Razboiul dintre Irak si Iran incepuse de aproximativ 6 luni cand la sediull Fortelor Aeriene Iraniene au fost primite vesti ingrijoratoare. Din surse de incredere ale spionajului Iranian, s-a aflat ca Irakul primea intariri in munitie si piese de schimb pentru avioane din partea Egiptului, avioane Mirage F1 din partea Frantei si bombardiere Tu-22 din partea sovieticilor. Livrarea acestora se facea la baza aeriana Al-Walid din complexul H3.
Colonelul Javad Fakouri- comandantul Fortelor Aeriene Iraniene decide sa actioneze dorind sa atace si sa distruga complexul H3 si toate aeronavele aflate in perimetrul complexului. Intentia sa se lovea de totusi cateva greutati:
– Complexul H3 era situat langa granita cu Iordania, la circa 1.000 km de grantia cu Iranul si la 1.500 km de baza aeriana iraniana Shahrokhi de unde s-ar fi putut lansa un atac de catre avioanele iraniene;
– Pentru o actiune pe ruta directa de 1.500 km avioanele iraniene ar fi trebui sa realimenteze in zbor de doua ori si asta in spatial aerian irakian. Pe langa acestea ar fi trebuit sa treaca prin apropierea Bagdadului unde era masata apararea antiaeriana irakiana.
Colonelului Javad Fakouri le cere coloneilor Bahram Hooshyar si Fereidoon Izadseta, doi dintre cei mai importanti strategi ai razboiului dintre Irak si Iran, sa creeze un plan de atac asupra complexului militar H3 si pe care sa-l duca de urgenta la indeplinire.
Hooshyar si Izadseta compun un plan indraznet, complicat si in acelasi timp surprinzator. Acestia au hotarat ca un atac pe o ruta directa iese din discutie, deoarece realimentarea in zbor deasupra Irakului era foarte periculoasa si pe langa posibile pierderi, misiunea avea sanse minime sa reuseasca.
Planul conceput de cei doi continea urmatorii pasi:
1. De la baza aeriana Shahrokhi grupul de lupta va zbura spre nord catre lacul Urmia;
2. Deasupra lacului Urmia se va face prima realimentare in zbor;
3. Se va zbura peste lantul muntos de la granita de nord a Irakului cu Turcia;
4. Se continua traseul de-a lungul granitelor turco-irakiene , irako-siriene si irako-iordaniene la altitudinea maxima de 100 m pentru a evita radarele irakiene, cu realimentari aeriene care sa permita atingerea obiectivului si intoarcerea la baza;
5. Bombardarea complexului;
6. Intoarcerea pe acelasi drum catre baza;
7. In caz de avarie, avioanele aveau posibilitate de a ateriza de urgenta pe aeroportul sirian Palmira, iranienii beneficiind de complicitatea Siriei.
In data de 04.04.1981, ora 10:30 a inceput atacul. Pentru acesta a fost conceputa o formatie de opt F-4 Phantoms (6 model E si 2 model D)+ doua alte F-4 de rezerva, patru F-14A Tomcats, un Boeing 747 specializat pe comanda si control al spatiului aerian, patru avioane de realimentare in aer (doua Boeing 707 si doua Boeing 747), trei F-5E.
Cele opt Phantoms + doua rezerve au plecat de la baza aeriana Shahrokhi si ajunse in dreptul lacului Urmia, au realimentat in aer in spatiul aerian iranian cu ajutorul celor doua Boeing 707 ce decolasera de pe aeroportul din Tabriz. Dupa realimentare, Phantom-urile au intrat in spatiul aerian al Irakului langa granita cu Turcia zburand la o altitudine de pana in 100 m conform planului. Dupa patrunderea in spatial aerian al Irakului cele doua rezerve s-au intors din drum retragandu-se spre baza.
De asemea, granita dintre Iran si Irak a fost survolata inainte si dupa atac de cele patru F-14A Tomcats care patrulau pentru a preintampina orice atac de razbunare a aviatiei irakiane.
Cele doua Boeing 747 fusesera trimise cu cateva zile inainte in Turcia. In ziua atacului, acestea au decolat de pe aeroportul international din Istambul, au deviat de la traseul obisnuit comercial intrerupand orice legatura radio cu turnul de control si zburand la o inaltime maxima de 100m au reusit intalnirea cu cele opt Phantoms in spatial aerian irakian.
Pe drumul spre complexul H3, fiecare F-4 a realimentat de 4 ori, reusita extraordinara daca tinem cont de faptul ca aceste realimentari au fost efectuate la o altitudine de maxim 100 m (fata de standardul minim de aproximativ 7.000 m altitudine la care se fac de obicei realimentarile in aer). Toata operatiunea a fost supervizata de catre colonelul Izadseta dintr-un Boeing 747 specializat in comanda si control aerian din spatiul aerian al Siriei. Acesta a permis comandamentului iranian sa fie informat pas cu pas in timp real de actiunea Phantom-urilor. Cu toate ca au zburat foarte jos, avioanele iraniene au aparut de cateva ori pe radarele irakiene, dar operatorii radar irakieni le-au crezut a fi avioane turcesti de patrulare.
In acelasi timp, comandamentul aerian iranian a pus la cale o diversiune, astfel trei F-5E zburand de la baza aeriana Tabriz au atacat baza irakiana de la Hurriya si campurile petroliere de langa Kirkuk. Raidul nu s-a vrut a avea efecte materiale majore, ci doar deturnarea atentiei irakienilor.
Ajunse aproape de tinta, Phantom-urile s-au despartit atacand complexul H3 in doua valuri. Primul s-a concentrant pe bombardarea pistelor pentru a impiedica decolarea avioanelor irakiene si a mai bombardat si unele adaposturi de la marginea pistelor. Al doilea val a bombardat hangarele principale, avioanele stationate, precum si doua statii radar. Beneficiind de elementul surpriza si a faptului ca niciunul dintre aparatele de vanatoare irakiene nu patrula deasupra bazei, atacul a fost nimicitor, iranienii sustinand ca au reusit sa distruga:
– Trei avioane de transport An-12;
– Un bombardier Tu-16;
– Patru Mig-21;
– Cinci Su-22;
– Opt Mig-23;
– Doua Mirage F1 abia intrate in dotarea fortelor irakiene (aici este o informatie cel putin discutabila, multe surse indicand ca la aceea data Irakul inca nu primise din partea Frantei acest tip de avion);
– Patru elicoptere;
Alte unsprezece avioane au fost avariate.
Au existat si victime umane:
16 irakieni;
3 egipteni;
1 est german.
Cu toate ca autoritatile irakiene au minimizat efectul bombardamentului iranian, atacul a diminuat simtitor capacitatea operationala a aviatiei irakiene avand un impact important in desfasurarea ulterioara a razboiului dintre cele doua tari.
Ceea ce a facut remarcabila aceasta operatiune a fost distanta extrem de mare dintre baza si tinta atacata (aproximatix 3.000 km), realimentarile in aer succesive efectuate la altitudini extrem de mici (100 m), faptul ca au reusit sa nu fie detectate de catre radarele inamice si astfel mentinerea elementului surpriza si nu in ultimul rand reusita misiunii (chiar daca dupa unele surse este discutabila) prin distrugerea unui numar insemnat de aeronave inamice si revenirea la baza fara pierderi.
VS
Surse:
HYPERLINK „http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike” http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike
HYPERLINK „https://en.wikipedia.org/wiki/H-3_airstrike” https://en.wikipedia.org/wiki/H-3_airstrike
HYPERLINK „http://www.warfaresims.com/?p=2254” http://www.warfaresims.com/?p=2254
HYPERLINK „http://forum.keypublishing.com/showthread.php?119713-MiG-25-vs-F-4-in-Iran-Iraq-war/page2” http://forum.keypublishing.com/showthread.php?119713-MiG-25-vs-F-4-in-Iran-Iraq-war/page2
HYPERLINK „http://www.freerepublic.com/focus/f-chat/1198057/posts” http://www.freerepublic.com/focus/f-chat/1198057/posts
HYPERLINK „https://ospreypublishing.com/forum/iranian-attack-on-h3-complex-in-1981/?p=1” https://ospreypublishing.com/forum/iranian-attack-on-h3-complex-in-1981/?p=1