Romania Military

Norvegia achiziţionează primele două avioane F35-A

Guvernul norvegian a anunţat vineri că a autorizat achiziţionarea primelor două avioane militare multirol F-35A, dintr-un program ce prevede cumpărarea a 52 de aparate de acest tip, fabricate de Lockheed Martin, pentru o sumă totală de 8 miliarde de euro.


Norvegia achiziţionează primele două avioane F35-A

“Norvegia a început astăzi cel mai mare proiect de achiziţii publice din istoria sa”, a indicat guvernul de la Oslo, într-un comunicat. “F-35, pe care Norvegia l-a ales în 2008, reprezintă o generaţie complet nouă de avioane de luptă, care va constitui piatra de temelie a forţelor armate norvegiene viitoare”, a subliniat ministrul norvegian al Apărării, Espen Barth Eide, potrivit mOldpres, care citează agenţii de presă internaţionale.

Norvegia a decis în 2008 achiziţionarea a 52 de avioane F-35 Lightning II de la Lockheed Martin, pentru suma de 60 miliarde de coroane (8 miliarde de euro). Guvernul a întârziat însă comanda până la obţinerea acordului autorităţilor americane pentru echiparea aparatului cu un sistem de arme norvegian, acord intervenit în această săptămână.

Articol Ziuaveche

 

 

Marius Zgureanu

Exit mobile version