Inainte sa evocam inca o personalitate deosebita a armatei romane, daca imi permiteti stimati cititori un mic popas. Da, un mic popas astfel incat sa trecem scurt in revista nostra de front o arma, o structura militara si nu neaparat o anume personalitate.
Sa discutam scurt despre una din cele mai vechi arme ale armatei romane, o arma cu o traditie care si-a gasit sfarsitul in 1999 respectiv, granicerii. De asemenea vom face o scurta incursiune pe la regimentul de graniceri vlah “Nasaud”.
Povestea unitatilor denumite pentru prima data “graniceri” incepe unde altundeva decat pe langa Bistrita cea frumoasa. O prima mentiune cu privire la “graniceri” in contextul romanesc apare la ordinul Imparatesei Maria Theresia, la Nasaud, 1762 prin infiintarea Regimentului 2 Graniceri Vlah sau Regimentul al doilea de infanterie al grănicerilor valahi Nasaud, dupa denumiriea corecta si completa. Regimentul este format integral din romani ardeleni inclusiv ofiterii. Acest aspect a permis formarea deprinderilor de comanda si desavarsirea educatiei ofiterilor romani in scoli si academii din Europa, fapt care a contribuit in mod cert la dezvoltarea acestei structuri. Regimentul graniceresc participa la un numar impresionant de batalii, romanii ardeleni luptand impotriva lui Frederick cel Mare al Prusiei si ulterior a Imparatului Napoleon. Soldatii, “unterofițirii” si ofiterii regimentului fiind printre cei mai decorati din tot imperiul. Ca sa vorbim concret, Regimentul Graniceresc Vlah nr. 17 din Nasaud a luat parte la 20 de campanii militare, respectiv 133 de batalii. In anul 1852 regimentul de graniceri Vlah este desfiintat, pierzandu-se astfel niste traditii de razboi exceptionale.
In cei 90 de ani de existenta, acest regiment a fost un reper al demnitatii, hotararii si al excelentei militare in cadrul imperiului. Din pacate aceasta structura nu este des amintita in istoria militara insa poate ar trebui sa o facem mai des macar din acest motiv: daca ne uitam asupra comenzii acestui regiment regasim militari din varii colturi ale imperiului, si totusi vorbim de un regiment vlah/roman. Important de retinut este ca la fel ca si in prezent, experienta sanatoasa de comanda se dobandeste de regula lucrand la mai multe regimente. Asadar ofiteri ajunsi la gradul de maior si “vice-colonel” (lt-col in prezent) puteau fi mutati la unitati aflate pe tot intinsul imperiului. Prin formarea acestor regimente si o rotatie a cadrelor, ofiteri romani au ajuns la comanda unor unitati reputate din imperiu si as spune ca apogeul acestei situatii a fost Maresalul baron Leonidas Pop, un bistritean sef al cancelariei militare imperiale, (https://www.rumaniamilitary.ro/avem-modele-dar-le-uitam-generalul-nasaudean-leonida-pop-in-slujba-curtii-de-la-viena) provenit, dupa cum am insistat sa mentionez la vremea respectiva, dintr-o familie de ofiteri graniceri. Dar nu a fost singurul, generalul de brigada Traian Doda ar putea fi un alt exemplu sau colonelul baron David Urs de Margina.
Aceste unitati au acordat o sansa extraordinara romanismului din Ardeal, sub stindardul lor ridicandu-se scoli in limba romana, biserici unite si ortodoxe dar si dispensare/mici spitale.
Din pacate, dupa anul 1852 unitatile de graniceri devin simple unitati de infanterie pierzandu-si astfel o parte din identitate.
La incheierea primului razboi mondial, Consiliul Dirigent al lui Iuliu Maniu si structura sa militara se ocupa de alinierea elementelor de armata de pe teritoriul Ardealului la standardul Armatei Regale Romane. Traditia granicereasca din pacate nu este reluata ci mai degraba aspecte ce tin de infanterie, asadar Regimentul 84 Infanterie Bistrita apare in organigrama armatei la 6 februarie 1919.
Perioada anilor ‘30 a adus reinvierea traditiilor graniceresti, in 1933 Regele Carol al II-lea reinfiintand prin Decretul Regal Nr. 2607/1933 fostul regiment de graniceri nasaudean ca parte a Armatei Regale Romane sub denumirea – Batalionul 1 Graniceri Nasaud, avand uniforma distincta din perspectiva culorii tunicii si a capelei. Alaturi de acesta structura emblematica reapar si Batalionul 2 Graniceri Banat si 3 Orlat (langa Sibiu). Toate trei batalioanele pastrau traditiile satelor graniceresti, respectiv sate militarizate care impreuna formau regimente.
Ca urmare a unei reforme structurale in anii 1938-39, batalionul de graniceri este comasat impreuna cu Regimentul 84 Infanterie Bistrita.
Ofiteri graniceri Batalionul 1 – bloc parada
La inceperea celui de-al doilea razboi mondial, unitatile de graniceri de pe teritoriile pierdute au fost comasate cu unitati de infanterie si “Detasamentul mixt graniceresc”. Ulterior elementele ramase impreuna cu divizia de graniceri au format dupa 1943 Divizia 2 Garda, compusa din 3 regimente de graniceri si doua de artilerie. Din pacate aici avem al doilea moment in istorie in care traditiile de lupta ale unitatiilor de graniceri nasaudene au fost pierdute. Regimente de graniceri reapar la scurt timp fara a mai prelua efectivele fostului Batalion de Graniceri de Garda Nasaud care erau deja integrate in unitati de infanterie.
La intoarcerea administratiei romanesti in Ardealul de Nord si apoi la instaurarea comunismului identitatea regimentelor de graniceri, vanatori si alte arme considerate de elita a trebuit sa fie nivelata, distrusa cu buldozerul dupa bunele practici sovietice. In 1946 apare Comandamentul trupelor de graniceri in cadrul M.A.N. iar structurile din perioada carlista si perioada celui de-al doilea razboi mondial au trebuit desfiintate aparand altele in locul lor dupa chipul si asemanarea ocupantului sovietic.
La scurt timp dupa, in 1948, Comandamentul trece in subordinea M.I. si in 1949 ii regasim la DSS, alaturi de trupele de securitate. Cum totul ii permanent la noi dar se schimba in ceva ani, in 1960 granicerii sunt mutati iarasi la M.F.A. In 1964 punctele de trecere ale frontierei au trecut de la M.F.A la M.I. De aici si pana in 1992 este o oarecare liniste cand granicerii sunt mutati iarasi la M.I. / M.A.I.
Desigur ca traditiile de lupta pierdute, aspecte uniformologice, portul insemnelor si uniformei specifice pentru granicerii decorati cu Ordinul Mihai Viteazul nu incap a fi reluate de democratii originali din 1990, cu toate ca avem un numar de doua regimente de graniceri al caror drapel a fost decorat cu Ordinul de razboi Mihai Viteazul. In loc de macar o evocare istorica si pastrarea cu respect a acestor traditii, in 1999 arma dispare complet si efectivele ramase sunt transferate la politia de frontiera.
Fara a pune in discutie necesitatea politiei de frontiera, granicerii au un alt rol in prezent si am avut bucuria sa va prezint niste traditii extraordinare ale acestei arme. Ma intreb proptit in bata cu un ochi spre turnurile bisericilor Bistritei pe care pe vremuri granicerii le aparau, cum anume in caz de probleme serioase mobilizam arma “Politie de frontiera”, o structura civila pana la urma. Ca sa inchei cu o gluma, mi-a zis un domn colonel acum multi ani:
„Tu nu vezi ca totul ii pe dos la noi? Ai servicii de infromatii militare pe sectoare de activitate care numai militare nu-s, si ai „graniceri” civili. Ce mai vrei?“
Ma semnez al vostru lt(rez)
Bibliografie:
Poze preluate cu mentionarea sursei si cu deosebite multumiri dlui. colonel (r) Gh. Tanco, din articolul 100 de ani de prezenta a Armatei Romane la Bistrita, ziarul bistrita-news.ro.
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-istoria-politiei-de-frontiera-25.html
https://www.rri.ro/ro_ro/muzeul_graniceresc_din_nasaud-2611540
https://www.mapn.ro/publicatii_militare/documente/album_100_de_ani_de_viata_1542175913.pdf
http://cautare-cj.arhivelenationale.ro/cautare-cj/detail.aspx?ID=70877