Repetatele noastre discuţii, pe blog, privind incapacitatea tunurilor de 100 mm de pe tancurile noastre, ca şi a tunurilor AT de 100mm, de a face faţă tancurilor din ultimele generaţii, ne-au făcut să ne gândim că ar fi bine să cumpărăm tancuri moderne, chiar şi SH, apte să facă faţă tancurilor prietenilor noştri de la est.
Având în vedere că, pentru România, urgenţa maximă constă în achiziţionarea de sisteme antiaeriene moderne, urmate de rachete antitanc, plus aviaţie de luptă, şansele de a reuşi schimbarea parcului de tancuri cu ceva modern, cu tunuri de 120mm, în următorii 10 ani, coboară undeva spre 10%.
Doar o înţelegere cu guvernul american, cu un contract finanţat de trezoreria americană, cu durată lungă de rambursare şi dobândă foarte mică, ne-ar pune în situaţia de a face rost de vreun batalion de Abrams SH, modernizate. Două batalioane de Abrams ar suna chiar SF.
Despre europeni nu-mi fac iluzii deşi îmi place Leopardul de mor. Ăştia ne vor lua şi pielea de pe noi şi, în plus, vor fi foarte atenţi să nu-si supere prietenul rus, adică s-ar putea să ne lase fără service sau piese de schimb când ne e lumea mai dragă.
Până una-alta, avem în dotare vreo 1000-1040 piese de 100 mm (tunuri AT, T-55, TR-85, Bizon, active şi în rezervă) iar peste 10 ani tot vom mai avea vreo 500 piese cu care va trebui să ne facem treaba (bănuiesc că unele platforme T-55/TR-85 vor fi reconvertite pentru alte sisteme sau casate, probabil şi tunurile AT).
Principala cale de a asigura supravieţuirea tancurilor şi chiar o rată acceptabilă de succes în raport cu ce au vecinii ar fi să le dotăm cu muniţii cu capacitate mare de lovire, dincolo de cei cca 4000m unde operează tancurile moderne, plus sisteme active de protecţie şi kituri de blindaj suplimentar (ultima parte e cea mai dificilă, având în vedere că tancurile sunt deja submotorizate).
În prezent, sistemele de lovire la distanta mai mare, apte să fie utilizate de tancuri, constau în primul rând din rachete ghidate laser, apte să fie trase prin ţeava tunului de 100mm:
| Denumire | R111 Stugna | Item210* | Fallarick 90 | Bastion / Kan / Arkan |
| calibru (mm) | 100 | 100 | 90 | 100 |
| raza maxima (m) | 5000 | 5500 | 4000 | 4000 / 4000 / 6000 |
| timp pana la tintaraza max. (s) | 16.8 | 20 | 14 | 13.5 / 13.5 / 21? |
| Warhead | tandemhollow
charge |
tandemhollow
charge |
tandemhollow
charge |
shaped / tandem / tandemcharge HEAT HEAT |
| penetrarebehind ERA (mm) | 550 | 550 | 550 | 550 / 600 / 750 |
| lungime (mm) | 1196 | 1180 | 977 | 1048 |
| masa (kg) | 24.2 | 21.6 | 20.05 | 19.4 / 27? / 27 |
| viteza (m/s) | 300 | 300 | 300 | 300 |
| Ghidaj | SAL | SAL | SAL | SAL |
* dezvoltat din Stugna pentru BMP3;
De sus în jos: R111-Stugna, Item-210, Falarick-90
Bastion
Ar mai merge o adaptare a Lahat pentru calibrul 100mm (există zvonuri despre un test în poligon, prin 2009, dar nimic confirmat) iar dacă adaptarea ar costa prea mult am putea folosi Lahat 105mm pe o teleoperabilă mică (7.62mm + 2-4 Lahat) amplasată în locul mitralierei de 12,7mm.
Punctele slabe ale acestor rachete sunt ghidajul LASER şi viteza redusă de zbor (300m/s), comparativ cu cca 1700 m/s ai APFSDS-urilor trase din tunurile de 120-125mm de pe tancuri.
Pe scurt, la 4000 m lovesti tancul cu o rachetă în cca 13,5-14 secunde în timp ce el te loveste sub 3 secunde şi ţi-a “stins” ghidajul laser.
Asta inseamnă să-l angajezi dincolo de 4000 m sau să stai ascuns până vine sub 900m şi să te rogi să nu întoarcă turela spre tine în cele 3 secunde cât durează zborul rachetei 🙂 )))
Cea mai convenabilă dintre rachete ar fi Lahat datorită celor 8000 m rază de lovire, optiunii top-attack şi posibilităţii de a executa tragere NLOS: un pifan trimis la înaintare cu un laser designator iar tu lansezi racheta de după o acoperire, fără să te expui localizării şi lovirii de către adversar.
Lahat
Varianta ideală ar fi să ai pe turelă doua canistre cu 4 CKEM dar acestea sunt vise în acest moment.
În privinţa proiectilelor inteligente, nu am găsit nimic pentru calibrul 100mm aşa că m-am uitat la ce au altii, calibrele 105 si 120mm:
Polygene, realizat de GIAT/Nexter, tragere BLOS/NLOS, rază de lovire 2500-8000m, ghidaj initial inertial / GPS, ghidaj final SAL/IIR, destinat distrugerii tancurilor, infrastructurii, blindatelor uşoare. Masa proiectilului 20kg, viteza initiala: 600-700 m/s. Compatibil cu Leclerc, Abrams, Leopard 2, Ariete. Aflat în faza de demonstraţii.
Polygene 120mm
Polygene 120mm – secţiune
XM-943 120mm Smart Target Activated Fire anf Forget (STAFF), realizat de Alliant Techsystems, muniţie de tip top-attack, ghidaj final – radar milimetric cu amprentă largă. Încărcătură de luptă – EFP. Eficient şi împotriva elicopterelor. Testat în 1990, programul pare să fi fost abandonat in 2000.
XM-943 STAFF
XM-1007 TERM
XM-1007 TERM (Tank Extended Range Munition), a fost o muniţie de 120mm destinată extinderii razei de lovire a tancurilor peste de cei 3-4 km ai angajamentelor directe, permiţând trageri BLOS/NLOS până dincolo de 8km. Sistemul exploata capacităţile vehiculelor de cercetare de a achiziţiona şi desemna ţinte, ale tehnologiilor digitale de comunicaţii, pentru transmiterea datelor în timp real către trăgător şi tehnologiile muniţiilor inteligente apte să fie trase de tunul de 120mm la distanţe mari. În 2001, în cadrul Five Year Defense Program’s Program Objective Memorandum, programul TERM a fost închis, împreuna cu alte 18 programe ale US Army.
Programul prevedea două variante de muniţii:
TERM-KE, dezvoltat de Alliant Techsystems, cuprindea un KE Penetrator, un motor rachetă şi un sistem dual de căutare-desemnare a ţintei (SAL-MMW).
TERM-CE, dezvoltat de Raytheon/Primex, cuprindea o încărcătură cumulativă şi un sistem trimod de căutare-desemnare a ţintei (SAL-MMW-IIR).
Conceptul ERM
XM-1111 MRM (Medium Range Munition). Program al US Army destinat dezvoltării capabilitatilor BLOS pentru blindate, pentru calibrele 105/120mm. Programul urmăreşte atât dezvoltarea soluţiei Kinnetic Energy cât şi a celei cu încărcătură cumulativă (Chemical Energy).
MRM poate atât să achiziţioneze autonom şi să lovească orice ţintă din raza sa “vizuală” cât şi să loveasca un vehicul sau ţintă fără amprentă, desemnată laser de vehiculul lansator sau de către o terţă parte. Preţul estimativ pentru aceste lovituri variază între 25,000 şi 30,000 $.
MRM-KE, dezvoltat de ATK, utilizează SAL, pentru desemnarea ţintei de către vehiculul lansator sau de către un terţ, ghidaj GPS pentru mid course update şi radar milimetric pentru achiziţia şi urmărirea autonomă a ţintelor. Manevrabilitatea este asigurată de impulse trusters, permiţând achiziţia, urmărirea şi lovirea unor ţinte până la 7,5mile (12km). Proiectilul utilizează o traiectorie balistică pentru a ajunge în zona ţintei apoi manevrează către ţintă cu ajutorul trusterelor. Un booster accelerează proiectilul înainte de impact, ajutând penetratorul să străpungă blindajul ţintei. Primele teste au avut loc in 2004.
MRM-CE, dezvoltat de Raytheon, cu încărcătură cumulativă şi ghidaj iniţial SAL, a realizat primul test în 2006, lovind un tanc în mişcare de la o distanţă de 8,7 km.Următorul test, în 2007, a demonstrat viabilitatea modului dual de ghidaj SAL-IIR, lovind un T-72 la 5,2 km. Ţinta a fost desemnată prin procedura “off-set designation”. Spotul laser a marcat un punct din apropierea tancului, pentru a nu-i alerta senzorii, iar senzorul IIR a identificat autonom şi a lovit tinta cea mai apropiată de spot.
IMI Excalibur 105 / 120 mm, dezvoltat de IMI şi, începand din 2001, cu cooperare RAFAEL, ca o munitie de tip fire and forget cu bătaie marită. În 2003 s-au efectuat mai multe trageri de testare dar dezvoltarea ulteriora pare să fie on hold. Începând din 2011 nu au mai apărut ştiri despre program.
În privinţa versiunilor 105/120mm, Jane’s vorbeşte despre două lovituri distincte în timp ce alte surse vorbesc despre o lovitură de 105mm, utilizabilă şi de tunurile de 120mm, cu sabot detaşabil.
Excalibur 105 este trasă în direcţia generală a ţintei chiar dacă aceasta poate să nu fie vizibilă pentru tancul lansator. Odată ce proiectilul a ieşit din ţeava tunului stabilizatoare aerodinamice rotative se deschid în partea din spate iar patru suprafeţe de control se deschid în partea din faţă.
Sub controlul computerului şi al senzorilor inerţiali de miscare/manevră, suprafetele de control ghideaza proiectilul pe o traiectorie de tip “pop-up”. Aceasta permite capului de căutare din varful proiectilului să detecteze, să urmărească şi să se fixeze pe o ţintă potenţială de la o înălţime suficient de mare deasupra solului. Toate sistemele sunt alimentate de o baterie termală (litiu). Natura capului de căutare nu a fost dezvăluită dar ar putea fi IIR, radar milimetric sau dual IIR-MMW.
Odată ţinta fixată, proiectilul coboară în picaj şi o loveşte de sus în jos cu o încărcătură tandem cumulativă.
Din lungimea de 627mm a proiectilului, fără stabilizatoare, capul de căutare ocupă primii 161mm, urmează un sector de 33 mm alocat sistemelor electronice, apoi o secţiune de 189mm ocupată de încărcătura cumulativă precursoare, urmată de blocul suprafeţelor anterioare de control. Urmează o secţiune de 79mm ocupată de senzorii şi procesoarele inerţiale, ultima sectiune, de 165mm, fiind ocupată de încărcătura cumulativă principală. Masa loviturii este de 7.8 kg.
Modificările în tanc, necesare utilizării Excalibur 105mm sunt minimale, la fel şi procedurile de manevrare-tragere, proiectilul putând folosi sistemele actuale de stocare din tanc.
KSTAM I, 105mm, este un proiectil dezvoltat de sud coreeni după modelul IMI Excalibur 105, având raza minimă de lovire de 2km şi raza maximă de 5km.
KSTAM II, 120mm, este dezvoltat tot de sud coreeni, în cooperare cu Diehl, fiind similar muniţiei SMArt155, cu o singură încărcătură de luptă. Traiectoria este balistică, proiectilul dispunând de stabilizatoare aerodinamice, sistem de navigaţie şi evitare a obstacolelor, senzori IR şi radar milimetric, încărcătură de luptă de tip EFP. Muniţia a fost concepută special pentru tunul de 120mm L55 al tancului K2. Muniţia poate fi ghidată, limitat, din vehiculul lansator, folosind live data link feed. Raza minimă este de 2km iar cea maximă de 8km.
Ca o paranteză, faptul că nemtii de la Diehl au dezvoltat o muniţie de tip SMArt pentru calibrul 120mm îmi întăreşte o bănuială mai veche, că ar fi livrat această tehnologie şi altora, nu tocmai prieteni cu noi. Urmăriţi videoclipul de mai jos, de la min 1:50, şi daţi-vă cu părerea: https://www.youtube.com/watch?v=v3_xDawC950.
KSTAM II
Pentru o posibilă adaptare a unei muniţii inteligente pentru calibrul 100mm varianta optimă ar fi să pornim de la cele cu calibrul 105mm, cel mai apropiat de ceea ce ne trebuie nouă şi, în acelaşi timp, destinate tunurilor cu ţeavă ghintuită.
Dintre acestea, pentru MRM-KE/CE, având în vedere că sunt proiecte pentru Future Combat System al US Army, mi-e greu să cred că se vor grăbi să treacă la o adaptare pentru 100mm, având în vedere cine mai foloseşte calibrul, plus că ne-ar costa de ne-ar rupe.
Soluţia cea mai la îndemână ar fi să realizăm cu IMI o conversie a Excalibur 105mm pentru calibrul 100mm.
Cei de la IMI au experienţă în producţia de muniţii calibrul 100mm, un exemplu fiind M310 HE-MP-T şi M309, cunoscut la noi sub numele BM-421 Sg, probabil cel mai bun APFSDS-T pentru 100mm.
În plus, colaborarea cu IMI fost foarte bună până acum, tot cu ei dezvoltând LAROM, unul din cele mai de succes programe de modernizare de după 1989 (nu că ar fi prea multe).
Chiar dacă raza maximă de lovire se află undeva la 5km, sub cei 8-12km la care ajung alte muniţii, capabilitatea de lovire indirectă face diferenţa dintre viaţă şi moarte, dacă ne gândim cu cine s-ar întâlni pe câmpul de luptă T-55 şi TR-85 din dotarea noastră.
În plus, distanţa maximă de tragere ar putea fi crescută daca ar creşte elevaţia maximă a tunurilor.
În cazul tancurilor elevaţia maximă este undeva la 17-18 grade, fapt ce necesită manevrarea proiectilului pe o traiectorie de tip pop-up, pentru a câştiga altitudine, ceea ce face ca lovitura să piardă energie cinetică, reducându-se astfel raza maximă de lovire.
Situaţia s-ar putea remedia în cazul utilizării, pe IFV-uri, a unor turele care să permită o elevaţie mai mare a tunului. De exemplu, Bachka permite o elevaţie de 62 grade, mai mult decât cele 45 grade necesare proiectilului pentru a realiza bătaia maximă. Detalii aici: http://www.kurganmash.ru/en/turrets/turret_bmp3u/
Chiar şi tunul tractat de 100mm, cu cele 37 grade elevaţie maximă, devine din nou foarte interesant pentru trageri indirecte împotriva blindatelor.
Exerciţiu de imaginaţie:
Dacă luăm un T-55 (din sutele care stau în conservare), îi dăm jos turela şi o înlocuim cu un tun tractat de 100mm (dăm jos fălcele şi tren de rulare, instalăm placă de sprijin pe model M777 etc etc) obţinem un tun autopropulsat cu cca 6 tone mai usor, la aceeaşi motorizare, adică mai sprinten (spre 60km / h).
Poate părea o glumă să înlocuieşti tun de 100 cu tun de 100 dar cel tractat, datorita elevaţiei mărite, are o bătaie maximă de peste 20km faţă de 15km pentru cel de pe tanc, în plus, are o cadenţă de 15 lovituri/minut fata de 8 la tanc.
S-ar obtine o piesă de artilerie autopropulsată, ieftină, mobilă, simplu de utilizat şi de intreţinut, cu cadenţă mare de tragere şi bătaie maximă decentă, pe care, dacă armata strâmba din nas, poţi s-o bagi în dotarea gărzii naţionale.
Evident, nu-l mai foloseşti la angajamentele directe cu blindatele adverse.
Într-o fază ulterioară, poti să-i inalţi camera energetică pentru a incăpea un motor de 860CP, de tipul celui de pe TR-85, dar deja rişti să te prindă radarul poliţiei 🙂 )))
Cam acestea sunt variantele de utilizare a IMI Excalibur pentru piesele de 100mm dar cred că se poate lărgi destul de mult aria de utilizare, astfel:
Calibrul 120mm:
La momentul achiziţiei de tancuri cu tunuri cal.120mm, muniţia poate fi folosită cu sabot detaşabil.
Calibrul 152mm:
Dacă tot vorbim de utilizare cu sabot detaşabil, nu ne împiedică nimeni să o folosim, tot cu sabot detaşabil, pentru trageri cu piesele de artilerie de 152mm.
Dacă piesele noastre de 152mm trag cu muniţie obişnuită la 20-24km, în funcţie de tip, cu proiectile de 43-47kg, mă întreb la ce distanta ar lansa un proiectil de cca 8-9kg, folosind aceeaşi încărcătură de azvârlire.
Mi-e greu să dau o cifră exactă dar cred că ar putea ajunge la o batăie maximă de 50-55km, poate mai mult, fără complicaţii cu BB, fără uzură accentuată a tevii, cu RAP.
Şi, uite aşa, ne facem cu un Vulcano mai dolofan care nu va zbura la 120km dar ar putea face eficient contrabaterie la Gvozdika, Msta, Grad şi Uragan din dotarea vecinilor noştri.
Calibrul 155mm:
Tot cu sabot detaşabil, când va fi cazul să cumpărăm.
Proiectile reactive calibrul 122mm:
Dacă tot ţipăm de atâta vreme că trebuie produsă o variantă ghidată a PRN-122, Excalibur 100mm ar putea fi o soluţie pentru aceasta problemă.
Excalibur 100mm ar putea servi drept cap de luptă, în locul capului clasic al PRN-122.
Faţă de cca 605mm capul de luptă original al PRN-122, Excalibur măsoara 627mm la care s-ar adăuga lungimea stabilizatoarelor ceea ce duce la necesitatea schimbării modului de pliere a stabilizatoarelor, spre inainte, pe lângă corpul loviturii, pentru a nu mări lungimea totală a PRN-122.
Funcţionarea ar trebui să fie simplă:
– se orienteaza instalaţia pe direcţia generală a ţintei, se ridică la elevaţia aferentă bătăii maxime şi se lansează;
– după ce motorul-rachetă îşi încheie arderea, Excalibur se detaşeaza, îşi activeaza sistemele de ghidaj şi-si continuă/corecteaza traiectoria către ţintă.
Datorită reducerii cu cca 9kg a masei totale a loviturii de 122mm se obtine un spor de distanţă de tragere. Nu am toate datele pentru un calcul exact dar putem aproxima:
– pentru lovitura scurtă (Aurora): de la 13km la cca 16-17km;
– pentru lovitura normală: de la 20,4km la cca 23.5km;
– pentru lovitura cu bătaie mărită: de la 40km la cca 46km;
Observatie: dacă pentru instalaţiile multiple creşterea capabilităţilor este evidentă, în cazul utilizării de tuburi de lansare singulare, de către infanterişti sau chiar garda naţională (teoretic mai putin instruiţi) se deschid noi orizonturi. Doi pedestraşi cu un burlan care să lovească blindate inamice, la 15-17km, sau piese de artilerie la 20-23km suna bine de tot. Nu mai vorbesc că doi pedestraşi, cu un burlan, care pot lovi un Msta, Grad, Uragan la 40-45km sună de-a dreptul porno. Tragerea trebuie să fie la fel de simplă. Orientat tubul pe direcţia generală a ţintei, ridicat pentru a obtine bătaia maximă şi lansat. Eventual, prevăzut un timer pentru lansare ca să aibă timp s-o şteargă băieţii din zonă. Tubul trebuie sa fie ieftin, uşor, de unică folosinţa, eventual cu crăcane rabatabile ca să-l pui direct la elevaţia necesară.
Proiectile reactive LAR-160mm
În acest caz, lovitura are suficient spaţiu pentru a fi utilizată fără modificarea sistemului de pliere a stabilizatoarelor (compartimentul muniţiilor are undeva la 1,3m lungime).
Masa totală a loviturii s-ar reduce cu cca 35kg ceea ce ar putea duce la o creştere estimată a razei de lovire de la 45km la cca 65km.
Pentru eficienţă economică, trebuie realizată şi o variantă HE-MP pentru că nu toate ţintele vor fi tancuri sau buncăre. Francezii de la Nexter au realizat, pornind de la Polygene, o lovitură, MPM, exact din aceleaşi motive.
Eroul Bulă