In ultimele zile in media romaneasca s-a discutat foarte mult despre existenta sau lipsa motivatiei romanului de rand de a sustine un eventual efort de razboi al Romaniei, in actualul context international din apropierea granitelor noastre. Cand ma refer la romanul de rand ma refer de fapt la cetateanul acestei tari, fie ca e roman, maghiar, german, rrom etc. Dar care identifica Romania ca patria sa, deoarece:
Patria e doar una, restul sunt tari.
Inainte de a mai scrie altceva va propun un exercitiu de gandire sa vedem ce e inseamna acest concept abstract de Patrie.
Pot sa va spun ce inseamna pentru mine, dar fiecare individ intelege de fapt alte aspecte legate de acest spatiu al imaginarului pe care il identifica cu notiunea de patrie.
Pentru mine Patria e locul in care m-am nascut, e prispa casei bunicilor mei, unde imi petreceam vacantele si unde am ascultat atatea povesti in copilarie, e gradina casei unde ne jucam de-a dacii si romanii, de-a romanii si turcii, e marul zemos care l-am cules cu mana mea din ograda vecinului desi aveam si noi mere, dar intotdeauna erau mai bune ale vecinului, e amintirea primului sarut pe care l-am furat unei fete intr-o seara la umbra unui falnic stejar, e mama care dupa 1990 si-a luat un al doilea job ca sa castige suficient pentru a ne tine in scoli, e tatal meu care muncea la CFR si apoi, cand era liber, mergea si muncea in padure la taiat de lemne pentru a plati ratele apartamentului cumparat pe vremea „Impuscatului”; e familia mea, copiii mei, istoria familiei mele si a celor cunoscuti, e jertfa stramosilor, care au asudat si-au au murit pentru ca eu sa pot scrie acum aceste randuri.
Iata in prea putine cuvinte ce inseamna Patria pentru mine, iar ca ardelean – dintr-un mare oras din vestul tarii – pot sa va spun ca am stramosi romani, maghiari, germani, si cehi, dar nici unul nu a pregetat sa lupte pentru Romania.
Unul din strabunicii din partea tatalui era german, altul maghiar, altii doi, romani, la mama era si acolo un amestec, dar toti au luptat cand a fost necesar.
In al Doilea Razboi Mondial strabunicul german, casatorit cu o unguroaica, a preferat sa isi declare toata familia maghiara pentru ca fiii sai sa nu serveasca in armata germana. Astfel Nandi baci (adica unchiul Nandi) a luptat in Armata Romana pana in Caucaz si inapoi. Un alt unchi, aviator in Fortele Aeriene Regale, a cazut in luptele din est si bunica mea, sora lui, nici nu l-a cunoscut fiind prea mica atunci cand a plecat pe front. Altii au mers cu frontul pana in Cehoslovacia, luptand din Crimeea din muntii Yaila pana in muntii Tatra. Bunicul meu Stefan era inca pustan cand au venit rusii si nu e cea mai placuta imagine ceea ce mi-a povestit despre Armata Rosie.
Cat priveste discutiile legate de hotararea romanilor de a lupta, poate in mediul virtual sau in randul tinerilor din mediul urban sunt vehiculate tot felul de argumente cu tinta defetista, dar aici unde locuiesc de vreo doi ani, la munte, toti muntenii mei, nu ar pregeta nici un moment, si ca sa ii citez: ,,Noi nu stam capra ca si ucrainienii!”. Cei plecati la lucru in strainatate, cu cati am vorbit, daca e nevoie se intorc sa se bata cu rusii, chiar si cei trecuti de 40 de ani, chiar si cei care si-au facut o situatie dincolo. Si cunosc destui. Ba mai mult m-au asigurat ca si comunitatile romanesti in care traiesc sunt hotarate sa isi apere patria Romania.
Jus Valahicum