Daca tot am scris despre razboi in aceste 9 luni, poate e timpul sa vorbim si despre pace. Adica despre oprirea sacrificiului de vieti umane, in cea mai mare parte nevinovate, si reconstructia zonelor afectate pentru ca viata locuitorilor sa poata continua. Pentru ca viata umana trebuie sa primeze in fata oricaror ambitii! Odata cu retragerea din Herson, cu scurtarea lungimii frontului si a liniilor de aprovizionare rusesti precum si cu bazarea liniei frontului pe obstacole naturale si pe lucrari defensive de ambele parti, sansele unui razboi de miscare se reduc sensibil pe frontul din estul Ucrainei.
Singurele posibilitati de miscari ample de trupe in profunzime raman in zona granitei de nord-est si cea de nord, Kievul si partea de nord a Ucrainei fiind inca expuse semnificativ. Norocul este ca Belarus nu au suficiente efective si nici vointa sa completeze un varf de lance rusesc. Deja in momentul caderii partii de nord a frontului in zona Izium datorita ofensivei ucrainene intr-o zona cu trupe rusesti rasfirate, rusii au inceput sa faca oferte de pace, propunand ca tatonare (probabil nimic serios) revenirea la situatie dinainte de atacul din februarie. Ucrainenii, imbatati de succesul ofensivei, au respins propunerea, cerand revenirea la situatia de dinainte de 2014 plus despagubiri financiare consistente. Si se pare ca si demisia lui Putin ar fi fost ceruta ca si preconditie pentru negocieri de catre guvernul de la Kiev. In perioada urmatoare, datorita terenului inmuiat de ploile de toamna si pana la inghetul terenului, rusii isi vor reduce actiunile terestre dar vor continua sa formeze si sa aduca incet-incet pe front noii mobilizati, ceea ce va echilibra incet raportul de forte in personal uman. Ucrainenii si ei vor completa unitatile cu cei antrenati in Europa, prin programele comune de sprijin, si vor continua sa isi creasca inventarul de armament greu si munitii, precum si de sisteme antiaeriene moderne. O reluare a miscarilor de trupe este mai probabila abia incepand cu mijlocul lui decembrie sau inceput de ianuarie in functie de conditiile meteo. Rusii isi vor pierde si mai mult din capacitatea de manevre in adancime cu unitati blindate datorita sprijinului aviatiei diminuat de noile sisteme antiaeriene primite progresiv de armata ucraineana. In mod ciudat si inexplicabil, Moscova a incetat atacul asupra infrastructurii energetice ucrainene chiar in momentul in care aceasta infrastructura este la un pas de colaps.
Probabil ca au existat pe anumite canale neoficiale anumite intelegeri… Insa aceasta situatie energetica precara in prag de iarna poate fi un atu in mana Moscovei, la negocieri. Ucraina in schimb si-a revelat unul dintre atuurile sale cand a lovit podul peste stramtoarea Kerci, reparatia acestuia putand dura luni de zile, timp in care nu doar armata rusa ci si locuitorii din Crimeea vor fi privati de fluxurile de aprovizionare normale.
Cam cand s-ar putea semna o pace intre beligeranti si cat de durabila ar fi ea?
Problema principala este cand orizontul de asteptari si concesii ale celor doua parti ar putea intra pe un fagas comun… Raspunsul simplist ar fi – atunci cand ambele parti vor fi suficient de istovite de efortul de razboi si cand perspectivele de a il continua si de a iesi din blocajul tactic de tip razboi de pozitii va fi prea costisitor pentru oricare din parti. Pentru ca in mod previzibil nici una dintre parti nu ar dori sa capituleze in viitorul apropiat.
Mai exista discutia despre acele „linii” de impartire teritoriala minim acceptabile pentru ambele parti si cand acestea ar fi cel mai apropiate pentru a permite o negociere solida. Un acord de pace pripit si fara suficiente garantii de ambele parti, ar putea insemna reluarea luptelor in doar cativa ani, cand macar una dintre parti isi va fi refacut suficient capacitatile militare.
De asemenea, o mare problema va fi efortul de reconstructie si cine si-l va asuma, Rusia nemaiavand puterea financiara, chiar si de ar fi silita sa plateasca despagubiri de sute de miliarde de euro in termen scurt… Si aici poate ar trebui evitata o situatie similara Germaniei de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, care ar putea induce o atitudine revansarda la nivelul mentalitatii unei mari parti a populatiei Federatiei Ruse, sau ar putea genera niste tensiuni sociale uriase care sa duca la o forma de razboi civil. Este clar ca, intr-un feu sau altul, occidentul va trebui sa contribuie si el semnificativ la reconstructia Ucrainei.
Vestea buna este ca oferte pentru pacea in Ucraina au inceput sa circule intre cei doi beligeranti, unele acompaniate si de anumite garantii de pace din partea celorlalte mari puteri. O alta veste interesanta este faptul ca usoara schimbare a raportului de forte politice la Washington a inceput sa lase loc unor atitudini care cer negocierea unei paci in Ucraina si temperarea elanului patriotic ucrainean, precum si riscul unei posibile reduceri sau conditionari a ajutorului militar catre Ucraina daca aceasta nu devine mai „maleabila” in negocierile de pace, renuntand la pretentiile de a recupera in totalitate teritoriul pierdut din 2014 sau de schimbare a guvernului de la Moscova. Intre timp…
La nivel global, pare sa se aseze o alianta intre tarile mai „nealiniate”, cu Federatia Rusa si China cap de afis, la care adaugam Coreea de Nord, Iran, Cuba si Siria iar Pakistan, Turcia si India par sa isi declare o forma de „neutralitate” binevoitoare fata de Moscova si Beijing. Posibil ca si alte tari din Asia de Sud-Est, Africa si America Centrala si de Sud sa se alinieze oarecum acestei pozitii… China nu a pierdut timpul si a purtat negocieri cu mai multe state, pentru a pregati momentul „Taiwan”, ca e vorba de un nou conflict, sau de o noua cortina de fier pe directia Marea Chinei de Sud – Coreea de Nord. 
Este posibil ca in contextul crizei economice in care se adanceste incet economia chineza, guvernul de la Beijing sa nu gaseasca alt debuseu al presiunii interne decat identificarea unui inamic extern si un posibil conflict militar, solutie specifica regimurilor totalitare. Daca pe frontul ucrainean am putea spera la un armistitiu in urmatoarele luni (de ce nu de Craciun?!), intre timp situatia din zona Taiwan se infierbanta tot mai mult… In Orientul indepartat incepe sa se cristalizeze un alt bloc militar „occidental”, continand SUA, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Australia si Noua Zeelanda, bloc care pare sa fie acompaniat de anumite tari din NATO: Maria Britanie, Franta si chiar … Germania, pentru a diminua avantul chinezesc.
Tot ce putem spera este ca ceea ce s-a intamplat in Ucraina sa tempereze impulsurile altora care se simt mari puteri cu dorinte de revizuire a frontierelor si ocupare ale unor vecini, oriunde pe glob.Iar zona Marii Negre sa speram ca isi va gasi pacea cat mai curand si ca aceasta pace va dura pentru cel putin cateva decenii de acum inainte!
Marius Zgureanu