Vestigiile materiale ale vlahilor/românilor din Herțegovina au fost foarte puțin studiate în România. Vestigiile vlahilor sunt monumentele funerare ridicate în Herțegovina dar și în câteva locuri din Serbia, Muntenegru și Croația. Monumentele funerare ale vlahilor sunt datate începând cu secolul al XII-lea iar ultimele monumente au fost ridicate în secolele XV-XVI. În Bosnia nu sunt organizații care să apere patrimoniul vlahilor și ca urmare, aceste monumente sunt în prezent considerate de mulți istorici din fosta Iugoslavie ca fiind vestigii ale lumii slave sau urme ale bogomililor. Deși au neglijat mult timp protejarea acestor monumente, unele state din fosta Iugoslavie au solicitat includerea necropolelor în patrimoniul UNESCO ascunzând originea vlahă a acestora.
Monumente funerare de tip sarcofag
Monumente funerare decorate cu hora țărănească
Monumente decorate cu figuri umane
Monumente decorate cu semnul crucii
Monumente funerare sub formă de stâlpi
Necropole. Imagini de ansamblu la Radimlija (stânga) și Bildinje (dreapta)
Autorii acestor monumente funerare sunt vlahii din Balcani, urmașii latinofoni ai Imperiului Roman de Răsărit peste care au năvălit slavii nomazi prin secolele VI-VII distrugând așezările și omorând localnicii cu scopul de a le ocupa pământurile. Ororile năvălirii au fost descrise de cronicarii contemporani din Imperiul Roman. Antagonismul dintre slavii păgâni și vlahii creștini a fost amplificată și de persecuțiile anticreștine declanșate de bulgari în anul 814 într-o perioadă în care bulgarii turcomani ocupau o mare parte din Balcani (Florin Curta, Southeastern Europe in the Middle Ages, Cambridge University Press, Pag.xv, 978-0-521-89452-4) Situația vlahilor creștini s-a îmbunătățit după creștinarea slavilor în cursul secolelor IX-X.
Mulți cercetători consideră că noile state balcanice erau bilingve la început.(Ştefan Starețu, medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniensia XXII/1, Ius Valachicum I, Poznań – Bucharest 2015, p.82) Vlahii vorbeau
limba lor, asemănătoare cu limba română, dar și limba administrației locale (bulgară sau sârbă). În Balcanii de Vest numărul vlahilor era atât de mare încât la invazia turcilor în Balcanii de Vest sârbii erau numiți și vlahi. În balada lui Miloș Obilici despre Bătălia de la Kosovo Polje (1389) eroii sârbi sunt numiți vlahi fără vreun sens peiorativ (Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads], (București: Ed. Saeculum I.O., 2005, p. 34) Numărul vlahilor în Bosnia era și este atât de mare încât până și astăzi sunt cercetători care consideră că majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizați și slavizați). [lona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES HISTORICA 41, 2016, p.19]
Cercetătorii au găsit numeroase nume de origine vlahă în Bosnia: Banjan, Balac, Bilbija, Boban, Bokan, Banduka, Bencun, Belen, Bender, Besara, Bovan, Čokorilo, Darda, Doman, Drečo, German, Gac, Gala, Jarakula, Kalin, Kešelj, Keser, Kočo, Kalaba, Kokoruš, Kosor, Lopar, Macura, Mataruga, PaĎen, Palavestra, Punja, RiĎan, Šola, Šolaja, Šabat, Šurla, Šatra, Škipina, Špira, Tubin, Taor, Tintor, s.a. [Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129]
Va invitam sa citi articolul integral pe Historia.ro