De astazi asteptam grindina! Incepem un articol lung despre cel mai raspandit MLRS din lume, participant la mai toate conflictele mari sau mici din lumulica asta, MLRS avand peste 60 de utilizatori, numeroase variante, copii si modificari. O masina de lupta pe care armata romana o cunoaste foarte bine, o masina de lupta pe care industria romaneasca a produs-o si a modernizat-o. Ce am fost si ce am ajuns…dar toate la timpul lor! Sa incepem cu…inceputul. 
Realizarea BM-21 Grad/Grindina s-a facut in mare secret, schitele prototipurilor si rezultatele cercetarilor fiind pastrate in dosare cu acces limitat, personalul care lucra la noul RSZO fiind atent supravegheat de catre KGB si GRU, basca faptul ca acestor oameni li s-a interzis deplasarea in tari straine, inclusiv in tari comuniste sau prietene. Tot personalul care a lucrat la Grindina, inclusiv la Uragan si Smersch, aveau angajament de pastrare a secretului de stat sub amenintarea unor pedepse grave, acestea mergand de la inchisoare pana la pedeapsa cu moartea. Cu tradarea, la acea vreme, URSS nu glumea…Si nici Romania, as zice!
Povestea incepe in februarie 1959/sec.XX…Atunci, Comitetul de Stat pentru Industria de Aparare a prezentat institutelor de cercetare lucrarea „Cerinte tactice si tehnice pentru proiectul experimental de lansator terestru de proiectile reactive Grad”. Nu mult dupa aceea, pe 30 mai 1960, Consiliul de Ministri al URSS alege ca dezvoltator pentru noul „Sistem de Rachete Terestre M-21”, Institutul de Cercetare Nr.147/NII-147 din Tula (din 1966 NII-147 devine TULAGOSNIITOCHMASH/Tula Gos NII Tochnogo Mashinostroyenia, iar din 1992 –Compania Industriala SPLAV. NII-Nauchno-Issledovatel’skiy Institut/Institut de Cercetari Stiintifice). Noul MLRS urma a inlocui vechile BM-13N si BM-14. In timpul studiului preliminar s-a facut de catre echipa de proiectanti desemnata in cadrul NII-147, echipa avand indicativul probabil de SRI-147 (proiectant-sef Alexander Nikitovich Ganichev si Gennady Alekseevich Denezhkin. Dupa moartea lui Ganichev in timpul proiectarii BM-27 Uragan, proiectant-sef devine Denezhkin), un studiu preliminar cu privire la calibrul noului lansator multiplu de rachete neghidate sol-sol de calibrul mic/mediu, concluzia fiind ca ideal ar fi calibrul 122 mm, aceste lansatoare putand fi montate pe diverse platforme.
Mai mult decat atat, in vara lui 1959, cercetatorii SKB-203/Spetsiahl’noye Konstruktorskoye Byuro-203/Biroul de Constructii Speciale-203 din Sverdlovsk (astazi, Ekaterinburg/Rusia) proiectasera un nou lansator de rachete numit B-5/2B-5, acesta avand 40 de tuburi a cate 3 m lungime, lansator ce deriva din cel utilizat de instalatia BM-14-16 (proiectant-sef Alexander I.Yaskin si V.V.Vatolin. Se pare ca aveau pe planseta inca 4 variante de lansatoare, variante devenite ulterior, foarte probabil, Grad-1, Grad-PD, Grad-M si Grad-P). La NII-6/Institutul de Cercetare Chimie si Mecanica din Moscova se proiectau noi combustibili solizi, acestia regasindu-se ulterior in marea familie a rachetei M-21OF/9M22U, calibrul 122 mm.
A existat la un moment dat o controversa legata de racheta destinata noului RSZO intre NII-147 si NII-1/Institutul de Cercetari Stiintifice pentru Propulsie Reactiva. NII-1 propunea o racheta similara constructiv cu S-25 Berkut/SA-1 Guild (prima racheta ghidata sol-aer sovietica), o mini S-25 dar neghidata, corpul rachetei fiind realizat din otel prelucrat la strung, un proces scump, laborios si cu consum mare de metal. NII-147 a propus o tehnologie inovatoare, realizarea prin intermediul matritei a corpului rachetei similar proiectilelor de artilerie clasica, acesta urmand a fi realizat din tabla de otel. Acest design revolutionar propus de NII-147 a fost acceptat in productie, el va avea un impact major asupra dezvoltarii artileriei reactive in URSS, greutatea rachetei scazand simtitor permitand o mai mare incarcatura de combustibil solid si incarcatura exploziva ceea ce marea, evident, raza de actiune.
Prima comanda pentru rachete a venit rapid pentru intreprinderea de cercetare si productie de stat din Tula, in 1964 fiind planificate primele 10.000 de rachete 9M22. Era un obiectiv mult prea optimist, noua tehnologie trebuind sa fie implementata iar utilajele specifice realizate (prese, matrite), drept urmare in primul trimestru din 1964 s-au produs „doar” 650 de rachete si 350 de focoase.
Exista informatii ca la NII-147 s-au facut pe planseta 24 de prototipuri, fiind alese mai multe platforme de lansare si configuratii de lansatoare, printre acestea numarandu-se vanatorul de tancuri SU-100 (senile. Foarte probabil se numea SU-100P si avea 30 de tuburi de lansare) si camionul KrAZ-214 (6×6, 205 CP. Lansatorul avea 60 de tuburi). S-a renuntat rapid la aceste platforme datorita costurilor mari de realizare si a aparitiei noului camion cu tractiune integrala ce tocmai intrase in productie de serie la Uzina de Automobile Ural din Miass (oras situat la 96 km distanta de Cheliabinsk/Rusia), camion cu 3 osii numit Ural-375/6×6.
Armata sovietica viza la acea vreme standardizarea vehiculelor sale, alegerea platformei Ural-375, datorita capacitatii mari de incarcare, a vitezei, tractiunii si mobilitatii bune avea sa se dovedeasca o alegere inspirata satisfacand toate asteptarile militarilor si nu numai. Avea sa fie pentru multi ani calul de povara al armatei sovietice si al multor prieteni si aliati ai Moscovei. Astazi, armata rusa inca il foloseste impreuna cu fratiorul mai tanar Ural-4320, fratior aparut in 1977.
URAL-375A VEHICUL DE COMANDA
La sfarsitul lui 1961 au fost gata primele prototipuri BM-21 „Grad” pe platforma Ural-375/375A la intreprinderea de cercetare si productie de stat din Tula „SPLAV”. Aceste prototipuri, probabil 2 instalatii, au fost duse de catre Directoratul Artilerie si Rachete/GRAU/Glavnoye Raketno-Artilleriyskoye Upravleniye din cadrul Ministerului Apararii al URSS in poligonul de testare al rachetelor SKB-10 din Pavlograd/RSS Ucraineana. In poligon, prototipurile au fost testate intensiv pentru a se vedea daca calea de rulare si sasiul rezista, producatorul sustinand ca acestea merg fara probleme 10.000 km…N-a fost asa, sasiurile s-au rupt dupa doar 3300 km sub impactul sarcinilor dinamice insa asta n-a avut efect negativ, armata sovietica le-a acceptat in inzestrare, concluzia expertilor fiind „functionare excesiva in interval scurt de timp, platforme testate intensiv”. Chiar daca armata sovietica le-a acceptat, Uzina de Automobile Ural din Miass a reproiectat mecanica Ural-375 de serie, sasiurile au fost ranforsate, rotile au fost prevazute cu frane pneumatice cu tambur, garda la sol marita ceea ce a permis o evolutie mult imbunatatita pe drumuri neasfaltate si prin noroaie, motor amplasat la inaltime –asta permitea ca vehiculul sa treaca fara probleme vaduri adanci de maxim 1,50 m.
Acest nou Ural-375, mai fortos, revizuit, s-a numit Ural-375D si a devenit platforma instalatiei BM-21 „Grad”/9K51. Exista o legenda care circula pe blogurile rusesti, legenda care stipuleaza ca pentru Parada din 1964 se intentiona aducerea de la Vladivostok la Moscova a unor instalatii Grad pe sosea, un mars rutier care ar fi aratat lumii si conducerii sovietice ce mare scula au, distanta fiind de 10.000 km, insa sefii armatei sovietice n-au vrut sa riste…
Ural-375 s-a dovedit a fi o platforma reusita si a avut o larga raspandire in armata sovietica si nu numai. Ural-375 avea urmatoarele caracteristici: in dotarea armatei sovietice incepand din anul 1961. Primele 10 camioane au iesit pe poarta fabricii pe data de 31 decembrie 1960; 6×6, 3 osii; mai multe variante produse intre 1961-1991, multe aflate si astazi in uz: 375A, platforma destinata montarii diverselor echipamente militare si civile (vehicul de comanda, platforma de transport, radar mobil, vehicul NBC –TMS 65/Ural-375E/S, automacara, autocisterna, etc. Eeee, ca fapt divers, am produs si noi ceva similar TMS-65 la actuala Aerostar Bacau sub numele de „Autospeciala de Decontaminare Termica-1/ADTT-1-1979/1980)/375T are troliu si incarcatura marita la 5 tone/375S este cap tractor/377 este vehicul comercial 6×4, incarcatura marita la 7,50 tone/375D este vehicul purtator BM-21 Grad; a inlocuit gradual in serviciul armatei sovietice ZIL-157 pana in anul 1977-1979; echipaj 3 in cabina –sofer+2 pasageri; motor ZIL-375 YA aparut in 1973, 7L,180 CP/132 kW la 3100 rpm, V8, Diesel, consum de combustibil 48 L/100 km pe sosea si 80 L/100 km in oras. Pana in 1973, conform surselor rusesti, Ural-375 a avut motor pe benzina, consumul de combustibil fiind mare; rezervor propriu de combustibil de 300-360 L+canistre cu 90 L.
URAL-375DM&BM-21 GRAD
Preincalzitor de combustibil; viteza maxima pe sosea 75 kmh; autonomie pe sosea 750 km; platforma de incarcare plata din otel acoperita cu prelata detasabila; sistem de umflare a rotilor in mers, presiunea fiind reglata/ajustata din cabina. Presiunea putea fi reglata intre 0,3-2 p.s.i; cabina complet metalica. Au existat si variante care aveau plafonul cabinei acoperit cu prelata si parbriz rabatabil, productia a fost redusa –cel mai probabil au fost primele vehicule de pre-serie; lungime 7,35 m; latime 2,69 m; inaltime 2,98 m; garda la sol 400 mm; greutate 8,40 tone; incarcatura utila 4,50 tone; putea tracta greutati de maxim 10 tone; trece vaduri adanci de maxim 1,20-1,50 m; cutie de viteze manuala, 5 inainte+1 inapoi; frane pneumatice cu tambur; reductor cu doua trepte; operabil la temperaturi cuprinse intre -50◦/+50. Pentru cei interesati de un Ural-375, astfel de vehicule se gasesc cu duiumul de vanzare pe internet, cu deosebire in Rusia, Ucraina si fostele republici sovietice, preturile varand in functie de starea vehiculului. Ieftine totusi, am gasit unul functional, in stare acceptabila, la 8500 $ in Ucraina.
Vehiculul de transport pentru Grad a fost, majoritar, platforma Ural-375D. Aceasta are urmatoarele caracteristici: in dotarea armatei sovietice incepand din 1964. Versiune destinata exportului aparuta in 1979 –Ural-375DE. In 1982 a aparut o noua versiune revizuita destinata exportului –Ural-375DME –aceasta versiune este, foarte probabil, similara cu Ural-4320 avand suspensii mai bune, platforma de incarcare marita, tren de rulare si sistem de iluminare revizuite; s-a produs pana in 1991; 6×6, 3 osii/axe, axa fata controlata mecanic; sistem de umflare a rotilor in mers controlat din cabina; a inlocuit gradual in serviciul armatei sovietice ZIL-157 pana in anul 1977-1979; echipaj 3 in cabina –sofer+2 pasageri; motor ZIL-375 YA; rezervor propriu de combustibil de 300-360 L+canistre cu 90 L. Preincalzitor de combustibil; viteza maxima pe sosea 75 kmh; autonomie pe sosea 750 km; platforma de incarcare plata din otel acoperita cu prelata detasabila; sistem de umflare a rotilor in mers, presiunea fiind reglata/ajustata din cabina; cabina complet metalica; lungime 7,35 m; latime 2,69 m; inaltime 2,68 m; garda la sol 400 mm; greutate 8 tone; incarcatura utila 5 tone; putea tracta greutati de maxim 10 tone; cutie de viteze manuala, 5 inainte+1 inapoi; frane pneumatice cu tambur; reductor cu doua trepte; urca pante de maxim 65◦; trece pante inclinate de maxim 40◦; urca obstacole verticale de maxim 80 cm lungime; trece santuri cu lungimea de maxim 70 cm; trece vaduri adanci de maxim 1,50 m; operabil la temperaturi cuprinse intre -50◦/+50; aerotransportabil.
Ural-4320 are urmatoarele caracteristici: aparut in dotarea armatei sovietice incepand cu anul 1976; 3 osii, 6×6; deriva din Ural-375D, proiect aparut in 1972; greutate gol 8 tone; capacitate de incarcare pe sosea marita la 6 tone; capacitate de incarcare off-road de 4,50 tone; lungime 7,37 m; latime 2,50 m; inaltime 2,87 m; motor YaMZ-740, Diesel, 210 CP, 10,85 L, V8. Astazi, armata rusa are astfel de camioane echipate cu motoare YaMZ-238M2, 220 CP, la export se ofera si motorizare Caterpillar; autonomie pe sosea de aproximativ 1000 km; viteza maxima pe sosea 85 kmh; urca pante de maxim 62◦; trece pante inclinate de maxim 40◦; urca obstacole verticale de maxim 55 cm lungime; trece santuri cu lungimea de maxim 1,20 m; trece vaduri adanci de maxim 1,75 m; operabil la temperaturi cuprinse intre -50◦/+50◦; versiuni: Ural-4420/1978, cap tractor –greutati de maxim 15 tone; Ural-4320-0911-30, ampatament lung, incarcatura utila de maxim 10 tone, poate duce maxim 39 de soldati complet echipati sau marfa.
URAL-43206 4×4
Ural NEXT
Ural -43206, 4×4, aparut in 1996, 4,20 tone incarcatura/maxim 24 de soldati, tracteaza piese de artilerie de maxim 7 tone greutate, motor de 180 CP –este unul dintre cele mai puternice vehicule din lume in clasa sa; Ural-4320-70/Ural Next, cabina din otel si polimer/plastic, din 2015 in dotarea armatei ruse, greutate gol 8,50 tone, incarcatura maxima 13 tone, 6×6, lungime 7,63 m, latime 2,26 m; inaltime 2,95 m, motor YaMZ-53602.10/Diesel, supraalimentat/6,70 L/312 CP (producatorul sustine ca motorul are durata de viata de 850.000 km, prima intretinere/verificare majora fiind facuta la 350.000 km), autonomie pe sosea 1200 km, viteza maxima pe sosea 80 kmh, vehicul similar cu KrAZ-6322 si Mercedes-Benz Zetros, urca pante de maxim 60◦, trece pante inclinate de maxim 40◦, urca obstacole verticale de maxim 55 cm lungime, trece santuri cu lungimea de maxim 1,20 m, trece vaduri adanci de maxim 1,75 m, transmisie manuala 9 trepte. Ural Next inlocuieste progresiv Ural-375D in armata rusa, ritmul de intrare in uz fiind lent datorita dificultatilor financiare.
BM-21-1 RUSIA
Si ajungem la BM-21 Grad/Grindina…Masina de lupta are urmatoarele caracteristici: intrata in dotarea armatei sovietice incepand din 1963; platforma de transport Ural-375D/6×6; echipaj 6 -3 in cabina; greutate totala 13,70 tone; lungime 7,35 m; latime 2,40 m; inaltime totala 3,09 m; MLRS cu 40 de tuburi de lansare rachete calibrul 122 mm, 4 randuri a cate 10 tevi; pe timpul tragerii platforma este stabilizata prin doua brate hidraulice ajustabile dispuse la partea spate; raza maxima de actiune a rachetelor este cuprinsa intre 1,60-21 km; durata unei salve complete de 40 de rachete este de maxim 20 secunde; timp de reincarcare 7-8 minute; urca pante de maxim 60◦; trece pante inclinate de maxim 40◦; urca obstacole verticale de maxim 60 cm lungime; trece santuri cu lungimea de maxim 60 cm; trece vaduri adanci de maxim 1,50 m; operabil la temperaturi cuprinse intre -50◦/+50; o salva completa de rachete M-21OF/9M22U acopera 0,8-1 hectare; masina de lupta e gata de lansare in maxim 3 minute; foloseste mai multe tipuri de rachete, acestea fiind dezvoltate dupa 1963: M-21OF/9M22U, HE-Frag/ 9M28F, HE-Frag/9M28K, cargo, mine antitanc/9M28S, incendiar/9M28D, fumigen, de mascare/9M43, fumigen/9M217, cargo, antitanc/9M218, HE-antitanc/9M519, bruiaj radio/9M521, HE-Frag/9M522, HE-Frag/ PRS-60, antisubmarin, utilizata doar de catre BM-21PD/9M23, HE, chimica/9M22S, cargo, incendiara/9M22K, antitanc/9M16, submunitii antitanc/9M53, HE-cumulativ; darea focului se putea face electric din cabina prin intermediul dispozitivului 9V170 sau din afara acesteia printr-un cablu de 64 m lungime; elevatie cuprinsa intre 0◦-55◦/11◦ pe directia cabinei; in timpul tragerii vehiculul este stabilizat la partea spate prin doua brate hidraulice ajustabile; lansatorul de rachete se roteste 102◦ stanga si 70◦ dreapta. BM-21 Grad pe platforma URAL-375D/E s-a aflat in numar mic si-n dotarea armatei romane la regimentele de artilerie de divizie (acestea aveau la inceputul anilor *70/sec.XX in dotare 2 divizioane de obuziere/122 mm+2 divizioane MLRS BM-21 Grad, fiecare cu 18 lansatoare in inventar/36 in total. Din 1979 a inceput sa fie inlocuit de instalatiile APRA-40 produse la Aerostar/Bacau). In armata sovietica in anii *70-*80/sec.XX, o baterie de BM-21 avea in compunere 6 instalatii, o salva simultana de 6×40 rachete/240 rachete in total avea efect devastator asupra tintei/tintelor (exista marturii ale veteranilor sovietici din Afganistan care ne spun ca mujahedinii ezitau s-atace o baterie Grad datorita focului devastator. Acestia paraseau, de regula, zona daca depistau apropierea acestor instalatii. Datorita faptului ca sistemul era foarte mobil si cu mare putere de foc, sovieticii l-au folosit cu succes in zonele montane din Afganistan si in apararea bazelor proprii).
A existat in numar limitat in armata sovietica si varianta GRAD-1/9K55 montata pe platforma ZIL-131/6×6/9P138 avand urmatoarele caracteristici: intrat in dotarea armatei sovietice din 1976; se mai afla si astazi, limitat, in dotarea Rusiei, Kazahstanului, Belarusului si Sudanului; Irakienii l-au avut in dotare in primul razboi din Golf, nu se cunoaste soarta actuala; 36 de tuburi de lansare rachete calibrul 122 mm, 2 randuri a cate 10 tuburi (superior)+2 randuri a cate 6 tuburi (inferior); foloseste varianta „Scurta” a rachetei M-21OF cunoscuta drept M-21OF-S sau 9M28F, raza maxima de actiune fiind, in functie de ogiva, cuprinsa intre 12-15 km. Greutatea totala este de 57 kg, combustibil solid, greutate ogiva 21 kg; proiectil HE-Frag, fumigen, incendiar, submunitii (exista o varianta ce contine peste 2500 de bile din otel, anti-infanterie), bruiaj radio; rachetele pot fi lansate salva completa sau salva de cate o racheta; o salva completa acopera 2 hectare (anti-infanterie) sau 3,60 hectare (vehicule blindate si neblindate); darea focului se face din cabina sau din afara acesteia printr-un cablu de 60 m lungime; o salva completa dureaza 18 secunde; timp de reincarcare 7 minute.
Platforma de transport ZIL-131, instalatie Grad-1, are urmatoarele caracteristici: intrare in serviciu 1976, aproximativ 1.000.000 de exemplare construite intre 1966-1994, diverse variante (practic, sovieticii l-au folosit la orice, vorba aceea, benzina aveau din belsug). A inlocuit progresiv ZIL-157 in armata sovietica; 6×6; 3 echipaj; cabina complet metalica; greutate gol 10,43 tone; lungime 6,90 m; latime 2,50 m; inaltime 2,48 m; poate tracta piese de artilerie de maxim 4 tone off-road si 6,50 tone on-road; motor pe benzina de 150 CP, V8; cutie de viteze manuala cu 5 trepte; sistem de control al presiunii in calea de rulare comandat din cabina; viteza maxima pe sosea 80 kmh; autonomie pe sosea 850 km/off-road 525 km; urca pante de maxim 60◦; trece pante inclinate de maxim 30◦; urca obstacole verticale de maxim 60 cm lungime; trece santuri cu lungimea de maxim 1 m; trece vaduri adanci de maxim 1,40 m; operabil la temperaturi cuprinse intre -40◦/+50◦; aerotransportabil, AN-12, IL-76, AN-22. In 1986 a aparut varianta revizuita ZIL-131N, urmat in 1996 de ZIL-4334/3,75 tone incarcatura –intrat in numar mic in dotarea armatei ruse avand kit de blindaj cabina.
ZIL-4334
Revenim la BM-21 Grad pentru a ne ocupa de rachete…De marea familie M-21OF! Nu inainte de a face o precizare, obligatorie zicem noi. Munitii si combustibil solid pentru aceste rachete s-au produs in multe tari, inca se produc, de aceea este greu de precizat, spre exemplu, ce combustibil solid au folosit initial sovieticii.
Stim insa ce combustibil solid am folosit noi pentru rachetele calibrul 122 mm fabricate la Brasov, combustibil solid fabricat la Nitramonia Fagaras, numit PRTF-100. O bagheta de combustibil era compusa din 2 baghete, una exterioara si una interioara, avand urmatoarele caracteristici: diametrul interior –blocul frontal 23-24 mm/blocul spate 13,40-13,50 mm; diametrul exterior –blocul frontal 103,50 mm/blocul spate 92,50 mm;
M-21OF/9M22U are urmatoarele caracteristici: HE-Frag, neghidata, fabricant SPLAV Tula; calibrul 122 mm motor-racheta cu doua camere de ardere; gazele rezultate in urma arderii sunt evacuate prin 7 duze aflate in coada rachetei; combustibil solid; stabilizata in zbor, sistem de stabilizare mixt -miscare de rotatie imprimata de ghinturile tubului de lansare/teava ghintuita+aripioare stabilizatoare ce se deschid imediat dupa parasirea tubului; lungime totala 2,87 m; greutate totala 66,18-67 kg; greutate combustibil solid 20,50 kg; ogiva de 18,40 kg greutate, contine compus exploziv TGAF-5; ogiva contine 1640 de bile de otel/fragmente din otel in greutate de 2,40 grame fiecare+2280 bile de otel/fragmente de otel in greutate de 2,90 grame.
Total 3920 submunitii; anti-infanterie, concentrari de trupe/aria de distrugere 708 mp, vehicule neblindate sau usor blindate/aria de distrugere 225 mp, posturi de comanda, pozitii de artilerie; o salva de 40 de rachete face ravagii intr-un patrat cu suprafata de 600×600 m/36 hectare; raza maxima de actiune cuprinsa intre 5-20/20,10 km; viteza maxima 690 ms/2484 kmh; operationala la temperaturi cuprinse intre -40◦/+50◦; fuzee de impact MRV-U; s-a folosit pentru prima data in lupta in martie 1969, conflictul de granita chino-sovietic; s-a exportat in toate tarile operatoare de BM-21 Grad, inclusiv in Romania. Am produs-o si noi sub licenta la Uzina Mecanica Tohan, dar toate la timpul lor… Rabdare deci, va merita, zic eu! Oricum, racheta s-a produs/se produce sub licenta sau nu in Belarus, Pakistan, Bulgaria, Polonia, Egipt, Iran, Coreea de Nord, Romania, Cehia. Platformele de transport difera in functie de productia locala, insa lansatorul este in mare parte cel de origine sovietica dar cu sisteme de vizare si ochire produse local. Conform rusilor, racheta „este simpla, ieftina si usor de fabricat”. Inainte insa de a continua cu rusoaicele haideti sa vedem romancutele noastre care, din punctul meu de vedere, sunt „mai frumoase”!
Romania a produs sub licenta rachete M-21 OF la Tohan/Brasov in mai multe variante dupa cum urmeaza (dam variantele modernizate dupa anul 1990, echipate cu fuzee de proximitate sau impact):
-M-21 OF: licenta URSS, realizata cel mai probabil din 1985; raza maxima de actiune 20,40 km; lungime totala 2,87 m; lungime motor racheta cu combustibil solid 1,88 m; combustibil solid PRTF-100/Nitramonia Fagaras; greutate racheta 65,40 kg; greutate combustibil solid 20,65 kg; operationala la temperaturi cuprinse intre -40◦/+50◦; lungime ogiva HE -60,5 cm; greutate totala ogiva HE -18,40 kg; greutate ogiva HE fara componenta de lupta 12,05 kg; greutate incarcatura de lupta HE – 6,35 kg; ogiva HE contine compus exploziv TGAF-5 (40% TNT+40% RDX+20% Aluminiu/Al); detonator AIX-1 in greutate de aproximativ 1 kg; raza letala, circular minim 25 m/1900 mp; ogiva HE este echipata cu fuzee de impact MRV-U de origine sovietica –mecanica, lungime 19,50 cm, greutate 710 grame, produsa la Mirsand S.R.L/Brasov; ogiva HE tip Cargo este echipata cu compus exploziv TGAF-5+2500 bile de otel/submunitii (o bila de otel are 6,35 mm lungime, raza de imprastiere circulara fiind de aproximativ 30 m. La explozie, corpul ogivei produce minim 3000 de bucati srapnel amplificand distrugerile. Exista si ogiva cargo cu 12 bombleti, raza de imprastiere circulara fiind de aproximativ 30 m/49 bombleti, raza de imprastiere circulara fiind de aproximativ 30 m, poate penetra o placa din otel cu grosimea de 10,50 cm). Greutatea incarcaturii TGAF-5 este de 5,40 kg. Are fuzee de proximitate FORAD-2 (proximitate/impact –optional, armare mecanica, viteza de rotatie 443 rot/min, se armeaza la distanta cuprinsa intre 150-400 m de tinta, timp de functionare cuprins intre 20-120 secunde, poate fi presetata sa detoneze la inaltimi cuprinse intre 1-30 m) sau PROXFU-1/2 (proximitate radio/impact –optional, armare mecanica sau electronica/un minut de la lansare, viteza de rotatie 443 rot/min, se armeaza la distanta cuprinsa intre 150-400 m de tinta, timp de functionare cuprins intre 5-130 secunde, poate fi presetata sa detoneze la inaltimi cuprinse intre 5-15 m, senzor Doppler, baterie termochimica. Fuzeea nu este afectata de radiatie electromagnetica, conditii de vreme sau lumina naturala, operationala la temperaturi cuprinse intre -40◦/+50◦, durata de viata 10 ani, lungime fuzee 35,50-35,70 cm, greutate fuzee 1,38-1,42 kg). Dupa 2000 s-a realizat o varianta superioara a acestei rachete avand raza de actiune extinsa la 40 km, fiind echipata cu fuzee PROXFU 2/FCC (Fire Control Computer) sau PROXFU 2/PP (Portable Programer. Proximitate radio sau fuzee electronica de timp programabila), proximitate/impact optional, ogica continand bile din otel, raza circulara letala fiind de minim 40 m –aceste rachete se afla in dotarea LAROM. Din cate se cunoaste, rachetele romanesti calibrul 122 mm HE/fuzee de impact MRV-U au fost echipate din anul 2000 cu un nou combustibil solid, mai puternic si mai fiabil, un copolimer numit Polibutadiena Acrilonitril/PBAN (Polibutadien Acrilic+Acid Acrilonitril), sursa de provenienta fiind IMI LTD.Israel (este utilizat si in cadrul programului spatial american), raza letala a rachetei crescand la 1100 mp, raza maxima de actiune cuprinsa intre 5-19 km, greutate racheta 66 kg, greutate incarcatura HE-19 kg, greutate combustibil solid 20,60 kg. Tot din 2000 au aparut si rachetele cargo modernizate cu suport IMI Israel, combustibil solid PBAN -20,60 kg, greutate ogiva 19 kg, greutate racheta 66 kg, raza de actiune cuprinsa intre 5-19 km, raza letala a rachetei 4920 mp, 25 submunitii, fuzee electronica de timp. Cu suport israelian s-a realizat la Tohan si racheta calibrul 122 mm HE ER/HE Extended Range echipata cu fuzee MRV-U sau FORAD-2, PBAN, raza de actiune fiind de maxim 35-40 km –se afla in dotarea LAROM, foarte probabil.
GRAD-P
–M-21 OF-S/Scurt deriva din cea originala sovietica 9M22M. Aceasta racheta poate fi lansata si de instalatiile Grad, inclusiv APRA-40, insa este destinata lansatorului portabil calibrul 122 mm GRAD-P/Partizan/9P132 (URSS). Lansatorul sovietic cu o singura teava este cunoscut drept 9P132 si a aparut prin 1965/sec.XX, acesta fiind fabricat la Uzina Mecanica Kovrov (instalatia a fost proiectata de NII-147 la cererea guvernului sovietic. La randul sau, conducerea sovietica primise o solicitare in acest sens din partea Guvernului Republicii Democrate Vietnam. Fabrica Kovrov exista si astazi, produs arme de infanterie, platforme teleoperabile pentru armament de infanterie, lansatoare de grenade, lansatoare portabile de rachete antitanc, rachete antitanc, MANPADS). Sovieticii l-au realizat la cererea vietn+amezilor, insa a intrat limitat si in dotarea SPETNAZ. Nord-vietnamezii l-au numit DKZ-B/DKB, se stie cu certitudine ca astfel de instalatii au atacat aeroportul Tan Son Nhat din Ho Si Min/Vietnam in noaptea de 29 aprilie 1975, nu se stie cu certitudine cand gherilele Vietcong l-au folosit prima data in lupta.
GRAD-PARTIZAN IN DONETSK
Vietnamezii au primit primele Grad-P in 1970, 400 de unitati din cele 406 produse. In 1972 s-au fabricat 155 de exemplare pentru export, foarte probabil catre tari din Africa, posibil Libia sa se fi numarat printre clienti. Astfel de instalatii au ajuns pe mana OEP/Organizatia de Eliberare a Palestinei fiind capturate de armata israeliana in anii *80/sec.XX. Foarte probabil ca si alte organizatii teroriste din lume sa aiba asemenea instalatii, gherilele pro-ruse din Donbass au cu siguranta. Grad-P este o instalatie simpla, demontabila, compusa dintr-un lansator tubular cu lungimea de 1,32 m dispus pe trepied, un sistem de vizare optic de artilerie PBO-2500 (similar cu cel folosit la SPG-9/AG-9), greutate totala 35 kg/20 kg fara trepied. Instalatia 9P132 era montata si deservita de 2 militari.
PROIECTIL GRAD-P
Racheta sovietica 9M22M are urmatoarele caracteristici: calibrul 122 mm; neghidata; raza de actiune cuprinsa intre 2-10,80/11 km. Varianta modernizata 9M22MD, posibil in uzul fortelor speciale ruse dupa 2005, atinge 15 km (cel mai probabil, ogiva cargo a rachetei contine compus exploziv TGAF-5+1640 de bile de otel/fragmente din otel in greutate de 2,40 grame fiecare+2280 bile de otel/fragmente de otel in greutate de 2,90 grame/total 3920 submunitii. Fuzee de proximitate/impact); greutate totala 46 kg; HE, ogiva cantareste 18,40 kg si contine 6,58 kg TGAF-5; darea focului se face electric prin telecomanda, cablul masurand 2,50 m lungime; pentru imbunatatirea preciziei, pentru distante cuprinse intre 2-7 km, racheta poate fi echipata cu un inel de frana.
Ei bine, Romania a produs varianta proprie a 9P132/Grad-P cel mai probabil din 1995, putin cunoscuta, destinata fortelor terestre si parasutistilor/fortelor speciale (nu e certa intrarea acesteia in dotare dar nu ne-ar prinde rau). Instalatia Grad-P romaneasca are urmatoarele caracteristici: calibrul 122 mm; portabila, demontabila, dispusa pe trepied; lungime tub de lansare 2,50 m; greutate tub de lansare 22 kg; greutate tripod 30 kg; greutate totala 55 kg; 2 servanti; greutate sistem de ochire+telecomanda aproximativ 4 kg; elevatie cuprinsa intre 1◦-50◦/9◦-33◦; poate fi orietata pe tripod, dreapta +6◦/stanga -6◦; darea focului se face electric prin telecomanda, cablul de 25-30 m lungime; raza de actiune cuprinsa intre 1,50/2-12,70 km; racheta neghidata, dispune de fuzee MRV-U sau FORAD-2, lungime racheta 1,93 m, lungime motor-racheta 94,30 cm, greutate racheta 46,60 kg, combustibil solid PRTF-100, ogiva HE (TGAF-5, lungime ogiva 60,50 cm, greutate ogiva 18,40 kg, greutate incarcatura exploziva 6,35 kg, fuzee de impact MRV-U) sau ogiva HE-Frag (TGAF-5+2500 bile din otel/submunitii, lungime ogiva 60,50 cm, greutate ogiva 18,40 kg, greutate incarcatura exploziva 5,40 kg, fuzee de proximitate FORAD-2), operationala la temperaturi cuprinse intre -40◦/+50◦. Ehhh, e greu de spus daca astazi mai producem astfel de rachete, semnalele pe care le avem spun…NU. Daca e asa, mare pacat!
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://defencyclopedia.com/…/greatest-world-war-ii-weapon…
https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id…
https://ww2db.com/photo.php?source=ll&color…
www.o5m6.de/redarmy_old/chevy_7117.html
www.artillery-museum.ru/…/the-history-of-rocket-armament…
https://historicspacecraft.com/Rockets_Russian.html
hram-tbm-spb.ru/2015/11/rzhevskiy-poligon/
https://www.rbth.com/history/328229-katyusha-5-facts-about marksrussianmilitaryhistory.info/ROCKARTY.html
https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id. https://forum.warthunder.com/index.php?/…raketen-vielfach…
https://forum.axishistory.com/viewtopic.php?t=79048…30
www.kfzderwehrmacht.de/…/Somua/Somua_MCL/somua_m…
beutepanzer.ru/Beutepanzer/france/france.html
www.bocn.co.uk › Forum › ORDNANCE › Cutaways
http://www.deutsche-artillerie.de/geschichte/raketenartillerie.html
http://www.roden.eu/HTML/714.htm
http://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id=810
http://en.valka.cz/topic/view/30641/8-cm-Raketen-Vielfachwerfer-auf-Fahrgestell-Maultier
https://www.academia.edu/…/Motorizarea_tracțiunii_în_armata_română_între_1948_ș…
www.historyandpolicy.org › Policy Papers
https://defensionem.com › Aviation
www.military-today.com › Artillery
https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id…
https://www.forecastinternational.com/…/disp_pdf.cfm?DAC…
fieldgradeleader.themilitaryleader.com/…/The-Russian-Way-…
tanknutdave.com/the-russian-bm-27-uragan-mlrs/
https://112.international/…/Militants-use-220mm-multiple-ro…
https://armshield-defence.com/military…/bm-27-uragan/
https://www.army-technology.com/projects/uragan/
https://armshield-defence.com/military…/bm-27-uragan/
www.military-today.com › Artillery
https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id…
https://armedforces.eu/…/rocket_artillery_BM-30_Smerch_v…
https://www.pmulcahy.com/artillery…vehicles/russian_asv.ht…
https://southfront.org/a-hurricane-of-fiery-arrows/
www.ramg.info/ramg-2017-17.php
fieldgradeleader.themilitaryleader.com/…/The-Russian-Way-…
www.strategic-bureau.com/en/bm-22-uragan-lrm-russie/
www.army-guide.com/eng/product1808.html
https://fas.org/man/dod-101/sys/land/row/9p140.htm
https://www.armyrecognition.com/…/bm-30_smerch_9k58_…
https://www.armyrecognition.com/…/9a52-2_smerch-m_bm-..
www.military-today.com › Artillery
warforukraine.com › Weapons › Artillery › Ukrainian artillery
https://www.defenseindustrydaily.com/indias-500m-smerchm…
https://www.armyrecognition.com/…/russian_army_arctic_br… https://www.tapatalk.com/…/9m55k4-rocket-shell-t10211.ht… www.deagel.com/Defensive…/9M55K5_a000988006.aspx
www.enics.ru/company-e
https://www.volatdefence.com/en/about/istoriya/1912/
https://ro.performancegunworks.com/761-universal-military-chassis-maz-543.html
https://defence-blog.com/…/ukraine-successfully-tests-new-3..
www.military-today.com › Artillery
https://www.armyrecognition.com/…/bm-21_grad_9k51_mlr…
characterisationexplosiveweapons.org/…/annex-a-122-mm-…
www.weaponsystems.net/…/DD05+-+BM-21+Grad.html
https://www.warhistoryonline.com/…/soviet-mrls-vehicles-co…
tonnel-ufo.ru/…/122-mm-multiple-rocket-launcher-ship-a-2… https://en.topwar.ru/30276-naslednik-katyushi.html