Romania Military

Personalităţi: Nicolae Dimitrescu Maican

Nicolae Dimitrescu Maican

Nicolae Dimitrescu Maican Sursa: wikipedia

Observ deseori la concetăţenii mei şi chiar şi la propria-mi persoană, obiceiul de a considera că în vremurile de demult era mai bine, că politicienii erau mai buni şi/sau mai patrioţi ş.a.m.d. Într-adevăr, sunt oameni politici care au avut realizări şi împliniri semnificative pentru istoria acestui popor: unirea Principatelor, Războiul de Independenţă sau România Mare, al cărei Centenar îl aniversăm anul acesta.

Natura umană este însă… natură umană şi, chiar şi personalităţile care au avut mari realizări într-un domeniu sau altul, dovedesc la un moment dat că sunt simpli oameni.

În opinia mea, o astfel de personalitate controversată a fost şi Nicolae Dimitrescu Maican, un om căruia i s-a mai spus şi „ctitorul marinei militare române”.

Ştiu, articolul are un iz de can-can, dar consider că se constituie într-o frescă elocventă a societăţii româneşti, dintotdeauna. Dar despre realizările sale şi despre un scandal care a dus la demisia unui guvern (da, pe atunci politicienii încă mai făceau asta) puteţi citi pe Romanian Navy Historic Ships (rnhs.info).

Nicolae Hariuc

P.S. Vă recomand şi lectura ziarelor din articol, cu menţiunea că este recomandabil să le citiţi de pe un ecran ceva mai mare decât cel al telefonului.

Exit mobile version