Sau cum vor trece B-52 de centenar in uzul fortelor aeriene ale SUA, adica extinderea vietii lor operationale pana in 2050!
USAF au ales, dupa ani de analize, motoarele turbofan model F130 apartinand filialei americane a Rolls-Royce pentru flota de bombardiere B-52H. Motorul RR F130 a invins competitorii CF34-10 General Electric si PW800 Pratt & Whitney. Asta mai inseamna si faptul ca USAF a renuntat la inlocuirea pachetului de doua motoare in nacela cu un singur motor, mai puternic.
Motoarele vor fi livrate chiar la sediul Rolls Royce din Indianapolis, Indiana, incepand cu 2025. Urmeaza a fi testate la sol si in zbor iar abia in 2028 este prevazuta livrarea primei aeronave, in cooperare cu Boeing. Programul livrarilor este planificat sa se incheie in 23 septembrie 2038
Motorul Rolls-Royce F130 este versiunea militara a cunoscutului BR700 care echipeaza deja in mii de exemplare diverse avioane comerciale, printre care Boeing 717. F130 este folosit deja in USAF ca propulsie pentru C-37A / B / Gulfstream V /550), ceea ce inseamna ca lantul de aprovizionare cu piese de schimb este deja prezent si va simplifica logistica.
Costurile de operare ale aeronavelor Stratofortress crescusera semnificativ din cauza imbatranirii: nu numai cu combustibilul, dar si fiecare inspectie dupa 6000 de ore de funcționare a motoarelor Pratt & Whitney TF33-PW-103 utilizate costa aproximativ 2 milioane USD. Se urmareste si cresterea performantelor aeronavei, inclusiv autonomia, dincolo de inlocuirea unor motoare ajunse la capatul duratei de viata.
Contractul acordat Rolls-Royce este in valoare de 500870458 USD iar procedura pentru furnizarea motorului in cadrul programului B-52 CERP a inceput din mai 2020 pentru o implementare in 6 ani.
In cazul in care contractul se va implementa complet, cu toate optiunile, ar valora peste 2,6 miliarde de dolari. In acest moment, contractul prevede furnizarea a 608 de motoare plus un numar nespecificat de pale de rezerva, echipamente auxiliare asociate si asistenta de intretinere pentru intreaga flota de bombardiere B-52H.
Marius Zgureanu
Surse:
https://www.altair.com.pl/news/view?news_id=34760
U.S. picks Rolls-Royce for B-52 engines in potential $2.6 bln deal | Reuters