Nativii americani Nez Perce nu au semnat niciodata nimic. Mai marii tribului il respectau pe „Marele Tata” (Great Father) din indepartatul Washington DC, dar ei au stiut intotdeauna ca era mai bine sa nu te incurci in tratate cu Guvernul Statelor Unite. Un tratat avea neplacutele efecte de a te vedea cu famila aruncata intr-o pustietate travestita in rezervatie. Deci sfatul a fost intotdeauna sa nu semnezi documente care nu valorau nici hartia pe care erau scrise si sa stai unde esti. Muntele dinspre vest era cel mai mare din asa numita “big country,” iar numai 800 de Nez Perce traiau in placuta Vale Wallowa in solitarul colt din nord-vestul statului Oregon. Cine stie, poate acei insistenti colonisti ar putea sa-i treaca cu vederea pe acesti indieni.
Nu au avut acest noroc. In 1873 un numar de colonisti curiosi au gasit Valea Wallowa. Multi incepusera sa sustina idea indepartarii Nez Perce din vale. Unii indieni au acceptat si au fost mutati intr-o rezervatie izolata din Idaho. Seful Joseph si o buna parte din partizanii lui au refuzat si au cerut „Marelui Tata” ca Valea Wallowa sa fie denumita Tinutul Nez Perce. Timp de doi ani de zile „Marele Tata” a fost de acord, iar un ordin executiv federal a protejat tinutul, formand de facto o rezervatie. Dar presiuni venite din partea cetatenilor statului Oregon, alegatori pana la urma, s-au dovedit eficace, iar in 1875 Valea Wallowa a fost deschisa colonizarii. In 1875 Armata Statelor Unite a primit ordine sa-i mute pe Nez Perce in rezervatia din Idaho. Comandantii militari nu se asteptau la dificultati, pentru faptul ca Nez Perce nu erau stiuti ca un trib de razboinici.
Seful Joseph al Tribului Nez Perce
Fiind instiintati ca trebuie sa plece din vale, Joseph a tras de timp fara sa dea un raspuns raspicat autoritatilor federale. Saptamanile au devenit luni, iar lunile au devenit ani. Joseph si Nez Perce au avut norocul ca Armata Statelor Unite era ocupata inabusind razvratirea triburilor Lakota si Cheyenne al carei rezultat a fost rusinosul angajament de la Little Big Horn, unde Locotenent-Colonelul George Armstrong Custer (brevet General Maior) si intreaga sa comanda, Regimentul 7 Cavaleria al Statelor Unite, au fost masacrati in 25 si 26 iunie, 1876. Cu efective numarand aproximativ 25,000 in vest, iar marea lor majoritate fiind angajati in razbunarea infrangerii lui Custer, nu existau trupe care sa-i “incurajeze” pe Nez Perce sa ia lungul drum catre Idaho.
Totul s-a schimbat in vara anului 1877. Brigadier Generalul Oliver O. Howard, un om pios care-si pierduse un brat luptand in Razboiul Civil, dar care nu era inclinat sa ucida inidieni, preferand negocierile, la instiintat pe Joseph sa-si stranga tribul si sa se pregateasca pentru lungul drum catre Idaho. Multi tineri Nez Perce s-au impotrivit de la bun inceput si cu o simpla inclinare a capului catre un mai mare precum Joseph au ales o alta cale.
Pe 13/14 iunie 1877, aproximativ 30 de “bravi” Nez Perce au pus la cale o serie de atacuri asupra unor fermieri locali. 19 decese au fost raportate. Generalul Howard a ordonat unui detasament al Regimentului 1 Cavaleria Statelor Unite sa se deplaseze la canionul White Bird si sa-i aduca sub control pe Nez Perce. Generalul Howard avea asteptari de la Capitanul David Perry si cei aproximativ 100 de cavaleristi sa expedieze rapid situatia (make short work of it). Nimic nu a mers in concordanta cu planurile Capitanului Perry. Nez Perce nu erau stiuti ca fiind mari razboinici, dar in aceste circumstante s-au dovedit a fi tragatori excelenti. Cavaleristii au fost prinsi intr-o ambuscada al carei rezultat a fost moartea a 34 dintre ei. In urma ambuscadei 3 indieni au fost raniti. La sfarsitul ambuscadei Joseph si oamenii sai, aproximativ 700 suflete, au plecat din Valea Wallowa, dar nu spre o rezervatie in Idaho. Joseph spera sa ajunga in Canada si sa se puna sub ocrotirea si clementa autoritatilor Reginei Victoria din dominion. In iarna anterioara un grup de indieni Lakota a ajuns cu succes la granita cu Canada. Poate soarta ii va ocroti si pe Nez Perce sa ajunga in Canada.
Generalul Howard si-a adunat fortele risipite prin diferite garnizoane anticipand o urmarire catre granita canadiana: restul Regimentului 1 Cavaleria Statelor Unite, Regimentul 21 Infanteria Statelor Unite si Regimentul 4 Artileria de Campanie, luptand pedestru. Generalul Howard a ghicit corect ca daca va putea forma multiple coloane marsaluind in directii paralele, cu putin noroc s-ar puta sa se interpuna intre indieni si granita, astfel taindu-le calea de retragere catre nord. Problema lui Howard a constat in incapacitatea de a-i intelege ca acesti indieni care erau in postura de a fi mult mai bine pregatiti sa manevreze, sa foloseasca terenul si sa traga decat trupele aflate sub comanda sa.
Ce a urmat au fost o serie intrega de angajamente umilitoare pentru Howard: Cottonwood, Idaho (3-5 iulie); Clearwater, Idaho (12-12 iulie) si Fort Fizzle, Montana (26 iulie). De fiecare data coloanele de cavalerie si infanterie care ii urmareau pe Nez Perce au cazut in ambuscade intinse de indieni cu vedere acuta si tir excelent. Aceste ambuscade au avut ca rezultat 24 de militari ucisi si 26 raniti pentru US Army. Nez Perce au pierdut 5 oameni si alti 7 raniti. Grupul lui Joseph a continuat sa manevreze, dar dupa Fort Fizzle au schimbat directia marsului catre sud.
Generalul Howard si-a dat seama de manevrele lui Joseph si stia ce avea de facut, dar personal ii lipsea motivatia si nu era in caracterul lui de a duce lupta la un bun sfarsit (press the fight). In schimb a apelat la serviciile Coloneluiui John Gibbon, care a fost insarcinat de Howard sa termine cu episodul Nez Perce. Colonelul Gibbon era un om dur care nu avea remuscari precum superiorul sau. In timpul Razboiului Civil, tinand rangul de General Maior Brevet, divizia sa a oprit sarja lui Picket la Gettysburg pe 3 iulie, 1863. Colonelul Gibbon a luptat in toate marile angajamente ale US Army pana la capitularea Confederatiei la Appomatox Courthouse in aprilie 1865. Ranit de doua ori, Colonelul Gibbon era vestit pentru elanul sau agresiv. In campaniile anterioare impotriva indienilor isi crease o reputatie pentru agresivitate si duritate. Acum ii avea in catare pe Nez Perce. Nez Perce ar fi putut intimida un capitan ageamiu sau ar fi putut sa-l ameteasca pe un batran precum Generalul Howard, dar nu pe Gibbon. Gibbon stia ce trebuie sa faca si cum sa actioneze.
De la Fort Missoula, Montana, Colonelul Gibbon pleaca in fruntea a 6 companii, toate sub efectivele nominale, ale Regimentului 7 Infanteria Statelor Unite, cu un total de 161 de soldati, o “companie” avand in medie 26 de soldati. De-a lungul drumului s-au alaturat coloanei si 45 de civili voluntari care cel putin stiau terenul din aceasta parte a Teritoriului Montana. Coloana de asemenea mai cara dupa ea si un obuzier de campanie de 12 livre (12 livre fiind greutatea proiectilului – 5,45 kg). Cercetasi indieni, i-au confirmat pe Gibbon ca Nez Perce erau campati in bazinul Raului Big Hole. Colonelul a luat in considerare o veche tactica. Atac asupra taberei indiene adormite in zori de zi.
La prima lumina, pe 9 august, trupele lui Gibbon au inceput sa se strecoare catre cele 89 de “teepee” ale taberei indiene. Corturile erau situate la rasarit de Raul Big Hole. Un batran Nez Perce care statea de straja pe malul vest al raului a fost ucis pe tacute de unul dintre cercetasii indieni aflati in slujba lui Gibbon, iar soldatii – dupa ce au trecut raul prin vad – s-au aliniat si la comanda lui Gibbon au deschis focul. Pustile armatei au sfasiat corturile, iar surpriza a fost completa. Barbati, femei si copii Nez Perce s-au imprastiat catre nord, vest si sud indreptandu-se catre colinele din imprejurimi acoperite de iarba inalta. Salvele initiale ale soldatilor au lovit cel putin 70 de oameni.
Tabara Nez Perce de la Big Hole National Battlefield
Corturile fiind abandonate, Gibbon a ordonat arderea taberei, un lucru usor in teorie, dar dificil in practica. Roua de dimineata i-a impiedicat pe soldati sa dea foc integral taberei. In timp ce soldatii se straduiau cu incendierea, indienii ascunsi in colinele adiacente acoperite de iarba au inceput sa-i ia in catari. Tirul lor s-a dovedit a fi foarte precis. Gibbon, care a condus atacul cu pusca in mana, nu vazuse in intreaga sa cariera in Vest indieni tragand asa de bine si de eficient: “La aproape fiecare detunatura de pusca venind dinspre coline un membru al comenzii mele era sigur sa cada,” relata Gibbon la ceva timp dupa acest angajament. Gibbon insusi a fost ranit alegandu-se cu o gaura in coapsa. Un tol mai spre dreapta si glontul indian i-ar fi sectionat artera femorala si Gibbon ar fi fost terminat. Gibbon si oamenii lui s-au zbatut sa identifice tinte in iarba inalta si sa dea replica tirului venind dinspre coline. Colonelul si-a indrumat trupele sa treaca raul inapoi si sa sape transee individuale pe versantul dealului acoperit de copaci.
Retragerea a durat ceva timp. In timp ce soldatii treceau raul, razboinicii lui Joseph continuau sa traga, iar pierderile Federalilor au inceput sa creasca. In confuzia care a urmat militarii au lasat in urma lor in tabara Nez Perce atat munitie cat si armament, dar Gibbon si-a recuperat toti mortii si ranitii. Sa-i fi lasat in urma ar fi riscat mutilarea, chiar daca in ciocnirile precedente cu Nez Perce acestia nu au fost inclinati sa mutileze victimile ramase pe campul de lupta. Dar soldatii stiau mai bine; nu lasi pe nimeni in urma. Pe versantul impadurit obuzierul de campanie de 12 livre astepta. Servantii au tras cateva proiectile inainte ca si ei sa cada victima a tirului Nez Perce. In jurul obuzierului soldatii incepusera sa sape transee si sa construiasca un parapet. Tirul constant al Nez Perce a asigurat ca capetele au stat plecate printre oamenii imbracati in albastru. Aceasta lupta nu a semanat deloc cu ciocnirile anterioare cu alti indieni. Nez Perce erau in clasa lor proprie.
In timp ce o parte din puscasii indieni au continuat sa-i angajeze pe soldatii de pe malul opus, restul grupului s-a intors la ruinele taberei. Restul zilei indienii, invaluiti in fumul focurilor de iarba pe care le-au aprins in mod intentionat, si-au evacuat ranitii si o parte din morti si au impachetat ce mai ramasese din tabara. La amurg in mare parte au disparut. Pentru a-l pacali pe Gibbon, Nez Perce s-au orientat catre sud, dar ariergarda lor a continuat sa tina pe loc Regimentul 7 Infanterie. De-a lungul noptii ariergarda a sustinut un tir persistent asupra oamenilor in albastru. Multi dintre voluntarii civili au disparut in intuneric. Nu le-a fost pe plac aceasta joaca de-a razboiul, mai ales impotriva unui adversar atat de letal. Abia in noaptea urmatoare ariergarda Nez Perce a disparut si ea.
La revarsat de zori pe 11 august, la doua zile dupa ce Gibbon trecuse raul Big Hole, Howard a ajuns la locul faptei cu 29 de cavaleristi si 17 cercetasi indieni. Aceasta mica coloana parcursese mai bine de 71 de mile in mai putin de 24 de ore. Howard a gasit 29 de soldati ucisi si 40 raniti, o treime din forta care incepuse atacul. 89 de indieni au fost inhumati de catre soldati. Numai 12 dintre ei puteau fi considerati barbati apti de serviciu militar…Inca o data Nez Perce au sters-o.
Howard nu a fost cel care i-a prins pe Joseph si poporul sau. Un individ si mai aspru decat Gibbon, Colonelul Nelson A. Miles “a terminat lucrarea” la 40 de mile la sud de granita cu Canada. O forta de 520 de oameni formata din elemente ale Regimentelor 2 si 7 Cavaleria Statelor Unite si a Regimentului 5 Infanteria Statelor Unite, ajutati de cercetasi indieni, i-au impresurat pe Nez Perce land Bear Paw, Montana. Dupa un angajament de 5 zile, Joseph sa predat pe 5 octombrie, 1877. Cuvintele lui rasuna de la 140 de ani distanta: “Ascultati-ma bravii mei! Sunt obosit. Inima imi este trista si abatuta. De unde sade soarele acum, eu nu o sa mai lupt vreo data.”
In lunga si trista cronica a conflictului dintre indieni si US Army, majoritatea luptelor au fost castigate de partea care purta albastru, dar nu toate. Nez Perce ne aduc aminte: Niciodata sa nu subestimezi un oponent.
Desene de H.M. Holland Ilustrand Atacul US Army Asupra Taberei Nez Perce de la Bear Paw si Predarea Nez Perce
Alex