu srapnel. Nu am gasit date despre masa, elevatia maxima si plafonul maxim pentru varianta antiaeriana.
Foarte probabil, tot atunci au fost readuse cosurile la dimensiunile originale si au fost demontate 2 tunuri Skoda cal.47mm/L44, cele dinspre prova, cu pivot clasic.
Clasa Bratianu – primii ani dupa WWI: apare tunul cal.75mm, dispar 2 tunuri cal.47mm
In 1924, in timpul rebeliunii de la Tatarbunar, monitoarele, aflate la Mahmudia pentru exercitii, s-au deplasat la Valcov, impreuna cu toata Divizia de Dunare, si au acordat sprijin trupelor de uscat si jandarmeriei, capturand rebeli, arme, munitii si mine, in zona Valcov – Periprava – Jibrieni.
In perioada 1937-1938, monitoarele au trecut prin operatiuni ample de modernizare si schimbare a armamentului:
Tunurile Skoda cal.120mm/L35 au fost inlocuite cu tunuri cal.120mm/L50 Skoda-Bofors Mk4, mult mai puternice, de tipul celor de pe distrugatoarele Regele Ferdinand si Regina Maria. Tunurile aveau o cadenta maxima de 10 lovituri/minut si o bataie maxima de 19.000m (elevatie +30 grade). Foloseau lovitura fixa cu proiectile AP si HE de 24kg si viteza initiala de 900m/s.
Tunul antiaerian cal 75mm a fost inlocuit cu un tun antiaerian german cal 3.7cm /83 SK C/30. Tunul avea incarcare manuala si realiza o cadenta de 30-40 lovituri/minut. Folosea lovitura fixa cu masa de 2.1kg. Proiectilele erau de tip AP-T si HE-T, cu masa de 0.742kg si viteza initiala de 1000m/s. Raza maxima de lovire era de 8500m iar plafonul maxim de cca 6.000m. Tunul era instalat intr-o turela simpla, deschisa, cu masa totala de 2 to. Elevatia era: -10 la +80 grade, cu actionare manuala.
Mitralierele cal 6.5mm au fost inlocuite cu o mitraliera jumelata Hotchkiss cal.13.2mm/L76 model 1929, amplasata pe o platforma instalata in fata turelei cal.120mm/L50 de la pupa. Mitraliera folosea incarcatoare cu 30 lovituri. Cadenta ciclica era de 450 lovituri/minut iar cea practica de 200-250 lovituri/minut (ptr. fiecare teava). Tragea proiectile cu masa de 51 grame, cu 790-800m/s, cu o bataie maxima de 7.200m si un plafon maxim de 4.200m.
A fost modificat din nou cosul si au fost modernizate sistemele de comunicatii si de dirijare a tirului.
Pana in prezent, nu am gasit informatii care sa indice daca s-a trecut de la propulsia pe carbune la cea pe pacura.
Armamentul debarcat a fost utilizat pentru artileria de coasta:
-4 tunuri cal.120mm/L35 au format o baterie la Sulina.
-2 tunuri cal.120mm/L35, 4 obuziere cal.120mm/L10 si 2 tunuri cal.47mm/L44 au fost amplasate in zona Orsova-defileul Dunarii.
Clasa Bratianu, dupa modernizarile din 1937-1938
Pierderea Basarabiei, in urma pactului Hitler-Stalin, a dus la implicarea monitoarelor in operatiunile de evacuare a trupelor, echipamentelor si civililor prin porturile basarabene.
La 27 iunie 1940, navele au primit ordin sa preia paza si ordinea in porturile basarabene, cu Lahovary la Valcov, Kogalniceanu la Chilia Noua, Catargiu la Ismail si Ardeal la Reni.
La Valcov, Chilia si Ismail echipajele au asigurat si politia in orase, in unele cazuri fiind nevoite sa riposteze cu foc la atacurile sovietice. Actiunea s-a incheiat pe 30 iunie, navele retragandu-se, cu transporturile protejate, in porturile romanesti.
La 22 iunie 1941, monitoarele se aflau la Tulcea si Galati, repartizate astfel: Catargiu si Kogalniceanu formau Gruparea Tactica Tulcea, impreuna cu 4 vedete, in timp ce Lahovari si Bratianu formau Gruparea Navala Galati, impreuna cu monitoarele Ardealul si Bucovina si 2 vedete.
Monitoarele au fost implicate in dueluri de artilerie cu monitoarele si artileria de uscat sovietica si au bombardat trupe, baterii, cazarmi si depozite sovietice la Reni si Ismail.
Dupa retragerea navelor sovietice de pe Dunare, cate 2 monitoare, prin rotatie, au format Detasamentul Tactic Valcov, supraveghind accesul din Marea Neagra pe bratul Chilia, actiune care a durat pana la 23 august 1944.
Intre sfarsitul anului 1941 si 1943, monitoarele au debarcat ultimele 2 tunuri Skoda cal.47mm/L44 si au montat inca 2 tunuri germane cal 3.7cm/83 SK C/30 precum si 2 tunuri cal 20mm/65 C/38 Rheinmetall.
Intrat in serviciu in 1940, tunul cal.20mm/65 C/38 Rheinmetall avea o cadenta ciclica de 480 lovituri/minut si una practica de 220 lovituri/minut. Tragea proiectile HEI (134g, 835m/s) si API (148g, 800m/s), folosind incarcatoare cu 40 de lovituri. Bataia maxima era de 4.900m iar plafonul maxim de 3.700m. Tunurile erau instalate pe pivot care permitea o elevatie de la -11 la +85 grade, masa totala a ansamblului fiind de 416kg.
La 23 august 1944, monitoarele erau implicate in operatiunile de evacuare a trupelor Armatei a III-a din Basarabia, Kogalniceanu si Bratianu escortand convoaiele intre Ismail si Tulcea iar Catargiu si Lahovari supraveghind zona Jibrieni-Oceacov. Monitorul Lahovari a fost avariat, retragandu-se la Galati, fiind inlocuit de Bratianu, iar Kogalniceanu s-a deplasat la Chilia pentru a sprijini capul de pod de acolo.
La 24 august, navele, care primisera ordin sa inceteze focul impotriva sovieticilor, au fost bombardate de aviatia sovietica, Kogalniceanu si Catargiu fiind scufundate in sectorul Chilia – Valcov, iar Bratianu retragandu-se la Tulcea.
La 27 august, in urma unui ultimatum, Bratianu, o vedeta, 3 pontoane si un remorcher, au fost predate sovieticilor.
In paralel cu situatia confuza din Delta, monitoarele au inceput operatiunile de capturare a navelor germane care se retrageau pe Dunare, capturand sute de nave care au fost preluate de sovietici.
La 31 august, toate monitoarele aflate in misiune in zona Zimnicea-Calarasi au primit ordin sa se deplaseze la Braila, apoi la Reni unde echipajele au fost debarcate iar navele au fost preluate de sovietici.
Acestea au fost mutate la Ismail si rebotezate, Bratianu devenind Azov iar Lahovary Mariupol.
La 20 noiembrie 1944 navele capturate au fost readuse la Galati, Lahovary si Ardeal pentru reparatii iar Bratianu si Basarabia pentru a continua operatiunile pe Dunare, cu echipaje sovietice.
Ultimele doua s-au distins in luptele din noiembrie 1944, din sectorul Ilhok-Gura Dravei, precum si la eliberarea de catre iugoslavi a oraselor Osijek si Vukovar, o luna mai traziu. Ulterior navele au operat pana la Budapesta. O sursa ruseasca spune ca au participat si la ofensiva pentru eliberarea Vienei, inceputa in aprilie 1945, dar nu am gasit mai multe date.
Dupa razboi, monitoarele capturate au ramas in dotarea sovieticilor, fiind returnate la sfarsitul lui iunie 1951. La sosirea in tara, Bratianu si Lahovari erau dotate cu armament antiaerian sovietic.
Mariupol, ex Lahovari
Bratianu era echipat cu 5 tunuri cal 37mm/67, doua tunuri cal.20mm/70 si 4 mitraliere cal. 12.7mm/79.
Lahovari era echipat cu 5 tunuri cal 37mm/67 si 4 tunuri cal.20mm/70.
Tunul antiaerian cal.37mm/67 70-K, era versiunea navala a tunului automat terestru 61-K. Tunul 61-K fusese dezvoltat din tunul automat K-49 cal.45mm, dezvoltat, la randul sau, din tunul Bofors cal.25mm/L64 Model 1932, importat din Suedia in 1935.
Intrat in serviciu in 1940, tunul 70-K a fost principalul tun automat al flotei sovietice, cu peste 1600 piese produse pana la sfarsitul razboiului. Tunul era alimentat cu clipuri cu 5 lovituri si avea o cadenta practica de 150 lovituri/minut, beneficiind de racire cu aer. Folosea proiectile HE-FRAG-T (L4.7) cu masa de 0.732kg si AP-T (L4.5) cu masa de 0.758kg. Viteza initiala: 880m/s, bataia maxima: 8.400m, plafon maxim: 5.000m. Tunul era amplasat pe o platforma deschisa, cu masa de 1350kg, cu actionare manuala. Elevatia era de -10 la +85 grade, viteza de elevatie de 15 grade/sec si viteza de rotatie de 19.6grade/sec.
Tunul antiaerian cal.20mm/70 este faimosul tun Oerlikon 20mm/70, produs de americani in cantitati imense si livrat si sovieticilor ca sprijin militar. Tunul folosea un incarcator spiralat cu 60 lovituri si atingea o cadenta ciclica de 450 lovituri/minut si una practica intre 250-320 lovituri/minut. Folosea proiectile HE-I, HE-T, AP-T, cu mase intre 117 si 123 grame, trase cu 835m/s. Raza maxima de lovire: 4.400m, plafon maxim: 3.048m, raza eficace de lovire fiind de cca 1000-1200m. In varianta instalata pe monitoarele noastre, tunul era amplasat pe un pivot, cu elevatie de -5 la +87 grade, cu scut, actionare manuala si masa totala de 769kg.
Mitraliera antiaeriana cal. 12.7mm/79 este la fel de faimoasa mitraliera 12.7mm Degtjarev DShK M38.
Intrata in serviciul marinei sovietice in 1938, a fost livrata in peste 4000 exemplare in timpul razboiului, fiind instalata pe aproape tot ce plutea. Mitraliera era racita cu aer si folosea benzi cu 50 cartuse, in incarcatoare tip cutie. Cadenta ciclica era de 600 lovituri/minut iar cea practica de 125 lovituri/minut. Folosea gloante AP si AP-I, cu masa de 52 grame si viteza initiala de 830-850m/s. Raza maxima era de 5.400m iar plafonul maxim de 2.500m, plafonul eficace fiind de 500-800m. Pe navele noastre, era instalata pe pivot cu masa totala de 195kg si elevatie de -34 la +85grade, cu actionare manuala.
Schema de inarmare pentru Azov, ex.Bratianu
La sosirea in tara, Lahovari a fost rebotezat M201 iar Bratianu M202, navele ramanand in serviciu pana in 1959-1960 cand au fost taiate.
Kogalniceanu si Catargiu au fost ranfluate si reparate in 1953, fiind folosite ca nave de antrenament, cu denumirile M203 si M204, pana in 1957 cand au fost trecute in conservare, ulterior taiate intre 1959-1962.
Asa s-a incheiat, la cererea „fratilor” sovietici, epopeea de peste 50 de ani in serviciul marinei, pentru patru nave eroice.
Traditia lor a fost preluata, dupa revolutie, de monitoarele Kogalniceanu (F-45, lansat in 1993), Bratianu (F-46, lansat in 1995) si Catargiu (F-47, lansat in 1998), toate trei aflate in serviciul activ.
Urmasii
Deocamdata, despre un urmas al monitorului Lahovari nu se aude nimic.
P.S. Pe monitorul Kogalniceanu au luptat nasul de botez al tatalui meu, impreuna cu fiul sau. Pe 24 august 1944 nava (care inlaturase plasele de camuflaj si arborase pavilionul alb) efectua transbordari de trupe de la Chilia Noua la Chilia Veche. Cei doi se aflau pe punte, probabil la piesele antiaeriene, cand nava a fost atacata de 6 avioane. Conform ordinelor primite, nu au ripostat iar avioanele i-au bombardat nestanjenite. Unul dintre avioane le-a aruncat o bomba (de fapt, o carcasa de tabla de care se afla prins un ciorchine de grenade) direct pe cosul monitorului. Cand au vazut ca se duce pe cos, au sarit amandoi in apa. Au traversat Dunarea spre Chilia Veche in timp ce restul echipajului s-a indreptat spre Chilia Noua, mai aproape, fiind mitraliati continuu de avioanele sovietice.
L.E. „Monitorul Catargiu, în urma celor două atacuri aeriene executate asupra sa la 24 august 1944, a înregistrat pierderi în echipaj şi avarii. La ordinul comandantului, nava a fost pusa cu prova pe mal. Fotografia realizată în anul 1949, pe timpul când s-a efectuat o recunoaştere la epavă, arată coşul care avea găuri de la proiectilele care au fost trase asupra navei. În fotografie, se vede turela de la pupa deasupra apei precum şi o turelă aflată în bordul babord răsturnată. Pe baza acelei fotografii se poate aprecia că nava nu a fost scufundată în totalitatea ei, de fapt fiind eşuată.
La 14 septembrie 1951, monitorul a fost ranfulat. Iniţial a fost dus în Şantierul Naval de la Brăila, unde armamentul a fost demontat şi conservat. Ulterior, nava a fost dusă pentru reparaţii capitale în Şantierul Naval de la Olteniţa.
P.S. Monitorul Kogălniceanu nu a fost ranfulat în anul 1953. În toamna anului 1955 au început operaţiunile de ranfulare a navei care se afla scufundată la circa 16 m în Dunăre, pe Braţul Chilia, în apele teritoriale sovietice.”
Multumesc @patrascu gabriel
Cristian Ganciu