ORGILE LUI STALIN (5)

George GMT

5 ani ago

In capitolele precedente am vazut cam Katiusa sovietica a avut o larga raspandire in lume. Asa a fost, asa este si-n ziua de astazi, drept urmare este timpul sa externalizam aceasta masina de lupta reusita, zic eu, masina care are inca potential in conflictele zilelor noastre. In articolul de fata vom incerca sa vedem primele exporturi ale Katiusei, variantele cerute sau impuse la export si nu in ultimul rand, vom vedea conflictele la care „fata” sovietica a participat. Inainte insa este bine sa vedem ce-au facut sovieticii cu Katiusa dupa WW II…

In 1946, denumirea Armata Rosie este schimbata in Sovietskaia Armia/Armata Sovietica, nume pe care si-l pastreaza pana in 1992. Acum se schimba/reorganizeaza gradele superioare/inferioare in „noua armata rosie” dupa cum urmeaza in ordine descrescatoare: Forte Terestre/Aeriene –Maresal al Uniunii Sovietice+Fortele Navale –Amiral al Flotei URSS; Forte Terestre/Aeriene –General de Armata+Fortele Navale –Amiral Flota; Forte Terestre/Aeriene –General-Colonel (3 stele)+Fortele Navale –Amiral; Forte Terestre/Aeriene –General-Locotenent (2 stele)+Fortele Navale –Vice Amiral; Forte Terestre/Aeriene –General-Maior (o stea)+Fortele Navale –Amiral in Retragere; Forte Terestre/Aeriene –Colonel+Fortele Navale –Capitan de Rangul I; Forte Terestre/Aeriene –Locotenent-Colonel+Fortele Navale –Capitan de Rangul II; Forte Terestre/Aeriene –Maior+Fortele Navale –Capitan de Rangul III; Forte Terestre/Aeriene –Capitan+Fortele Navale –Capitan-Locotenent; Forte Terestre/Aeriene –Locotenent-Major+Fortele Navale –Locotenent-Major; Forte Terestre/Aeriene –Locotenent+ Fortele Navale –Locotenent; Forte Terestre/Aeriene –Sublocotenent+Fortele Navale –Sublocotenent; Forte Terestre/Aeriene –Praporscik/Praporgic+Fortele Navale –Miciman (subofiter de Marina. La noi –plutonier major de Marina).

BM-13N&ZIL-157

Ei bine, odata cu reorganizarea s-a facut un studiu la cererea conducerii Armatei cu privire la viitorul artileriei reactive. Expertii au concluzionat ca lansatoarele BM-8-48/Studebaker US6, BM-13N si BM-31-12 „Andriusa”/300 mm sunt inca „fortoase” recomandand mentinerea acestora in structura fortelor armate pana ce vor putea fi inlocuite cu sisteme mai moderne aflate pe atunci in dezvoltare (varianta „masculina” a Katiusei, denumire data, bineanteles, de catre militari). Lansatoarele BM-8-48/Chevrolet au fost considerate „invechite”, expertii recomandand trecerea lor in rezerva strategica. Nu este foarte clar cand au aparut si primele exporturi lumea larga -in afara noilor state satelit ale URSS -cel mai probabil in 1950, masini de lupta BM-13N/ZIL-151 ajungand in China (in baza Tratatului de Prietenie chino-sovietic semnat de Mao si Stalin pe 15 februarie 1950), Afganistan si Siria. Vom vedea mai incolo cum a fost cu aceste exporturi, si asta fiindca nu pot si nu vreau sa merg mai departe fara a ma opri un pic asupra armatei romane…

Armata Populara Romana -in 1948-1949 a inceput sa primeasca progresiv tehnica militara sovietica: 40 GAZ-67/1948; 10 tractoare Stalinet S-80/iunie 1949; 129 autocamioane ZIS-150+20 GAZ-67/august 1949; 118 motociclete sovietice in octombrie 1949 (la acea data mai erau in uz 51 motociclete BMW+32 Zundapp, motociclete germane ramase din WW II); 135 autocamioane ZIS-151+25 ZIS-150+5 limuzine ZIS-110+10 tractoare S-80/noiembrie 1949; 2 tractoare S-80/decembrie 1949. In vara lui 1955 au venit primele tractoare moderne de artilerie 25 AT-L si 30 AT-S. La sfarsitul lui 1955 aveam in dotare 4367 de camioane –intre care 1169 ZIS-151+1013 GAZ-63 (versiunea 4×4 a GAZ-51 Molotov). SURSA: MOTORIZAREA TRACTIUNII IN ARMATA ROMANA INTRE 1948-1957 –autor Alin Samusan.

RM 51

RM-51 IN ARMATA ROMANA

Primele BM-13 au venit la noi din Cehoslovacia pe 15 august 1953, aceasta data fiind considerata ziua de nastere a artileriei reactive in Romania –doua divizioane de artilerie reactiva independente. Aceste prime aruncatoare de proiectile reactive din armata noastra au fost de tip Raketomet vzor 1951/RM-51/130 mm (desemnate R-2 in armata noastra. Am avut in dotare 24 de R-2 pe care le-am utilizat pana la inceputul anilor *70/sec.XX cand au inceput sa soseasca in tara instalatiile mult mai moderne si complexe de tipul BM-21 GRAD/GRINDINA, calibrul 122 mm. Libienii le-au utilizat pana in 1980. Chiar si austriecii le-au avut in dotare, 18 exemplare din 1974 pe care le-au numit M-51. Indonezienii chiar le-au modernizat recent. Congolezii se pare ca-l au inca in uz).

Acestea erau de fabricatie cehoslovaca fiind montate pe autocamioane sovietice ZIS-151 cu 3 punti motoare -au fost produse de catre Skoda si Zbrojovka Brno in perioada 1949-1956. Lansatorul avea 32 tuburi de lansare rachete nedirijate. Greutatea aruncatorului cu toate cele 98 de rachete era de 10330 kg, numai cu rezerva (66 rachete) 9700 kg. R-2 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 130 mm; greutatea fara munitie 7575 kg; lungimea aruncatorului 7 m; latimea 2,38 m; inaltimea in pozitie de mars 2,18 m; rachetele erau de tipul ORNNG cu focos NZ-60, greutate de 24 kg, viteza initiala 420 m/s, lungimea 815 mm, timp de ardere-motor cu 8 ajutaje de 0,67 s; camp de tragere vertical de la 0-50 grade; camp de tragere orizontal stanga/dreapta de 120 grade; bataia maxima 8200 m. Cabina autocamionului ZIS-151 era rezistenta la socul produs de lansarea rachetelor, iar timpul mediu pentru tragerea unei salve era de 12,4 s; viteza de deplasare a instalatiei in teren accidentat era de 10 km/h, iar pe drum de 40 km/h. Romania a cumparat aproximativ 600 de rachete. Masina de lupta R-2 s-a aflat doar in dotarea Brigazii 74 Obuziere Roman (12 aruncatoare) si Brigazii 175 Aruncatoare Galati (12 aruncatoare).

Revenim la sovietici…Dupa 1945 acestia n-au sistat dezvoltarea Katiusei aparand in inzestrare noi variante precum:

BM-24-12

–BM-24-12. A intrat in serviciu fortelor sovietice in 1949/1951 inlocuind progresiv BM-31-12. Initial lansatoarele au fost montate pe ZIS-151 (copie Studebaker US6), ulterior pe ZIL-157/1958 si tractorul de artilerie pe senile AT-S/1956. A intrat in productie in 1947 la Fabrica de Automobile Nr.2 din Moscova (initial fabrica s-a numit Zavod Imeni Stalin/ZIL, insa in 1956 a fost rebotezata Zavod Imeni Lichakeva/ZIL, asta dupa moartea lui Stalin. ZIS-151 a fost produs sub licenta de catre chinezi in perioada 1956-1986 sub numele de Jiefang CA10).

BM 24

BM-24 COREEA DE NORD

BM-24-12 -RDG, 1971

Deriva din BM-13N si avea urmatoarele caracteristici: produs in 3 variante -BM-24/8U31 pe platforma ZIS-151/1947. 6×6, 3 militari in cabina, motor ZIS/ZIL-121/5,6 L/92 CP/69 kW/2600 rpm/benzina, transmisie manuala cu 5 trepte; BM-24M/2B3, modificat, pe platforma ZIL-157/1958; BM-24T pe tractorul de artilerie senilat AT-S/1956; 6000 de exemplare produse; exportat intre anii 1950-1970 (probabil) in Afganistan, Algeria (36 operationale in 2014), China, Cuba, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, RDG, Egipt (48-50 de exemplare stocate in 2016), Iran, Irak, Iordania, Kuweit, Libia, Coreea de Nord, Arabia Saudita, Sudan , Siria, Tunisia, Angola (probabil 7 operationale in 2015), Vietnam si Yemen (cu siguranta inca le opereaza).

BM-24-12 IN IDF

URSS le-a exploatat pana in 1980-1985 ajungand cu ele in Afganistan; echipaj 6; lungime 6,70 m; latime 2,30 m; inaltime 2,91 m; greutate 9,20-10 tone; viteza maxima pe sosea 55-65 kmh/in teren accidentat 30-40 kmh; autonomie pe sosea 430-600 km; lansator cu 12 rachete calibrul 240 mm; rachete M-24 echipate cu 6 tipuri de ogiva: M-24F,HE, greutate ogiva 60,80 kg, greutate combustibil solid 16,20 kg, lungime racheta 1,12 m, raza de actiune 6,57 km/M-24FUD,HE, greutate ogiva 46,50 kg, greutate combustibil solid 23,90 kg, lungime racheta 1,24 m, raza de actiune 10,60 km. Racheta avea incarcatura exploziva diminuata si raza de actiune marita/M-24F,HE, greutate ogiva 48,40 kg, greutate combustibil solid 44,30 kg, lungime racheta 1,68 m, raza de actiune 17,50 km. O astfel de racheta producea un crater de 5-6 m in diametru si 3-4 in adancime/MS-24, incarcatura chimica R-35/Sarin, greutate ogiva 44,30 kg, greutate combustibil solid 16,20 kg, lungime racheta 1,24 m, raza de actiune 6,50 km/MS-24UD, incarcatura chimica R-35/Sarin sau fumigena, greutate ogiva 44,30 kg, greutate combustibil solid 44,30 kg, lungime racheta 1,24 m, raza de actiune 16 km; lansator dispus pe un cadru rotativ, vehiculul era stabilizat inainte de lansare cu ajutorul a doua cricuri hidraulice montate la partea spate a platformei; rezervoarele de combustibil erau protejate impotriva jetului reactiv provenit de la lansarea rachetelor cu placi din otel.

BM-24M&ZIL-157

BM-24T&TRACTOR AT-S

Cel mai probabil, BM-24-12 a intrat in lupta cu armata chineza in Coreea, foarte probabil din 1951-1952. Nu exista date certe cu privire la echiparea Armatei Populare de Eliberare cu katiuse, insa se stie ca au primit inca din 1948 ajutor sovietic masiv constand in consilieri si tehnica militara. In 1949, Armata Populara de Eliberare avea 5 milioane de oameni, primind in perioada 1950-1960 ajutor masiv sovietic constand in arme si echipamente militare. Rapoarte informative americane din 1950 semnaleaza prezenta BM-13N, BM-8 si M-31 in Coreea de Nord, probabil operate de catre chinezi. Cert este faptul ca-n martie 1953, GRU sovietic informa conducerea PCUS ca Armata Populara Chineza avea peste 2000 de piese de artilerie grea si katiuse in dotare, toate acestea fiind…ajutor fratesc. Mai mult decat atat, instalatii BM-13N, BM-8 si M-31 au fost vazute in Afganistan in perioada 1979-1989, mare parte dintre acestea fiind “ajutor fratesc” pentru armata afgana –se stie cu certitudine ca aceste instalatii au fost donate din rezerva strategica a armatei sovietice.

MAR 240

Si Israelul a operat BM-24/ZIL-157 de captura, punand mana pe ele in 1967/Razboiul de 6 zile. IDF a avut doua batalioane de BM-24, acestea participand la Razboiul de Yom Kippur/1973 si Liban/1982. Din cate se cunoaste, IDF a operat 36 BM-24 originale, acestea provenind cel mai probabil de la sirieni. N-au fost singurele katiuse operate de catre israelieni fiindca IDF a capturat si instalatii BM-21 dea lungul conflictelor cu arabii. Se pare c-au fost 58 de BM-21, instalatii pe care le-au utilizat impotriva fostilor stapani. Dupa Razboiul de Yom Kippur/1973, israelienii au dezvoltat MAR-240/Medium Artillery Rocket-240, montand lansatoare BM-24 pe platforma tancurilor Sherman M4A3, AMX-13 (probabil) si Centurion –au realizat intre 50-100 astfel de instalatii, acestea fiind copiate/produse de catre Israel Military Industries/IMI. Instalatia lansa 36 proiectile neghidate HE-Frag si anti-personal (submunitii-bombleti), fiecare racheta avand 5,45 m lungime, raza de actiune fiind de 25 km. Instalatia era reincarcata in 10 minute. Le-au utilizat pentru prima data in Liban/1982.

INCARCARE BM-24

Instalatii BM-24 au fost utilizate si-n conflictul dintre Uganda si Tanzania/30 octombrie 1978-3 iunie 1979, de catre Forta Populara de Aparare a Tanzaniei si Armata Ugandeza. Tanzanienii poreclisera katiusa sovietica Baba Mtakatifu/Sfantul Parinte, ugandezii spunandu-i Saba Saba –si unii si ceilalti au avut BM-24 si BM-21 Grad. Se spune ca instalatii BM-24 si BM-21 Grad au fost procurate in mare secret de catre CIA din Egipt la jumatatea anilor *70/sec.XX.

BM-14-16

BM-14 a aparut in 1951-1952 fiind inlocuit cu BM-21V/Grad V. Deriva din BM-13N si avea urmatoarele caracteristici: calibrul 140 mm; variante: BM-14-16-8U32, ZIS-151, 16 rachete lansate din tuburi/2 randuri a cate 8 tuburi/BM-14M-2B2, ZIL-157/BM-14MM-2B2R, ZIL-131/BM-14-17-8U35, GAZ-63A, aparut in 1959, 17 tuburi de lansare. A avut si varianta navala montata pe vedete de patrulare Project 1204 Smel/BM-14-17M-8U35M, GAZ-66/RPU-14-8U38, 16 tuburi de lansare montate pe afetul tunului D-44/85 mm.

BM-14&GAZ-63

BM-14-16&ZIS-151

A fost utilizat de catre trupele de desant, inclusiv in Afganistan si Georgia, fiind exportat in Polonia, RDG, Siria, Egipt si Iugoslavia; lungime tub de lansare 1,15 m; elevatie instalatie de lansare cuprinsa intre 0◦-50◦; pregatirea instalatiei pentru lansare dura intre 1,50-2 minute; instalatia de lansare putea fi rotita 140◦; lansarea tuturor rachetelor dura intre 7-10 secunde; reincarcarea dura 2-3 minute; rachete –M-14OF, HE, lungime 1,09 m, greutate ogiva 3,68 kg TNT/M-14D, incendiar,fosfor/M-14S, ogiva chimica, 2,20 kg Sarin; viteza initiala a proiectilelor cuprinsa intre 399 ms/1436 kmh-403 ms/1450 kmh.

RPU-14

Chinezii au produs Type 63, versiune calibrul 130 mm a BM-14-17 –avea calibrul mai mic si 19 tuburi de lansare in loc de 17 la originalul sovietic, fiind montat pe camion Nanjing NJ-230/230A/4×4, copie dupa GAZ-63/63A (se spune ca chinezii au cumparat cateva BM-14-17 din URSS nu cu mult inainte de deteriorarea relatiilor, copiindu-l ulterior). Polonezii au produs sub licenta RPU-14 sub numele de WP-8Z incepand din 1964, 8 tuburi de lansare dispuse pe afet, acestea intrand in dotarea Diviziei 6 Desant “Pomerania”/1957-2002 (in 1970 aveau in inventor 18 WP-8Z, 26 mortiere calibrul 120 mm, 20 mortiere calibrul 82 mm, 30 tunuri fara recul pe trepied SPG-9, 30 lansatoare portabile de rachete antitanc Maliutka, 26 tunuri AA ZU-23-2/23 mm, 24 lansatoare portabile de rachete antiaeriene SA-7 Grail/Strela 2,16 tunuri autopropulsate ASU-85, 328 de vehicule 4×4 blindate si neblindate GAZ+BRDM-1 si 359 camioane usoare. Aveau si tunuri antitanc autopropulsate SD-44/85 mm, probabil din 1964 –tunul era varianta destinata exclusiv trupelor aeropurtate a tunului D-44. Divizia 6 Desant era organizata identic trupelor de desant sovietice, VDV/Vozdushno Desantnaya Voyska. Au avut la dispozitie elicoptere MI-4/6/8/14). BM-14 a fost produs in 10.000 de exemplare fiind exportat in 14 state, Algeria, Angola, Burkina Faso, Cambodgia, Cuba, Egipt, Indonezia, Madagascar, Mongolia, Sudan, Siria (in 2013 astfel de instalatii erau “implicate” in Razboiul Civil), Yemen,Vietnam si Laos.

Foarte probabil ca instalatii BM-14 sa fi ajuns in Afganistan inainte de 1979. Se stie ca in 1975 armata afgana numara 118.000 de oameni fiind formata in mare parte din infanterie. Intre anii 1950-1960 au cumparat primele cantitati de tehnica sovietica, cantitati moderate, in principal avioane SU-7 si MIG-15/17/21 (in 1960 aveau aproximativ 100 de aeronave. In 1985 aveau 400 de aeronave, inclusiv AN-24/26 si MI-24, acestea fiind intretinute de catre consilieri cehoslovaci si cubanezi. Sovieticii i-au dezvoltat substantial, in 1989, fortele aeriene afgane aveau 7000 de oameni+5000 consilieri straini, 240 de aeronave de lupta cu aripi fixe, 150 de elicoptere si peste 40 de aeronave de transport. La acea vreme aveau una dintre cele mai mari forte aeriene din Asia -90 MIG-17, 45 MIG-21, 60 SU-7, 45 IL-28), tancuri T-34 si IS-2/3, tunuri autopropulsate SU-76, jeep-uri GAZ-69/4×4, transportoare blindate BTR-40/152 si lansatoare katiusa (cu certitudine BM-13N, foarte probabil BM-14). Intre 1973-1978 au cumparat mai multe arme sovietice, intre acestea numarandu-se elicoptere MI-4/8, avioane SU-22 si IL-28, tancuri T-55/62 si PT-76, AKM in cantitati uriase, vehicule blindate BMP-1, BRDM-1, BTR-60, camioane ZIL-135/8×8 si GAZ-66/4×4, jeep-uri UAZ-469, tunuri fara recul in cantitati mari.

BM-20 LA MUZEU

BM-20 „Storm/Furtuna”/8U33 (alte surse BMD-20) a inceput sa fie dezvoltat din 1945/1947 si a fost „editie limitata” in comparatie cu BM-14/24, doar 4000 fiind produse pana la inceputul anilor *60/sec.XX…A fost acceptat in inzestrarea armatei sovietice incepand din 1952 impreuna cu BM-14/24. Instalatia era montata pe camion ZIS-151A si a fost exportata in Cuba (probabil in 1957. Oricum, le-au inlocuit rapid cu BM-21 „Grad” –au primit peste 250 de instalatii), Etiopia (le-au folosit, se pare, pana prin 1990-1991) si Coreea de Nord (nord-coreenii au primit cele mai multe BM-20, 200 de exemplare incepand din 1955. In 2012 instalatii BM-20 au fost vazute la parada, nu este sigur daca astia le mai au in uz insa experti NATO sustin ca „ei sunt ultimii utilizatori”. Nord-coreenii au aceste instalatii pe ZIL-157. Au dezvoltat o versiune navala a BM-20, lansator cu 8 rachete montat pe nave de patrulare. Foarte probabil au astfel de rachete si pe afet de tun).

BM-20-8U33

BM-20F&ZIS-151

Cabina vehiculului purtator era protejata in timpul tragerii cu panouri rabatabile din tabla de otel, platforma de lansare fiind stabilizata cu ajutorul a doua cricuri hidraulice –vehiculul era gata de lansare in 2 minute, greutate totala 8,70 tone, autonomie pe sosea 520 km la viteza de 60 kmh. Lansatorul semana cu o cusca din otel, era extrem de simplu de realizat si putea duce 4 rachete M-20F calibrul 200 mm. M-20F avea urmatoarele caracteristici:HE-Frag,fuzee de impact, motor-racheta cu o singura treapta. In indexul militar sovietic racheta era numerotata 53-F-951; combustibil solid; viteza maxima 590 ms/2124 kmh; calibrul 200 mm; lungime 3,05 m; greutate 194 kg; greutate ogiva 30 kg TNT; raza maxima de actiune 18,75-19 km; elevatie instalatie de lansare cuprinsa intre 9◦-60◦; instalatia putea fi rotita stanga-dreapta maxim 20◦; timp de lansare a tuturor rachetelor cuprins intre 4-6 secunde; rachetele erau imprecise putandu-se dispersa una de cealalta intre 90-120 m/raza de dispersie mare; reincarcarea dura 4-5/10 minute si se facea de catre 5 militari; echipaj 8 -3 in cabina; expertii americani o considerau „o arma puternica dar dificil de incarcat”; racheta producea la impact un crater circular de 6 m latime si 3 m adancime.

BMD-20 COREEA DE NORD

BM-20 NAVAL -COREEA DE NORD

Sovieticii au folosit BM-20 pana prin 1975-1977, aceste instalatii fiind inlocuite de BM-27 Uragan. Ca fapt divers, armata sovietica denumea generic katiusele Reaktivnia System Zalpovogo Ognia/RSZO, NATO/SUA denumind astfel de sisteme Multiple Rocket Launcher Systems/MLRS.

BM-25 „Korshun/Vulturul”/2K5/2P5 a fost dezvoltat de catre Institutul de Cercetare Stiintifica Nr.88 din Kaliningrad/OKB-3 (astazi, Korolev), nord-estul Moscovei (institutul a fost redenumit in 1975 devenind Institutul Central de Cercetare Constructii de Masini), la jumatatea anilor *50/sec.XX, cel mai probabil dezvoltarea a debutat in 1953. In 1960, BM-25 era cel mai mare RSZO/MLRS din dotarea armatei sovietice fiind dispus pe camioane ZIL-157/6×6 sau KrAZ-214/6×6/205 CP, instalatia de lansare fiind deservita de 8-12 militari. In armata sovietica fiecare batalion de BM-25 avea in 1962 cate trei baterii, fiecare baterie avand cate sase lansatoare/instalatii –o instalatie putea lansa 6 rachete 3R7 calibrul 250 mm. BM-25 a fost inlocuit cu BM-21 „Grad”, putine instalatii fiind produse intre 1957-1960. In 1985, armata sovietica a scos la pensie BM-25, acestea fiind inlocuite cu mult mai potentele BM-27.

BM-25 KORSHUN

Racheta 3R7 avea urmatoarele caracteristici: HE-Frag; calibrul 250 mm; motor-racheta cu o singura treapta, combustibil lichid (kerosen/combustibil+acid nitric/oxidant) stocat intern –durata de ardere a motorului 7,80 secunde; viteza maxima 1004 ms/3614 kmh; greutate ogiva 100 kg; raza maxima de actiune cuprinsa intre 30-55 km; rachetele erau imprecise, raza de dispersie fiind mare; elevatie instalatie de lansare cuprinsa intre 0◦-55◦; instalatia putea fi rotita stanga-dreapta maxim 6◦; cele 6 rachete erau lansate in 6-8 secunde; lungime racheta 5,53/5,80 m; greutate racheta 375/455 kg; reincarcarea rampei de lansare SM-44 cu 6 rachete dura intre 10-20 minute. Astfel de instalatii au fost exportate doar in Yemen dupa 1970 –unele surse sustin c-au fost „ajutor fratesc” (Yemenul de Sud le-a folosit in razboiul cu Yemenul de Nord. A fost singura utilizare in lupta a BM-25). NATO a vazut pentru prima data instalatii BM-25 la Parada din octombrie 1957, data la care sovieticii le-au prezentat public –nu se cunoaste cate BM-25 au fost produse dar n-au fost multe, istorici militari rusi ne spun c-au avut putine in dotare.