Romania Military

Nave de război iraniene în Marea Mediterană

Nave de război iraniene au pătruns sâmbătă în Marea Mediterană venind din canalul Suez, a anunţat comandantul marinei militare iraniene, amiralul Habibollah Sayyari.

Provocare iraniană. Nave de război în Marea Mediterană armata 2 Provocare iraniană. Nave de război în Marea Mediterană

El nu a furnizat detalii despre numărul şi tipul navelor care participă la operaţiune, a doua în interval de un an, menită ‘să arate puterea Republicii Islamice Iran‘. Prima operaţiune a navelor de război iraniene în Mediterana de la revoluţia islamicădin 1979 a provocat, în februarie 2011, vii reacţii din partea Israelului şi a SUA.Navele care au traversat sâmbătă canalul Suez ar putea fi distrugătorul Shahid Qandi şinava de susţinere şi realimentare Kharg, despre care presa iraniană a scris la începutul lui februarie că face o escală de mai multe zile în portul saudit Jeddah.
Amiralul Sayyari nu a furnizat informaţii nici despre destinaţia sau misiunea acestor nave de război, limitându-se să afirme că ele aduc ‘un mesaj de pace şi prietenie’ ţărilor din regiune dar ‘arată în acelaşi timp puterea Republicii Islamice Iran‘. În cadrul primei operaţiuni în Mediterana a marinei iraniene, cele două nave ale flotilei – Kharg şi fregata Alvand – s-au deplasat în Siria pentru o escală în portul Lattakia înainte de a reveni în Marea Roşie şi Iran. Această primă misiune a suscitat vii reacţii din partea Israelului, care a calificat-o drept ‘provocare’ şi şi-a plasat marina în stare de alertă, în timp ce Washingtonul a dat un avertisment navelor iraniene şi comandantului lor, cerându-le ‘să se conformeze legilor internaţionale şi să nu întreprindă nicio acţiune care ar putea compromite securitatea’.
Noua misiune iraniană în Mediterana intervine în contextul în care tensiunile între Israel şi Iran sunt la cel mai înalt nivel, alimentate de criza creată de programul nuclear iranian şi de recentele atentate antiisraeliene din India şi Thailanda atribuite de statul evreu Teheranului, notează Agerpres.

 

Articol preluat din Ziuaveche

Exit mobile version