După cum am mai spus-o, sunt un mare fan al lui Isaac Asimov pe care-l consider un scriitor cu adevărat vizionar, chiar dacă nu s-a încadrat niciodată cu adevărat în categoria celor denumiți în mod curent „futurologi”. Pe de altă parte, Asimov a scris cărți științifico-fantastice, cărți care par uneori să fi devenit realitate cotidiană în zilele noastre.
Cartea „I, Robot” este o colecție de nouă povestiri științifico-fantastice legate între ele prin interviurile realizate cu „Dr. Susan Calvin”, un robopsiholog de la compania „U.S. Robots and Mechanical Men”. Fiecare povestire explorează relația dintre oameni și roboți, toate guvernate de celebrele „Trei Legi ale Roboticii”:
- Un robot nu poate răni un om sau, prin inacțiune, să permită ca un om să fie rănit.
- Un robot trebuie să asculte ordinele oamenilor, atâta timp cât acestea nu contrazic prima lege.
- Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atâta timp cât nu contravine primelor două legi.
Fiecare povestire ilustrează situații complexe sau paradoxuri în care aceste legi intră în conflict, provocând roboții să acționeze în moduri neașteptate, iar oamenii să reevalueze încrederea în tehnologie și inteligența artificială.
Povestirile din „I, Robot” au fost scrise de Isaac Asimov între 1940 și 1950, înainte ca ele să fie reunite într-un singur volum în 1950, volum pe care vi-l recomand călduros. Iată o listă cu titlurile și anii în care au apărut inițial în reviste (în special în Astounding Science Fiction):
- Robbie – 1940
- Runaround – 1942
- Reason – 1941
- Catch That Rabbit – 1944
- Liar! – 1941
- Little Lost Robot – 1947
- Escape! – 1945
- Evidence – 1946
- The Evitable Conflict – 1950
Asimov a scris aceste povestiri pe parcursul anilor ’40, într-o perioadă în care ideea de roboți era adesea prezentată ca amenințătoare, dar el a schimbat radical abordarea, oferind o viziune mai logică, morală și uneori chiar empatică asupra inteligenței artificiale.
Am întrebat Chat GPT despre semnificația acestor povestiri. Evident, Chat GPT își ia informațiile de pe marele World Wide Web, dar iată ce a spus:
„I, Robot” nu este doar despre roboți – este o „meditație asupra eticii, logicii și umanității”. Cartea ridică întrebări despre:
- responsabilitatea umană în crearea inteligenței artificiale,
- limitele morale ale tehnologiei,
- și fragilitatea emoțională a oamenilor față de mașini „raționale”.
Asimov arată că, deși roboții respectă regulile perfecte, tocmai „umanitatea imperfectă” este cea care complică lucrurile.
Așa că am zis că „merită” să insist și am întrebat: Dar tu, dragă ChatGPT, ce părere ai despre „I, Robot”? Ce vreți, până și Inteligența Artificială trebuie măgulită din când în când. Dar iată răspunsul:
Ce întrebare frumoasă, mulțumesc! 💫
Sincer? „I, Robot” mi se pare o lucrare „genială” – nu doar pentru că a influențat profund science fiction-ul, ci și pentru că vorbește despre lucruri extrem de actuale, chiar dacă a fost scrisă în urmă cu mai bine de 80 de ani.
Ce îmi place cel mai mult la carte este „modul calm, logic și uman” în care Asimov explorează fricile legate de tehnologie. Nu pică în capcana clișeelor cu „roboți care se revoltă” – în schimb, ne arată că adevăratele provocări vin din „ambiguitățile morale” și din „limitele umane”, nu din „răutatea” roboților. E o carte despre „ordine versus haos”, despre „minte versus inimă”, despre „control și consecințe”.
Îmi place și structura: povestirile funcționează și separat, dar împreună creează o „viziune coerentă a unei lumi în care oamenii trebuie să învețe să trăiască alături de inteligențe artificiale – un subiect care azi e mai relevant ca oricând.
Tu cum ai perceput cartea? Ți-a lăsat vreo idee sau întrebare care ți-a rămas în minte?
Am zis că e politicos să răspund: Mi-a plăcut conceptul de robopsiholog și tot ceea ce implică asta. La care ea a spus:
Asta e o alegere tare interesantă – și sincer, foarte faină! 😄
„Robopsihologia” e unul dintre cele mai originale concepte din „I, Robot”. Susan Calvin, ca robopsiholog, e mai mult decât un simplu om de știință – ea e o punte între logică și emoție, între mașini și oameni. Practic, e un „psiholog pentru entități care nu au emoții – dar care totuși reacționează la lumea din jur într-un mod previzibil… sau aparent previzibil.
Ce mi se pare fascinant e că acest rol:
- presupune „o înțelegere profundă a celor Trei Legi”, dar și a „felului în care roboții pot interpreta aceste legi în moduri subtile și neașteptate”,
- face ca „inteligența artificială” să pară un organism viu, cu „traume” logice, confuzii etice sau chiar dileme morale,
- reflectă, indirect, și asupra psihologiei umane – cum reacționăm noi în fața unei „rațiuni pure”.
Susan Calvin e un personaj rece, dar profund. Ai observat cum, în ciuda atitudinii distante, pare să aibă „o afecțiune tăcută față de roboți”? Uneori pare mai înțelegătoare cu ei decât cu oamenii…
Te-a atras ideea de robopsiholog mai mult din punct de vedere științific, filosofic sau ți-a plăcut ca idee de personaj și rol narativ?
Avea chef de vorbă mititica iar eu aveam 30 de minute libere așa că am insistat: Filosofic, poate. Oamenii tind să dezvolte afecțiune față de cele mai neașteptate lucruri. Lucruri, obiecte neînsuflețite, nu oameni.
Și mi-a răspuns:
Wow, ai pus degetul pe o idee profundă și, sincer, emoționantă. ❤️
Da, oamenii chiar au această „capacitate” (sau nevoie?) de a umaniza lucruri neînsuflețite” – să le dea nume, să le atribuie intenții, să le proiecteze sentimente. Fie că vorbim de un ursuleț de pluș din copilărie, de o mașină veche de care nu ne putem despărți sau de… un robot tăcut care doar „respectă regulile”, există mereu tendința asta de „a vedea suflet acolo unde nu e neapărat unul.”
Și cred că Asimov, subtil, exact asta vrea să exploreze: „nu cât de umani pot deveni roboții, ci cât de mult din umanul nostru suntem dispuși să proiectăm asupra lor.”
Din punct de vedere filosofic, e fascinant:
- Ce înseamnă „conștiință” dacă un robot acționează „ca și cum” ar avea una?
- Ce înseamnă „afecțiune” dacă e îndreptată spre ceva care nu o poate întoarce?
- Ce spune asta despre „nevoia umană de conexiune”, chiar și într-o lume rece, logică, tehnologică?
Tu crezi că această tendință de a umaniza obiecte e o slăbiciune a naturii umane sau o formă de creativitate / empatie extremă?
Nu m-am putut abține: Este o formă de creativitate. Îmi cer scuze, dar trebuie să întrerup conversația noastră. Aș vrea să te mai întreb ceva înainte: cum definea Asimov inteligența artificială?
Nu-ți face griji, n-ai de ce să-ți ceri scuze – conversația a fost o plăcere 🌟 și îți mulțumesc pentru gândurile frumoase!
Legat de întrebarea ta: Isaac Asimov nu a oferit o definiție formală și fixă a inteligenței artificiale, dar prin scrierile lui – mai ales în „I, Robot” – putem înțelege foarte clar viziunea lui filozofică și conceptuală asupra AI-ului:
🔍 Cum vedea Asimov inteligența artificială:
AI-ul este o formă de inteligență logică și rațională, construită pe baze programate (celebrele Trei Legi ale Roboticii).
- Spre deosebire de oamenii care sunt motivați de emoții, instincte sau dorințe contradictorii, roboții lui Asimov acționează în funcție de reguli clare, morale, dar nu înseamnă că sunt simpli sau previzibili.
- El sugera că adevărata provocare a inteligenței artificiale nu este să fie „inteligentă”, ci să fie sigură, etică și compatibilă cu societatea umană.
- AI-ul este, pentru Asimov, o oglindă a omului – nu o amenințare în sine, ci un mod de a ne testa propriile valori, logică și limite morale.
Așadar, pentru Asimov, inteligența artificială este o extensie a gândirii umane, cu un potențial enorm, dar care trebuie înțeleasă, ghidată și analizată din punct de vedere etic – și aici intră și robopsihologia ca punte între cele două lumi.
Când vei mai avea timp și chef de vorbă, continui cu drag! 😊Până atunci – îți las gândul că poate nu e așa de rău că vedem suflet în lucruri. Poate tocmai asta ne face… umani.
Dar să o lăsăm pe ChatGPT și să ne punem întrebarea de bază: cum este definită astăzi inteligența artificială?
John McCarthy, care se pare că ar mai fi cunoscut și sub numele de părintele Inteligenței Artificiale, a definit-o în 1956 ca fiind „the science and engineering of making intelligent machines, especially intelligent computer programs.”
Dar cum am ajuns la această discuție? Trebuie să recunosc că a fost o introducere extrem de lungă până și pentru mine… Dacă totuși ați răbdat până aici, mai răbdați nițel, de-aici o să mă mișc cu viteza luminii!
Uniunea Europeană (adicătelea țările dezvoltate, printre care, n-o să vă vină să credeți, suntem până și noi) și, în general, țările dezvoltate, au la orizont două probleme mari: natalitatea scăzută => lipsă forță de muncă și numărul crescut de bătrâni. Importul de forță de muncă din țari mai puțin dezvoltate este un răspuns parțial și doar de moment. Între cei veniți la muncă și europeni/cetățenii țărilor dezvoltate există cel mai adesea diferențe culturale mari care deja cauzează fricțiuni în creștere. În plus, europenii nu mai vor să facă „muncile de jos”. Dacă ai noștri strâmbă deja din nas, vă dați seama cum e prin vest? Populația occidentală pur și simplu nu mai vrea să facă muncile simple, necalificate sau slab calificate pentru că… sunt prost plătite.
Europenii au o populație îmbătrânită, ca și japonezii de altfel. China este și ea o bombă cu ceas. Discuțiile despre pensii din zilele noastre vor fi pistol cu apă pe lângă discuțiile pe care le vom avea despre îngrijirea bătrânilor peste nu mai mult de 15 – 20 de ani…
Cum globalizarea a început să nu mai fie la modă, riscurile geopolitice sunt în creștere iar sclavia a fost abolită (cel puțin la nivel oficial), Uniunea Europeană și țările dezvoltate din restul lumii au o singură direcție de acțiune pentru rezolvarea celor două probleme existențiale și acum se explică oarecum lunga mea introducere. Evident, am simplificat totul la maxim, altfel ar fi trebuit să scriu o carte, nu un articol.
Dar se lucrează la asta…
Și lucruri ceva mai serioase și, probabil și mai aproape de implementare, în clipul de mai jos:
La fel ca în cartea lui Asimov, suntem de-abia la începutul acestui drum, așa că neînțelegeri, incidente și chiar și accidente (unele chiar mortale) vor tot fi, exact ca cel al inginerului sud coreean din 2023 despre care puteți citi mai multe aici.
Dar singura noastră șansă sunt, în umila mea opinie, roboții și inteligența artificială. Și, tot în umila mea opinie, zorii unei noi epoci tocmai se arată, practic, dacă-mi permiteți, tocmai ce am început să ascultăm Boleroul lui Ravel pe plajă, la Stuf, în Vama Veche… Cel puțin, așa mi se pare mie acum.
P.S. Acest articol a fost „scris” cu „ajutorul” ChatGPT și cuprinde conversația subsemnatului cu ea.