Vehiculul spaţial SpaceShipTwo, construit de compania Virgin Galactic în scopul transportării turiştilor în spaţiu, s-a prăbuşit vineri, în cursul unui zbor de testare, relatează NBC News. Cel puţin o persoană a murit, iar alta este rănită după prăbuşirea navei, anunţă surse citate de CNN.
„În timpul unui test, vehiculul SpaceShipTwo a suferit o defecţiune gravă şi s-a prăbuşit”, a anunţat compania Virgin Galactic.
„Avionul WhiteKnightTwo, utilizat pentru lansarea vehiculului spaţial, a aterizat în siguranţă. Principala noastră preocupare o reprezintă situaţia piloţilor, despre care până acum nu există informaţii”, a precizat Virgin Galactic.