Rusia are o istorie marcată de o obsesie profundă pentru stabilirea unor granițe naturale care să-i asigure protecția împotriva invaziilor străine. Această strategie, moștenită din epoca imperială și perpetuată de Uniunea Sovietică, rămâne un element central al doctrinei geopolitice rusești până în prezent. Cu toate acestea, realitatea militară și tehnologică modernă face ca acest obiectiv să fie tot mai anacronic și contraproductiv.
Granițe naturale și paranoia geopolitică
Geografia Rusiei a influențat profund mentalitatea strategică a liderilor săi. Având o vastă câmpie deschisă la vest, Rusia a fost invadată de-a lungul istoriei de mongoli, polonezi, suedezi, francezi și germani. Din acest motiv, extinderea spre vest a fost văzută ca o necesitate de supraviețuire.
Conceptul de „granițe naturale” s-a manifestat prin expansiunea continuă, de la cucerirea Siberiei până la anexarea Crimeei. Ucraina joacă un rol esențial în această viziune, deoarece oferă acces la Munții Carpați (și Bucovina + Moldova, chiar până la “Poarta Focșanilor” ar fi cireașa de pe tort, în cazul cel mai fericit pentru ei, în care ne prind dormind sau plecați într-un week-end prelungit), care ar servi ca o barieră defensivă, iar Polonia și fluviul Vistula ar reprezenta următoarea linie strategică, oferind deasemenea conexiunea cu exclava Kaliningrad, lasând 3B (statele Baltice) total izolate teresteru, fiind deasemenea, foarte ușor de ingerat.
Dimensiunile liniei defensive ale Rusiei au fost semnificativ afectate de schimbările geopolitice recente:
- Înainte de invazia Ucrainei (2022), Rusia avea o linie defensivă vastă de aproximativ 2.000 km între frontiera de vest a Ucrainei și Belarus, adică teren plat, cu mici delușoare, mlaștini și păduri, dar ușor de monitorizat cât vezi cu ochii (drone, baloane de observare, sateliți);
- Dacă Rusia ar fi controlat Ucraina până la Carpați și Vistula, linia defensivă s-ar fi redus semnificativ, la numai 900 km, oferind un avantaj strategic major prin sprijinirea apărării pe bariere naturale, pentru o țară care demografic este pe moarte și nu mai are capacitatea să umple cu trupuri de ciolaveci o graniță imensă. În plus, tehnologic și economic este rațional, fiind mai puțina nevoie de sisteme de armament, tancuri, MLI-uri, radare, baze aeriene tactice, apărare antiaeriană și antirachetă, șamd.;
- Astăzi, cu Finlanda membră NATO, Rusia se confruntă cu o linie defensivă în creștere, având acum o nouă frontieră vulnerabilă de peste 1.300 km la nord-vest, care se adaugă la cei 2.000 km inițiali, ceea ce agravează problema sa strategică. Plus că toată Flota Arctică din Murmansk este aprovizionată printr-un singur drum + cale ferată care trece pe lângă granița finlandeză împădurită masiv, exact raiul băieților din FS care visează ambuscade și detonări controlate. Ah, am uitat, nu numai asta, dar majoritatea lansatoarelor de rachete balistice intercontinentale rusești de descurajare nucleară se află în acea zonă. Ups!
Ucraina: resurse sau poziție strategică?
O teorie populară printre analiștii superficiali și părerologi de meserie, pe care-i vedeți în fiecare seară la TV, susține că Rusia a invadat Ucraina pentru resursele sale naturale (chiar și metale rare, cum zice Agentul Orange), în special terenurile fertile și rezervele de minereuri. Această ipoteză este absurdă, având în vedere că Rusia este deja una dintre cele mai bogate și autosuficiente țări în materie de resurse naturale. Ucraina nu adaugă nimic esențial la capacitatea Rusiei de a-și autosusține economia extractivă.
Motivația reală a Kremlinului este de natură strategică și ideologică. Putin și cercul său de apropiați nu văd Ucraina ca pe o simplă fostă republică sovietică, ci ca pe un element vital al „lumii ruse”. Fără Ucraina, Rusia pierde accesul la o zonă tampon în fața Occidentului și riscă să vadă NATO la granițele sale imediate. Bineînțeles că oamenii liberi și creativi din această lume au venit imediat cu meme-uri pe internet care arătau că prin invazia Ucrainei, Rusia de fapt a venit la granița NATO, și nu invers, ceea ce semăna cu caricaturile referitoare la Doctrina Brejnev: „Pentru a securiza granița de sud a URSS, vom invada Afganistanul, după care pentru a securiza granițele Afganistanului . . . “
Eroarea fatală a Rusiei: ignorarea realităților militare moderne
Strategia rusă de securizare a granițelor prin ocuparea teritoriilor adiacente ignoră o realitate esențială: în era modernă, forța aeriană, tehnologia dronelor și sistemele avansate de rachete fac ca granițele fizice să fie irelevante.
Europa, deși dependentă de SUA pentru protecție, dispune de capacitați militare semnificative, inclusiv avioane de luptă de ultimă generație, rachete de precizie și tehnologii de supraveghere avansate. Un conflict total între Rusia și NATO nu ar fi decis de câmpurile de luptă tradiționale, ci de superioritatea aeriană și tehnologică, unde Rusia este net inferioară.
De asemenea, sancțiunile economice și izolarea tehnologică reduc încă și mai mult capacitatea Rusiei de a inova în sectorul militar. Dependenta Moscovei de echipamente sovietice și de un model de război depășit subminează capacitatea sa de a face față unei coaliții occidentale.
Unde ne aflăm noi (luați cu o linguriță de sare ca să nu intrați în comă diabetică, deoarece asta este o sinteză a comunicatelor guvernamentale):
Dacă citești presa de partid, afli ca Marcel, de când a jurat să facă România un bastion NATO în zonă, de parcă nu ne ajungea să fim un pilon de securitate regională, după trei ani de conflict în Ucraina și creșterea tensiunilor cu Rusia, România și-a reconfigurat complet strategia de apărare, astfel:
- Bugetul Apărării – A crescut la 2,5% din PIB, cu un accent clar pe modernizare accelerată. Cifrele sunt strict teoretice, pentru că tratatul NATO ne obligă să avem cel puțin 20% pentru înzestrare (achiziție de echipamente noi și mentenanță), faptul că pensiile militarilor nu sunt asumate de către bugetul Patriei, căci e chestie de asumare politică, iar politicienii . . . dăunează grav înzestrării, pensiile fiind plătite din bugetul MApN.
- Forța Aeriană – România a finalizat achiziția a F-16 suplimentare și a semnat contracte pentru avioane F-35, pregătindu-se pentru un nivel superior de apărare aeriană. Pleașca olandeză este extraordinară, cu transferul celor 18 F-16 de la școală, dar asta ne obligă la mentenanța acelor avioane pe banii noștri (atenție la cadouri otrăvite).
- Forțele Terestre – Trecerea la blindate moderne precum Piranha V și sisteme de artilerie precum HIMARS a transformat armata într-o forță mult mai mobilă și eficientă. Plus coreenele care urmează să vină. Deși cred că și niște C239 Chunmoo, m-ar ajuta să dorm mai liniștit, că nu depinzi de muniție americană. Asta ca represalii împotriva potențialului inamic. Însă să nu uităm că acest pilon regional de securitate are o apărare antiaeriană care arată ca un șvaițer, fără acoperire totală (și stratificată) a infrastructurii critice naționale, baze militare, centrale electrice, lacuri de acumulare și barajele aferente, piste de aterizare de cel puțin 3 km (unde vine aliatul strategic cu C-5 Galaxy si debarcă mașinării esențiale + mii de trupeți), porturi maritime și fluviale, pentru asta urmează punctul următor:
- Apărarea Antiaeriană – România a integrat complet sistemele Patriot (really?) și a început implementarea (really?) unui sistem de apărare cu rază scurtă și medie împotriva dronelor și rachetelor de croazieră. Și asta este tot ce putem să spunem. Nimic mai mult. Căci practic nu există.
- Prezența NATO – România găzduiește acum un grup de luptă multinațional permanent, cu mii de soldați NATO, echipamente grele și avioane de luptă staționate în mod constant. Aici, pentru Franța „jos pălăria”. Deși francezii ca putere colonială s-au axat mai mult pe război expediționar, ca Națiune cadru la grupul de luptă din România, au descoperit că războiul expediționar împotriva desculților nu seamănă cu unul de „pier-to-pier conflict”, ceea ce în limbaj NATO înseamnă război major cu un oponent de același calibru. Pentru neinițiați, NATO, abia în ultimii patru ani a început să se antreneze pentru așa ceva, paradigma fiind războaiele asimetrice (Irak, Afganistan). Moment în care au realizat că dacă țin ei tancurile acasă, s-ar putea să-și lase infanterii fără sprijin de blindate timp de vreo lună, timp în care s-ar putea ca infanterii să fie KIA, motiv pentru care au contractat spații de depozitare prin Slovacia, astfel încât să-și aducă Leclerc-ii la Grupul de Luptă în timp util la primele semne de agresiune.
Un alt aspect important este fortificarea infrastructurii critice și dezvoltarea capacităților de supraveghere în Marea Neagră, unde România și-a extins prezența navală (really?) și capacitățile de război electronic.
În 2021, România era un membru NATO cu o capacitate defensivă modestă și dependentă de intervenția aliaților. În 2025, România s-a transformat într-un bastion defensiv al NATO pe flancul estic, cu o armată modernizată și o strategie clară de descurajare activă împotriva unei potențiale agresiuni rusești.
Concluzie, după ce m-am racorit, revenind la topic: un conflict determinat de o viziune depășită
Rusia continuă să fie prizoniera unei doctrine geopolitice anacronice. Obsesia pentru „granițe naturale” ignoră lecțiile modernității, iar dorința de a controla Ucraina nu doar că a dus la izolare internațională, dar a slăbit însăși capacitatea de supraviețuire a Rusiei ca mare putere.
Viitorul nu mai aparține imperiilor care cuceresc teritorii, ci celor care stăpânesc tehnologia, economia și alianțele globale. Rusia, refuzând să accepte această realitate, rămâne blocată într-o strategie a secolului XIX, în timp ce restul lumii merge spre secolul XXI.
Octavian