La iarnă, Tiranu’ pleacă de la Cotroceni.
In actuala situaţie europeană, cu o atitudine ambiguă a membrilor UE în privinţa acţiunilor expansioniste ale Rusiei, devine tot mai clar că prezidenţialele din iarnă ne-ar putea marca viitorul pe următorii cel putin 20 de ani, în funcţie de profilul, atitudinea şi viziunea celui care se va instala la Cotroceni.
Cum nu-mi fac niciun fel de iluzii în privinţa a ce reprezintă şi ce ar putea face Ponta, dacă ajunge preşedinte, voi încerca să trec în revistă candidaţii anunţaţi pe partea dreaptă a eşichierului politic.
Pentru a evita interpretările îi voi analiza în ordine alfabetică.
1. Cristian Diaconescu:
Pare a avea profilul cel mai apropiat de ceea ce ar trebui să fie viitorul preşedinte. Fost ministru de justiţie şi ministru de externe (a trebuit să gestioneze criza Mailat), ulterior consilier prezidenţial, Diaconescu este un diplomat de profesie, bine pregătit, experimentat, echilibrat, bun negociator, cu o atitudine fără echivoc în privinţa marilor teme politice româneşti (modernizarea statului, independenţa justiţiei, lupta anticorupţie, relaţia cu Rusia, parteneriatul strategic cu SUA, relaţia cu R.Moldova, independenţa energetică).
Profilul şi atitudinea echilibrată îl fac apt să atragă voturi din tot spectrul politic, începând cu electoratul băsist, continuând cu cei care nu prea mai ies la vot dar şi cu cei de stânga, disperaţi de halul în care se manifestă gaşca lui Ponta.
Puncte slabe:
– primul punct slab ar putea fi discursul insuficient de puternic şi agresiv. Diaconescu este un tip politicos, liniştit şi imi este greu să-mi imaginez cum ar duce o dezbatere electorală coborată la mahalagism de un candidat de tip Ponta;
– al doilea punct slab îl reprezinta partidul care l-a propus (PMP), datorită nivelului slab de organizare, lipsei unor structuri puternice şi, nu în ultimul rând, lipsei dorinţei de a-l sprijini, atitudine manifestată de unii lideri locali / centrali care şi-ar dori o candidatură a Elenei Udrea. După cum arată ultimele ştiri din media, Elena Udrea nu e straină de aceste sabotaje.
2. Klaus Johannis:
Primar de succes al Sibiului şi, în opinia mea, al doilea candidat care ar putea atrage voturi din tot spectrul politic, în special datorită echilibrului său şi percepţiei populare despre seriozitatea nemţilor. E suficient să-l vezi pe Johannis alături de Ponta ca să-ţi dai seama cine are şi cine nu are faţă de preşedinte.
Puncte slabe:
– nu şi-a clarificat poziţia avută la prezidenţialele din 2009 când a girat cu credibilitatea sa un individ, Geoană, de o inconştienţă dusă până la trădarea de ţară (vizite secrete la Moscova şi la Vântu). Nu a exprimat niciodată vreo urmă de regret privind situaţia de atunci;
– nu s-a delimitat niciun moment de atacul la statul de drept din 2012;
– nu s-a delimitat niciun moment de acţiunile din Marţea Neagra (decembrie 2013) când parlamentarii au incercat, prin modificarea Codului Penal şi o lege a amnistiei şi graţierii, scoaterea din închisori a colegilor lor de partide dar şi crearea unei superimunităţi pentru parlamentari şi aleşi locali;
– atitudine neclară privind acţiunile Rusiei în Ucraina şi, în general, relaţia cu Rusia. Întrebat asupra celor doua probleme a spus ca România va urma poziţia UE iar în privinţa relaţiei cu Rusia a spus că e prea devreme să dea detalii şi că vom vedea după alegeri. Toate acestea ne arată un Johannis decis să meargă în siajul Germaniei (orientată spre compromisuri cu Rusia ……. pe seama intereselor ţărilor din Estul Europei);
– atitudine neclară în privinta relaţiei cu Republica Moldova, Johannis părând că urmează tot linia Germaniei care ar dori o apropiere fara aderare la UE şi reunificare foarte târziu sau niciodată, tot pentru a nu supăra Rusia. Declaraţia că suntem interesaţi de o apropiere de Moldova nu înseamnă mai mult decât o declaraţie că ne interesează o apropiere de Danemarca iar declararea (cu jumătate de gură) a reunificării drept un obiectiv pe termen lung arată clar că, dacă va ajunge preşedinte, va pune problema ON HOLD pentru o perioadă nedefinită;
– atitudine neclară, spre ostilă, în privinţa independenţei energetice a României (din nou linia Germaniei?). Se declară împotriva exploatării gazelor de şist şi evită un răspuns privind rutele alternative de aprovizionare cu gaze;
Adunând toate acestea, ne apare un candidat care intenţioneaza să schimbe vectorul de politică externă catre est, prin intermediul Germaniei, şi să treacă în planul doi aranjamentele de securitate cu Statele Unite. Declaraţia că acestea sunt nenegociabile devine goală de conţinut, dacă ne uităm cum abordează marile teme de politică externă.
3. Monica Macovei:
Reprezintă imaginea luptei anticorupţie şi a reformei justiţiei. În ciuda atacurilor venite din toate direcţiile, a dovedit o rezistenţă ieşită din comun în urmărirea obiectivelor. Este cea care i-a promovat şi susţinut din toate puterile pe Morar şi Kovesi. O perioadă de timp a lucrat în Macedonia unde a pus pe picioare, pe baze moderne, sistemul de justiţie şi structurile de luptă anticorupţie. Este “mama” legislaţiei privind confiscarea extinsă, în baza căreia vedem acum cum sunt urmărite bunurile Varanului, inclusiv cele “donate” altor membri de familie.
Ca europarlamentar s-a remarcat printr-o activitate intensă, cu mult mai multe rapoarte decat toţi ceilalti europarlamentari români la un loc. S-a remarcat prin blocarea rapoartelor unor agenţii europene grele, a medicamentelor şi a alimentelor, datorită neregulilor şi suspiciunilor de fraudă reieşite din rapoarte. A sprijinit masiv reformele administrative si organizarea structurilor anticorupţie din R. Moldova.
Dacă, pe plan intern, este dincolo de suspiciuni în privinta dorinţei de modernizare a statului, independenţei justiţiei şi luptei anticorupţie, pe plan extern angajamentul pentru UE, NATO, parteneriatul cu SUA, relaţia cu R.Moldova şi atitudinea faţă de abuzurile Rusiei sunt, la fel, dincolo de orice indoială.
Puncte slabe:
– discursul: întotdeauna ştie despre ce vorbeşte, vine pregatită dar sună ca un discurs de ONG-ist şi nu ca unul de lider politic. Într-o dezbatere cu un oponent obraznic şi zgomotos precum Ponta ajunge să fie acoperită;
– compromisul NEnecesar şi de neînţeles (pentru mine) făcut cu PDL la alegerile europarlamentare. Nu avea nevoie de niciun sprijin politic pentru a-şi câştiga mandatul dar a ales să tracteze un partid care o urăşte şi o înjură de câte ori are ocazia. I-a tractat, ca imagine, şi i-a adus în situaţia de a negocia de la egal cu PNL în privinţa fuziunii;
– nu sunt sigur dacă a decis să candideze din cauza nemulţumirii cauzate de optiunile Johannis – Predoiu sau dacă a făcut mişcarea în înţelegere cu PDL, pentru a fracţiona voturile electoratului băsist, blocându-i astfel accesul lui Diaconescu în turul II. Acest aspect se va lămuri pe perioada campaniei electorale, prin atitudinea pe care o va avea faţă de contracandidatul Johannis. Deocamdată, singurul reproş pe care i l-a făcut, pe blog, este că e un candidat slab şi fără realizări. Are you serious !?
4. Călin Popescu Tăriceanu:
Tăriceanu este exponentul aripii PSD-iste din vechiul PNL şi este cel mai limpede exemplu de politician trădător, lipsit de scrupule şi de ruşine, dispus să se vânda (şi să ne vândă) oricui pentru doi lei.
Reamintesc pe scurt dintre “marile realizari”:
– la câteva săptămâni după ce Alianţa Dreptate şi Adevăr câştigă alegerile din 2004, cu un mesaj anticorupţie, Tăriceanu îi cere lui Băsescu să intervină în dosarul Rompetrol iar pe Monica Macovei (ministru de justiţie) o cheamă să-i ceară să rezolve problemele lui Patriciu. După refuzul ambilor, încearcă să obţină îndepărtarea Monicăi Macovei din guvern, PD-ul e de acord, Tiranu’ zice pas aşa că, la numai câteva zile după aderarea la UE, dă afară din guvern tot PD-ul şi realizează o alianţă informală cu PSD;
– în plină campanie în Irak, cere în CSAT retragerea trupelor româneşti din Irak. Noroc că în CSAT erau şi oameni normali la cap, inclusiv liberalii Vladescu şi MRU aşa că solicitarea este respinsă. Mă întreb cum ar fi arătat parteneriatul strategic cu SUA acum, când Rusia e la uşă, dacă ii reusea porcăria cu retragerea din Irak;
– din dorinţa de a satisface pretenţiile PSD şi ale propriilor baroni, înainte de alegerile din 2008 face praf banii din privatizarea BCR, împrăştiindu-i către mii de proiecte electorale locale, multe inutile, care să le aducă voturi la parlamentare. Cele 5% voturi câştigate în plus (20% faţă de bazinul obişnuit de 15% al PNL) ne-au costat 3 miliarde de euro, bani care ne-ar fi trebuit ca aerul în 2009 şi 2010 când ne-a lovit criza;
– atitudinea abjectă de anul acesta, când a încercat să păstreze PNL la remorca PSD, chiar şi prin ruperea partidului, doar pentru a-şi apăra propriile interese, nu face decat să completeze imaginea unui gunoi uman. Spun asta ca unul care NICIODATA nu am avut încredere in PNL, deci nu am motive să le iau apărarea.
Un asemenea individ merită legat de stâlp, într-o piaţă publică, cu o placă la gât pe care să scrie “Scuipaţi aici !”, nu să candideze la cea mai înaltă funcţie în stat.
Nu am abordat aici problema posibilelor sale legături cu serviciile de spionaj ungare dar, dacă e adevărat, sunt sigur ca va ieşi cineva la momentul oportun.
Aceştia fiind candidaţii principali, e greu să spun cum vor evolua lucrurile.
Varianta de coşmar ar fi ca, în urma fărămiţării voturilor pe dreapta, în turul II să ajungă Ponta cu Tăriceanu, ultimul cu sprijin discret PSD, dupa metoda Mircea Diaconu – europarlamentare.
Cum nu văd să apară candidatul-minune care să rupă tot, în primul tur voi vota cu Diaconescu (dacă nu-l basculează Udrea) sau cu Macovei (în funcţie de discursul acesteia).
Daca niciunul din ei nu ajunge în turul II şi ajunge Johannis voi urmări cu mare atenţie cum se va raporta la problemele pe care le-am enumerat mai sus şi cât de credibil va fi în abordarea acestor probleme.
Sper să nu mă pună în situaţia de a sta acasă în turul II.
Eroul Bula