Implicarea Rusiei în războiul dintre șiiți și sunniți poate avea urmări catastrofale.
Președintele Institutului Parteneriatului Estic din Ierusalim rabinul Avraam Șmulevici susține în ultimele publicații că participarea Rusiei în războiul sirian este un bluf pentru care rușii vor plăti un preț mare. Într-un interviu acordat postului Radio Europa Liberă, Șmulevici atenționează că Vladimir Putin nu înțelege ce catastrofă poate provoca conflictul său cu o bună parte a lumii musulmane.
– Exagerând un pic, pot să spun că în Siria nu există în general trupe rusești. Tot ce este dislocat acum acolo poate să susțină doar un mic procent al operațiunilor militare. Potrivit datelor, în Siria se află circa 30 de avioane de luptă și câteva elicoptere. Au fost informații că două avioane s-au întors în Rusia. 30 de avioane e o nimica toată. Americanii singuri au efectuat 7 mii de zboruri militare în timpul războiului din Siria, la care se adaugă activitatea forțelor din Australia, Canada, Israel. În plus, armata regulată siriană are, la fel, forțe aeriene destul de bine pregătite. Putem să afirmăm că în timpul conflictului din Siria au fost efectuate aproximativ 20-30 de mii de atacuri aeriene. Cu alte cuvinte, posibilitățile celor 30 de avioane rusești sunt mizere. În ce privește forțele terestre, Rusia a confirmat oficial că aici se află în jur de 1500 de militari. Armata siriană, împreună cu alte grupări care luptă de partea ei (Hezbollah, șiiții din Irak) constituie aproximativ 250 mii de oameni. În afară de ei, pe teritoriul sirian luptă un număr nedeterminat de forțe iraniene regulate (Gardienii Revoluției Islamice). Forțele lui Assad au pierdut deja 80% din teritoriul țării. Și iată forțele cu care trebuie să lupte Rusia: ISIS (cu care rușii nu luptă, de fapt) – 70-200 mii de luptători, Jabhat an-Nusra, Armată Liberă Siriană și alte forțe. În total 200-300 de mii de oameni. Devine clar că 1500 de soldați nu pot să facă nimic. Cu alte cuvinte, prezența forțelor ruse e ca și inexistentă. Ele nu pot să schimbe defel situația, de aceea toate afirmațiile presei ruse că luptătorii ISIS fug speriați de ruși nu sunt decât un produs al propagandei.
– Dar Rusia poate să-și sporească prezența militară?
– E posibil tot ce vrei. Pot veni și marțienii și să lupte cot la cot cu Putin – probabilitatea e aceeași. Pentru a participa în război la modul serios, forțele terestre ruse trebuie să dispună de circa 40 de mii de soldați și minimum 200 de avioane. Pentru a asigura funcționarea acestui contingent, Rusia trebuie să construiască patru baze aeriene, depozite de arme etc., adică să transporte o cantitate enormă de încărcături. Dacă e să ne amintim de operațiunea americană „Furtuna în deșert”, atunci au fost transportate 5-6 milioane tone de bunuri militare. Potrivit calculelor locotenentului Sivkov, pentru asigurarea activității unui contingent minim rus pentru o lună, ar fi nevoie de transportarea a 800 mii tone de încărcături – e o cantitate colosală. Americanii au transportat tot de ce au avut nevoie pentru operațiunea „Furtuna în deșert” timp de o jumătate de an, ei nu au avut probleme cu logistica, Turcia era aproape, iar bazele americane erau la îndemână. Nu-mi imaginez cum ar putea să se descurce Rusia. Înșiși experții ruși apreciază că Rusia nu are destule nave de transport, iar relațiile cu statele vecine s-au înrăutățit foarte mult. Turcia și-a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești, Grecia și Bulgaria – la fel. A rămas doar Irakul. Adică rușii pot ajunge în Siria doar survolând Irakul, care în cazul unei situații grave, poate să cedeze presiunii americane și să-și închidă spațiul aerian. Chiar dacă asta nu se va întâmpla, transportarea unui contingent militar atât de mare, însoțit de fel de fel de încărcături, va lua cel puțin câteva luni și va necesita numeroase mijloace de transport. Deocamdată nu observăm niciun fel de pregătire, de aceea discuțiile despre implicarea masivă a Rusiei în războiul din Siria țin de ordinul fantasticului.
– Deci, considerați că e doar o minciună. Cine are nevoie de ea?
– E o întrebare bună. Pentru a răspunde, trebuie să ne întrebăm cât de întreg la minte este domnul Putin. Istoria dictaturilor ne-a arătat nu o singură dată că dictatorii pierd de obicei legătura cu realitatea și se bagă în aventuri, pentru care sunt total nepregătiți. Au fost destule exemple în America Latină. Hitler și Mussolini, cu care este comparat Putin, sunt exemple clasice. De aceea nu trebuie să excludem faptul că Putin este absolut sărit de pe fix și consideră că într-adevăr poate să se isprăvească în Siria. Din cauza prezenței unei mâini de soldați ruși și a câtorva avioane, musulmanii să fugă mâncând pământul. Au trecut prin asta și alte dictaturi, iar în istoria Rusiei este sugestivă prima parte a celui de-al doilea război mondial. Prima versiune, pe care nu trebuie să o excludem este faptul că Putin crede cu adevărat că se poate băga într-un război și să iasă victorios fără prea mult efort. Ne aducem aminte de războiul din Cecenia, când ministrul Apărării de atunci, Gracev s-a pornit să cucerească Cecenia în două ore cu un regiment de tancuri. Iată se tot chinuie de 20 de ani să o cucerească.
– Până la urmă au cucerit-o totuși.
– E discutabilă afirmația. Unii consideră că până la urmă Cecenia a cucerit Rusia. În orice caz, dacă operațiunea în Siria va dura 25 de ani și va costa tot atât cât a costat războiul din Cecenia, atunci Putin nu o va duce mult. Totuși Cecenia nu e Siria, e vorba de condiții total diferite. E posibilă și versiunea că ei într-adevăr nu știu în ce s-au băgat și nu știu câte resurse trebuiesc pentru asigurarea operațiunilor militare. Probabil Putin minte și ceea ce se întâmplă în Siria e doar praf aruncat în ochi, pentru a distrage atenția societății ruse și a comunității internaționale de la alte acțiuni ale lui. Oricum, faptele vorbesc de la sine, forțele ruse dislocate în Rusia sunt insuficiente pentru a schimba în mod esențial mersul războiului.
– Dacă e să admitem versiunea că Putin încearcă să distragă atenția de la ceva, atunci în minte ne vine în primul rând Donbasul.
– Exact. Singura soluție logică pentru ecuația respectivă e faptul că Putin încearcă să folosească spectacolul ăsta pentru acțiunile sale din Ucraina. Știm că planul rușilor a eșuat, cel puțin așa cum a fost gândit la început, crearea Novorosiei, ocupația Odesei și așa mai departe. Vedem că acum are loc retragerea nu doar a proiectului Novorossia, dar și a proiectului Lugandon, a republicilor populare. Hotarele se închid, sunt retrași sau lichidați cei mai neogoiți rebeli. Au fost semnate acordurile de la Minsk care nu-i permit lui Putin să-i înarmeze pe separatiști, cu atât mai mult să ducă operațiuni militare cu forțele regulate. Pe de altă parte, doi ani la rând propaganda rusă i-a speriat pe cetățeni cu hunta ucraineană. Va fi dificil să explici fenta publicului. De fapt, nu e greu să convingi consumatorii de propagandă rusă, ei pot să înghită orice prostie pe care o servește televizorul, însă există o minoritate care a luptat în Donbas, parțial înarmată, ce a simțit gustul sângelui. Acești oameni deja îl consideră pe Putin trădător, care cedează Novorosia Kievului, de aceea trebuie să li se arunce o altă momeală. E destul de probabil faptul că toată isteria asta cu războiul în Siria e menită să distragă atenția unei părți a societății ruse de la eșecul lui Putin în Ucraina. Cu atât mai mult, cu cât deputații Dumei de Stat au propus ca acei rebeli, „voluntari”, care au luptat în Donbas să fie trimiși în Siria. Ar fi o soluție reușită de a scăpa de astfel de oameni.
– S-a și întâmplat deja. Unele grupări care au luptat în Donbas pleacă în Siria.
– Corect, acest fapt vine să susțină ipoteza pe care am lansat-o. Cu atât mai mult că acest pas îi convine lui Putin, pentru că în mare parte, acordurile de la Minsk îl satisfac. Care a fost cea mai mare problemă a lui Putin în Ucraina, de ce a început această aventură? El s-a speriat de moarte de revoluția ucraineană, la fel cum s-a speriat de primul Maidan. Pentru că dacă ucrainenii vor putea construi o societate de model occidental în care poporul influențează luarea deciziilor, guvernul, iar nivelul corupției corespunde măcar celui din statele Europei de Sud, atunci zilele regimului Putin vor fi numărate, pentru că Ucraina are legături strânse cu Rusia. Cetățeanul simplu din Rusia se va întreba: dacă ucrainenii au putut, de ce avem nevoie de Putin? Ceea ce au făcut ei în Ucraina a avut drept scop, în primul rând, neutralizarea consecințelor revoluției ucrainene. Al doilea scop a fost reconstrucția Lumii ruse („Russkii mir”), recrearea Imperiului rus și așa mai departe, dar acesta e un scop la care poți să renunți. Ceea ce însă nu poate să admită nicidecum Putin este victoria revoluției democratice de la Kiev. Încorporarea Donbasului în baza condițiilor dictate de acordurile de la Minsk pun cruce pe intrarea Ucrainei în UE și NATO – o reușită a lui Putin, el poate fi mulțumit. E o soluție ce-i convine, e puținul care îl satisface. De aceea tot ce se întâmplă în Siria e doar o distragere a atenției de la cedarea Donbasului, mi se pare scenariul cel mai probabil. Rămâne întrebarea – cât de bine va realiza Putin acest scenariu. Mi se pare că nici el, nici strategii care au planificat operațiunea în Siria, nu înțeleg consecințele care au apărut în urma sosirii rușilor în Siria. Consecințele pot fi tot atât de fatale, ca și introducerea trupelor militare în Afganistan.
– Dvs. ați scris că Rusia s-a implicat în războiul din Siria fără să înțeleagă procesele care se întâmplă în Orient. Rusia a luat parte șiiților în conflictul lor cu sunniții. Vedem deja primele consecințe – agravarea relațiilor cu Turcia și Arabia Saudită. Ce va fi în continuare, ce preț va plăti Rusia pentru această aventură?
– De fapt, regimul lui Putin se poate lăuda cu o realizare în politica externă despre care nu vorbește absolut nimeni, o realizare remarcabilă: el a reușit să izoleze rezistența musulmană de pe teritoriul Rusiei de lumea musulmană din afara granițelor. La începutul războiului din Cecenia, Arabia Saudită și toată lumea musulmană îi compătimea pe ceceni și-i ajuta pe rebeli. Îmi amintesc de toți vecinii mei din Hebron care se uitau la televizor în stradă, îi vedeau pe rebelii ceceni și îmi spuneau: în Coran este scris că oamenii cu panglici verzi vor coborî din munți și-i vor nimici pe ghiauri. A fost o susținere enormă, inclusiv financiară și cu voluntari. Diplomația lui Putin a reușit să izoleze în totalitate rezistența caucaziană de orice susținere venită din afară, cu excepția unor organizații marginale, cum ar fi Al-Qaida, care, la fel, ajutau mai mult simbolic. Iată o realizare importantă. Dintr-un dușman al lumii musulmane, Putin s-a transformat într-un prieten și aliat. Islamul din toată lumea a uitat de crimele lui în Cecenia, ceea ce a contribuit la rezistența regimului.
La fel cum invadarea Ucrainei a făcut praf eforturile lui Putin pe scena diplomației europene, așa și intrarea în Siria a distrus munca migăloasă a corpului diplomatic și a serviciilor speciale ruse și l-au transformat pe Putin într-un dușman al marilor puteri din Orientul musulman. Rusia pur și simplu nu are experți în islam și Orientul Apropiat. Nivelul de pregătire a comunității de experți, inclusiv al celui care face recomandări Kremlinului, se vede ca într-un panoptic. Oamenii care înțeleg cu adevărat ce se întâmplă pot fi numărați pe degete. Ei sunt convinși că războiul în Siria e același care a avut loc pe timpul lui Brejnev, în care un regim socialist laic se luptă pentru propria supraviețuire. Însă totul s-a schimbat radical, războiul cu Assad are alte motive. E un război care durează în lumea musulmană deja de 1300 de ani, e cel mai mare conflict care există în islam, războiul dintre șiiți și sunniți, două curente de neîmpăcat ale islamului.
Assad aparține alaviților, o sectă șiită, care, situându-se sub drapelul socialismului arab, a devenit puterea dominantă în Siria. De partea lui Assad luptă toate puterile lumii șiite-Iran, șiiții irakieni, arabii din Libanul de sud, Hezbollah, șiiții din Afganistan. Războiul acesta a izbucnit încă pe timpul lui Saddam Hussein, s-a aprins cu o nouă forță după căderea lui, și acum s-a cristalizat. Fără să-și dea seama, Rusia s-a alăturat șiiților împotriva sunniților, devenind dușman al întregii lumi sunnite. ISIS, împotriva căreia de fapt Rusia nici nu luptă, este organizație care încurcă tuturor, în primul rând sunniților moderați, Arabiei Saudite, Turciei. Dacă nu ar fi fost ISIS, atunci sunniții ar fi putut activa mult mai uniți. Desigur, și în lumea sunnită sunt diferite curente, diferite centre de influență ce luptă între ele, însăși Turcia e cunoscută pentru proiectul său de reformare a Imperiului Otoman. Știm că Imperiul Otoman tot a fost un halifat. Pe de altă parte este Arabia Saudită. Au viziuni diferite, dar împotriva unui dușman comun ele se unesc.
Înfruntând întreaga putere a lumii sunnite (nici nu putem compara cu ce s-a întâmplat în Afganistan, unde ciocnirea dintre musulmani și „nedrepți” a avut loc într-un stat slab), Putin intră în luptă globală internă a musulmanilor. Nici experții ruși, nici militarii ruși, nu înțeleg în ce s-au băgat. Am auzit, după cum ați spus, reacțiile destul de dure ale turcilor. Arabia Saudită a declarat că începe să doteze forțele sunnite din Siria, care au fost bombardate de aviația rusă, cu rachete sol-aer și sisteme antitanc. Cred că au loc multe acțiuni care pur și simplu nu se pomenesc în presă. Îi va fi greu lui Putin să iasă din situația asta, și nu se va termina totul doar cu evacuarea trupelor. El a distrus un cuib de viespi de existența căruia nici nu bănuia. Putem să ne așteptăm că frontul de confruntare cu Rusia se va întinde nu doar în Orientul Apropiat. În Rusia locuiesc 18-20 de milioane de musulmani, majoritatea lor nu sunt practicanți, dar situația se schimbă deja în fiecare an. Ei urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă în lumea musulmană și sunt gata să reacționeze, mai ales dacă se vor implica propaganda și vărsări substanțiale de surse financiare.
Anterior, rezistența musulmană din Caucazul de Nord și de pe Volga nu primea ajutor serios de peste hotare și era ținută sub control de serviciile speciale ruse, acum însă situația se poate schimba în mod radical și Rusia se va ciocni de provocări cărora nu le va putea face față. Unele lucruri au început să se întâmple. Câteva zile în urmă, pe internet a apărut un film în care câțiva rebeli ceceni au declarat că fac parte din „Imaratul Caucaz” și se supun lui Abu Hamaz, fratele șefului ucis al organizației Docu Umarov, reprezentantul „Imaratului” în Turcia. Cu alte cuvinte, ei sunt agenții „Imaratului” turc și au venit din Turcia pentru a institui djihadul. Este interesant că rebelii din video erau înarmați cu pistoale „Glok” – pistol austriac, foarte popular în Occident, dar greu de găsit în Rusia, ceea ce demonstrează că rebelii au venit de peste hotare. Pe de altă parte, concurenții „Imaratului Caucaz” în rezistența subversivă din Caucazul de Nord este vilaiatul „Statului Islamic”, creat nu demult. Conducătorii lui s-au adresat către musulmanii din Rusia rugându-i să nu meargă în Siria și au declarat instituirea djihadului. Ambele aripi ale rezistenței armate din Rusia au declarat că încep acțiunile în Caucazul de Nord. Cred că e doar primul semnal. Astfel, Rusia se poate confrunta cu intensificarea activității teroriste pe teritoriul său. În al doilea rând, se va ciocni de o rezistență armată serioasă pe teritoriul Siriei care va provoca neapărat pierderi omenești. Putin crede că e suficient să aduci 30 de avioane și 1500 de soldați. El va fi însă nevoit să-și sporească forțele armate sau să se retragă de urgență. Bazele ruse sunt deja atacate cu sisteme de rachete „Grad” care se află la o distanță de 40 km în munți. Islamiștii sirieni, forțele Armatei Libere, Al-Qaida și an-Nusra au informat de aceste atacuri. Ei spun că s-au înregistrat victime omenești printre personalul militar rus. Totuși e greu de crezut: 40 km e o distanță cam mare, iar rebelii nu dispun de utilaj potrivit și armament de mare exactitate pentru atacuri la distanță. Dar dacă rebelii vor primi așa ceva, atunci rușii vor înregistra cu adevărat pierderi. E o logică a războiului. Dacă ai intrat într-un conflict, ai două opțiuni: ori te retragi, ori îți sporești contingentul. Al treilea front care poate fi deschis de Arabia Saudită, de alte state și în general de lumea musulmană, este frontul economic. Am auzit deja declarațiile lui Erdogan despre gazul rusesc. Politica petrolieră a Arabiei Saudite e bine cunoscută, există și alte pârghii, cum ar fi închiderea strâmtorii Bosfor pentru vasele rusești. Prin violarea spațiului aerian turc de avioanele militare Putin i-a dat lui Erdogan dreptul juridic de a întreprinde acțiuni de răspuns. Evenimentele pot năvăli ca o avalanșă și ăsta e cel mai prost scenariu pe care l-a putut gândi Putin.
– Ce semnificație are pentru Israel participarea trupelor militare ruse în acest conflict?
– Evreii au o expresie: a alege între ciumă și holeră. Aceeași alegere trebuie să facă și Israelul. Pe de o parte, Israelul nu-l compătimește pe Assad, care cu orice ocazie declară că scopul lui este să distrugă Israelul. Dușmanii lui Assad, cum ar fi Al-Qaida sau ISIS la fel nu sunt simpatizanții noștri. Apariția Rusiei pe scena operațiunilor militare înseamnă o mare amenințare pentru Israel. Dacă armamentul rus va ajunge în mâinile Hezbollah, care nu o dată a atacat statul evreu, atunci amenințarea e și mai mare. În afară de aceasta, toată elita politică israeliană s-a format în timpul războiului cu Uniunea Sovietică. Rușii preferă să uite, dar armata sovietică a dus un adevărat război împotriva Israelului decenii la rând. În aceeași Sirie se aflau 50 mii de militari ruși care au participat în operațiuni militare. Premierul Netanyahu poate să vă povestească multe despre regiunile unde sunt dislocați acum rușii, pentru că le-a străbătut în lung și-n lat pe când era ofițer al trupelor speciale care activa după linia frontului. Acum se știe că el a participat la răpirea câtorva generali sirieni care apoi au fost schimbați cu piloții israelieni. Lucrurile acestea s-au întâmplat exact în acele locuri pe care le bombardează avioanele rusești. Mai pe scurt, Israelul e foarte îngrijorat de apariția forțelor ruse. Noi ținem minte că pe parcursul deceniilor, Rusia a fost dușmanul Israelului, un dușman neprovocat, pentru că nu am făcut nimic rău nici rușilor, nici sovieticilor.
În Israel există temeri serioase că dacă Putin va reuși să se întărească în Siria și să creeze o coaliție șiită în lume formată din Hezbollah, Iran, Irak și regimul Assad, atunci societatea, conducerea militară și politică din Israel vor considera că securitatea noastră este amenințată. Nimeni nu crede în intențiile bune ale Rusiei, de aceea reacția autorităților evreiești a fost dură. Premierul Netanyahu s-a deplasat de urgență la Moscova, însoțit de o delegație militară. Între timp, în presă au apărut informații că Israelul va doborî avioanele rusești și va ataca bazele militare ale Rusiei dacă va considera că ele amenință securitatea statului evreu. Din câte putem să ne dăm seama, discuțiile dintre Putin și Netanyahu au fost destul de dure. Putin nu are supremație în discuțiile cu majoritatea politicienilor europeni și americani, Israelul nu se teme de bomba atomică. Singura bâtă cu care Putin sperie Occidentul este armamentul nuclear. Din punct de vedere psihologic, israelienii nu se tem de bombă atomică, pentru că noi trăim cu această amenințare zeci de ani. Apropo, rachetele noastre pot tot atât de bine să lovească Moscova, cum rachetele rusești Ierusalimul. În afară de asta, Israelul deține cel mai desăvârșit sistem de apărare antiaeriană din lume. Israelul face parte din grupul celor patru state care dețin nu doar armament nuclear, dar și toate categoriile de purtători ale focoaselor-terestre, aeriene și subacvatice. Din acest punct de vedere, Israelul poate discuta cu Putin de la egal la egal. Cred că Moscova a uitat experiența războiului arabo-izraelian, însă Israelul ține minte că atunci Rusia a înregistrat pierderi mari. În principiu, Israelul e pregătit pentru o confruntare armată cu Rusia, dacă va considera că securitatea sa este amenințată. Eu cred că rușii au recepționat ceea ce a transmis conducerea Israelului la Moscova, pentru că, ulterior, adjunctul șefului Statului Major rus a sosit la Ierusalim și a propus crearea unui mecanism care va ajuta la evitarea ciocnirii militare între părți. Deocamdată Israelul urmărește acțiunile Rusiei în Siria, își păstrează neutralitatea și este gata să reacționeze la orice evoluție a evenimentelor.
Sursa: Radio Europa Libera via Timpul.md