Romania Military

Pastila cu tehnologie: Iron Man cu ochii oblici

Pentru că e greu… În pastila cu tehnologie de astăzi voi vorbi succint despre cerințele conflictului de graniță sino-indian care s-a „încălzit” pentru scurt timp în cursul anului trecut.

Problemele susținerii unei „mici” armate la altitudinile care se regăsesc la granița sino-indiană comportă probleme logistice „mari”. La naiba, la altitudinile alea e pur și simplu greu să trăiești, darămite să mai și lupți. Problema altitudinilor mari am trăit-o inclusiv pe propria-mi piele și pot să confirm că e… greu!

E nevoie de aclimatizare și nu toată lumea poate trăi la altitudini înalte. Peruanii care trăiesc o viață întreagă la peste 3000 m și-au adaptat organismul în acest sens, mama-natură fiind laboratorul suprem de biotehnologie. Pe de altă parte, mama-natură are nevoie de timp pentru a opera „modificările” necesare. Iar când nu ai timp pentru așa ceva, cauți soluții ceva mai rapide.

China, direct interesată, a folosit în premieră la sfârșitul lui 2020 exoschelete pentru a-și ajuta soldații să care provizii în zona de graniță dintre China și India. Aceste exoschelete au intrat în serviciu în octombrie 2020, inițial la o unitate care se ocupă cu distrugerea muniției expirate.

Clipul de mai jos, care „demonstrează” realizarea a fost preluat de pe contul de Twitter al East Pendulum. Nu este la cea mai bună calitate posibilă din cauza limitărilor site-ului nostru, dar este suficient ca să vă faceți o idee despre „realizarea” chinezilor.

Conform sursei citate mai sus, s-ar părea că, pe lângă robotică, preocupările chinezilor merg foarte mult și în zona biotehnologiilor pentru a obține un soldat mai bun, mai rezistent, mai puternic, mai ca la țară etc ș.a.m.d. Este un domeniu de viitor, unde ne putem aștepta la din ce în ce mai multe descoperiri și realizări. Preocupări în materie există de când oamenii poartă războaie, cel mai simplu exemplu care-mi vine acum în minte fiind amfetamina dată soldaților în cel de-al Doilea Război Mondial pentru a nu „dormi în front” sau mult mai recentul modafinil care a inspirat chiar și un serial – Limitless. Un alt exemplu de biotehnologie avem și în serialul The Expanse, cine l-a urmărit știe la ce mă refer.

SUA experimentează și ea exoschelete încă din anii 2010 și, probabil, cam toate marile puteri militare au astfel de preocupări.

Un astfel de exoschelet poate avea în primul rând aplicații civile. Iar beneficiile pot fi enorme. Tehnologia mai are nevoie de timp pentru a se maturiza dar cercetările continuă și, uneori, rezultatele pot fi uimitoare. Un exemplu foarte bun despre ceea ce se poate realiza este momentul deschiderii Campionatului Mondial din 2014. Un bărbat paralizat a folosit un exoschelet controlat de o interfață om-mașină pentru a da lovitura de începere a campionatului. Comanda către exoschelet a fost dată direct de creierul bărbatului paralizat. Interesant, nu-i așa? 🙂

Robotica și biotehnologiile sunt două dintre domeniile care ne vor influența semnificativ viitorul. Eu doar vă zic 🙂 și vă las într-o companie plăcută! 🙂

Costumul Ritei din filmul Edge of tomorrow Sursa foto: pinterest.jp

Închei cu un îndemn: infanteriștii români merită mai multă atenție! (nu m-am putut abține) S-au făcut lucruri (contractul pentru camioane, Piranha P5, renovarea unor cazarme) dar încă mai este loc de mai bine.

#uniformenoi #nouapuscadeasalt #ratiimaibune #echipamentenoisimaibune #cazarmedecente

Nicolae

P.S. Subiectul acestui articol este exoscheletul & biotehnologia, nu necazurile infanteriei române. Ai noștri infanteriști nici măcar nu pot visa la așa ceva. Vă rog frumos să comentați ontopic. Mulțumesc!

Exit mobile version