Ştiu că, în cadrul acestei serii de articole, v-am obişnuit să povestim despre nave celebre, pentru noi sau pentru alţii. În urma unei discuţii relativ recente cu George şi, deseori întrebat fiind, am hotărât să extind puţin „celebritatea” printr-o succintă prezentare a principalelor clase de nave din prezent.
Fregata usoara 1675-1680
De la bun început, scopul primordial al acestei serii de articole a fost să popularizeze marina şi istoria ei printre cititorii site-ului, în măsura posibilităţilor subsemnatului aşa că, şi acest articol va începe cu puţină istorie.
Istoria fregatelor merge destul de mult în trecut, în perioada de glorie a marilor veliere. Către sfârşitul secolului al XVI-lea, fregata era o navă rapidă şi bine înarmată a flotelor spaniole utilizată pentru transportul mărfurilor valoroase, aur, argint, mărgăritare, din Havana către porturile spaniole.[1]
O formă mult mai elaborată a acestui tip de navă a apărut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, fregata fiind practic o „navă de linie”, cu velatură asemănătoare, mult mai manevrabilă, însă cu un armament mai slab. Termenul de „fregată” apare ca o categorie aparte de nave de luptă mai întâi în listele flotelor franceze şi olandeze, acest tip de navă devenind din ce în ce mai popular fiind utilizate pentru a combate corsarii, pentru a efectua operaţiuni de cercetare sau hărţuire şi capturare a navelor comerciale inamice dar şi pentru a escorta propriile nave comerciale.
Încet, încet aceste nave s-au desprins de conceptul navei rotunde, englezii construind fregatele cu un raport între lungime şi lăţime de 4 la 1, raport care îmbunătăţea semnificativ calităţile nautice.
Treptat, fregatele au crescut în dimensiuni sporindu-şi armamentul fără a sacrifica totuşi formele zvelte şi uşoare. Fregatele franceze de la sfârşitul secolului al XVIII-lea erau înarmate cu 20 până la 40 de tunuri, echipajul variind între 130 şi 300 de marinari. Rolul fregatelor a cunoscut o creştere importantă pe vremea lui Nelson când au fost folosite intensiv pentru cercetarea şi controlul rutelor comerciale maritime îndepărtate. La jumătatea secolului al XIX-lea existau fregate cu 60 de tunuri, iar echipajul era format din 450 de oameni.[2]
A Magicienne-class frigate
Prin urmare, la jumătatea secolului al XIX-lea, fregatele erau aproape la fel de mari şi de bine înarmate ca navele de linie însă nevoia unei nave mici, rapide, mai slab înarmate şi care să îndeplinească rolul iniţial al fregatei rămânea în continuare. Ca o scurtă paranteză, nu putem să nu observăm că, în prezent asistăm la o evoluţie asemănătoare, distrugătoarele tinzând să ia locul crucişătoarelor, fregatele pe cel al distrugătoarelor ş.a.m.d. Istoria se repetă…
La jumătatea secolului al XIX-lea, corvetele iau locul fregatelor în inventarul flotelor vremii. Corveta, şi ea iniţial o navă rotundă, s-a dezvoltat dintr-o barcă mare cu rame şi vele (secolul al XVII-lea). La începutul secolului al XVIII-lea, corveta avea deja două catarge şi velatură cu două etaje. Ea era un fel de navă de război în miniatură, având corpul de 20 de metri lungime, iar armamentul ei era format din 12 tunuri. Dimensiunile corvetei au crescut la fel ca şi ale fregatei, iar la jumătatea secolului al XIX-lea număra deja 20 de tunuri; se construiau şi corvete cu două punţi, înarmate cu 30 de tunuri.[3]
O fregată celebră, aflată încă în serviciul activ, este USS „Constitution”. Nu cred că trebuie să dau prea multe explicaţii despre această navă… Lansată la apă în 1797, „Constitution” a fost o fregată deosebită pentru vremea ei. Mai joasă la apă şi mult mai graţioasă prin comparaţie cu fregatele englezeşti, „Constitution” are o lungime de 61,8 metri, o lăţime de 13 metri şi un armament compus din circa 55 de tunuri de diferite dimensiuni (trebuie spus că pe vremea aceea tunurile se clasificau în funcţie de greutatea ghiulelelor pe care le trăgeau), fiind mult mai înarmată decât fregatele standard englezeşti. Prin urmare, pentru a face faţă fregatei americane în ceea ce priveşte puterea de foc, Amiralitatea britanică a fost nevoită să transforme câteva nave de linie în fregate.
În încheierea acestui scurt istoric al fregatelor şi corvetelor voi adăuga definiţiile celor doi termeni, subiect al articolului de faţă, astfel cum apar ele în „Dicţionarul enciclopedic de marină” publicat în 2006 sub egida Editurii Societăţii Scriitorilor Militari de un colectiv compus din: Comandor (r) Anton Bejan (coordonator), Contraamiral (r) Raymond Stănescu, comandor (r) Neculai Pădurariu, dr. Carmen Atanasiu, comandor (r) Ovidiu Victor Ionescu, comandor (r) Paul Ionescu.
Astfel, corveta (fr. corvette) este definită ca fiind (i) navă cu vele, la început cu doi apoi cu trei arbori şi velatură pătrată, mai mică decât fregata, dar ca şi aceasta folosită în sec. XVII – XIX pentru cercetare, escortă şi atacul comunicaţiilor maritime inamice, fiind armată cu 20 – 30 de tunuri. Pe la mijlocul sec. XIX au apărut corvete cu maşini cu aburi, propulsate cu zbaturi apoi cu elice, având un deplasament de 800 – 3500 tone, viteza 14 Nd şi înarmate cu 12 – 32 de tunuri instalate pe puntea superioară. 2. În al doilea război mondial, au primit numele de corvete în flotele Angliei, SUA ş.a. navele special construite pentru apărarea AA şi ASm. a transportoarelor (n.a. convoaielor) şi pentru patrulare; deplasament 500 – 1600 de tone, viteza de 16 – 20 Nd, armate cu II – III tunuri universale de 76 – 102 mm, II – VI tunuri AA automate, aruncătoare de grenade ASm şi dotate cu instalaţii radar şi hidrolocatoare. 3. Corvetele moderne construite după al doilea război mondial au deplasament de 1000 – 1200 de tone, motoare Diesel sau Diesel-electrice, viteza de 23 Nd şi sunt dotate cu rachete, torpile, tunuri automate, aruncătoare de grenade ASm, mijloace moderne de supraveghere aeriană şi submarină şi pot executa misiuni de pază şi siguranţă în zona litoralului.
Acelaşi dicţionar ne spune următoarele despre fregate: 1. Navă cu rame şi vele folosită în flotele de galere (secolul XIV – XVI) pentru legătură şi alte servicii. Avea 4 – 5 perechi de rame şi o velă triunghiulară, iar pe timpul unor marşuri lungi era remorcată de o galeră. 2. Navă militară cu vele (a doua ca mărime după nava de linie cu vele), cu trei arbori şi velatură asemănătoare navei de linie, dar mai rapidă şi mai uşor de manevrat, cu artilerie puternică (cca. 40 – 60 de piese) dispusă pe două punţi. Folosită în secolele XVII – XIX pentru cercetare, escortă, patrulare etc. 3. Navă militară cu aburi şi elice apărută pe la jumătatea secolului XIX şi folosită în aceleaşi misiuni. Mai târziu a fost cuirasată, devenind cu timpul navă de linie. 4. În al doilea război mondial au luat numele de fregată navele de escortă şi patrulare construite la început în SUA, în anii 1943 – 1945. Ele aveau un deplasament de cca. 1000 – 1500 de tone, viteza de 20 de Nd şi un puternic armament ASm şi AA. 5. În prezent fregatele moderne au un rol important în căutarea şi distrugerea submarinelor, apărare AA, ASm, ApAR a navelor şi transportoarelor, în acţiunile forţelor de apărare a grupărilor de portavioane, grupărilor de debarcare şi a convoaielor. Caracteristici: deplasament până la 7000 de tone, viteză peste 30 de Nd; armament: 1 – 2 elicoptere de căutare şi distrugere a submarinelor, lansatoare de rachete navă – navă, navă – aer, artilerie AA automată pentru apărare apropiată şi antirachetă, torpile ASm ş.a.[4]
Revenind în zilele noastre, într-un efort de standardizare, NATO a creat Allied Navy Engineering Publication „NATO STANDARD ANEP-77 – NAVAL SHIP CODE, Edition E, elaborat de Nato Standardization Agency şi al cărui scop principal este de a oferi un cadru general care să reglementeze şi să promoveze siguranţa navelor de luptă de suprafaţă utilizate de marinele NATO în baza unei filozofii care vizează un bun management al riscului la bordul navelor militare ale NATO.
Mult mai interesante pentru articolul de faţă sunt însă regulile de clasificare a navelor militare elaborate de „Bureau Veritas”, reguli similare fiind elaborate cam de toate organismele de clasificare de renume, gen Det Norske Veritas sau Loyd’s.
Dar să vedem cum definesc domnii de la „Bureau Veritas” fregatele. Potrivit acestora şi regulilor elaborate de ei, o fregată este o navă proiectată pentru operaţiuni la nivel mondial şi care sunt folosite fie ca centre de comandă, fie ca parte a unui grupări navale sau ca unitate independentă. Ele pot avea roluri dintre cele mai diverse, ca fregată de apărare anti-aeriană (AA), de luptă anti-submarin (AS), luptă anti-navă (AN) sau chiar de suport artileristic al trupelor care debarcă, în apropierea litoralului. De obicei, fregatele au un deplasament mai mare de 2000 de tone, o lungime mai mare de 90 de metri şi sunt proiectate având în vedere cerinţe extrem de exigente.
Despre corvete, acelaşi organism de clasificare ne spune că acestea sunt nave proiectate având în vedere derularea de operaţiuni la scară mondială fiind folosite fie ca parte a unei grupări navale, fie ca unitate independentă. Şi corvetele pot fi specializate pe lupta AA, AS sau AN şi, în general au capabilitatea de a opera elicoptere. În general deplasamentul lor este între 1000 şi 2500 de tone, au lungimi cuprinse între 60 şi 90 de metri şi o viteză mai mare de 25 de Nd.
Visby
Începând cu sfârşitul celui de al doilea război mondial corvetele au fost în general împărţite în două categorii:
- Navele mici, rapide, înarmate cu rachete şi optimizate pentru lupta AS sau AN, în genul corvetelor de tip „Visby” (40 Nd, 650 de tone), proiectate să acţioneze în grupuri, fie cu alte nave din aceeaşi categorie, fie ca lider pentru alte nave purtătoare de rachete; sau
- Versiuni mai mici ale fregatelor capabile să dezvolte viteze moderate şi care sunt optimizate ca nave de patrulare şi escortă multi-misiune, în genul corvetelor de tip „SIGMA”, „MEKO” sau „Gowind”.
Gowind, o corveta mai mare
Surprinzător poate, Rusia este unul dintre cei mai mari operatori de corvete, celebrele „Buyan M” (au lansat relativ recent rachete Kalibr din Marea Caspică împotriva unor ţinte din Siria), „Tarantulele” sau cele de clasă „Steregushchy”, asta ca să enumerăm nave din ambele categorii de corvete prezentate mai sus.
Într-un articol intitulat „What is a corvette? And what next?”, Chuck Hill, un fost ofițer cu 22 de ani de serviciu în US Coast Guard, ne dă o definiție asemănătoare celor de mai sus pentru corvete, ca şi clasă de nave.
În opinia sa, pe scurt, corveta este o navă de luptă de suprafață, mai mică decât fregata, mai mare decât nava de patrulare (OPV) şi, în esență, o navă mai puțin capabilă de voiaje transoceanice. Corvetele au un deplasament care începe în general de pe la 500 de tone, limita superioară fiind practic într-o continuă schimbare, stabilizată undeva pe la 2500 de tone aş adăuga eu.
Așa cum am evidențiat în unele dintre comentariile făcute pe site, deplasamentele au început să urce simțitor pentru fiecare categorie de nave, paza de coastă a Japoniei având spre exemplu în dotare chiar şi un OPV de 9350 de tone deplasament la încărcare maximă.
Chuck Hill apreciază că unul dintre elementele care a rămas în linii mari neschimbat în ultimii 70 de ani este mărimea echipajului. Potrivit lui, corvetele au în general echipaje formate din 120 de oameni sau chiar mai puțin, fregatele au de la 120 până pe la puțin peste 200 în timp ce echipajele distrugătoarelor încep în general de la aproximativ 200 de oameni pana la circa 350 de oameni. Evident, crucișătoarele au echipaje mai mari. Automatizarea şi avansul tehnologic din ultima vreme face ca distrugătoarele clasei DDG 1000 – „Zumwalt” să aibă un echipaj asemănător fregatelor din prezent deși este absolut evident că, mulțumită deplasamentului generos, mai mare chiar şi decât cel al crucișătoarelor de clasa „Ticonderoga” aflate în prezent în serviciu, poate acomoda cu ușurință un echipaj mai numeros. Tendinţa de diminuare a mărimii echipajelor este evidentă şi în cazul ultimelor realizări europene în domeniu în materie de fregate şi distrugătoare şi nu numai.
Concluzia ofiţerului american este că, ceea ce diferențiază esenţialmente o clasa de nave de alta nu mai este în niciun caz deplasamentul ci misiunea navei şi echipamentul ambarcat în scopul îndeplinirii acelei misiuni.
Făcând abstracţie de îndelungata istorie navală, Chuck Hill susţine că, dacă am lua-o de la zero, am putea clasifica navele doar în funcție de misiune şi de echipamentul asociat îndeplinirii acelei misiuni:
- distrugătoarele – nave care pot performa la capacitate maximă şi eficient în toate cele trei medii ale luptei navale: AA, AN şi AS;
- fregatele – nave care pot performa la capacitate maximă în doar două din mediile enunțate mai sus şi cu capacităţi limitate, strict pentru apărarea proprie, în cel de-al treilea mediu;
- corvetele – nave care pot performa la întreaga capacitate şi cu eficienţă maximă doar într-unul din mediile enumerate mai sus şi cu capabilităţi reduse, limitate la apărarea proprie, în celelalte două sau chiar deloc; si
- OPV-urile – nave care nu au capabilităţi semnificative în niciunul din mediile enunțate.
În opinia sa, toate patru tipurile ar putea fi numite generic „cruisere” ceea ce ar restaura înţelesul inițial al termenului şi anume acela de nava mai mică decât cea de linie, capabilă să opereze independent sau în cadrul unor grupări navale.
Tendința de creștere a deplasamentului navelor de luptă este explicată de același ofițer al pazei de coastă prin faptul că, toate tipurile de nave lansate recent la apă sunt construite esențialmente pe timp de pace, fără constrângerile inerente ale unui război în desfășurare, cu o durata de viață prognozată la 20 – 40 de ani. În occident costurile aferente echipajului sunt semnificative în timp ce creșterea dimensiunilor navei nu este considerată la fel de scumpă în raport cu beneficiile aferente, şi anume: calităţi nautice mai bune, o autonomie mai mare, uşurinţa cu care poate fi scăzută semnătura acustică a carenelor mai mari prin comparaţie cu cele mai mici la care se adăugă o mai uşoară mentenanţă facilitată de spatiile de acces mai generoase.
Fregata italiana Bergamini din clasa FREMM
Sunt ţări europene care au operat în trecut, în număr semnificativ, corvete şi care par să fi abandonat acest tip pentru nave cu deplasamente semnificativ mai mari, cu bune calităţi nautice şi mai multă autonomie, Chuck Hill enumerând aici Olanda, Danemarca şi Norvegia. Danemarca se evidențiază cu o nouă clasă de nave – „combat support ships” – „Absalon” (6300 tone deplasament), clasă care se evidențiază prin echipajul standard relativ redus, de 100 de oameni şi prin spaţiile mari uşor reconfigurabile, mai pe românește aceste nave se evidenţiază printr-o modularitate de excepție, capacitatea de a transporta vehicule, inclusiv tancuri, RIB-uri ale forţelor speciale sau containere, un helipad de mari dimensiuni, multe zone libere, degajate, cum este cea din mijloc în care pot fi cu uşurinţă amplasate diverse tipuri de armament (STANFLEX). Deși au același deplasament ca fregatele de clasă „Iver Huitfeld”, navele de clasă „Absalon” nu sunt nici pe departe la fel de bine înarmate.
„Iver Huitfeldt” class
Chuck Hill consideră că atributele şi calităţile navelor de clasă „Absalon” trebuie, şi se vor regăsi şi pe corvetele viitorului unde el numește programul LCS („Littoral Combat Ship”) drept „the American Corvette”. Corveta viitorului se va evidenția prin urmare printr-un deplasament generos (pentru că, nu-i aşa, oţelul este ieftin), un echipaj relativ redus (pentru că echipajul este una dintre cele mai scumpe şi valoroase componente ale ciclului de viaţă al unei nave), spaţii uşor reconfigurabile, modularitate şi sisteme de armament care să-i permită navei executarea a cât mai multe tipuri de misiuni.
Pentru o mai bună înțelegere a acestui fenomen al criteriilor cu ajutorul cărora clasificăm navele, cred că ar trebui să aruncăm un ochi şi în ograda US Navy, indiscutabil cea mai puternică forță maritimă a momentului.
US Navy este una din puţinele marine la nivel global care mai are în inventarul flotei sale crucișătoare, următoarea marină care mai utilizează astfel de nave într-un număr semnificativ fiind Rusia (e.g. „Petru cel Mare”, „Moscova” ş.a.m.d.)
USS Cowpens – Ticonderoga class
Crucișătoarele de clasă „Ticonderoga” sunt utilizate în primul rând în cadrul unor grupări navale putând îndeplini toate tipurile de misiuni: lupta AA, AS, AN precum şi suport artileristic în adâncimea litoralului pentru grupările amfibii. Capabilitățile date de armamentul şi echipamentele ambarcate le permit să acționeze în cadrul grupărilor de luptă ale port-avioanelor („Carrier Strike Group”), grupărilor de luptă ale navelor amfibii, independent ori ca nave amiral ale unor grupări navale de suprafaţă. Toate crucișătoarele de clasă „Ticonderoga” pot fi echipate cu rachete de croazieră de tip Tomahawk iar unele dintre ele dețin capabilităţi de interceptare a rachetelor balistice. Rachetele Tomahawk în special au oferit crucișătoarelor de clasa „Ticonderoga” o capabilitate pe care navele mari de suprafață au pierdut-o în favoarea forţelor aeriene o data cu atacul japonez de la Pearl Harbour.
Durata de viață a crucișătoarelor „Ticonderoga” se apropie cu pași repezi de final, iar SUA nu are pregătit nici un înlocuitor, programul CG(X) fiind anulat în 2010 după ce navele proiectate ajunseseră prea mari şi, evident, mult prea scumpe.
În 2015 Congresul a decis adoptarea unui plan de modernizare al crucișătoarelor acestei clase, așa numitul „2-4-6” care permite Marinei să modernizeze câte două crucișătoare pe an, modernizarea urmând a nu dura mai mult de 4 ani în timp ce nu vor lipsi din serviciul activ mai mult de șase nave în acelaşi timp.
„Arleigh Burke”- class
În prezent, calul de bătaie al flotei americane este distrugătorul de clasă „Arleigh Burke”. Navele acestei clase sunt capabile să opereze independent sau în cadrul grupărilor de luptă ale port-avioanelor, grupărilor de luptă amfibii sau grupărilor navale de suprafață. Ele pot executa misiuni în mediul AA, AS, AN, sistemul de lansare verticală a rachetelor Mk41 lărgind şi mai mult spectrul capabilităților lor. Nu voi intra în detalii în ceea ce privește distrugătoarele acestei clase, cele de clasa DDG1000 fiind tratate în cadrul unui articol separat, mai vechi, la care se adaugă faptul că nu sunt încă operaţionale.
La o primă vedere se pot observa multe similarităţi între distrugătoarele de clasă „Arleigh Burke” şi crucișătoarele de clasă „Ticonderoga”, ba chiar distrugătoarele, în ultima lor declinare – „Flight IIA”, au aproape același tip de armament şi un deplasament apropiat de cel al crucișătoarelor, sistemele lor Aegis fiind chiar mai noi decât cele ale crucişătoarelor. Care ar fi diferența dintre ele atunci? De ce US Navy insistă că are totuși nevoie şi de crucișătoare?
Un prim exemplu vine de la utilizarea celor două tipuri de nave în cadrul grupărilor de luptă ale port-avioanelor. Astfel, în timp ce distrugătoarele sunt adeseori trimise în misiuni la sute de mile depărtare, un crucișător va rămâne întotdeauna în preajma port-avionului, având la bord un ofițer superior care este desemnat drept comandantul AA al întregii grupări de luptă a port-avionului, un rol de mare importanţă în apărarea port-avionului.
Multă lume şi-a pus speranțele în proiectata versiune „Flight III” a distrugătoarelor „Arleigh Burke”, versiune care ar fi beneficiat atât de o unitate energetică mai mare cât şi de un nou radar AA ceea ce ar fi condus în mod evident la o nouă mărire a deplasamentului. Până la urmă se pare că noul radar va fi instalat pe versiunea standard a distrugătorului, versiune care nu este capabilă să suporte tot adaosul de echipamente şi oameni necesare îndeplinirii rolului asumat de crucișătoarele clasei „Ticonderoga”.
Rear Adm. Thomas Rowden (am ales să păstrez gradul în engleză) a evidenţiat câteva din aspectele tehnice relevante pe care, cu scuzele de rigoare, am ales să le citez direct în engleză pentru a evita orice potenţiale erori de traducere sau pierdere a sensului:
„Destroyers, he pointed out, have only one radar transmitter, and all four radar arrays are on a single deckhouse. The cruisers split the radar arrangement, with two arrays and a transmitter in each of two deckhouses, providing redundancy in case of battle damage. And cruisers have more missile cells than destroyers, with four target illuminators rather than three.
Cruiser communication suites — “radio circuits, satellite communications circuits” — are greater than a destroyer’s, Rowden noted. Extra space for the air defense commander’s staff also is available on a cruiser — space in the combat information center, with 20 consoles compared with a destroyer’s 16, and space in accommodations areas.
Operationally, destroyers are called upon to defend other fleet units, including amphibious and logistics ships — not a role for cruisers, Rowden said.
“It does not make sense to me to take a cruiser and all of the capability, capacity and expertise on that ship and use it to defend logistics, the sea lanes, the communications to bring support materials as they operate forward. But I see that as a significant role for the destroyers,” Rowden said.
Adaug şi părerea Capt. David McFarland, adjunctul lui Rowden, fost comandant de crucişător şi distrugător: “You can use a DDG as a shotgun, but only in a tactical sense, not a command-and-control sense,” he said. “As a destroyer captain, I’ve been shotgun for a carrier, and I did it well, it’s just maneuvering. But I was also the area air defense commander when a cruiser wasn’t around and that is extremely difficult.”
Concluzia mea este una scurtă: în zilele noastre clasificarea unei nave se face în primul rând ţinând cont de misiunea navei şi echipamentul/armamentul ambarcate în vederea îndeplinirii acelei misiuni. Toţi ceilalţi factori, precum deplasamentul de exemplu, trebuie luaţi în considerare cu ocazia clasificării unei nave dar nu îndeplinesc un rol primordial.
Mai degrabă, mi se pare important ca tot procesul de clasificare a unei nave să se facă (pe lângă criteriul esenţial – misiune/echipament & armament ambarcate) şi prin prisma situaţiei economice a ţării de pavilion, nevoilor strategice specifice acelei ţări dar şi prin prisma istoriei navale a acelei ţări. Pentru că, de exemplu, unele sunt interesele strategice ale SUA, stat care se bazează enorm pe flota sa şi altele sunt interesele strategice ale Rusiei, o putere esenţialmente continentală, construită în jurul forţelor terestre (evident, în cazul ambelor facem abstracţie de armamentul nuclear şi de tot ce presupune acesta).
Sau, aplicând principiul misiune/echipament & armament ambarcat, o navă Type 22 Batch 3 este fregată în timp ce o navă Type 22R este mai mult un OPV (cel puţin până la „modernizarea” sa).
Şi acum o să mă întrebaţi: bine, bine! Dar care este misiunea unui crucişător/distrugător/fregate/corvete?
Păi la americani vor fi de exemplu misiuni specifice care nu se vor regăsi la Germania sau Rusia de exemplu. Rolul distrugătoarelor de clasă Type 45 „Daring” de la englezi este acelaşi cu rolul crucişătoarelor de clasă „Ticonderoga” de la americani, în timp ce viitoarea fregată britanică Type 26 Global Combat Ship va avea un rol asemănător distrugătoarelor „Arleigh Burke”. Însă puteţi observa că, în timp ce navele americane sunt nave aflate de mulţi ani în serviciul activ al US Navy, navele britanice sunt fie nou-nouţe („Daring”) fie încă pe planşa de proiectare (Type 26). Ambele state îşi concentrează flota în jurul port-avioanelor.
Pentru balta noastră şi pentru noi, ceea ce va deosebi fregatele de corvete va fi capabilitatea fregatelor de a îndeplini rolul de centru de comandă al întregii flote. Oricare dintre cele două Type 22R va fi capabilă să coordoneze întreaga flotă română, dar şi nave ale oricăreia dintre forţele navale aliate. Mă aştept şi sper ca în ceea ce priveşte corvetele a căror achiziţionare este în plan, să vorbim de corvete multi-misiune, cu un deplasament de cel puţin 2000 de tone, cu helipad şi hangar, şi capabile să execute misiuni în toate mediile luptei navale. Evident, un focus pe lupta AS nu strică având în vedere vecinătatea celor şase „improved Kilo” ruseşti.
Nicolae
Bibliografie & surse:
http://maritime-connector.com/wiki/navy-ships/
http://www.navy.mil/navydata/fact_display.asp?cid=4200&tid=800&ct=4
http://www.navy.mil/navydata/fact_display.asp?cid=4200&tid=900&ct=4
https://www.navy.com/about/equipment/vessels/cruisers.html
http://tvtropes.org/pmwiki/pmwiki.php/UsefulNotes/TypesOfNavalShips?from=Main.TypesOfNavalShips
http://www.lr.org/en/_images/213-43071_Naval_safety_assurance_0314_pages.pdf
http://cimsec.org/corvette-next/8697
[1] „Istoricul navei” de B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pg. 256
[2] „Istoricul navei” de B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pg. 264 – 265
[3] „Istoricul navei” de B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pg. 265
[4] „Dicţionarul enciclopedic de marină” publicat în 2006 sub egida Editurii Societăţii Scriitorilor Militari de un colectiv compus din: Comandor (r) Anton Bejan (coordonator), Contraamiral (r) Raymond Stănescu, comandor (r) Neculai Pădurariu, dr. Carmen Atanasiu, comandor (r) Ovidiu Victor Ionescu, comandor (r) Paul Ionescu.