NATO a selectat Thales pentru a furniza prima soluție cloud tactică certificată în domeniul apărării, care poate fi implementată în teatre de operații în mai puțin de 24 de ore. Compania a fost selectată în urma unei proceduri competitive organizate la nivel mondial, pe baza expertizei de a integra cele mai performante tehnologii civile și comerciale și de a le adapta nevoilor forțelor armate.
Până acum, pentru a desfășura echipamentele necesare era nevoie de câteva luni și de zeci de ingineri specializați care să lucreze aproape de zona de luptă. Cu ajutorul soluției Nexium Defence Cloud, o echipă de câțiva experți poate implementa în doar câteva ore servicii și aplicații IT în locuri aflate la mii de kilometri distanță.
Nexium Defence Cloud este cea mai compactă, integrată și modulară soluție de acest tip disponibilă în prezent. Include toate componentele posturilor de comandă militare și îndeplinește cerințele de performanță în ceea ce privește dimensiunea, greutatea și puterea pentru a simplifica implementarea și eforturile logistice.
Mai multe detalii aici.
Thales
Comentariu nicolae: recunosc că pentru mine, toată nebunia asta a-IT-i cu nori și alte cele este mai greu de înțeles. Dar cum avem și a-IT-iști printre cititori, ăsta ar fi un moment bun să avem o discuție pe acest subiect. Puteți începe cu: la ce e bun?