Romania Military

Navele proiect 22160, “Vasily Bykov”

Întotdeauna este bine să-ți cunoști vecinii cât mai bine. Iar prin intermediul acestui articol este exact ceea ce am încercat să fac. Rușii vor construi șase unități ale clasei Proiect 22160 și toate vor fi alocate flotei Mării Negre. Prima unitate a clasei Proiect 22160 – „Vasily Bykov” a plecat în iunie 2019 în prima sa misiune de luptă în Marea Mediterană urmând ca mai apoi să participe la parada navală de anul acesta de la Sankt Petersburg.
proiect 22160

Bykov escortată de HMS Forth în zona Canalului Mânecii Sursa: navaltoday

O a doua unitate a clasei – „Dimitry Rogachev”, a intrat şi ea recent în serviciul activ, în timp ce alte unități sunt în acest moment în construcție rușii dorindu-și să le termine pe toate până în 2023. Din punct de vedere conceptual navele sunt deosebit de interesante fiind în primul rând gândite să degreveze de sarcinile uşoare marile unităţi ale flotei dar având totodată suficientă flexibilitate şi modularitate astfel încât să poată fi echipate şi cu sisteme de armament semnificativ mai puternice dacă nevoia o va cere. Este versiunea rusească a Littoral Combat Ship (LCS) americană doar că, de data asta cred că rușilor le-a ieșit mai bine. Mai multe detalii împreună cu o modestă concluzie în ceea ce privește navele Proiect 22160 pot fi găsite pe rnhs.info, aici. Lectură plăcută! 🙂   P.S. În altă ordine de idei, în primul semestru al anului viitor, puitorul 274 va prelua în premieră comanda grupării SNMCMG 2. Să le urăm succes! Mai multe detalii aici.  
Exit mobile version